Tag: Casa Petrascu

  • Târgovişte

    Târgovişte

    Vă invităm astăzi pe drumuri încărcate de istorie,
    în sudul României, în cetatea celor 33 de voievozi – Târgovişte. Situat la
    circa 80 de kilometri nord-vest faţă de Bucureşti, oraşul Târgoviste a fost
    înscris în traseele turistice cu caracter cultural, datorită vestigiilor sale
    istorice. Târgoviste a fost capitala Tării Româneşti pentru aproape 3 secole în
    perioada Evului mediu (1396-1714).


    De ce merită să venim la Târgovişte ne spune
    Ovidiu Cârstâna, muzeograf, directorul Complexului muzeal Curtea Domnească: Târgovişte nu este un oraş mare, dar este un oraş încărcat de
    monumente, iar muzeele sunt plasate în centrul oraşului, lucru care le face
    mult mai accesibile, şi din punctul acesta de vedere cred că cei care vin să
    viziteze Târgovişte, parcurgând un spaţiu relativ mic, pot vedea lucruri
    deosebite.


    Complexul muzeal Curtea Domnească din Târgovişte
    este alcătuit din 14 muzee situate în Târgovişte sau în judeţul Dâmboviţa,
    muzee care acoperă o arie foarte mare a ceea ce se numeşte muzeografie. Între
    aceste muzee, cel mai important este Curtea Domnească, un ansamblu de
    construcţii din secolele 15-18, unde şi-au avut reşedinţa 33 de domnitori ai
    Ţării Româneşti. Muzeu în aer liber, aici puteţi vedea ruinele fostei cetăţi,
    cu împărţirea pe încăperi şi cu ziduri de la cele mai vechi, până la cele care
    provin de la multele consolidări şi restaurări făcute de-a lungul timpului.
    Încă de la intrare, veţi trece în revistă domnitorii care s-au aşezat la curtea
    Domnească din Târgovişte, conferindu-i denumirea de Cetatea celor 33 de
    voievozi. Simbolul oraşului, Turnul Chindiei, are 27 de metri înălţime şi
    oferă o panoramă asupra întregului oraş şi asupra munţilor. Puteţi vizita,
    apoi, Biserica mare Domnească, monument de secol XVI. Monumentul este păstrat
    în proporţie de 90% aşa cum era în Evul Mediu. Cei care vor veni să viziteze
    Curtea Domnească pot vedea în interior, pe lângă monumentele de Ev Mediu, şi
    Muzeul tiparului şi al cărţii vechi româneşti. Este un muzeu unic în România,
    asta şi datorită faptului că la Târgovişte, a fost tipărită prima carte din
    spaţiul românesc.


    Muzeul scriitorilor, Casa Petraşcu, Muzeul de artă,
    Muzeul de istorie şi cele 20 de biserici ctitorite pe vremea voievodală, cu
    valori arhitecturale şi picturale deosebite sunt obiective care nu trebuie
    omise când vizităm oraşul Târgovişte. Ovidiu Cârstâna, directorul Complexului
    muzeal Curtea Domnească, ne-a invitat să descoperim istoria într-o prezentare
    vie, ca o poveste, la Muezul de istoire de aici: Vizitatorul găseşte o
    expoziţie care pleacă din Paleolitic şi merge până la sfârşitul primului Război
    Mondial şi reîntregirea României. Este o expoziţie deosebită, în care rând pe
    rând trecem prin toate aceste epoci istorice. Aş aminti aici ca şi curiozităţi
    cea mai veche piesă expusă, este vorba de resturi osteologice, o defensă de
    mamut, omoplat şi câţiva molari, care a aparţinut unei specii Elefans
    Meridionalis dispărute acum 1milion 8 sute de mii de ani. De asemenea, din
    perioada migraţiilor în această sală, mileniul 1, avem o piesă cu adevărat
    unică: este vorba despre un cazan hunic, descoperit în judeţul Dâmboviţa, pe
    albia râului Argeş, o piesă datată în secolul 5 e.n., o piesă rară, pentru că
    în momentul de faţă se mai păstrează doar 28 de astfel de piese în toată
    Europa, de la Atlantic la Urali, o piesă căreia i-a fost recunoscută valoarea
    când colegii din Germania au solicitat-o pentru a participa la o expoziţie care
    reconstituia drumul lui Attila. În Muzeul de istorie am încercat să
    reconstituim cât mai mult, deoarece vizitatorul este atras de aceste
    reconstituiri, de a vedea la ce foloseau aceste lucruri.

    Cu
    speranţa că v-am tentat să decoperiţi un oraş încărcat de frumuseţe istorică,
    vă aşteptăm data viitoare cu o nouă destinaţie