Tag: Campionatele Mondiale de gimnastica

  • Sportivul săptămânii: Gimnastul Gabriel Burtănete

    Sportivul săptămânii: Gimnastul Gabriel Burtănete

    Campionatele Mondiale de Gimnastică
    găzduite, săptămâna trecută, de Liverpool, au confirmat încă o dată că în acest
    sport nu mai există naţiuni dominante. Un exemplu este faptul că titlul mondial
    feminin la individual compus a fost câştigat, în premieră, de o sportivă din
    Brazilia, Rebeca Andrade. Deasemenea, Canada a urcat pe podiumul întrecerii
    feminine a echipelor, performanţă care reprezintă o altă premieră de reţinut. Totodată,
    trebuie remarcat faptul că, în finala feminină pe echipe nu s-a aflat nici o
    ţară din Europa de Est sau din fosta URSS.

    La feminin, România, a fost
    reprezentată de numai două sportive, ambele debutante – Andreea Preda şi Ana
    Maria Bărbosu. Cea din urmă a reuşit calificarea în finala de la individual
    compus, în care a ocupat locul 20. La masculin, România a deplasat la Liverpool
    o echipă completă, care s-a clasat pe locul 19 în concursul naţiunilor. În
    finala de la individual compus s-a calificat doar Gabriel Burtănete, care a
    terminat concursul pentru medalii pe locul 23. El a fost însă foarte aproape de
    podium la sărituri, unde s-a clasat pe locul patru, la două zecimi de punct de
    o medalie. Aceasta a fost cea mai bună performanţă românească la Mondialele de
    gimnastică de la Liverpool, motiv pentru care Radio România Internaţional l-a
    desemnat pe Gabriel Burtănete Sportivul Săptămânii.

    Gabriel Burtănete este din Buzău,
    unde s-a născut pe data de 19 februarie 2002. A început gimnastica la Clubul
    Sportiv Şcolar din Buzău, apoi a trecut la Sport Club Municipal Gloria Buzău,
    cu care, în 2018, a câştigat titlul de campion naţional al României. S-a
    remarcat în plan internaţional în 2019, la Mondialele de juniori de la Győr,
    din Ungaria, unde a câştigat medalia de aur la sărituri. Şi-a confirmat
    valoarea în 2020, la Campionatele Europene de juniori de la mersin, din Turcia,
    unde, tot la sărituri, s-a clasat tot pe
    primul loc.

  • Sport Club RRI: Gimnastică

    Sport Club RRI: Gimnastică

    România are doi sportivi în finalele
    concursurilor de individual compus ale Campionatelor Mondiale de gimnastică,
    aflate în desfășurare, în aceste zile, la Liverpool. La feminin, joi, va
    concura Ana Maria Bărbosu. Ea a terminat calificările pe locul 23, cu 52 de
    puncte și 233 de miimi. A obținut cea mai bună notă la paralele: 13,433. Nu a
    reușit să obțină însă calificarea în nicio finală pe aparate. Cel mai bine s-a
    clasat la sol, și anume pe locul 19, cu nota 13,300.

    La masculin, Gabriel Burtănete s-a calificat
    atât în finala de la individual compus, cât și în cea de la sărituri. În calificările de la individual compus, el a
    încheiat pe locul 23, cu 79 de puncte și 798 de miimi. Răzvan Marc a ratat finala, după ce s-a clasat pe locul 48, cu 76 de puncte și
    499 de miimi. În concursul pe națiuni, echipa masculină a României s-a clasat
    pe locul 19. S-au calificat în finala pe echipe Japonia, Marea Britanie, SUA,
    China, Italia, Spania, Brazilia şi Coreea de Sud.

    Gabriel Burtănete va lua parte la finala de la
    individual compus vineri. Duminică, el va concura la sărituri, cu șanse reale
    pentru o medalie. În calificări, a obținut a treia medie, și anume 14,633.
    Prima încercare a fost notată cu 14,800, iar a doua, cu 14,466. El a fost
    devansat doar de armeanul Artur Davtyan, medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice
    de la Tokyo și campion european în 2019, la Minsk, și de filipinezul Carlos
    Yulo, campion mondial al probei, anul trecut, la Kitakyushu. Gabriel Burtănete,
    sportiv în vârstă de numai 20 de ani, a câștigat, acum trei ani, titlul de
    campion mondial de juniori, la Győr, în Ungaria.

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Sportiva română Ana Maria Bărbosu s-a calificat în finala concursului
    de la individual compus al Campionatelor Mondiale de gimnastică de la
    Liverpool.
    Ea a terminat calificările desfășurate sâmbătă și duminică pe locul
    23, cu un punctaj total de 52,233. A fost notată cu 13 puncte la sărituri, cu
    13,433 la paralele, cu 12,500 la bârnă și cu 13,300 la sol. Pe primul loc s-a
    situat gimnasta braziliană Rebeca Andrade. Ea a fost urmată de două sportive
    americane: Shilese Jones și Jade Carey. La finala programată joi vor lua parte
    24 de sportive.

    Echipa de handbal feminin a României a fost învinsă, sâmbătă, la
    Tatabánya, de reprezentativa similară a Ungariei, cu 33 la 28
    , într-un joc de
    pregătire în vederea Campionatului European care începe la sfârșitul săptămânii
    în Slovenia, Macedonia de Nord și Muntenegru. Cele mai multe goluri ale
    formației române, 11, au fost înscrise de Sorina Grozav. Miercuri, tot în
    Ungaria, România va întâlni Germania, în ultimul joc amical dinaintea
    Europenelor.

    Echipa de polo pe apă Steaua Bucureşti s-a calificat în optimile de
    finală ale competiţiei masculine LEN Euro Cup, după ce a învins, duminică,
    formaţia portugheză Vitoria Guimaraes cu scorul de 14-5, în ultimul joc din
    Grupa F a competiției.
    În clasament, pe
    primul loc s-a situat echipa italiană Ortigia, cu 12 puncte, urmată de Steaua,
    cu 9, de echipa maghiară BVSC-Zuglo, cu 6, de formația sârbă Valis, cu 3, şi de Vitoria Guimaraes, fără niciun punct.
    Primele două clasate merg în optimile de finală ale LEN Euro Cup, iar celelalte
    vor continua în Challenger Cup.

    În weekend au avut loc jocuri în Superliga română de fotbal, contând
    pentru etapa a 16-a, prima a returului.
    Vineri, la Ploiești, Chindia Târgoviște
    și FC Botoșani au încheiat la egalitate, 2 la 2, iar la Craiova, Farul
    Constanța a trecut de FC U cu 2 la 1. Sâmbătă, Petrolul Ploiești a învins la
    Voluntari cu 1-0. Cu același scor, Universitatea Craiova s-a impus în
    deplasare, la Sepsi Sfântu Gheorghe. Duminică, la Arad, FC Argeș a câștigat
    jocul cu UTA cu 1-0. Seara, în derby-ul etapei, la București, Rapid a trecut de
    CFR Cluj cu 2-1. Luni, ultimele două partide ale etapei: Mioveni cu
    Hermannstadt și Universitatea Cluj cu FCSB. În clasament, pe primul loc se află
    Farul, cu 37 de puncte. Urmează Rapid, cu 32.

  • Sportivul săptămânii – Gimnastul Marian Drăgulescu

    Sportivul săptămânii – Gimnastul Marian Drăgulescu

    Campionatele Mondiale de gimnastică, încheiate duminică la
    Stuttgart, au reprezentat un moment greu pentru delegaţia română prezentă în
    competiţie. În concursurile pe
    echipe, rezultatele au fost mai slabe ca niciodată. La fete, România a ocupat
    locul 22 din 24 de participante, iar la băieţi, locul 24 din 25 de formaţii
    prezente. În finalele pe aparate, nu s-a calificat decât un sportiv român, şi
    anume veteranul Marian Drăgulescu, la sărituri. El a fost însă foarte aproape
    de o medalie, motiv pentru care Radio România Internaţional l-a desemnat
    Sportivul Săptămânii.

    Drăgulescu a ocupat, în calificări, locul 6, poziţie care
    i-a adus şi biletul pentru Jocurile Olimpice de anul viitor. În finala de
    duminică, prima săritură i-a fost notată cu 14,966. La a doua a ezitat însă la aterizare şi a primit
    doar 14,283. Cu media 14,624, s-a
    clasat pe locul 4, ratând de puţin podiumul. Aurul a fost câştigat de rusul
    Nikita Nagorny. El a fost urmat de compatriotul său Artur Dalaloyan şi de ucraineanul Igor Radivilov.

    Marian Drăgulescu
    este cel mai titrat gimnast român. S -a născut la 18 decembrie 1980, la
    Bucureşti. A obţinut primul său mare rezultat la Europenele pentru juniori de
    la Sankt Petersburg, din 1998 – locul întâi la cal cu mânere. A debutat în
    competițiile majore internaționale la Campionatele Mondiale din 1999, găzduite
    de oraşul chinez Tianjin, unde s-a clasat al patrulea la sărituri.

    Are în
    palmares trei medalii la Jocurile Olimpice, dintre care una de argint şi două
    de bronz, obţinute la Atena. Se adaugă zece la Campionatele Mondiale, dintre
    care opt de aur şi două de argint. La Campionatele Europene, Marian Drăgulescu
    a obţinut 18 medalii. Dintre acestea, zece sunt de aur, şase de argint şi două
    de bronz. Singura medalie care îi lipseşte este aurul olimpic. În 2005 şi 2009
    a fost desemnat cel mai bun sportiv român al anului. Să mai notăm că, la
    sărituri, există un exerciţiu care îi poartă numele.