Tag: Campulung

  • 500 years since the letter of Neacșu of Câmpulung

    500 years since the letter of Neacșu of Câmpulung

    In
    1894, Friedrich Stenner, an archivist with the Brașov City Archives, found a
    document written in Cyrillic alphabet by a Neacșu from the town of Câmpulung. It
    was a letter to the mayor of Braşov, Hans Benkner, in which Neacșu was warning
    of Ottoman military manoeuvres on the Danube and advised measures should be
    taken. The letter dates back to 1521 and is regarded as the first document in
    Romanian preserved to this day.


    Neacșu’s brief note
    has been researched extensively by historians and linguists. The former have
    focused on the players involved and the political context of the 16th
    Century, and the latter analysed the Romanian language of the time.


    Regional politics was
    dominated by the Ottoman Empire’s expansion into Central Europe. Since the
    mid-14th Century and until 1521, the Ottomans had conquered the
    Balkans and were heading for Hungary, which was to fall in 1526. Historian Radu
    Nedici, a professor of Medieval history with the University of Bucharest, was
    the first to provide an explanation for the document:


    Radu Nedici: Historians
    tried to come up with an explanation for the letter. The most reasonable of
    them seems to be the haste to convey information on an Ottoman military
    campaign. The standard at the time was to use Slavonic or Latin in the
    correspondence between Wallachia, Transylvania and the Kingdom of Hungary. Very
    likely the rush to send urgent intelligence regarding an Ottoman attack and a
    possible threat to Braşov prompted Neacșu to write this letter in Romanian.

    The
    strongest ties between the German towns in the Transylvanian Carpathians and
    the other Romanian provinces were economic. Câmpulung and Brașov, only 85 km
    from each other, had over two centuries old connections, and those who
    preserved that contact were mostly merchants. Neacșu was apparently part of Câmpulung’s
    trading elite, says Radu Nedici:




    Radu Nedici: Unfortunately we know little today about Neacșu of Câmpulung. He is
    never mentioned in documents prior to this letter. He seems to be a merchant
    from Câmpulung, involved in trading Oriental products that would transit
    Wallachia on their way to Central Europe, via Brașov. On the other side we have
    the magistrate from Braşov, the mayor of the town, mentioned in a lot more
    documents. Since Brașov was one of the main towns in Transylvania, his position
    was quite important.


    In 1521, Wallachia was
    ruled by prince Neagoe Basarab. In fact, the prince died around 3 months after
    the letter was written. The country was likely to fall under Ottoman influence,
    but Wallachian nobility were still hoping for support from Hungary. Therefore,
    Wallachian princes and characters like Neacșu would readily keep the Christians
    across the mountains up to date with the Ottomans’ moves.


    The letter was
    complete, written in brown ink, in good condition, with a seal on the back. We asked
    Radu Nedici about the Romanian language spoken in the 16th Century:


    Radu Nedici: To a 21st
    Century reader, the language is rather hard to understand, because a lot of
    Slavonic phrases are used. The beginning and ending, as well as the connectors
    for each paragraph, are taken as such from Slavonic, hence the difficulty of
    understanding the text. On the other hand, the language is quite comprehensible
    if we look exclusively at the part of the text in Romanian. So we have a
    language developing in a direction that we can recognise today.


    In a book published in
    1970, linguist Aurel Nicolescu counted 190 unique words in Neacşu’s letter. 178
    of them come from Latin, 11 are Slavonic and Hungarian, and only 1 comes from
    Turkish.


    Radu Nedici: The letter was written at a time
    when Romanian was just being introduced in the princely chancellery. This happened
    as the Romanian language was beginning to be used extensively, including in
    official contexts. This is a document written at a precisely known date, in
    1521, so in mid-16th Century we are beginning to see
    Romanian-language documents written in Romanian chancelleries. It was the time
    when the Romanian language was developing and becoming predominant.


    The
    letter of Neacșu of Câmpulung is the written testimony that Romanian was used
    in correspondence 500 years ago. In the five centuries that followed, various
    influences have enriched it and turned it into the language we speak today. (tr, A.M. Popescu)

  • 500 de ani de la scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung

    500 de ani de la scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung

    În
    1894, Friedrich Stenner, arhivist în arhivele orașului Brașov, descoperea un
    document scris cu alfabet chirilic de un oarecare Neacșu din orașul Câmpulung.
    Era o scrisoare către primarul Hans Benkner al Brașovului prin care Neacșu îl
    avertiza că flota otomană executa manevre militare pe Dunăre și îl sfătuia să
    ia măsuri pentru a nu avea neplăceri. Scrisoarea descoperită de Stenner datează
    din anul 1521 și este considerat primul document redactat în limba română
    păstrat până azi.


    Scurta misivă a lui Neacșu a fost
    interpretată de istorici și filologi. Primii s-au concentrat asupra
    personajelor din text și a cadrului politic din secolul al 16-lea, iar cei din
    urmă au analizat limba română de atunci. Politica regională era dominată de
    expansiunea otomană către Europa Centrală. Începând cu jumătatea secolului al
    14-lea și până în 1521, turcii cuceriseră Balcanii și se îndreptau viguros
    către Ungaria care va fi cucerită în 1526. Istoricul Radu Nedici este profesor
    la Universitatea din București, specializat în istorie medievală, și a dat o
    primă interpretare a documentului.

    Istoricii au încercat să găsească o explicație pentru această scrisoare. Explicația
    care pare să aibă cumva o bază reală este cea a unei grabe de a transmite
    informația campaniei otomane care apare în cuprinsul scrisorii către brașoveni.
    Obiceiul în epocă era mai degrabă acela de a scrie în slavonă sau latină, în
    corespondența dintre Țara Românească și Transilvania și Regatul Ungariei.
    Probabil că nevoia de a transmite foarte repede o informație, aceea a unei
    campanii otomane și a unui posibil pericol care amenința inclusiv Brașovul, l-a
    făcut pe Neacșu să scrie în limba română această scrisoare.


    Relațiile
    cele mai consistente dintre orașele germane din Carpații Transilvaniei și
    spațiul românesc erau cele economice. Câmpulungul și Brașovul, aflate la 85 de
    kilometri unul de celălalt, aveau o tradiție de mai mult de două secole de legături,
    iar negustorii erau cei care mențineau contactele. Se pare că Neacșu făcea
    parte din elita comercială a Câmpulungului. Radu Nedici.:

    Despre Neacșu din Câmpulung știm din păcate destul de
    puține lucruri. El mai este menționat anterior acestei scrisori din 1521. Așa
    cum apare și din cuprinsul scrisorii și din informațiile anterioare, pare să fi
    fost un negustor din Câmpulung, un personaj care e implicat în comerțul cu
    produse orientale care tranzitau Țara Românească și mergeau mai departe către
    Europa Centrală, trecând prin Brașov. De cealaltă parte este magistratul
    brașovean, este cel care conduce orașul, are deci o poziție oficială mult mai
    clară. E un personaj pe care îl întâlnim în mult mai multe documente. Cum
    Brașovul era unul dintre orașele principale din Transilvania, poziția lui era
    extrem de importantă.


    În 1521, Muntenia sau Țara Românească,
    așa cum apare pentru prima oară cu acest nume chiar în scrisoare, era condusă
    de principele Neagoe Basarab. Era chiar anul morții sale survenită la
    aproxmativ 3 luni de la redactarea scrisorii, în luna septembrie. Perspectiva
    țării de a intra în sfera otomană de influență crescuse, însă principii munteni
    mai sperau în sprijinul Ungariei. Principii munteni și personaje precum Neacșu
    erau informatori ai creștinilor de peste munți și, în acest sens, scrisoarea a
    fost considerată o informare care a ajuns la destinație. Scrisoarea este
    întreagă, scrisă cu cerneală brună, în stare bună, cu un sigiliu pe spate. L-am
    întrebat pe Radu Nedici ce se poate spune despre limba română din textul
    scrisorii.

    Pentru un cititor
    din secolul 21, limba scrisorii pare una destul de greu de înțeles, mai ales că
    este o limbă în care se amestecă diverse expresii slavone. Începutul acestei
    scrisori, finalul ei și elementele folosite pentru a introduce fiecare nouă
    frază sunt scrise ca atare din slavonă. De aici și dificultatea de a înțelege o
    parte a textului. Pe de altă parte, este o limbă română pe care o pricepem.
    Dacă ne concentrăm doar aspra textului românesc în sine putem înțelege despre
    ce e vorba. Ceea ce dovedește că suntem în fața unei limbi române care evoluează
    până în momentul respectiv într-o direcție recognoscibilă astăzi.


    Într-un volum publicat în 1970,
    lingvistul Aurel Nicolescu arăta că în scrisoarea lui Neacșu au fost folosite
    190 de cuvinte, fără a lua în calcul repetarea lor: 178 sunt de origine latină,
    11 sunt de origine slavă și maghiară și doar unul de origine turcă. Radu
    Nedici.

    Scrisoarea se
    plasează într-un moment în care limba română va începe treptat să fie introdusă
    în cancelaria domnească. Ea apare cumva pe un fond de utilizare tot mai accentuată
    a limbii române, inclusiv în mediile cancelariei domnești. El este primul
    document pe care îl putem data cu certitudine în 1521 și undeva de la jumătatea
    secolului al 16-lea începem să întâlnim acte românești redactate în
    cancelariile românești. Este o scrisoare care aparține unui timp în care limba
    română se dezvoltă și se impune.


    Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung
    este mărturia scrisă pe baza căreia se poate afirma cu certitudine că limba
    română era folosită în corespondență acum 500 de ani. În cele cinci secole
    scurse, alte influențe au îmbogățit-o și au făcut-o să fie așa cum e azi.


  • Vacanţă în Suceava

    Vacanţă în Suceava


    Ne
    îndreptăm spre nordul României unde sărbătorile de iarnă continuă. În Bucovina
    încă se mai sărbătoresc Crăciunul şi Revelionul pe rit vechi, astfel încât,
    până în data de 14 ianuarie, mai puteţi participa la diverse spectacole de
    datini şi obiceiuri. În judeţul Suceava se pot practica foarte multe forme de
    turism: activ, de vânătoare, ecvestru, religios sau chiar de sporturi extreme.
    Suceava se află pe traseele turistice ale celor care îşi doresc să viziteze
    deja bine cunoscutele mănăstiri bucovinene, cu picturi murale exterioare şi
    interioare, aflate în patrimoniul UNESCO. Menţionat în documente încă din anul
    1388, oraşul Suceava a fost cetatea de scaun a Moldovei până în anul 1566, când
    capitala acestui stat medieval românesc a fost mutată la Iaşi. Totodată, veţi găsi
    în zonă nu mai puţin de 20 de rezervaţii naturale şi multe obiective turistice,
    spune Claudiu Brădăţan, din cadrul Centrului Naţional de Informare şi Promovare
    Turistică Suceava. În perioada imediat următoare sărbătorilor
    de iarnă sunt suficiente locuri de cazare. Mai mult decât atât, Suceava oferă
    câteva obiective turistice de importanţă naţională, cum ar fi Cetatea de Scaun,
    Biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Sf. Ioan, Muzeul Etnografic, Muzeul Satului
    Bucovinean, al treilea ca mărime din ţară. Copiii ar fi cu siguranţă interesaţi
    şi de Muzeul de Ştiinţe ale Naturii. Sunt suficiente obiective, astfel încât o
    familie cu copii să petreacă mai mult decât o zi în Suceava. Alături de toate
    aceste obiective, aproape de Suceava, se află Mănăstirea Dragomirna, cu o
    arhitectură deosebită, aflată într-un cadru natural de excepţie.


    Apoi, turiştii ar trebui să se
    îndrepte spre munte, continuă Claudiu Brădăţan. Prima localitate
    întâlnită ar fi Humorul, o staţiune turistică de interes naţional, în care nu
    lipseşte partea de agrement. Este un oraş care a dezvoltat foarte bine această
    latură. La Humor, în perioada asta se schiază. Humorul, de asemenea, are Parcul
    Ariniş, cu celebra piscină de acolo. Este un loc unde chiar şi în această
    perioadă a anului se poate practica înotul. Mai mult decât atât, Humorul este
    cunoscut pentru mănăstiri. Alături de toate acestea, aş vrea să mai menţionez
    şi că Humorul are un muzeu etnografic deosebit.


    Vatra Dornei nu trebuie, de asemenea,
    ocolită. Este o staţiune balneoclimaterică şi dispune de patru pârtii de schi. Pe lângă
    plimbări cu sania, muzee şi observarea tradiţiilor locale, puteţi merge şi la
    meşteşugarii din zonă. Fierari, sculptori, ţesătoare, toată lumea îşi deschide
    atelierul pentru a vă arăta cum se lucrează de sute de ani în Bucovina. Puteţi,
    bineînţeles, şi cumpăra obiecte care să vă amintească de această zonă
    deosebită. Claudiu Brădăţan recomandă în continuare Câmpulung şi Pojorâta, cea
    din urmă fiind o destinaţie turistică relativ nouă pe harta Bucovinei. În ultimii ani, a atras tot mai mulţi turişti. De aici, se poate urca spre
    vârful Rarău, spre Pietrele Doamnei. Arealul comunei Pojorâta oferă foarte
    multe posibilităţi pentru turismul activ. Aici există pârtii de schi, tubing,
    patinoar. Vârful Rarău şi Pietrele Doamnei reprezintă locul în care se
    întâlnesc cei mai importanţi căţărători din România şi chiar şi din
    străinatate. Rarăul are peste 40 de faleze de căţărare.



    Pe lângă toate acestea vă veţi simţi cu adevărat
    răsfăţaţi cu bucatele tradiţionale. Toate sunt gătite din produse cultivate în
    gospodării după reţete vechi, păstrate din străbuni.

  • Landkreis Argeş – wo sich Natur und Kultur begegnen

    Landkreis Argeş – wo sich Natur und Kultur begegnen

    Unsere heutige Reise führt uns in den Süden Rumäniens, einer wunderschönen Gegend hierzulande. Die Gro‎ßzügigkeit der Natur und die nachweisbaren Spuren der Vergangenheit — Überbleibsel aus der Geschichte — schaffen ein malerisches Milieu, das die Entwicklung des Tourismus in der Gegend ankurbelte. Kurz und bündig, heute laden wir Sie ein, einen Besuch im Kreis Argeş zu unternehmen.



    Die Berglandschaft erstreckt sich über mehr als die Hälfte der Kreisoberfläche und bietet zahlreiche touristische Attraktionen: spektakuläre Klammen, Wasserfälle, Höhlen, Seen, markierte Wanderwege und viele Möglichkeiten zum Klettern oder Schifahren. Bergtourismus wird hauptsächlich in zwei Regionen betrieben — in der Umgebung von Câmpulung sowie bei Curtea de Argeş.



    Marian Letcanu ist Mitglied des gemeinschaftlichen Verbandes ADI Molivişu. Wir begegneten ihm auf der Herbst-Tourismusmesse in Bukarest. Seine Empfehlung war, den Norden des Kreises Argeş zu entdecken:



    Wir laden Sie herzlichst in unsere Region ein. Die Gegend ist sehr schön, die Landschaften malerisch. Geschichte und Gegenwart lassen sich hier harmonisch kombinieren. Sie können die Burg Poenari besuchen. Die Burg wurde im Auftrag des rumänischen Fürsten Vlad Ţepeş erbaut. Sehenswert ist auch der Damm Vidraru, der eine spektakuläre Aussicht bietet. Wer die Reise durch den Tal des Flusses Argeş fortsetzt, kommt im Tal namens Valea cu Pesti an. Auch die Almhütte Capra sowie der Bergsee Bâlea und die dazu gehörende Berghütte hei‎ßen Touristen willkommen. Derzeit wird 7 Km vom Damm Vidraru ein Skiort gebaut und die modernste Schipiste in Rumänien eingerichtet. 2016 soll sie von begeisterten Schifahrern in Anspruch genommen werden.“




    Der Bergkamm des Fogarascher Gebirges lockt die meisten Touristen im Norden des Landkreises an. Im Süden dagegen lässt das historische Vermächtnis die Aufmerksamkeit auf sich lenken. Hier befindet sich die Stadt Curtea de Argeş, die auf beiden Ufern des Flusses Argeş angelegt ist. Curtea de Argeş war in der Vergangenheit die Hauptstadt des Fürstentums Walachei. Emblematisch für die Stadt ist die Kathedrale Curtea de Argeş. 1517 lie‎ß Fürst Neagoe Basarab das Kloster errichten. Sehenswert sind allerdings auch die zahlreichen Architektur- und Kunstdenkmäler vor Ort.



    Die Stadt liegt in einer Senke zwischen Hügeln, südlich des Fogarascher Gebirges. Gemä‎ß einer Überlieferung wurde sie um das Jahr 1290 vom Fürsten Negru Vodă gegründet. Die Stadt war ursprünglich unter dem Namen Argeş bekannt. Erst 1510, während der Herrschaft von Vlad cel Tânăr (zu dt. Vlad dem Jüngeren), wird die Ortschaft mit der derzeitigen Bezeichnung zum ersten Mal urkundlich erwähnt. Vladislav I. (Vlaicu) (1364 — 1377) gründete in Curtea de Argeş die erste Münzprägeanstalt des Fürstentuns. Während seiner Herrschaft wurde auch die erste örtliche Schule geöffnet, zu der die Söhne der Stadtbewohner Zugang hatten. Die grö‎ßte Attraktion in Curtea de Argeş ist dennoch die Kathedrale, unter anderem auch als Kloster von Baumeister Manole bekannt. Die Legende besagt, Manole habe seine Gattin (Ana) im Mauerwerk des Klosters eingebaut. Anscheinend ohne Grund ging alles, was die Baumeister tagsüber bauten, während der Nacht in Trümmer. Es musste ein Opfer erbracht werden, damit das Kloster steht.



    Die Legende überliefert auch eine Erklärung zum Brunnen im Klosterhof: Als der Fürst zum ersten Mal das errichtete Kloster sah, fragte er die Baumeister, ob sie ein schöneres Kloster bauen könnten. Als die Meister die Frage bejahten, beschloss der Fürst, so etwas nicht zuzulassen. Demnach verfügte er, dass das Baugerüst um das Kloster entfernt wird, bevor die Baumeister die Gelegenheit hatten, herunterzukommen. Die Maurer blieben ratlos auf dem Klosterdach. Weil sie keine andere Lösung fanden, bauten sie sich Flügel aus Dachschindeln. Damit ausgerüstet sprangen sie vom Dachkloster herab und hofften, unversehrt auf den Boden zu landen. Alle kamen dabei ums Leben. An dem Ort, wo Manole gegen den Boden stie‎ß, entsprang eine Quelle — so die Legende. Seither ist die Quelle als Brunnen von Manole bekannt.



    Die Kathedrale ist sehr schön, sie wurde aus Stein errichtet und steht auf den Grundmauern eines ehemaligen Klosters. Der Bau ist repräsentativ für die Kunst im 15. Jahrhundert. Sie wurde in einem Zeitraum von rund 5 Jahren, zwischen 1507 — 1512 erbaut. Das ist eine besondere Leistung für die damalige Zeit. Die originalen Wandmalereien blieben nicht erhalten. Das Kloster wurde unter dem König Karl der I. vom französischen Architekt Lecomte du Nouy restauriert. Die Ikonostase (Bilderwand) ist ebenfalls neu und besonders wertvoll. Er ist aus vergoldeter Bronze, verziert mit Marmorteilen von Carara und Onyx sowie anderen Edel- und Halbedelsteinen.



    Die Kathedrale ist auch die Grabstätte der rumänischen Königsfamilie. Folgende Mitglieder der Familie wurden hier beerdigt: Karl der I., König von Rumänien, Ferdinand der I., König von Rumänien, sowie ihre Gemahlinnen, Königin Elisabeth zu Wied und Königin Marie von Edinburgh. Die Ortschaft Curtea de Argeş stellt zugleich das Tor zur Transfogarascher Hochstra‎ße dar.

  • Les débuts de l’Etat en Roumanie

    Les débuts de l’Etat en Roumanie

    L’Etat médiéval roumain compte parmi les derniers apparus en Europe, respectivement dans la seconde moitié du XIVe siècle. Les historiens expliquent ce retard par des arguments politiques et aussi par les transformations économiques et sociales liées aux migrations. Les Roumains, tout comme les Slaves du nord, ont périodiquement subi l’impact déstabilisateur des incursions des peuples migrateurs d’origine turco-mongole venant d’Asie.



    Les débuts de l’Etat connu sous le nom de Valachie, situé entre les Carpates Méridionales et le Danube, et qui constitue le noyau du futur Etat roumain formé au milieu du XIXe siècle, ont fait l’objet de discussions contradictoires, en raison de l’absence de sources historiques. En outre, les hypothèses plus ou moins vraisemblables qui circulent en parallèle rendent difficile l’intelligence, par l’individu moyennement instruit, d’un processus long et compliqué. La théorie la plus en vue ces dernières années portant sur la création de l’Etat de Valachie, c’est celle de l’historien Neagu Djuvara. Elle met l’accent sur l’influence substantielle des Coumans, population migratrice turcique.



    L’historien Matei Cazacu, spécialiste de l’histoire moyenâgeuse, est chercheur au Centre national de recherche scientifique de France et maître de conférences à l’Institut national des langues et civilisations orientales (INALCO) de Paris. Il nous a fourni des détails sur le stade des recherches archéologiques menées jusqu’ici sur la formation de l’Etat de Valachie. « Les fouilles archéologiques sur les sites de Curtea de Argeş et de Câmpulung ont mis au jour des maisons princières et une vieille église du 13e siècle. Puisqu’en ces temps-là la communication était surtout orale, il n’y a presque pas de témoignages sur tel ou tel voïvode ou cneaz, termes par lesquels on désigne les chefs des formations étatiques respectives. C’est ce qui explique qu’ils soient restés dans le cône d’ombre de la grande histoire. Il a fallu attendre l’an 1204, date du siège de Constantinople par les croisés, et l’intégration dans la stratégie papale des païens et des schismatiques des deux rives du Danube pour apprendre l’existence de ces voïvode” et cneaz”. Ceux-ci étaient roumains et orthodoxes et ils habitaient des maisons en pierre et en bois. Les Coumans et les autres nomades habitaient sur les rives du Danube et des petites rivières qui se jettent dans le fleuve et y ont laissé des traces. Leurs sépulcres, on en a recensé 13 dans toute la Valachie, se trouvent surtout dans l’est du territoire. On peut observer donc que le siège du pouvoir couman se trouvait à l’est, en Dobroudja et dans le sud de la Bessarabie. Si la Valachie avait été fondée par les Coumans, la capitale n’aurait pas été installée à Curtea de Arges, en montagne. L’Etat n’aurait pas été appelé Munténie, c’est à dire le « pays des gens de la montagne ». Les Coumans auraient installé la capitale de leur Etat à Lehliu, ou à Caracal, soit les endroits où ils étaient les plus nombreux, et non pas au cœur des Carpates ».



    L’hypothèse acceptée par la quasi-majorité des historiens est que la Valachie, dans le sud de la Roumanie actuelle, était partagée en deux entités : le nord subcarpatique, contrôlé par les élites roumaines, et le sud danubien, sous contrôle couman. Dans les cartes de l’époque, l’est et le sud de la Valachie font partie de la Coumanie.



    Serban Papacostea explique ce qu’était en fait la Coumanie. « Dans la géographie occidentale de langue latine, l’espace délimité à l’ouest par la rivière Olt est appelé Cumania. C’est à partir d’un coin formé par le département actuel d’Arges, plus l’Olténie, qu’a commencé l’expansion de l’Etat roumain créé durant le règne de Basarab Ier. Nous ne mettons pas en question origine de celui-ci, ce qui est important, c’est le rôle historique qu’il avait joué. Basarab s’est identifié avec l’Etat roumain et a contribué à sa création. Mais le nom de Cumania apparaît longuement en tant qu’empire des steppes. Pendant tout un millénaire, cet espace s’est trouvé sous l’influence, voire la domination de cet empire des steppes, où plusieurs peuples asiatiques se sont succédés. L’expansion de l’Etat roumain a commencé au 13e siècle vers l’est, vers l’espace désigné par la géographie occidentale en tant que Coumanie, partagé entre la Coumanie Noire à l’ouest et la Coumanie Blanche à l’est, notamment dans le nord de la mer Noire. Le processus avait commencé par la traversée des Carpates par les Teutons en 1211. Au 14e siècle, ce processus s’est poursuivi par l’alliance anti-tartare des royaumes de Hongrie et de Pologne en collaboration avec le fils de Basarab. Cette alliance a poussé la Horde d’or, le nom qui désignait l’Empire mongol, dans la steppe russe. La Coumanie Noire était également le nom sous lequel étaient connues la Valachie et notamment la partie délimitée à l’ouest par la rivière d’Olt et par la Moldavie. »



    Matei Cazacu rappelle aussi l’existence de certains vestiges qui confirment que la Coumanie était une entité étatique importante dans la région: « Cette Coumanie est documentée sur le terrain justement par toponymie. Nous savons que les termes Bărăgan, Burnaz, Teleorman étaient coumans, vu que ce sont d’anciens noms turcs. L’historien Nicolae Iorga l’avait très bien remarqué. D’une part, nous avons cette portion coumane dans le sud de la Munténie, le Bărăgan, qui va jusqu’aux bouches du Danube, et la Dobroudja du Nord. D’autre part, il existe des zones habitées par les Roumains avec les toponymes Vlăsia et Vlaşca. Après quoi apparaissent les Slaves installés au Banat à des époques plus ou moins reculées. Les Coumans, et avant eux, les Petchenègues et autres, habitaient les plaines, avec des pâturages au bord de certaines petites rivières. Ils dominaient les populations locales de Roumains pêcheurs et agriculteurs ; ils ont laissé des traces dans la toponymie et ont été assimilés, se sédentarisant par la suite ».



    La formation politique de la Munténie au dernier quart du 13e s. et au 14e tient compte, comme dans la plupart des cas, de la contribution autochtone et des influences migratrices. Dans le cas présent, les Roumains et les Coumans ont créé l’Etat qu’ils ont imaginé…(trad. : Mariana Tudose, Ligia Mihaiescu, Alex Diaconescu)