Tag: carnivore

  • Ursul, lupul și râsul – o bogăție, nu o problemă

    Ursul, lupul și râsul – o bogăție, nu o problemă

    Programul internațional Life – Euro
    Large Carnivores, finanțat parțial de Uniunea Europeană și din care face parte
    și România, privind coexistența dintre oameni și carnivorele mari în Europa, se
    apropie de sfârșit. Timp de aproape cinci ani, prin cooperare transfrontalieră
    și comunicare, s-au căutat cele mai bune soluții care să demonstreze că ursul,
    lupul și râsul sunt o bogăție, nu o problemă. Și care să permită acestor
    minunate animale să trăiască în habitatele lor, intreferând cât mai puțin
    posibil cu oamenii.

    De altfel, coexistența dintre noi și carnivorele mari a
    presupus de-a lungul secolelor nesfârșite compromisuri și adaptări de ambele părți.
    Dezvoltarea explozivă a așezărilor umane și infrastructurii în ultimii 100 de
    ani a restrâns însă dramatic habitatul animalelor și a perturbat semnificativ
    viața și activitatea speciilor. După cum arată organizația World Wide Fund,
    activități precum exploatările forestiere, extinderea infrastructurii de
    transport, extinderea zonelor turistice, a construcțiilor și a fermelor,
    culesul intensiv al fructelor de pădure sau vânarea excesivă a speciilor care
    constituie baza trofică principală a carnivorelor mari au avut fiecare în parte
    un impact major asupra comportamentului urșilor, lupilor și râșilor.

    Care sunt
    principalele probleme în acest moment în țara noastră și care sunt principalele
    cauze ne spune Marius Berchi, expert WWF și manager al proiectului LIFE
    EuroLargeCarnivores implementat în România : Problemele
    cu care ne confruntăm aș zice că derivă din faptul că zonele în care omul își
    desfășoară activitățile se extind tot mai mult, știm foarte bine, și se
    suprapun cu zonele și habitatele sălbatice. Și acest lucru are, de fapt, efecte
    directe asupra sa – și aici putem da exemplu atacurile asupra oamenilor, sau
    efecte indirecte cum sunt diversele tipuri de pagube materiale și pierderi
    economice. Mai intervin și practicile de management al faunei precum hrănirea
    complementară, care contribuie la obișnuirea animalului cu omul, și bineînțeles
    managementul deficitar al deșeurilor. Dacă e să ne referim la om, bineînțeles
    ursul poate cauza un atac, chiar și decesul. Nu există date recente din care să
    reiasă atacuri ale lupilor asupra oamenilor.


    Ca să aibă un succes real și de
    durată, reducerea numărului și a impactului conflictelor dintre oameni și
    carnivorele mari este un proces care necesită un dialog și o colaborare
    continuă, dar și consens între toți actorii principali implicați. Este vorba de
    factorii de decizie, administrațiile și comunitățile locale, agențiile pentru
    protecția mediului, gărzile forestiere și de mediu, gestionarii fondurilor
    cinegetice, gestionarii fondurilor forestiere, crescătorii de animale,
    instituțiile de cercetare, universitățile, ONG-urile, operatorii de turism și
    alții. Ce a încercat să facă WWF România în acest sens, ne spune Marius Berchi : Am reușit vizavi de pagube să propunem o măsură de
    plată în Planul Național Strategic elaborat în cadrul Politicii Agricole
    Comune, în urma căreia crescătorii de aniale ar putea în sfârșit beneficia de
    ajutor financiar pentru a achiziționa echipamente și a-și spori măsurile de
    prevenție. Iar măsura despre care vorbeam vizează achiziționarea de
    echipamente, cum ar fi garduri electrice, câini ciobăneșți sau chiar tomberoane
    anti-urs.

    Apoi am reușit să punem bazele unei platforme regionale pentru
    coexistență la nivelul Munților Apuseni. Din aceasta fac parte crescători de
    animale, vânători și foarte mulți reprezentanți de la majoritatea instituțiilor
    care sunt direct interesate de acest subiect. Un alt rezultat important e
    faptul că am încercat și cred că am și reușit să contribuim măcar puțin la
    creșterea capacității instituțiilor. Am reușit să organizăm câteva traininguri
    și o să dau două exemple: unul a avut loc în toamna anului trecut și se referea
    la implementarea sistemului de evaluare și monitorizare a populației de lupi la
    nivel național și unul are loc chiar zilele acestea. Acesta vizează echipele de
    intervenție rapidă din care fac parte primari, jandarmi, vânători și medici
    veterinari.

    Am desfășurat activități de informare în rândul fermierilor în
    legătură cu pașii pe care ar trebui să îi urmeze dacă au pagube pentru a obține
    acele compensații. Am donat echipamente de prevenție în cadrul proiectului -
    câteva garduri electrice și câini sau chiar sprayuri anti-urs. O contribuție
    importantă am avut și pe partea de legislație și politici, încercând să
    menținem oarecum un echilibru în vederea asigurării unui management cât de cât
    echilibrat al al urșilor și am avut o contribuție relativ importantă la
    dezvoltarea Planului Internațional de Acțiune pentru Conservarea Carnivorelor
    Mari în Carpați.


    În Europa, populația de lupi, urși,
    râși și alte animale sălbatice a crescut în ultimul deceniu. Potrivit
    statisticilor, aici trăiesc peste 18000 de urși, din care peste 6700 în
    România. Iar din cei 9000 de rași recenzați pe continent, 1200 se află în țara
    noastră. În pofida importanței lor, lupii au fost exterminați din majoritatea
    regiunilor europene în ultimele două secole, ajungând la un număr minim la
    mijlocul secolului XX. În România, ei nu au dispărut însă niciodată, datele
    oficiale arătând o populație stabilă, de 2.500 până la 2.900 de lupi,
    răspândiți în zone de dealuri înalte și de munți de joasă altitudine.