Tag: Campionatul European de Fotbal

  • Sport Club RRI – Se apropie Campionatul European de fotbal

    Sport Club RRI – Se apropie Campionatul European de fotbal

    Echipa de fotbal a României se pregăteşte, în aceste zile, pentru Campionatul European, care va începe, peste mai puţin de două săptămâni, în Germania. Tricolorii au întâlnit, marţi, la Bucureşti, într-o partidă amicală, formaţia Bulgariei. Jocul s-a terminat la egalitate, 0 la 0. Echipa României a făcut o primă repriză bună, cu un joc combinativ în atac, dar lipsit de exactitate în momentele de finalizare.

    În partea a doua a jocului, bulgarii au ieşit la atac şi au pus în pericol de câteva ori poarta română. Am putut remarca evoluţia portarului Florin Niţă, care a dat siguranţă apărării prin intervenţiile sale din momentele dificile. Tricolorii au beneficiat şi de un penalty, acordat in minutul 50, după un fault în careu asupra căpitanului echipei, Nicolae Stanciu. A executat Dennis Man, dar portarul bulgar a reuşit să respingă. Rezultatul final a fost echitabil, dar România rămâne fără victorie în faţa Bulgariei în ultimii 35 de ani. Ultimul succes al „tricolorilor” s-a înregistrat pe 17 mai 1989, la Bucureşti, scor 1-0, în preliminariile Campionatului Mondial din 1990.

    Vineri, elevii antrenorului Edward Iordănescu vor susţine ultimul joc amical dinaintea Campionatului European. La Bucureşti va veni reprezentativa ducatului Liechtenstein, o echipă fără pretenţii, dar care poate fi un adversar incomod. Formaţia română va avea astfel o nouă ocazie pentru a-şi pune la punct traseele ofensive, dar şi pentru a-şi consolida apărarea.

    Va urma plecarea în Germania, unde România va evolua în Grupa E, alături de reprezentativele Ucrainei, Belgiei şi Slovaciei. Debutul la EURO va avea loc pe 17 iunie, la München, cu Ucraina. În jocul de pregătire pe care l-a susţinut luni, la Nürnberg, selecţionata ucraineană a încheiat la egalitate, 0 la 0, cu Germania. La EURO, tricolorii vor mai întâlni, pe 22 iunie, la Köln, formaţia Belgiei, apoi, pe 26 iunie, la Frankfurt, se vor confrunta cu Slovacia.

  • Anul sportiv 2021 (I)

    Anul sportiv 2021 (I)

    Pentru omul modern, sportul reprezintă mai mult decât o simplă
    modalitate de petrecere a timpului liber. Poate fi o cale de cultivare a
    sănătății fizice, o soluție pentru combaterea stresului zilnic sau o variantă
    de socializare. Pentru mulți dintre noi, sportul a fost, în 2021, un ajutor
    esențial în lupta împotriva efectelor pandemiei. După un 2020 în care
    umanitatea s-a încovoiat sub presiunea noului coronavirus, 2021 a fost anul
    recuperării, al revenirii, iar lumea sportului a reînviat. Pentru sportul
    românesc, a fost un an care poate fi caracterizat drept bun în raport cu multe
    dintre așteptările sportivilor și suporterilor…

    Primul mare eveniment sportiv al anului a fost Raliul Dakar, competiție
    desfășurată în Arabia Saudită. În cursa de motociclism a întrecerii a luat
    startul şi un român – Emanuel Gyenes. În final, acesta s-a situat pe locul 23
    în clasamentul general, un progres de 6 locuri față de ediția 2020 a cursei. La
    clasa Malle Moto şi la clasa Marathon, românul s-a clasat pe locul 2.

    Luna februarie a adus Open-ul Australiei la tenis. Cele mai multe
    speranţe ale iubitorilor tenisului românesc se îndreptau către favorita numărul
    doi a competiţiei feminine de simplu, Simona Halep, finalistă în 2018 şi
    semifinalistă în 2020. Ea a ajuns, în 2021, până în sferturile de finală, după
    ce a trecut de australiencele Lizette Cabrera, Ajla Tomljanovic, de rusoaica
    Veronika Kudermetova şi de poloneza Iga Swiatek. Românca s-a oprit însă în faţa
    jucătoarei americane Serena Williams, cap de serie numărul zece, de care a fost
    învinsă cu 6-3, 6-3.

    În martie, la Europenele de fotbal din Ungaria și Slovenia, pentru
    jucători sub 21 de ani, echipa României s-a oprit în faza grupelor. Cu toate
    acestea, bilanțul jucătorilor antrenați de Adrian Mutu nu a fost deloc rău.
    Rezultatele obţinute – egal cu Olanda, scor 1 la 1, şi cu Germania, scor 0 la
    0, plus o victorie cu Ungaria, scor 2 la
    1 – au confirmat locul micilor tricolori în topul fotbalului european. Tot în martie, perechea româno-letonă Monica
    Niculescu / Jelena Ostapenko a ajuns până în finala de dublu a turneului de
    tenis de la Doha, iar Horia Tecău şi germanul Kevin Krawietz, în finala
    turneului de la Rotterdam.

    În luna aprilie, la Europenele de haltere de la Moscova, sportivii
    români au câștigat 13 medalii, dintre care șapte de aur, patru de argint și
    două de bronz. Câte trei medalii de aur au obținut Monica Csengeri, la 49 de
    kilograme și Loredana Toma, la 64. Raluca Olaru a cucerit o medalie de aur şi
    una de bronz, în limitele categoriei 71 de kg. Mihaela Valentina Cambei, la 49,
    a cucerit o medalie de argint la stilul aruncat și una de bronz la total.
    Adriana Pană, la 45 de kilograme, stilul aruncat, a câștigat medalia de argint.
    La masculin, Valentin Iancu-Ionadi a obținut, la categoria 55 de kilograme,
    două medalii de argint, respectiv la stilul aruncat și la total. Tot în
    aprilie, delegația care a reprezentat România la campionatele europene de
    canotaj din Italia s-a întors cu 6 medalii. Dintre acestea, două au fost de
    aur, la 8+1 și dublu vâsle feminin, și patru de argint, respectiv la simplu
    vâsle feminin, categoria ușoară, prin Gianina Beleagă, apoi la doi rame feminin
    și în probele masculine de patru rame și 8+1.

    În mai, echipa de handbal feminin Minaur Baia Mare a încheiat pe locul
    al treilea competiţia EHF European League. În finala mică a întrecerii,
    formația din Maramureș a trecut de gruparea daneză Herning – Ikaast cu 33-31.
    În finala mare s-a impus echipa franceză Nantes, care a învins formația maghiară
    Siofok cu 36 la 31. Semifinalele și finalele competiției European League au
    fost găzduite de Baia Mare. Principala performanță a lunii a fost realizată
    însă de Robert Glinţă, care a cucerit medalia de aur în proba de 100 de metri spate
    la Campionatele Europene de nataţie de la Budapesta. A fost prima medalie
    câștigată de România la un campionat continental de nataţie pentru seniori, în
    probele masculine. La Budapesta, Glinţă a obţinut și o medalie de argint în proba de 50 de metri spate.

    În luna iunie, la campionatele europene de kaiac-canoe desfășurate la
    Poznan, în Polonia, Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi au câştigat medaliile
    de bronz în proba de canoe dublu pe distanța de 1.000 de metri. La turneul de
    tenis de la Roland Garros, dintre români, cel mai departe a ajuns Irina Begu.
    Împreună cu jucătoarea argentiniană Nadia Podoroska, Begu s-a calificat în
    semifinalele probei feminine de dublu. Apoi, la Campionatele Europene de tenis
    de masă de la Varşovia, jucătoarea română Elizabeta Samara a obţinut medalia de
    bronz în competiţia feminină de simplu.

    Prima parte a retrospectivei sportive a anului 2021 se oprește aici.
    Mâine, partea a doua…

  • O nouă prelungire a stării de alertă

    O nouă prelungire a stării de alertă

    Guvernul de la
    Bucureşti a aprobat săptămâna aceasta prelungirea stării de alertă instituite
    în urmă cu mai bine de un an. Menţinerea ei, deşi situaţia epidemiologică e
    bună, le permite autorităţilor să intervină rapid dacă lucrurile iau o altă
    turnură.

    Prelungirea stării de alertă a venit cu o veste aşteptată de
    microbişti: la meciul din optimile Campionatului European de Fotbal, al
    patrulea şi ultimul pe care Arena Naţională din Bucureşti îl va găzdui, va fi
    permis accesul publicului până la 50% din capacitatea tribunelor.

    La capitolul
    noutăţi se mai înscriu permiterea organizării şi desfăşurării în aer liber a
    evenimentelor, întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor
    locale parţiale din data 27 iunie, cu participarea unui număr de până la 1.000
    de persoane, precum şi extinderea numărului de persoane care să participe la
    evenimente private, nunţi, botezuri, la maxim 200 în interior, cu asigurarea
    unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare.
    Rămân în vigoare măsurile de relaxare introduse
    la începutul lunii iunie, pe fondul reculului pandemiei.

    Amintim că a crescut de
    la 500 la 1.000 numărul participanţilor la activităţile culturale, artistice,
    de divertisment desfăşurate în spaţii deschise, dacă fac dovada că s-au
    vaccinat ori au trecut prin boală ori s-au testat. Noua limită poate fi
    depăşită dacă toţi participanţii sunt vaccinaţi şi este răspunderea
    organizatorului să se asigure de acest lucru.

    A fost crescut şi numărul celor
    care pot participa la activităţi culturale, ştiinţifice, artistice sau de
    divertisment la interior de la 50% la 70% din capacitatea spaţiului şi creată
    posibilitatea desfăşurării la capacitate maximă, dacă participă doar persoane
    imunizate. S-au redeschis locurile de joacă din spaţiile închise, cu
    participarea publicului până la 50% din capacitate, cu condiţia ca însoţitorii
    copiilor să facă dovada vaccinării sau a trecerii prin boală.

    A crescut şi numărul
    persoanelor care pot intra în sălile de sport sau fitness, de la 50% la 70% din
    capacitatea spaţiului, iar numărul participanţilor poate fi mai mare dacă toţi
    sunt vaccinaţi. S-au redeschis piscinele interioare, cu participarea publicului
    până la 70% din capacitatea maximă. A fost crescut şi gradul de ocupare a
    meselor din restaurantele de interior.

    Pe litoral este perrmis un grad mai mare
    de ocupare a spaţiilor de cazare. S-au redeschis barurile, cluburile,
    discotecile şi sălile de jocuri în intervalul orar 5.00 – 24.00, cu
    participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, doar
    pentru persoanele vaccinate. De la 1 iunie, s-a renunţat la mască şi în
    interior, dar numai în birourile unde sunt cel mult 5 angajaţi şi toţi sunt
    vaccinaţi. Purtatea măştii a rămas obligatorie în spaţiile comune. A fost
    publicată, pe de altă parte, noua listă a ţărilor care prezintă risc epidemiologic,
    iar Marea Britanie este acum singurul stat european care se mai află în zona
    roşie.

  • Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile

    Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile

    Guvernul de la București a aprobat, miercuri, prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, pe întreg teritoriul României, începând din 12 iunie, a anunţat pemierul Florin Cîţu. La meciul din optimile Campionatului European de Fotbal, care se va desfăşura în România, va fi permis accesul publicului până la 50% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale, a precizat Citu.

    Se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova de la Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani, a precizat premierul la finalul şedinţei Executivului.

    Șeful Executivului a mai anunţat că s-a decis permiterea organizării şi desfăşurării în aer liber a evenimentelor, întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parţiale din data 27 iunie, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane. Potrivit acestuia, s-a stabilit şi extinderea numărului de persoane care să participe la evenimente private, nunţi, botezuri, la maxim 200 în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare.

  • România tineret, calificată la Europenele de fotbal

    România tineret, calificată la Europenele de fotbal

    Performanţă cu repetiţie: egalul obţinut, marţi, pe teren propriu, cu Danemarca, scor 1-1, a adus a doua calificare consecutivă pentru selecţionata sub 21 de ani a României la un turneu final european. A fost un meci tensionat, cu greşeli grave de arbitraj, dintre care una îi putea priva pe tinerii fotbalişti tricolori de calificare, însă golul marcat de tânărul Valentin Costache a salvat un meci ce părea compromis. Selecţionerul echipei naţionale de tineret, fostul internaţional Adrian Mutu, a declarat, la finalul partidei cu Danemarca, că ar fi fost păcat să nu obţină această performanţă din cauza penaltiurilor inventate. Sunt fotbalişti de excepţie care vor forma naţionala mare, şi-a lăudat Mutu jucătorii, fără a uita să-i mulţumească colegului de la prima reprezentativă, predecesorul său Mirel Rădoi, pentru contribuţia la acest succes.

    În clasamentul final al grupei, pe primul loc s-a clasat Danemarca, urmată de România, Ucraina, Finlanda, Irlanda de Nord şi Malta. Cele nouă câştigătoare ale grupelor preliminare şi cele mai bune cinci echipe clasate pe locul al doilea se alătură gazdelor Ungaria şi Slovenia la EURO 2021 de tineret. Meciurile din cele patru grupe ale turneului final se vor desfăşura în martie 2021. Echipele calificate mai departe din grupe, primele două clasate, vor lupta pentru titlul european în fazele eliminatorii programate în aceleaşi două ţări, Ungaria şi Slovenia, în perioada 31 mai – 6 iunie 2021.

    Autorul golului cu Danemarca, Valentin Costache, a declarat că speră ca la Campionatul European de anul viitor echipa naţională de tineret a României să egaleze performanţa de la ediţia trecută, organizată în Italia şi San Marino, când a atins faza semifinalelor. Atunci, fotbaliştii români au ieşit în penultimul act eliminaţi de germani, campioni en-titre, pe care îi dominaseră o repriză. A fost un turneu foarte bun pentru tinerii români. Aceştia s-au calificat în semifinale de pe primul loc într-o grupă puternică, din care au făcut parte Croaţia, Anglia – pe care le-au învins, şi Franţa, în compania căreia au remizat. Acea calificare a echivalat cu obţinerea biletelor pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, amânate pentru 2021 din cauza pandemiei.

    Salutate unanim, succesele tinerilor fotbalişti români nu pot ascunde mediocritatea în care se zbate naţionala de seniori şi îi fac pe comentatori să se întrebe ce se întâmplă cu juniorii când se maturizează.

    Sub conducerea lui Mirel Rădoi, fostul internaţional pe care performanţele obţinute cu tineretul l-au propulsat la prima reprezentativă, aceasta a ratat calificarea la Euro şi se luptă doar pentru un loc mai bun în recent inventata Ligă a Naţiunilor, care să-i ofere şanse mai mari la tragerea la sorţi pentru viitorul Mondial. Ultima participare a României la un turneu final mondial a fost cea din Franţa, în 1998.

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    Tricolorii au fost învinși de echipa Islandei cu scorul de 2-1, joi, la
    Reykjavik, în semifinalele barajului pentru turneul final. România a făcut o
    primă repriză slabă, în care a și încasat două goluri, prin Gylfi Sigurdsson,
    în minutele 16 și 34. La pauză, antrenorul Mirel Rădoi a schimbat trei jucători
    ofensivi, iar jocul s-a echilibrat. Tricolorii au înscris în minutul 63, prin
    Alexandru Maxim, care a transformat o lovitură de la 11 metri. În rest însă,
    formația română nu a pus în pericol poarta gazdelor, care s-au apărat cu
    exactitate. România a ratat astfel un nou turneu final, unul de o importanță
    specială, având în vedere că la Bucureşti, pe Arena Naţională, vor avea loc,
    anul viitor, trei jocuri din grupele Campionatului European şi unul din
    optimile de finală. Islanda continuă lupta pentru calificare şi va juca în
    finala play-off-ului cu Ungaria, la Budapesta, pe 12 noiembrie. Pentru echipa
    României urmează două partide. În Liga Naţiunilor, elevii antrenorului Mirel
    Rădoi vor juca duminică, 11 octombrie, împotriva Norvegiei, la Oslo, apoi contra Austriei, miercuri, 14 octombrie, la
    Ploieşti.

    România
    participă cu 12 echipaje la Campionatele Europene de Canotaj pentru seniori,
    competiţie care se desfăşoară în weekend
    la Poznan, în Polonia. Au făcut deplasarea 45 de sportivi, alături de 15 membri ai colectivului tehnic, cu un zbor
    charter. Finalele sunt programate duminică după-amiază.

    În
    weekend au loc jocuri contând pentru o nouă etapă a Ligii Campionilor la
    handbal feminin, faza grupelor. Sâmbătă, în Grupa A, vicecampioana României,
    CSM București, va juca în deplasare cu echipa norvegiană Vipers Kristiansand.
    Ambele formații au câștigat primele două jocuri disputate. Formația română nu
    va putea conta pe cea mai bună jucătoare a sa,
    Cristina Neagu, care a fost depistată cu COVID-19 în cursul săptămânii
    trecute. Duminică, în Grupa B, SCM
    Râmnicu Vâlcea urma să joace acasă cu formația croată Podravka Koprivnica, dar
    jocul a fost amânat, după cum anunță presa de la București. Campioana României
    se află pe ultimul loc în grupă, cu trei înfrângeri din trei jocuri.

  • Săptămâna sportivă

    Săptămâna sportivă

    Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a
    decis ca jucătorii născuţi în 1997 să fie eligibili pentru Jocurile Olimpice de la
    Tokio.
    Pe 27 martie, Federaţia Română de Fotbal s-a adresat FIFA cu privire la situaţia
    fotbaliştilor cu drept de joc la întrecerile de la Tokio. Forul de la Bucureşti
    ceruse confirmarea dreptului de participare pentru fotbaliştii născuţi în anul
    1997, chiar dacă aceştia nu se vor mai încadra, anul viitor, în categoria jucătorilor
    sub 23 de ani, ca efect al amânării competiţiei.

    FIFA a emis apoi un comunicat,
    din care cităm: Am decis să păstrăm
    criteriile de eligibilitate originale, mai exact vor avea drept de joc
    fotbaliştii născuţi începând cu 1 ianuarie 1997 plus trei jucători fără limită
    de vârstă
    . Vă amintim că Jocurile Olimpice de vară
    de la Tokio, care urmau să se dispute în perioada 24 iulie – 9 august 2020, au
    fost amânate din cauza pandemiei de coronavirus şi se vor desfăşura în perioada
    23 iulie – 8 august 2021.

    Meciul echipei naţionale de tineret a României
    cu Danemarca, din preliminariile Campionatului European de fotbal destinat
    jucătorilor sub 21 de ani de anul viitor, care trebuia să se dispute pe 31
    martie, a fost reprogramat de UEFA pentru luna noiembrie.
    În aceste condiţii, întâlnirea
    va fi ultimul joc de calificare pentru Campionatul European. Programarea
    celorlalte partide, cele din septembrie şi octombrie, nu a suferit modificări. România
    ar urma să întâlnească Finlanda, în deplasare, pe 4 septembrie, apoi, pe 8, tot
    în deplasare, echipa Maltei.

    Pe 9 octombrie, tinerii tricolori vor juca în
    Ucraina, iar pe 13, acasă, cu Malta. Data jocului cu danezii nu a fost încă
    stabilită. În acest moment, reprezentativa de tineret a României ocupă locul
    secund în Grupa a 8-a, după Danemarca, la o distanţă de 5 puncte. Începând cu
    EURO 2021, la turneul final al echipelor cu jucători sub 21 de ani vor
    participa 16 echipe. Pe lângă cele două formaţii gazdă, Ungaria şi Slovenia, se
    vor califica direct cele 9 câştigătoare ale grupelor şi cel mai bun loc doi.
    Celelalte 8 formaţii clasate pe locul secund vor disputa între ele jocuri de baraj
    în dublă manşă pentru celelalte 4 locuri disponibile.

    Turneul feminin de tenis BRD Bucharest
    Open, programat în perioada 13 – 19 iulie în capitala României,
    nu va mai avea
    loc în acest an ca urmare a pandemiei de coronavirus, a declarat
    vicepreşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, pentru AGERPRES.
    Acesta era singurul turneu din circuitul WTA găzduit de România.

    Aseară, echipa de fotbal a Românei U-21 a învins echipa Finlandei cu scorul de 4-1 în grupa a 8-a a preliminariilor Campionatului European de fotbal. Romania a urcat pe primul loc în clasament, cu 9 puncte din 4 jocuri.

    Echipa naţională de fotbal a României întâlneşte vineri în cadrul preliminariilor Campionatului European din 2020 selecţionata Suediei. România ocupă locul 3 în grupa F cu 14 puncte şi are nevoie de o victorie pentru a spera în calificare. Antrenorul Cosmin Contra a convocat 24 de jucători, 9 dintre ei evoluând în prima ligă română, ceilalți 25 în alte campionate. Surprizele sunt neconvocarea portarului Ionuț Radu de la echipa italiană Genoa și cea a lui Florin Andone, atacantul echipei turce Galatasaray Istanbul. Au reapărut în lot mijlocașul Constantin Budescu și atacantul Denis Alibec, ambii jucători ai echipei Astra Giurgiu.

    La Turneul Campionilor de tenis care se desfășoară la Londra, în proba de dublu masculin, românul Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer joacă împotriva cuplului francez Pierre-Hugues Herbert și Nicolas Mahut în grupa “Max Mirnîi”. În cel de-al doilea meci, Tecău și Rojer au învins cel mai bun cuplu din lume, columbienii Juan Sebastian Cabal și Robert Farah, dar au cedat în primul meci în fața germanilor Kevin Krawietz și Andreas Mies.

    La handbal feminin, reprezentantele României în Liga Campionilor își continuă evoluția. Campioana SCM Râmnicu Vâlcea va juca acasă în grupa C cu echipa franceză Brest Bretagne, în timp ce vicecampioana CSM București se va deplasa pe terenul echipei ruse Rostov pe Don într-un meci din grupa B.

    Tot la handbal feminin, în Cupa EHF are loc manșa a doua a turului al treilea. CS Măgura Cisnădie va juca pe teren propriu cu echipa spaniolă Rocasa Gran Canaria. În tur, echipa spaniolă a câștigat cu scorul de 28-24. În aceeaşi competiție va avea loc și un duel românesc, Corona Braşov va juca pe teren propriu cu Gloria Bistriţa-Năsăud. În tur, brașovencele au câștigat cu scorul de 27-25.

    La handbal masculin, echipa română Potaissa Turda va juca sâmbătă în Letonia în prima manșă a șaisprezecimilor de finală ale Cupei Challenge. Adversar va fi echipa letonă Dobeles Tenax.

    Selecţionata de
    tineret a României a învins, joi, echipa Ucrainei cu scorul de 3-0. Partida a
    avut loc la Poieşti şi a contat pentru Grupa a 8-a a preliminariilor
    Campionatului European de fotbal rezervat jucătorilor sub 21 de ani, programat
    în 2021. Tricolorii au reuşit prima lor victorie în această campanie de
    calificare, după 1-2 cu Danemarca la debut, pe 10 septembrie.

    La Ploieşti,
    România a marcat toate cele trei goluri în finalul partidei. Olimpiu Moruţan a
    înscris în minutul 75. În minutul 80, Adrian Petre a dus scorul la 2-0, tot el
    stabilind scorul final în al patrulea minut al prelungirilor. Echipa română a
    terminat însă jocul în zece oameni, după ce debutantul Marius Marin a primit
    direct cartonaş roşu la un minut de la intrarea sa pe gazon.

    În alte meciuri
    din Grupa a 8-a, Danemarca a învins Irlanda de Nord cu 2-1, iar Finlanda a
    dispus de Malta cu 4-0. Finlanda ocupă primul loc, cu 7 puncte, din trei
    jocuri. Urmează Danemarca, formaţie cu 6 puncte din două partide. România se
    află pe locul 3, cu 3 puncte din două întâlniri. Ultimele 3 clasate au
    disputat, toate, câte 3 jocuri. Formaţia de pe locul 4, Ucraina, are 3 puncte, echipa
    de pe poziţia a cincea, Irlanda de Nord, are două puncte, iar ultima clasată,
    Malta, are doar un punct. Următoarele partide vor avea loc luni, 14 octombrie, şi
    anume Finlanda cu Danemarca şi România cu Irlanda de Nord. Jocul tricolorilor
    se va disputa la Voluntari. La turneul final, cu 16 participante, găzduit
    în 2021 de Ungaria şi Slovenia, se
    califică direct cele 9 câştigătoare ale grupelor şi cea mai bună formaţie de pe
    locul al doilea. Celelalte 8 selecţionate de pe poziţiile secunde vor disputa
    un baraj în dublă manşă pentru a completa cele patru locuri rămase.

    Sâmbătă, Naţionala
    de seniori a României va juca în deplasare, cu echipa Insulelor Feroe, în etapa
    a şaptea a preliminariilor Campionatului European din 2020, Grupa F. Tricolorii
    sunt obligaţi să învingă pentru a rămâne în cursa către Europene, la fel ca şi
    în jocul de marţi, de la Bucureşti, cu Norvegia.

  • Jurnal românesc – 12.05.2016

    Jurnal românesc – 12.05.2016

    Secretarul
    de stat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Petre Guran, a participat,
    miercuri, în Ucraina, la semnarea înţelegerii dintre Ministerul Afacerilor
    Externe şi Universitatea Umanistă de Stat din Ismail privind deschiderea unui
    centru de informare al României în cadrul acestei instituţii de învăţâmânt. Potrivit unui comunicat de presă al MAE, centrul este
    conceput ca un instrument util în procesul de extindere a prezenţei limbii române
    în regiunea Odesa şi de promovare a elementelor de cultură şi civilizaţie românească.
    Activitatea centrului va fi orientată, în
    principal, pe acordarea de sprijin pentru proiecte şi programe de perfecţionare
    în limba română, ateliere tematice în domeniul istoriei, geografiei şi civilizaţiei
    româneşti, sesiuni de formare şi familiarizare cu tematici ale Uniunii
    Europene, dezbateri pe teme de actualitate românească şi acţiuni de promovare a
    României şi a culturii româneşti. Accesul celor interesaţi de activităţile
    centrului de informare al României este gratuit.

    Ministerul de Interne le
    recomandă celor care vor fi prezenţi în Franţa, la meciurile turneului final al
    Campionatului European de Fotbal care începe pe 10 iunie, să se asigure că au
    documente de călătorie valabile, pe care să le deţină inclusiv la intrarea pe
    stadioane. Autorităţile române au elaborat un ghid cu informaţii utile pentru
    suporteri, care conţine date despre regulile de acces şi comportamentul pe
    stadioane sau despre măsurile specifice de securitate. Timp de o lună, jandarmi
    şi poliţişti români vor fi detaşaţi în Franţa pentru a oferi asistenţă. Ei vor
    purta uniformă de serviciu sau însemne distinctive şi vor fi prezenţi în zonele
    publice şi în cele destinate suporterilor. Ghidul, întocmit de Ministerul de
    Interne, cel al Externelor şi de Federaţia Română de Fotbal, poate fi găsit pe
    paginile de internet ale celor trei instituţii.

    Guvernul a decis să trimită în
    capitale importante din lume 12 ataşaţi agricoli pentru promovarea la export a
    produselor româneşti de foarte bună calitate – a declarat ministrul Agriculturii şi
    Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu.
    Ataşaţii agricoli vor fi selectaţi, prin
    concurs, din cei 11.500 de angajaţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării
    Rurale. Până acum, au fost stabilite 8 ţări în care vor fi trimişi
    ataşaţi agricoli: Germania, Spania, Turcia, Israel, Rusia, China, Statele Unite
    şi Egipt. După cum a precizat Achim Irimescu, înfiinţarea celor 12 posturi,
    prevăzută într-o Ordonanţă de Urgenţă adoptată miercuri de Executiv, a avut la
    bază o idee a premierului Dacian Cioloş de pe vremea când era ministru al
    Agriculturii.

    La sfârşitul acestei luni, România va încerca sa
    bată recordul Germaniei prin organizarea celui mai mare curs de resuscitare din
    lume. Aproape 12.000 de români vor învăţa manevrele de
    specialitate. Managerul serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, Alis Grasu,
    speră ca noii cursanţi să se alăture, apoi, celor peste 11.000 de persoane deja
    instruite în Capitală pentru acordarea primului ajutor.Cursul de resuscitare
    va fi organizat pe 28 mai.