Tag: Campionatelor Europene de haltere

  • Sportivul săptămânii: Halterofila Monica Csengeri

    Sportivul săptămânii: Halterofila Monica Csengeri

    De sâmbătă, de la
    începutul competițiilor, delegația română a obținut deja opt medalii. Dintre
    acestea, trei sunt de aur, patru de argint și una de bronz. Medaliile de aur au
    fost câștigate de Monica Csengeri, la categoria 49 de kilograme. La aceeași
    categorie, Mihaela Valentina Cambei a cucerit o medalie de argint la stilul
    aruncat și una de bronz la total. Adriana Pană, la 45 de kilograme, stilul
    aruncat, a câștigat medalia de argint. La masculin, Valentin Iancu-Ionadi a
    obținut, la categoria 55 de kilograme, două medalii de argint, respectiv la
    stilul aruncat și la total. În urma acestor rezultate, Radio România
    Internațional a desemnat-o pe Monica Csengeri Sportivul Săptămânii


    La
    Moscova, Monica Csengeri s-a impus la stilul smuls cu 86 de kg, după ce a ratat
    de două ori la 90. La stilul aruncat, ea a ieşit învingătoare cu 103 kg, iar la
    total a câştigat cu 189 de kg.


    Monica
    Csengeri este din Bistriţa. S-a nǎscut la 21 martie 1996. Vine dintr-o
    familie defavorizatǎ. Antrenorul Adrian Chivu afirma, într-un ziar bistriţean,
    cǎ Monica a trecut printr-o perioadǎ în care, copil fiind, cerşea pe strazile
    oraşului. Sportul a ridicat-o însǎ la nivelul unei adevǎrate campioane. La 15
    ani deţinea deja mai multe recorduri naţionale şi cucerea titlul mondial de junioare
    la stilul smuls, în Slovacia, la Kosice. În 2015, la Europenele senioarelor de
    la Tbilisi, câştiga bronzul la stilul aruncat. Un an mai târziu, la întrecerile
    continentale din Norvegia, a cucerit aurul la stilul smuls şi bronzul la total.
    La Mondialele din decembrie 2017 a fost testată pozitiv la un control
    antidoping. A fost suspendată de Federația Internațională de Haltere până în
    februarie 2019. A trecut peste aceste momente și a revenit în fruntea ierarhiei
    continentale a categoriei 49 de kilograme.