În decembrie 2010 era publicat în Monitorul Oficial al României legea care instituia Ziua Culturii Naționale, pe 15 ianuarie. Inițiativa aparținea unui număr important de parlamentari social-democrat, cărora li s-a alăturat liberalul Mircea Diaconu. Actor cunoscut, Mircea Diaconu a fost și europarlamentar pentru un mandat, fiind vicepreședinte al Comisiei pentru cultură și educație, calitate în care a reușit să fie instituit programul „Europa creativă”, ce se va încheia în 2027. Mircea Diaconu ne-a părăsit în urmă cu o lună.
Revenind la sărbătoarea instituită prin legea din 2010, nu este vorba de o ”zi națională”, care dă altă încadrare evenimentului, ci o ”zi” a Culturii Naționale. Se recomandă ca în această zi să fie organizate evenimente culturale cât mai diverse. Ziua de 15 ianuarie nu a fost aleasă întâmplător. Este ziua de naștere trecută în actele lui Mihai Eminescu, cel mai important poet al românilor. Eminescu a scris cel mai lung poem de dragoste, ”Luceafărul”, și opera sa, cu intensă semnificație filosofică, este apreciată și tradusă în întreaga lume.
Deși a trăit doar 39 de ani, Eminescu a avut o activitate literară impresionantă, fiind poet, prozator, dramaturg și jurnalist. A avut preocupări de pionierat în economie și statistică iar cronica lui din 1876 ne permite să stabilim cu exactitate când a avut loc prima reprezentație teatrală a unei trupe profesioniste de limbă idiș din lume, cea înființată de Avram Goldfaden la Iași, în acel an. Republica Moldova, stat cu populație majoritar românofonă, și istoria ne explică clar de ce este așa, are o Zi a Culturii Naționale și ea este sărbătorită tot pe 15 ianuarie, Eminescu fiind poetul național și al românilor de la est de Prut. Mai mult, dat fiind aniversarea de 175 de ani de la naștere a poetului, 2025 a fost declarat, la propunerea Academiilor de la București și Chișinău, ”Anul Mihai Eminescu”.
Cultura a ocupat un loc aparte în viața românilor, cu un accent special în timpul comunismului. Creația nu era liberă atunci astfel că erau create tot felul de subterfugii pentru ca mesajul să fie transmis. Represiunea era strictă și România lui Ceaușescu nu se poate lăuda că, uneori, regimul lăsa lucrurile mai relaxat, pentru a nu genera revoltă. Mesajele erau codificate, mulți creatori de cultură au fost nevoiți să părăsească țara, alții au renunțat, au fost pedepsiți sau și-au pierdut chiar și viața. În același timp, restricțiile de tot felul au făcut din cultură un refugiu pentru celor atrași de fenomenul cultural, de artă și literatură.
După Revoluția din dcembrie 1989, de la care au trecut deja 35 de ani, românii au fost liberi să se dedice culturii, creației sau fenomenului pe care îl numim ”consum cultural”. Sunt numeroase poveștile de succes ale românilor în lumea internațională a culturii de înaltă valoare, iar în România creația a înflorit în libertate. Pandemia recentă a fost încă un fenomen ciudat cu efecte ce trebuie analizate asupra culturii și civilizație, acum fenomene globale ale umanității. Creația dar și consumul cultural s-au extins dar cunoscut și forme sau aspecte noi, legate în special de sfera IT.
După ani chinuitori în care s-a călătorit virtual și tot virtual au fost vizitate marile muzee ale lumii, oamenii se întorc la realitatea palpabilă, sau vizibilă pe simeze. Concertele fac săli pline, cărțile rămân tipărite, pictura este pusă în ramă și în expoziție, sunt formele reale ale creației culturale pe care civilizația le propune și le generează. Desigur, conjuncturile economice au afectat repede și consistent creația și consumul cultural și acest aspect va deveni tot mai vizibil în acest an. Orice criză, mai ales cu trăsături de criză complexă, inclusiv socială, afectează viața culturală dar punerea culturii pe locuri prioritare în guvernare este o necesitate și un semn de dezvoltare a societății și a civilizației.
