Radio România Internațional

Tag: campioana olimpica

  • România la Jocurile Olimpice – Canotoarea Viorica Susanu

    România la Jocurile Olimpice – Canotoarea Viorica Susanu

    Canotajul a fost unul dintre
    sporturile la care România s-a aflat, ani de zile, în topurile mondiale.
    Sportivii tricolori au obţinut, de-a lungul vremii, aproape 300 de medalii la
    competiţiile continentale, mondiale şi olimpice. Una dintre cele mai medaliate sportive din canotajul
    românesc este Viorica Susanu, cvadruplă campioană olimpică. Într-un interviu
    acordat în 2002, ne povestea începuturile sale:

    M-am născut la Galaţi, în anul 1975, şi am
    început canotajul în anul 1992, când am fost selecţionată de antrenorul Gioga
    Nicolae. Am început la Steaua, din anul 1992 până în 1997, când m-am transferat
    la Dinamo. Primul succes mai important a fost în 1995, la Campionatul Mondial
    de tineret, când am obţinut medalia de aur cu echipajul de 4 vâsle.


    La 22 de ani, Viorica Susanu era
    deja campioană mondială cu echipajul de 8 + 1, titlu obţinut în Franţa, la Lac
    d’Aiguebellette. Dintre cele cinci titluri mondiale câştigate în carieră, trei sunt la 8+1 şi
    două la doi rame fără cârmaci. În cele trei participări olimpice pe care le-a
    înregistrat, respectiv la Sydney, în 2000, la Atena, în 2004, şi la Beijing, în
    2008, a câştigat patru medalii de aur şi una de bronz. Din nou, cele de aur
    sunt împărţite jumătate – jumătate între probele de 8+1 şi de doi rame, unde a
    făcut pereche cu Georgeta Andrunache.


    Medalia de aur de la Beijing, din
    2008, a fost ultimul succes al canotajului românesc la Jocurile Olimpice. După
    victorie, Viorica Susanu ne declara: A ieşit o cursă foarte bună şi suntem foarte, foarte mulţumite. Din
    toate colţurile lumii am primit mesaje pe internet, SMS-uri pe telefon… Am
    rămas foarte surprinse. Contează foarte mult să ajungă la urechile tuturor
    românilor, de peste tot, că, la un concurs de un asemenea nivel, România este
    printre favorite.




    Astăzi, în vreme de coronavirus, potrivit
    paginii sale de Facebook, Viorica Susanu a
    îmbrăcat uniforma de poliţist şi are misiuni în cadrul IJP Ilfov. Are
    grad de comisar-şef, echivalentul gradului militar de colonel.

  • Campioana olimpică Laura Badea, la ceas aniversar

    Săptămâna trecută am sărbătorit-o pe
    singura campioană olimpică a scrimei româneşti într-o probă feminină individuală
    – Laura Badea. S-a născut pe 28 martie, la Bucureşti. La vârsta de 13 ani a
    început să practice scrima, la Clubul Sportiv Şcolar nr.1 din Capitală. Printre
    antrenoarele sale de atunci s-a numărat şi Maria Vicol, medaliată cu bronz la
    Jocurile Olimpice de la Roma, din 1960, şi de la Ciudad de Mexico, din 1968, la
    floretă. În 1987, la doar 17 ani, Laura câştiga prima sa Cupă a României la
    seniori. A trecut apoi, in 1988, la Clubul Sportiv al Armatei Steaua, unde şi-a
    petrecut întreaga carieră.


    A participat pentru prima dată la Jocurile
    Olimpice în 1992, la ediţia de la Barcelona, unde, în proba pe echipe a
    floretistelor, a câștigat medalia de bronz alături de Reka Szabo, Claudia
    Grigorescu-Vanţă, Elisabeta Tufan-Guzganu și Roxana Dumitrescu-Nicolae. În
    1996, la Jocurile de la Atlanta, a câştigat aurul la individual. Printre
    învinsele sale s-au aflat atunci Giovanna Trillini, campioana olimpică din ’92,
    si Valentina Vezzali, considerată una dintre cele mai mari floretiste din
    istorie. Tot la Atlanta, Laura a câştigat, cu echipa României, medaliile de
    argint.


    La Olimpiada de la Sydney, din 2000,
    floreta românească nu a mai obţinut nimic. Nu s-a reuşit nici măcar calificarea
    unui număr suficient de floretiste pentru a participa în întrecerea olimpică a echipelor.
    Cel mai bun rezultat a fost obţinut tot de Laura Badea, care a ocupat, la
    individual, locul al 4-lea. Ea a trecut apoi printr-o perioadă în care a stat
    în afara arenelor, pentru a-şi creşte fetiţa, născută în 2001. A revenit apoi
    pe planşele de concurs şi, în 2004, la Copenhaga, a înregistrat ultima sa mare
    performanţă din carieră: aur la Campionatele Europene, atât la individual, cât
    şi cu echipa României.


    După retragerea din activitatea
    competiţională, Laura a rămas activă în domeniul sportului. A fost ambasador
    național pentru sport, toleranță și spirit sportiv pe lângă Consiliul Europei
    din 2004 până în 2011. A ocupat, totodată, mai multe funcţii în mişcarea
    olimpică. A fost președintele Federației Române de Scrimă din martie 2017 până
    în ianuarie 2018.

  • Profiluri olimpice: Atleta Iolanda Balaş

    Profiluri olimpice: Atleta Iolanda Balaş

    La
    data de 12 decembrie 1936 se năştea
    cea mai mare atletă română a tuturor timpurilor, Iolanda Balaş, dublă campioană olimpică la săritura în înălţime.


    În
    cariera sa, a realizat 5 recorduri olimpice şi 14 recorduri mondiale. Timp de 11 ani
    a fost neînvinsă, iar
    cele 140 de competiţii câştigate consecutiv au propulsat‑o în
    Cartea Recordurilor.


    A
    început atletismul la 13 ani, la Clubul Electrica din Timişoara. În
    mai puţin de un an de la debut, bate recordul naţional de junioare. La 19 ani
    realizează prima sa mare performanţă ca senioare – locul secund la Campionatul
    European de la Berna. La 14 iulie 1956, bate primul record mondial din carieră, cu o săritura de 1,76 m.


    Pleacă
    apoi, ca mare favorită, la Olimpiada de la Melbourne. Soţului şi antrenorului
    său, Ioan Söter, i se interzice însă
    plecarea, pe motiv ca avea un frate în Australia. Lipsită de asistenţă tehnică,
    Iolanda ocupă abia locul 5. Este acuzată, la întoarcerea în ţară, ca ar fi
    pierdut deliberat concursul olimpic şi trece prin cele mai grele momente din
    viaţa sa sportivă. Aceasta va fi însă ultima înfrângere din cariera Iolandei
    Balaş.


    În
    1958 câştigă, la Stockholm, medalia de aur la Europenele de atletism. Doi ani
    mai târziu, la Roma, în 1960, devine campioană olimpică, înregistrând un nou
    record mondial cu o săritură de 1,85 m. In 1964 câştigă un nou titlu olimpic,
    la Tokio. Între cele două victorii olimpice, recordurile mondiale se ţin lanţ.


    Iolanda
    Balaş – Söter se îndrepta fară probleme către o nouă victorie olimpică, în
    1968, la Ciudad de Mexico. Din păcate însă, în 1967, cu un an înaintea
    olimpiadei mexicane, se accidentează şi este obligată să se lase de sport, după
    11 ani fără înfrângere.


    A
    urmat o perioadă în care fosta atletă s-a ocupat de aspectele tehnice ale
    disciplinei care a consacrat-o. A publicat mai multe lucrări de specialitate,
    fiind, printre altele, o pionieră a pregătirii sportive la altitudine, atât de utilizată astăzi.



    Din 1991 până în 2005, Iolanda Balas Sőter a ocupat
    funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Atletism. Sub coordonarea sa,
    atletismul românesc a câştigat atât în plan valoric, cât mai ales în plan
    managerial. S-a stins din viaţăîn data de 11 martie
    2016, la Spitalul Elias din Bucureşti.