Tag: Campionatele Europene de la Glasgow

  • Sportivul săptămânii – Atleta Alina Rotaru

    Sportivul săptămânii – Atleta Alina Rotaru

    De mai multă
    vreme, sportivii români nu mai apucă să urce pe podiumurile întrecerilor majore
    de atletism, fie că este vorba de alergări, fie de sărituri sau aruncări.
    Astfel, nu a mirat pe nimeni faptu; că delegaţia care a reprezentat România la
    Campionatele Europene de atletism în sală de la Glasgow s-a întors în ţară fără
    medalii. Cel mai bun rezultat al atleţilor români a fost locul 5 obţinut de Alina Rotaru, în
    finala probei de săritură în lungime. A fost, totodată, cea mai remarcabilă
    performanţă a unui sportiv român din ultimele zile. Din acest motiv, Radio
    România Internaţional a desemnat-o pe Alina Rotaru Sportivul Săptămânii.


    La Glasgow,
    săritura cea mai bună a Alinei a măsurat 6 metri şi 64 de centimetri. Românca
    s-a aflat astfel la doar 20 de centimetri de ultima treaptă a podiumului, pe
    care s-a aflat ucraineanca Marina Beh-Romanciuk, cu 6 metri şi 84 de
    centimetri. Să mai notăm că cealaltă reprezentantă a României în finală,
    Florentina Marincu-Iuşco, s-a clasat pe locul 8, cu 6 metri şi 49 de
    centimetri. Medalia de aur a fost cucerită de Ivana Spanovic, din Serbia, care
    a sărit 6 metri şi 99 de centimetri.


    Alina Rotaru s-a
    născut pe data de 5 iunie 1993, la Bucureşti. S-a apucat de atletism la vârsta
    de 6 ani, la clubul Dinamo Bucureşti. A activat apoi la Clubul Sportiv al
    Armatei Steaua, iar acum este legitimată la CSM Bucureşti, clubul finanţat de
    Primăria Capitalei. In 2015 a reuşit calificarea la Jocurile Olimpice de la
    Rio, din 2016. In competiţia olimpică s-a clasat pe locul 18. In anul 2017, la
    un concurs în aer liber desfăşurat la Gammertingen, în Germania, a înregistrat
    cea mai bună săritură a carierei sale, care a măsurat 6 metri şi 78 de
    centimetri.