Piaţa cerului. Jurnal de bucătărie” de Nora Iuga şi Eroticon. Tratat despre ficţiunea amoroasă” de Mihaela Ursa sunt două dintre cele mai interesante apariţii editoriale de anul trecut. Vă propun să le răsfoim împreună la Club Cultura.
Mihaela Ursa este autoarea volumelor “Optzecismul si promisiunile postmodernismului” (Editura Paralela 45, 1999), “Gheorghe Crăciun — monografie” (Editura Aula, 2000) şi “Scriitopia” (Editura Dacia, 2005; ediţie revăzută, 2010), premiate de Uniunea Scriitorilor din România şi de Asociaţia de Literatură Generală şi Comparată din România. “Am încercat în Eroticon o reconectare la înţelesuri primordiale ale literaturii ca inventare de lume, ca delectare pur şi simplă, trecând pe planul doi comentariul structural, estetic sau axiologic”, spune Mihaela Ursa. Criticul Alex Goldiş observa că volumul este cu atât mai surprinzător cu cât aproape nimic nu ne pregătea pentru un eseu hedonist despre ficţiunea erotică occidentală. Mihaela Ursa: ”M-am bucurat să găsesc această idee, a renunţării la poziţia înalt estetică a teoreticianului literar, pentru a descoperi resorturile la fel de interesante şi la fel de relevante pentru raportul nostru cu literatura, resorturile lecturii de identificare, resorturile lecturii de plăcere, ale unei lecturi pe care eu am numit-o de recuperare a literaturii ca viaţă. A literaturii ca trăire de literatură.”
Ficţiunea amoroasă nu se citeşte, ci se urmăreşte vizual: iată intuţia de la care porneste Eroticon”-ul Mihaelei Ursa. De la romanul grec pâna la Anais Nin, Marquez, Nabokov, Bruckner sau Beigbeder lucrurile nu se schimbă la fel de mult pe cât am crede. Pentru a reveni la titlul cărţii, eroticon”-ul încredinţează literaturii, în concepţia autoarei, una din puterile specifice artelor vizuale –transmiterea unei întregi poveşti într-o singură imagine — o scenă nucleară, el reprezintă unitatea centrală a ficţiunii amoroase clasice. Eu mă preocup de măsura în care literatura de dragoste este foarte expusă riscului de a fi citită non-ficţional, pentru a fi preluată ca model existenţial, mai mult decât alte forme de literatură. Nu încetăm să ne lăsăm învăţaţi cum să fim iubiţi de către profesorii cei mai lipsiţi de credibilitate: personajele literare”, spune Mihaela Ursa. Este un risc mare, am întrebat-o? ”Cred că este un risc enorm, pe care l-am observat predându-mi cursurile. Pentru că deşi am grijă să specific în aproape fiecare oră de curs că tema discuţiei este literatura, nu viaţa, mulţi dintre studenţii cu care am lucrat pe aceste texte, cititori exemplari la rândul lor, nu se pot abţine să nu comită această alunecare, să nu cadă în această capcană, de a privi contextele din literatura de dragoste ca pe un soi de contexte model, modele pe care le-ar putea urma în viaţa de zi cu zi.”
În cea de-a doua parte a cărţii, Mihalea Ursa mărturiseşte că se lasă convinsă de ambiţia utopică de a surprinde imposibilul, de a defini ficţiunea amoroasă”. Şi tot ea ne oferă şi o posibilă definiţie: ficţiunea amoroasă prezintă întotdeauna o erotologie, o pseudo-explicaţie, o pseudo-teorie sau chiar o ideologie a erosului, un cod de identificare a adevaratei iubiri sau a naturii iubirii.”
Considerată una dintre cele mai importante scriitoare ale literaturii române, Nora Iuga a debutat în anii şaizeci, publicând peste douăzeci de volume de poezie, proză şi jurnal. A fost recompensată pentru activitatea sa cu cele mai importante distincţii literare româneşti, iar cărţile sale au fost traduse şi publicate în Germania, Franţa, Italia, Elveţia, Spania, Bulgaria şi Slovenia. În 2007, a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă celor care contribuie la răspândirea culturii germane în lume. A beneficiat de cea mai importantă bursă oferită de statul german unui scriitor străin: Deutscher Akademischer Austausch Dienst (DAAD). A tradus numeroase cărţi, semnate de August Strindberg, E.T.A. Hoffman, Friedrich Nietzsche, Knut Hamsun, Elfriede Jelinek, Herta Müller, Ernst Jünger, Oskar Pastior, Günter Grass, Aglaja Veteranyi, Rolf Bossert.
Publicată pentru prima dată în 1986, Piaţa cerului. Jurnal de bucătărie” este una dintre cărţile cele mai curajoase şi, paradoxal, cel mai puţin cunoscute ale Norei Iuga. După cum observa Claudiu Kormartin în prefaţa volumului apărut la Casa de Editură Max Blecher, “cartea nu s-a bucurat la vremea apariţiei de atenţia pe care o merita. Am putea spune că formula abordată de autoare a părut prea exotică. De altfel, titlul iniţial al volumului “Jurnal de bucătărie”, a fost suficient de provocator pentru a fi eliminat de cenzură. Nora Iuga: ” Este cartea din care cenzura mi-a scos cele mai multe pagini, iar această reeditare are ceva special care ar putea interesa. Această carte, în prima variantă, a fost împrumutată de mine poetei Marianei Marin, cu care eram bună prietenă. Bineînţeles, cărţile apăreau în formula pe care o dorea cenzura, cu cuvintele noastre înlocuite de cenzură, dar noi când le dădeam prietenilor, ei le citeau în varianta iniţială. Cartea a trecut prin acest proces când a fost editată pentru prima dată, dar editorul meu, Claudiu Komartin a găsit această formulă foarte interesantă, deasupra cuvântului ales de cenzură punând cuvântul ales iniţial de mine. Iată că după foarte mulţi ani, cartea apare cu cuvintele cenzurii tăiate şi înlocuite cu cele reale.”
Mai multe lumi îşi dau întâlnire în perimetrul modest al bucătăriei, în care existenţa poetei se desfăşoară în regimul trăirilor suprapuse. De un prozaism ferm, de o cruzime tăioasă, poezia Norei Iuga este în acealaşi timp de o rară îndrăzneală a inspiraţiei” scria, la apariţa volumului, criticul Valeriu Cristea. Scriitoarea Nora Iuga: Cartea este specială şi din alt punct de vedere. Este prima mea carte în care am pus în aplicare un principiu al scriiturii, de fapt al unei altfel de scriituri faţă de cea care se purta până atunci în literatura română, aceea de carte totală, în care scriitorul, trecând dintr-o stare într-alta, îşi adaptează şi vocea. Or, în această situaţie se poate întâmpla să se schimbe şi genurile literare… În fragmentele de proză, de multe ori descriu acţiunile petrecute în bucătărie, iar când stările devine foarte lirice, apare vocea poeziei.”
În încheiere, un fragment din Piaţa cerului. Jurnal de bucătărie”: Oare voi avea timp să declar totul în faţa acestui tribunal care mă priveşte cu suspiciune? Voi avea curajul să trec peste ultima mea cenzură şi să spun tot ce nu se cuvine să fie auzit? Am dreptul să-mi rostesc gândurile, când mi se oferă şansa să tac? Domnilor juraţi, nu vorbim aceeaşi limbă. Aţi trăit vreodată eroismul, nebunia, riscurile libertăţii?”
