Tag: Carmen Pavel

  • Revelion în România

    Revelion în România

    Spectacole în aer liber, focuri grandioase de artificii, excursii tematice – toate acestea întreţin atmosfera de sărbătoare din marile oraşe ale României. Ofertele agenţiilor de turism pentru petrecerea nopţii dintre ani sunt foarte multe şi în cele mai diverse zone ale ţării. În ediţia de astăzi am selectat pentru dumneavoastră câteva oferte de sfârşit de an.



    Carmen Pavel, preşedinta unei agenţii de turism cu tradiţie, spune că în ultimii 25 de ani, a ales în lume câte o altă destinaţie pentru a petrece Revelionul. Concluzia? Vreau să vă spun că nicăieri nu se petrece atât de bine ca în România. La acest capitol, de petrecere a Revelionului, ştim să ne distrăm cel mai bine. Ştim să facem entertainment, să pregătim mese fastuoase, ne place să ţinem masa întinsă de seara până dimineaţa, ceea ce nu se întâmplă nicăieri în lume. Peste tot în lume, masa de Revelion ţine până la miezul nopţii, după care mai durează o vreme dansul şi muzica. La noi, se păstrează totul până la ultimul turist. Ne vizitează artişti de renume pentru cei care aleg să petreacă Revelioanele în cluburi, în restaurante şi hoteluri. În acelaşi timp, a devenit ceva obişnuit şi la noi ceea ce se întâmplă în marile oraşe din Europa, petrecerile în stradă. Turistul poate alege între o petrecere în piaţa marilor oraşe, Bucureşti, Sibiu, Cluj sau un Revelion la club sau restaurant. Aşa cum este tradiţia în celelalte capitale, Paris, Londra, unde lumea iese în stradă doar pentru a se bucura de atmosfera de sărbătoare, fără a investi sume exorbitante, aşa s-a impus şi la noi această tradiţie. Deci sunt petreceri pe toate gusturile şi pentru toate buzunarele.”



    Până acum câţiva ani, multe dintre ofertele agenţiilor de turism erau relativ simple. Acestea cuprindeau servicii de masă, cazare şi un spectacol în noaptea dintre ani. În 2014, situaţia s-a schimbat. Ofertele au devenit mult mai complexe şi mai diversificate. Ele se adresează şi amatorilor de sport şi mişcare, spre exemplu. Carmen Pavel: Sunt foarte mulţi care nu doresc numai să stea în hotel să se relaxeze sau să admire obiceiurile noastre de sărbători, ci vor să practice sporturi. Chiar au unde să meargă. Pe pârtiile de la Predeal, Azuga, în funcţie de nivelul de performanţă: începători, medii sau avansaţi. Pot alege pârtiile de pe Valea Prahovei, din zona Braşov sau cea a Făgăraşului. S-au deschis pârtii noi în multe zone turistice, unde, chiar dacă n-avem lungimile pârtiilor din Austria şi instalaţiile de acolo, suntem totuşi competitivi şi începem să redevenim o zonă turistică şi pentru sporturile de iarnă. Pe lângă schi se pot practica snowboarding, patinaj, se pot face drumeţii. Sunt trasee care sunt deschise şi în perioada rece.”



    La hotelurile de 3 şi 4 stele din staţiunile de pe Valea Prahovei, pachetele pentru o singură persoană costă între 400 de euro şi aproape 800 de euro. Unul dintre cele mai scumpe pachete include patru nopţi de cazare cu mic dejun bufet, cină bufet în data de 30 de decembrie, cu program artistic, cină festivă de Revelion unde vor fi invitaţi surpriză dintre artiştii celebri din ţară, carnaval pe 1 ianuarie 2015 şi acces gratuit la centrul SPA al hotelului — piscină, sauna şi sală de fitness. Ca bonus, pachetul cuprinde o plimbare dus-întors cu telegondola din Sinaia. Este de altfel şi zona cea mai solicitată, spune Diana Păşcuţ, marketing manager la o firmă de turism din Bucureşti. Pentru Revelion, cele mai multe opţiuni sunt pentru regiunile de ski: Valea Prahovei, Poiana Braşov. Tarifele variază în funcţie de numărul de stele pe care-l are hotelul şi de numărul de servicii incluse în pachetele puse la dispoziţie. Avem pachete de patru nopţi, care încep de la 1.500 — 1.600 de lei (~ 400 euro) pentru Predeal, de exemplu, şi putem ajunge la 3.000 — 3.500 ( ~ 800 euro) de lei pentru un hotel de patru stele în Poiana Braşov, cu toate mesele incluse şi numeroase activităţi de entertainment. Sunt foarte mulţi turişti care vin să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în România şi îşi rezervă cu mult timp înainte, pentru a fi siguri că vor găsi un loc. Sunt foarte încântaţi de obiceiurile şi tradiţiile de care se pot bucura, dar, în acelaşi timp, aleg hoteluri foarte bune, cazări de calitate şi apreciază întotdeauna o masă foarte bună.



    Dacă vă tentează o petrecere în stradă, nimic mai simplu, spune Diana Păşcuţ. Ofertele sunt pe măsura cererii. Toate marile oraşe ale României organizează petreceri în aer liber de Revelion, cu focuri impresionante de artificii, cu concerte. De asemenea, gradul de ocupare al hotelurilor urbane creşte simţitor în această perioadă. Există şi în acest caz opţiuni de cazare de la două stele până la patru stele plus, cu servicii foarte bune sau chiar cinci stele pentru cei care-şi permit. Agenţia noastră organizează începând din acest an un fel de short trip din Bucureşti către zonele din apropiere. Foarte căutate au fost tururile tematice cu subiectul Dracula. În zona Bran, Moeciu şi spre Râşnov sunt foarte multe pensiuni, hoteluri, chiar resorturi care pun la dispoziţie numeroase facilităţi pentru turişti, nu doar cazare şi masă.”



    Pentru cei care vor să se răsfeţe înainte şi după petrecerea dintre ani, există întotdeauna ofertele de SPA. Ofertele cuprind şedinţe de relaxare şi tratamente, turiştii vor avea la dispoziţie maeştri culinari pentru preparate tradiţionale şi din bucătăria internaţională şi vor fi aşteptaţi la petreceri tematice. Pentru un astfel de sejur, pe litoralul românesc al Mării Negre, de exemplu, veţi scoate din buzunar aproximativ 700 de euro. Însă litoralul nu este singura opţiune, spune Carmen Pavel, preşedinta unei agenţii de turism din Bucureşti. Începând de la Călimăneşti, Olăneşti, Căciulata, chiar şi pe Valea Prahovei sunt SPA-uri interesante, în Poiana Braşov, Dumbrava Sibiului. Sunt hoteluri recunoscute şi de marcă internaţională, unde SPA-urile sunt chiar de top. În Băile Felix, de exemplu, chiar dacă afară ninge, turiştii se pot bucura de băi în aer liber, în bazinele cu apă termală. Se poate vizita şi salina din Târgu Ocna, de lângă Slănic Moldova. Acolo se pot face tratamente pentru aparatul respirator sau se poate merge pentru relaxare. Covasna este, de asemenea, o staţiune bună pentru relaxare şi pentru refacerea organismului. Chiar şi litoralul poate fi o opţiune. Hotelurile din Eforie Nord, Neptun, Mangalia sau chiar şi Mamaia oferă condiţii pentru relaxare şi tratamente chiar şi iarna. Vă aşteptăm cu foarte mare drag şi cu braţele deschise să veniţi la noi, fiindcă există diversitate, aveţi ce face şi vă garantăm că nu numai că nu vă va părea rău, dar veţi da o adevărată valoare banilor pe care îi investiţi într-o vacanţă în România.”



    Invitaţia a fost lansată. Până data viitoare, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Crăciun în România

    Crăciun în România

    Pentru vacanţa de Crăciun, vă invităm într-o lume de poveste! Împreună cu familia, vă veţi bucura de un sejur relaxant pe meleagurile României, în ţinuturi cu peisaje impresionante şi tradiţii străvechi. Aceasta este invitaţia cu care agenţiile de turism îşi încep prezentarea ofertelor pentru sărbătorile de iarnă. În ediţia de astăzi a rubricii, vom afla ce presupun aceste oferte şi ce buget ar trebui să avem în vedere pentru a petrece un sejur de Crăciun în România.



    Carmen Pavel, preşedinta unei agenţii de turism cu tradiţie care va împlini anul viitor 25 de ani de existenţă, spune că varietatea destinaţiilor şi a activităţilor ar putea cuceri pe oricine: Avem ce oferi tuturor categoriilor de vârstă şi tuturor tipurilor de turişti. Ne adresăm turiştilor care doresc relaxare, SPA, odihnă, refacere, dar şi turiştilor activi, care doresc să-şi petreacă zilele de vacanţă practicând sporturi de sezon sau mişcarea în aer liber. Avem oferte chiar şi pentru acei turişti care iubesc foarte mult cumpărăturile.”



    Totuşi, în această perioadă, pentru Crăciun şi chiar şi pentru Revelion, Carmen Pavel ar recomanda pensiunile din zonele rurale: Aş începe cu una dintre zonele foarte apropiate sufletului meu: Bran. Tradiţiile sunt la ele acasă acolo, iar o cazare şi un mini sejur la o pensiune din Bran sau dintr-una din comunele limitrofe le aduce turiştilor mai aproape viaţa veche a românilor. Vor auzi colinde, vor gusta alimente tradiţionale, vor vedea obiceiurile şi dansurile populare şi vor admira costumele populare, obiceiurile populare din această perioadă, care sunt foarte frumoase. Acum se colindă, se merge cu Pluguşorul, cu Steaua, cu Sorcova. De toate acestea vor beneficia în zilele de vacanţă, începând cu Crăciunul şi chiar şi după Revelion, până la sărbătoarea de Sf. Ion, Sf. Vasile. Suntem o ţară de petrecăreţi şi se vor simţi cu siguranţă foarte bine. Nu numai Branul este recomandat pentru tradiţii frumoase, ci şi zona Bucovinei, unde au posibilitatea să vadă alte tipuri de obiceiuri, un pic altfel cântate şi abordate. Aşa se întâmplă şi în Maramureş, şi în Transilvania. Am precizat însă prima dată zona Branului fiindcă este foarte cunoscută şi se leagă şi de povestea lui Dracula, o poveste destul de mediatizată şi de cunoscută în străinătate.”



    Publicaţia spaniolă El Mundo a realizat luna această un top al oraşelor cu cele mai frumoase pieţe de Crăciun. Printre acestea, pe locul al şaselea, se află un oraş din centrul României, din Transilvania: Sibiu. Frumos decorată, Piaţa Mare din Sibiu, găzduieşte unul dintre cele mai mari târguri de Crăciun din ţară, care nu se va încheia decât după Revelion. Însă nu aici veţi vedea şi cel mai spectaculos brad şi, după cum spun autorităţile, şi cel mai înalt. Acesta se află tocmai în nord-vestul României, în Maramureş, în centrul istoric al oraşului Baia Mare. Are 33 de metri şi un vârf de şase metri. Începând cu data de 1 decembrie, la Baia Mare s-au amenajat două patinoare, iar în jurul faimosului pom de Crăciun veţi găsi multe căsuţe de unde veţi putea cumpăra vin fiert sau gustări tradiţionale. Diana Olaru, managerul unui hotel de patru stele, situat la doar 10 minute distanţă cu maşina de centrul oraşului Baia Mare, ne face o ofertă: E un sejur de patru zile şi trei nopţi, cu intrare din data de 23 decembrie. Tariful este de 880 de lei, de persoană, all inclusive. Aveţi mesele, cazare, chiar şi o excursie în Maramureşul istoric, cu oprire la Săpânţa pentru Cimitirul Vesel, la Bârsana pentru mănăstirea de acolo. Se vizitează Memorialul Durerii din Sighet, iar masa se va lua la un restaurant din Săpânţa. Seara de Crăciun este animată, bineînţeles, de obiceiuri populare, colinde şi de Moş Crăciun.”



    România e binecuvântată din punct de vedere al locurilor şi peisajelor de care turiştii se pot bucura, spune Diana Păşcuţ, marketing managerul unei mari firme turoperatoare de turism din Bucureşti.


    Avem o diversitate foarte mare de locuri turistice şi de zone care pot fi vizitate. Perioada Crăciunului şi a Revelionului merită petrecută mai ales în regiunile montane sau în zonele cu tradiţii, unde chiar se păstrează anumite obiceiuri pentru aceste sărbători: Maramureş, Bucovina. Bineînţeles, turiştii optează şi pentru staţiunile de ski profitând de fulgii de zăpadă care se aştern în această perioadă.”



    Dintre toate zonele pline de tradiţii şi obiceiuri populare străvechi şi fascinante pentru omul contemporan, Diana Păşcuţ a ales tot o zonă din nordul României. Nord-est de această dată: Din punctul nostru de vedere, cea mai frumoasă zonă de vizitat cu ocazia Crăciunului ar fi Bucovina. Pe de o parte, sunt peisaje foarte frumoase. Avem zăpadă şi avem numeroase tradiţii şi obiceiuri. Pachetele pe care le-am pregătit pentru turiştii noştri sunt de 4, 5 sau 6 zile, includ cazare, masă festivă, participarea la obiceiurile ocazinate de sărbătoarea Crăciunului. De asemenea, există acces la zona de SPA sau la bazinul cu apă sărată al hotelului din Gura Humorului, cu care avem o relaţie foarte bună. Preţurile pornesc de la 1.300 de lei de persoană pentru trei nopţi de cazare într-o cameră dublă, pe sejur, şi pot ajunge, pentru pachetele premium, de şase zile, la 1.900 — 2.000 de lei de persoană. Vă aştepăm în România. Este un loc frumos, de care trebuie să vă bucuraţi cel puţin o dată în viaţă.”



    Multe dintre pensiuni se pot închiria integral. Să luăm spre exemplu o vilă de opt camere plus facilităţile, 4 camere double, 2 camere triple şi 2 apartamente, într-o zonă intens promovată turistic: Bran. Vila este construită cu fonduri europene, este clasificată la trei margarete şi dispune de o sală de mese de 24 de persoane şi parcare proprie. În perioada Crăciunului, se poate închiria cu 900 de euro pe zi.



    Însă, indiferent unde alegeţi să vă cazaţi, fie în apropierea castelului lui Dracula, la Bran, fie în regiuni istorice pline de tradiţii şi obiceiuri, Maramureş sau Bucovina, sau în staţiunile montane, toţi agenţii de turism promit un Crăciun de vis în România. Până data viitoare, când veţi afla cum şi unde petrecem Revelionul, drum bun şi vreme frumoasă!