Tag: cartele

  • Cartelele preplătite în ecuaţia terorismului

    Cartelele preplătite în ecuaţia terorismului

    Cu tot mai multe necunoscute, ecuaţia terorismului devine una din ce
    în ce mai greu de rezolvat, în pofida eforturilor susţinute. Nici vorbă ca
    terorismul să dea vreun pas înapoi, deşi s-au scurs deja 15 ani de luptă
    coordonată împotriva acestui flagel. Ba chiar se poate spune că, din contră,
    odată cu radicalizarea războiului împotriva extremiştilor şi răspunsul acestora
    se intensifică.

    DAESH, autointitulatul Stat Islamic, s-a constituit într-o
    organizaţie tot mai puternică, îşi consolidează poziţiile, continuă să
    recruteze adepţi şi să organizeze atentate în inima Europei. O Europă care
    angajează sume foarte mari în încercarea de a combate terorismul şi care este
    nevoită, în acelaşi timp, ca prin măsurile pe care le ia pentru a se apăra, să
    limiteze uneori drepturi şi libertăţi. Iar aici intervin discuţiile. Pe de o
    parte sunt cei care susţin că obiectivul protejării cetăţenilor în faţa unor
    agresori imprevizibili şi care funcţionează după nişte reguli de neînţeles
    pentru europeni ar justifica anumite măsuri de monitorizare. De cealaltă parte,
    sunt cei care spun că atentarea la viaţa privată este inacceptabilă.

    O astfel
    de polemică a generat şi cazul cartelelor prepay în România – una dintre
    puţinele ţări europene în care acestea se pot achiziţiona fără înregistrarea
    datelor de identificare ale cumpărătorului. Subiectul a revenit în prim-planul
    discuţiilor după ce premierul Dacian Cioloş a declarat într-o emisiune
    televizată că în pregătirea unor atentate au fost folosite şi cartele prepay
    cumpărate din România.

    Flavius Dumbravă, analist pe domeniul intelligence, a evidenţiat, într-o emisiune la Radio
    România, importanţa cunoaşterii datelor cumpărătorilor: Nu vorbim
    aici numai despre terorism. Lumea tinde să judece uneori simplist această
    chestiune, să spună dar ce, avem noi terorişti?
    Sau, tuturor li se poate întâmpla numai nouă nu. E vorba de multe paliere, de
    traficul de droguri, de carne vie şi de corupţie, vedem foarte bine câte
    lucruri se întâmplă din acest punct de vedere, părinţi ajunşi la exasperare
    pentru că nu mai ştiu ce să facă. Nu se pot depista dealerii de droguri, care
    folosesc tot felul de mijloace. Cartela prepay nu trebuie să devină o armă. În
    general, mijlocul de comunicare în domeniul electronic nu trebuie să devină
    armă, nici pentru terorism, nici pentru corupţie, nici pentru traficul de carne
    vie. El cumva trebuie să se înscrie într-un firesc al unei ţări deja de mult
    timp în democraţie.

    Lipsa de reglementare din
    România permite organizaţiilor teroriste să-şi cumpere cartele anonime, spun
    cei care cred că datele de identificare sunt necesare.

    Adoptată de Parlamentul
    de la Bucureşti la începutul verii 2014, legea cartelelor prepay luate doar cu
    prezentarea cărţii de identitate a fost declarată neconstituţională trei luni
    mai târziu, în viziunea judecătorilor această lege fiind doar o completare a
    aşa-numitei legi Big Brother – care prevedea că datele cu caracter personal pot fi
    stocate pentru 6 luni – pe care, de asemenea, au
    declarat-o neconstituţională.

    Georgiana Iorgulescu, directorul Centrului de
    Resurse Juridice, susţine că procesul de dezbatere pe tema legislaţiei
    antiteroriste este unul lipsit de transparenţă, fiind necesare mai multe
    consultări publice pe această temă: Faptul că există nişte acte
    teroriste nu înseamnă că drepturile noastre sunt suspendate. Sub acest pericol terorist, mai mare sau mai mic
    pentru România, intrăm într-o zonă gravă, de atentare la viaţa privată a
    cetăţeanului şi la secretul corespondenţei, fără să ni se explice.

    Georgian Pop, şeful Comisiei parlamentare de
    Control al activităţii Serviciului Român de Informaţii, argumentează
    necesitatea corelării legislaţiei româneşti cu măsurile antiteroriste la
    nivelul Uniunii Europene Trebuie să susţinem toate instituţiile care fac
    prevenţie tot mai performant pentru că nu este scopul nimănui să prindă un
    terorist după ce a comis un atentat, să-l deferească justiţiei. Scopul este să
    nu producă atentatul şi să nu avem morţi şi răniţi nevinovaţi. În cadrul
    infracţiunilor asimilate de terorism trebuie introduse, şi aici există o
    gândire europeană comună, infracţiuni precum antrenamentele sau recrutarea sau
    finanţarea deplasării unui cetăţean european într-o tabără de antrenament a
    teroriştilor. Mai mult, trebuie întărit foarte mult controlul asupra comerţului
    şi, evident, asupra traficului, care este ilegal, cu armament, cu materiale
    explozive sau cu materialele din care se pot confecţiona bombe artizanale.

    E
    oarecum paradoxa
    l, mai spune Georgian Pop – un pădurar
    în România are posibilitatea să
    legitimeze un braconier şi să-l controleze în rucsac. Un ofiţer antitero al
    SRI, sau al SIE, sau al Armatei, nu are voie, însă, de exemplu, să legitimeze
    un suspect de terorism în apropierea unui aeroport din România şi pentru care
    s-a primt informaţia că în ruscacul pe care îl poartă s-ar putea să fie o
    bombă.

  • Jurnal românesc – 17.09.2014

    Jurnal românesc – 17.09.2014

    Ministerul de Externe a finalizat lista secţiilor de votare din strainatate organizate pentru alegerile prezidenţiale, programate în noiembrie. Potrivit instituţiei, românii care doresc să îşi exercite dreptul de vot la acest scrutin vor beneficia de 294 de secţii. Acestea sunt organizate în sediile misiunilor diplomatice şi consulare ale României, în sediile institutelor culturale românesti, în teatrele de operaţiuni din Afganistan, precum şi în alte locaţii care permit desfăşurarea în bune condiţii, de corectitudine şi neutralitate, a procesului de votare. Ministerul precizează că lista finală a secţiilor de votare a fost omologată pe baza experienţei anterioare în organizarea alegerilor prezidenţiale în strainatate, luând ca referinţă scrutinul din 2009, când au fost organizate tot 294 de secţii de vot. Ministerul aminteşte că în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2009, în străinatate au votat peste 145 de mii de persoane. Lista tuturor secţiilor de votare, precum şi alte informaţii utile referitoare la desfăşurarea scrutinului în străinatate sunt disponibile pe site-ul MAE, www.mae.ro, unde a fost activată o secţiune specială dedicată alegerilor pentru prima funcţie în stat.




    Cartelele prepay vor putea fi cumpărate fără să fie furnizate datele personale. Curtea Constituţională a decis că legea privind identificarea utilizatorilor acestui tip de cartelă este neconstituţională. Curtea a admis sesizarea Avocatului Poporului, care atacase modificarea, şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului privind comunicaţiile electronice. Judecătorii au constatat că dispoziţiile legii nu au un caracter precis şi previzibil, iar modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor nu oferă o protecţie eficientă faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită. Decizia este definitivă şi obligatorie. Pe de altă parte, mai multe ONG-uri, între care ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, cer Parlamentului să analizeze în detaliu, cu un studiu de impact asupra drepturilor Omului, noul proiect privind securitatea cibernetică. Acesta este în dezbaterea comisiilor de specialitate din Legislativul de la Bucureşti.




    De vineri până la sfarşitul lunii octombrie, românii vor primi acasă, prin poştă, cardul de sănătate. Casa Naţională de Asigurări de Sănătate aminteşte că, până la începutul anului viitor, folosirea lor nu este obligatorie, ci doar recomandată. Ulterior, pacienţii vor fi scutiţi de prezentarea cardului de sănătate doar pentru serviciile medicale de urgenţă.




    Doar 70% dintre români îşi plătesc facturile la timp, relevă un studiu apărut, marţi, la Bucureşti. Potrivit cercetării, cauzele ar fi starea economiei, şomajul şi supraîndatorarea. Studiul, denumit ”Comportamente de plată în ţările europene”, a fost făcut în 12 ţări.

  • Jurnal românesc – 3.07.2014

    Jurnal românesc – 3.07.2014

    Cetăţenii români şi bulgari care muncesc în Franţa şi Marea Britanie sunt învinuiţi pe nedrept de fapte care afectează societatea, relevă un studiu prezentat de un cunoscut ONG din ţară – Institutul de Politici Publice. Documentul mai arată că, în ultimul an, acuzele s-au intensificat, iar întreg fenomenul s-a extins în discursurile electorale susţinute de reprezentanţii partidelor extremiste. Calificative precum invadator, şomer, cerşetor, infractor, criminal, suspect de şedere ilegală şi chiar de terorism le-au fost cel mai des atribuite, iar presa a fost principalul conductor al mesajelor radicale şi xenofobe, susţine, la rându-i, un alt ONG – Centrul Român de Politici Europene. Potrivit acestuia, în Franţa sau Marea Britanie, românul nu este şomer sau sărac, ci, mai degrabă, calificat şi activ, dar cu opţiuni limitate pe piaţa muncii. Astfel, 61% dintre migranţii români şi bulgari au studii medii, iar 19% au studii superioare. În privinţa aşa-numitului turism social, doar între 1 şi 5% dintre români şi bulgari solicită un astfel de sprijin, susţine Centrul Român de Politici Europene, care a studiat datele publicate de Comisia Europeană, Institutul de Statistică din Franţa şi Departamentul de Pensii din Marea Britanie.



    Guvernul României a aprobat propunerea Ministerului Educaţiei de a organiza prima conferinţă anuală “Limba română în lume”. Aceasta va avea loc în Arizona, Statele Unite, în perioada 9 – 13 octombrie. Potrivit Ministerului, decizia ca prima conferinţă să fie găzduită de Arizona State University se datorează, printre altele, faptului că aici a fost înfiinţat, încă din 2011, un lectorat de limba română. De asemenea, numărul studenţilor care au aplicat, în acest an universitar, pentru programul “Limba română” este de peste 200 – cel mai mare număr de studenţi din lectoratele româneşti existente, precizează Ministerul Educaţiei.



    Utilizatorii de cartele telefonice preplătite – cartelele pre-pay – vor fi obligati să-şi declare datele din cartea de identitate la compania de telefonie mobilă. Prevederea a fost adoptată, miercuri, de Camera Deputaţilor, care este cameră decizională. Legea va fi trimisă şefului statului, Traian Basescu, pentru promulgare şi, în termen de cel mult un an, companiile de telefonie mobilă vor înregistra datele de identificare ale tuturor celor care utilizează cartele preplătite. În cazul celor care nu-şi declară datele în termen de un an de la intrarea în vigoare a legii, serviciul de telefonie va fi blocat. Iniţiatorii susţin că legea este absolut necesară, deoarece cartelele telefonice preplătite pot fi utilizate la infracţiuni. Pe de altă parte, de la începutul acestei luni, utilizatorii români de telefonie mobilă vor plăti serviciul de roaming cu până la 55% mai puţin, odată cu aplicarea unei directive europene.