Legislația
privind actele civile, a fost modificată: Ce noutăți au apărut în legătură cu
certificatele de naștere, căsătorie sau deces
Tag: casatorie
-
Aflăm pentru tine
-
Căsătorii şi divorţuri în România actuală
Cei 30 ani scurși
de la căderea comunismului au adus, evident, multe schimbări economice și
politice, dar și sociale. Chiar sfera privată a relațiilor familiale și
afective a trecut prin diverse transformări. Una dintre ele vizează instituția
căsătoriei care, în timpul comunismului, a păstrat forma sa tradițională, în
ciuda faptului că ideologia de atunci promitea și o revoluționare a
moravurilor. Concepția tradiționalistă asupra căsniciei, laolaltă cu alte
cutume sociale conservatoare, nu numai că nu s-a modificat în comunism, dar în
anumite privințe chiar s-a accentuat astel încât pe atunci tinerii obișnuiau să se căsătorească devreme. Căsătoria
marca intrarea deplină în maturitate, un prag care trebuia trecut cât mai
repede.Tradiția impunea ca imediat după terminarea studiilor – fie că erau
medii, fie că erau superioare -, tinerii să-și înceapă viața adevărată angajându-se
și căsătorindu-se pentru a putea întemeia o familie. Statul comunist, la rândul
lui, încuraja această concepție de viață, tinerilor necăsătoriți fiindu-le și
mai greu decât celor căsătoriți să primească, prin repartizare, o locuință de
către stat. Evident, această mentalitate nu a dispărut imediat după căderea
comunimului, iar 1990,bărbații se căsătoreau în medie la 25 de ani, iar femeile
la 22 de ani. O analiză sociologică realizată de recent de agenția Frames ne
arată, însă, că de-atunci încoace, schimbările nu au întârzia să apară: românii
nu doar că se căsătoresc mai târziu, dar și mai rar.
În 1990, la Oficiile de Stare Civilă erau înregistrate 192.652 de
căsătorii, în 2018 numărul acestora a scăzut cu aproape 50.000, la 143.292.
Românii nu mai fac din căsătorie o prioritate ca în timpul comunismului,
consideră analistul Frames, Adrian Negrescu:În 2018, situația asta dispăruse. Acum românii se căsătoresc, în general,
doar când au siguranța financiară care le permite să achiziționeze o casă și să
întemeieze o familie cu copii. Acum oamenii sunt interesați și de cariere.
Femeile sunt, de asemenea, influențate de aceste tendințe. Își doresc, mai
întâi, un loc de muncă stabil, un venit sigur și sunt foarte interesate de tot
ce înseamnă emancipare precum și de alte aspecte ce țin de societatea dinamică
în care trăim. La începutul anilor 1990, bărbații se căsătoreau în medie la 25
de ani, iar femeile la puțin peste 22 de ani. În mediul rural, vârsta femeilor
la căsătorie era chiar mai mică, în jurul a 21 de ani. În 2018, am ajuns ca
bărbații să se căsătorească în medie cam pe la 31 de ani, iar femeile la 28 de
ani. Este o creștere în vârstă semnificativă care denotă schimbările societății
care ne-a făcut să fim mai atenți la evoluția noastră individuală, familia
fiind în plan secund.
Cu toate acestea,
la nivel european, România se situează printre ţările cu o rată a nupţialităţii
ridicată, de 7,3‰, alături de Lituania (7,5‰), Cipru şi Letonia (6,8‰) şi Malta
(6,3‰). În plus, deși căsătoria tradițională nu pare a mai fi la modă,
relațiile de durată nu au dispărut, ci îmbracă alte forme, mai puțin oficiale.Adrian Negrescu: Nu s-a schimbat, însă, nimic în zona
sentimentală a relațiilor. Suntem multe cupluri care adoptă traiul în
concubinaj, având chiar o locuință împreună și banii la comun, dar care amână
căsătoria oficială. Se gândesc că poate n-au bani de nuntă sau sunt presați de
alte aspecte economice. Întemeierea unei familii, venirea pe lume a copiilor,
presupun multe cheltuieli. Toată lumea își dorește un copil, dar din păcate, nu
toți au venituri la un nivel care să le permită siguranța pe care o doresc.
Acest nivel de siguranță sau de trai decent era altul la începutul anilor 1990.
Acum, în anii 2000, exigențele economice sunt altele. Unui copil trebuie să-i
asiguri un trai cât mai bun, să cheltui mai mult pentru educație și pentru
sănătate. Tot acest pachet de considerent economice influențează în mod evident
percepția legată de căsătorie.
Nu doar
considerentele economice schimbă percepția despre căsătorie, ci și viziunea
asupra fericirii personale. Oamenii au devenit mai exigenți atât cu ei-înșiși,
cât și cu cei din jur. Suntem mai pretențioși cu privire la comportamentul
partenerului, căci avem alte standarde legate de propria noastră mulțumire și
fericire. Amănâm momentul în care ne legăm pe viață de un anumit om până găsim
persoana potrivită care să ne satisfacă atât nevoile persoanele, cât și pe cele
referitoare la statul economico-social. Însă, odată găsită acea persoană și
oficializată relaţia, despărțirea pare a fi o alegere destul de rară, căci
statisticile despre divorțuri ne arată că, deși în prezent se căsătoresc greu,
românii divorțează și mai greu.Adrian Negrescu: Dacă în 1990, se
înregistrau 32.000 de divorțuri, în 2018, erau chiar mai puține, în jur de
30.000. Nu e o scădere semnificativă, dar indică un nivel în plus de
maturizare. Suntem mai atenți la relația pe care o avem deja și la modalitățile
de gestionare a problemelor care pot apărea. Am învățat sau învățăm cum să
susținem o relație de durată. Asta înseamnă mai mult decât împărțirea
locuinței. Înseamnă mai multă atenție acordată partenerului și așteptărilor
sale și înseamnă să înveți cum să contruiești ceva împreună. Interesantă este
și vârsta la care divorțează românii. În 2018, vârsta medie a bărbaților aflați
în proces de divorț era 43 de ani, iar a femeilor de 39 de ani. Deci, în plină
maturitate. Iar în cazul bărbaților, această vârstă coincide oarecum cu
așa-numită criză dintre 40 și 50 de ani.La femei, intervin alte considerente,
în opinia mea. Pentru ele, importante sunt mulțumirile sau nemulțumirile legate
de relația în sine. În general, femeile sunt mult mai mature decât bărbații de
la vârste tinere și sunt mult mai atente la aspecte pe care bărbații nu le
observă. Vor mai mult de la o relație și când ajung să fie atrase sau să
stagneze în zona aceea de gospodină tradițională, femeile cu carieră încearcă
să iasă din relația respectivă pentru că-și doresc mai mult. Nu este
întâmplătoare vârsta de 39 de ani. E o vârstă la care multe femei au atins
independența economică și așteptările lor de la viață ajung poate să difere de
cele ale bărbatului cu care s-a căsătorit în tinerețe.
La nivelul Uniunii Europene, România, cu o rată a
divorţurilor de 1,5‰, se află la mijlocul clasamentului în care campioane sunt
Letonia şi Lituania (3,1‰) şi Danemarca (3,0‰). Cele mai mici rate de divorţialitate
la nivel european s-au înregistrat în Malta (0,8 ‰) şi Grecia (1,0‰). -
Procedura divorţului la notar pentru cetăţenii străini
Atât cetăţenii români cât şi cetăţenii străini
pot beneficia de procedura divorţului la notar, cu îndeplinirea
unor condiţii. Accesul la procedura divorţului la notar este
deschis atât cetăţenilor străini din statele membre ale Uniunii Europene, cât
şi cetăţenilor altor state, indiferent dacă este vorba de o căsătorie cu un
cetăţean român sau cu un alt cetăţean străin. Procedura divorţului în
toate situaţiile se poate urma doar dacă căsătoria a fost încheiată în
România sau dacă soţii au avut ultima reşedinţă comună în România. Certificatul de divorţ emis de notarul
român va fi recunoscut de autorităţile statului de cetăţenie fără să fie
necesară nicio procedură specială. Pentru începerea procedurii de divorţ sunt
necesare aceleasi acte ca şi în cazul divorţurilor naţionale, şi anume
certificatul de căsătorie al soţilor, certificatele de naştere ale acestora şi
certificatele de naştere ale copiilor minori, dacă aceştia există. Procedura de
divorţ necesită prezenţa ambilor soţi, este rapidă şi se face cu aplicarea
Regulamentului european privind competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor
judecătoreşti în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti.
Soţii pot apela la un notar român şi în situaţia în
care există copii minori şi domiciliul acestora este într-o altă ţară.
Asistarea minorilor şi obţinerea anchetei sociale se face prin cooperarea cu
autorităţile statului unde minorii îşi au reşedinţa, aplicând Convenţia privind
competenţa, legea aplicabilă, recunoşterea, executarea şi cooperarea cu privire
la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată
la Haga la 19 octombrie 1996. În
cazul unei moşteniri, în general , pentru bunurile situate în România, competenţa
aparţine notarului român de la ultimul domiciliu al defunctului.Un certificat
de moştenitor este cerut pentru a face dovada calităţii de moştenitor
şi a propritetăţii asupra bunurilor moştenite, în faţa tuturor
autorităţilor competente – pentru retragerea banilor din conturile bancare,
pentru închirierea sau vânzarea proprietăţilor moştenite. Începând cu
anul 2015, pentru soluţionarea moştenirilor cu elemente de extraneitate în
statele membre ale Uniunii Europene circulă un document uniform
denumit Certificat european de moştenitor. Acest certificat va fi emis
de notar într-o procedură specială şi nu va avea nevoie de
nicio altă formalitate pentru a fi folosit în oricare dintre statele membre. Domeniul
succesiunilor internaţionale este complicat şi necesită informaţii
specializate care să scurteze durata procedurilor , de multe ori anevoioase,
datorită plasării moştenitorilor, bunurilor ori autorităţilor în state diferite
şi a necesităţii de a cunoaşte şi respecta legile naţionale ale mai multor
state. -
Ce înseamnă familia în România actuală
Într-o
perioadă când, în Europa şi alte părţi ale lumii, diversitatea stilurilor de
viaţă se manifestă mai plenar ca oricând, şi în România definirea familiei
necesită clarificări sau, poate, revizuiri. O cerere de clarificare a fost
făcută recent cu privire la formularea articolului 48 din Constituţie. Acolo,
în primul paragraf, scrie că familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimţită între soţi, pe egalitatea acestor şi pe dreptul şi îndatoriarea
părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor. O coaliţie
între mai multe organizaţii non-guvernamentale, denumită Coaliţia pentru
Familie doreşte modificarea acestui paragraf pentru a se preciza că familia se
întemeiază pe uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie. În
favoarea acestei modificări coaliţia a strâns trei milioane de semnături, deşi
legea stipulează că este nevoie doar de 500.000 pentru susţinerea unei
iniţiative de schimbare a Constituţiei. L-am întrebat pe Răzvan Vastea,
reprezentantul Coaliţiei pentru familie care au fost resorturile acestei
iniţiative. În perioada în
care Constituţia a fost redactată – şi odată cu ea şi articolul 48 -, toată
lumea înţelegea prin soţi un bărbat şi o femeie. Evoluţia recentă pe plan
internaţional – de pildă, în Franţa, unde căsătoria între persoane de acelaşi
sex a fost legalizată – ne-a determinat să clarificăm articolul 48 pentru a
stipula foarte clar că soţii sunt un bărbat şi o femeie, aşa cum a fost
gândită, de fapt, Constituţia la momentul redactării ei şi aşa cum, în prezent,
precizează Codul Civil al României.
Cum era de aşteptat, această iniţiativă a suscitat
diverse interpretări şi discuţii în rândul opiniei publice. Cele mai multe se
refereau la intenţia Coaliţiei pentru familie de a contracara o eventuală
iniţiativă de legiferare a căsătoriilor gay. Această interpretare a fost
favorizată şi de faptul că unele din asociaţiile-membre ale coaliţiei au un
specific religios, iar iniţiativa a fost sprijinită şi de Biserica Ortodoxă
Română a cărei poziţie oficială este contrară noilor modele de familie. Tot
oficial acţiunea Coaliţiei pentru familie se referă strict la acţiunea
de modificare a articolului 48. Totuşi, după cum recunoaşte Răzvan Vastea, în
subsidiar iniţiativa aceasta are un scop mai larg: Conţine şi un factor de protejare în faţa
unei mişcări pe care noi o considerăm nefireşti şi împotriva dezvoltării
armonioase a unei naţiuni. Atunci când a fost redactată Constituţia, toată
lumea înţelegea că prin termenul de soţi se desemnează un bărbat şi o femeie.
Nimeni nu şi-a imaginat atunci că, după aproximativ 10 ani, soţi poate să
desemneze doi bărbaţi sau două femei. Implicaţiile sunt foarte grave, din
punctul nostru de vedere, dacă s-ar ajunge la o modificare a termenului de
familie. Implicaţiile privesc, în principal, naşterea şi creşterea copiilor.
Pericolele ridicate de legalizarea uniunii dintre cuplurile gay sunt chestiuni
subsidiare. Nu ne-am gândit neapărat la ele ca fiind nişte obiective de
combătut. Sunt implicite sau subînţelese, cum vreţi s-o luaţi. Dar iniţiativa
noastră priveşte, în primul rând, definirea familiei ca fiind uniunea dintre un
bărbat şi o femeie. Este o acţiune pur democratică. Nu lezăm nişte presupuse
drepturi ale persoanelor homosexuale care doresc să întemeieze familii pentru
că, de fapt, legislaţia României nu prevede aceste drepturi.
În aceste condiţii şi ţinând cont de faptul că nu
există membri a comunităţii gay din România care să fi solicitat să se
căsătorească între ei, acţiunea Coaliţiei pentru familie poate părea
redundantă. Este părerea activistei feministe Oana Băluţă – lector universitar
la Facultatea
de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – care adaugă, de asemenea:
Este
vorba de o mobilizare preventivă care, în opinia mea, nu e necesară în
condiţiile în care deja în România, căsătoria între persoane de acelaşi sex nu
e permisă pentru că o interzice explicit codul civil. Codul civil spune că o
căsătorie este uniunea liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie. Ba mai
mult. Codul civil interzice orice alt tip de convieţuire cum ar fi cel stipulat
în parteneriatul civil. În plus, tot Codul Civil nu recunoaşte nici căsătoriile
între persoane de acelaşi sex încheiate în afara României şi nici
parteneriatele civile încheiate în afara României. Prin urmare Coaliţia pentru
familia cere legiferarea unui lucru care este deja legiferat. Din punctul meu
de vedere, acţiunea nu e necesară şi nu face decât să hrănească ura faţă de un
grup minoritar, mă refer la comunitatea LGBT.
Cu toate acestea, declaraţiile oficiale ale
Coaliţiei pentru Familie militează, mai degrabă, pentru susţinerea unui
anumit tip de familie şi, mai ales, pentru un anumit tip de educaţie parentală
potrivit căruia copiii nu pot creşte armonios decât alături de o mamă şi de un
tată devotaţi şi neseparaţi. Potrivit membrilor coaliţiei, valorile
familiei tradiţionale ar constitui un
nucleu al bunului mers al societăţii: Familia formată prin unirea în
căsătorie a unui bărbat cu o femeie a fost şi va rămâne mediul cel mai potrivit
pentru naşterea, creşterea şi dezvoltarea copiilor. Însă condiţiile socio-economice din România
actuală, ca şi modificarea mentalităţilor, au dus la alegeri personale contrare
acestui model, consideră Oana Băluţă: Dacă ne uităm la structura familiilor din România, vedem că unele sunt
formate dintr-o femeie şi un copil, altele dintr-un bărbat şi un copil. Găsim
familii monoparentale, familii alcătuite din bunici şi nepoţi pentru că
părinţii copiilor au plecat în străinătate ca să lucreze. Găsim familii
alcătuite din mătuşi, unchi şi nepoţi. În urma recensământului din 2011, peste
800.000 de persoane din toate decadele de vârstă au declarat că trăiesc
împreună fără a fi căsătoriţi, din diverse motive. Există deja femei şi bărbaţi
care trăiesc deja unii împreună cu alţii, dar nu au intrat în nici un tip de
mariaj civil sau religios. Deci această iniţiativă aduce atingere şi
drepturilor altor tipuri de relaţii pe care avem toată legitimitatea să le
numim familii. Şi în cadrul familiilor monoparentale există iubire, există
responsabilitate, există respect. Întrebarea este: trăim într-o realitate
imaginată şi restrictivă sau trăim într-o realitate concretă, aşa cum se
desfăşoară viaţa noastră cotidiană, în urma unor alegeri sau a unor
constrângeri socio-economice?
Dacă
iniţiativa de modificare a articolului 48 este considerată constituţională,
Parlamentul ar putea decide organizarea unui referendum, prilej cu care toţi
cetăţenii României vor fi chemaţi să spună cum văd ei familia. Până atunci
însă, e nevoie de o dezbatere aprofundată asupra tuturor aspectelor pe care le
implică noţiunea de familie în lumea de azi. -
Ceremonii umaniste
Lipsite de o componenţă religioasă şi oficiate de persoane care au urmat un curs special, aceste ceremonii marchează momente importante din viaţa noastră cum ar fi — pentru moment — căsătoria sau naşterea unui copil. Monica Beliţoiu este purtătoarea de cuvânt a Asociaţiei Secular Umaniste din România, care organizează aceste ceremonii. Ea ne-a spus că ideea de a înfiinţa acest serviciu i-a venit în 2012, când a avut propria sa ceremonie de căsătorie.
Nu am vrut să facem o ceremonie la biserică, nici eu, nici soţul meu. Ne-am dorit foarte mult ceva în aer liber, o ceremonie în care să putem să spunem ce dorim noi, să putem schimba nişte jurăminte în faţa părinţilor şi a prietenilor. A fost o ceremonie foarte restrânsă, pe malul unui lac, acolo unde a avut loc şi petrecerea. A fost oficiată de un prieten pentru că, la momentul respectiv, nu exista acest serviciu în România şi nu am ştiut la cine să apelăm. Pentru a aduce un oficiant din străinătate costa foarte mult şi nici nu ar fi putut ţine ceremonia în limba română. Am apelat la un prieten despre care ştiam că vorbeşte bine în public, i-am spus cam ce ne dorim, el şi-a scris partea lui de discurs în care a relatat povestea noastră de dragoste aşa cum o ştia de la noi, cum ne cunoaşte, de ce a acceptat să facă lucrul ăsta, apoi a avut loc un schimb de jurăminte între mine şi soţul meu.
Am schimbat şi verighete, iar apoi oficiantul ne-a felicitat şi i-a invitat şi pe ceilalţi să ne felicite. Noi eram căsătoriţi şi civil, am făcut căsătoria civilă cu câteva luni înainte, însă cele cinci minute la primărie nu poţi să le numeşti ceremonie. Era un moment important pentru noi şi am vrut să-l marcăm într-un fel aparte. Le-a plăcut tuturor ceremonia, mamele noastre au plâns… Bunicii au spus apoi totuşi că ar fi trebuit să mergem şi la biserică măcar aşa, să nu zică lumea ceva rău de noi. Lumea care ne-a zis nouă ceva, ne-a zis de bine. Prietenii noştri au fost foarte încântaţi, unii dintre ei chiar se căsătoresc anul acesta şi vor avea o ceremonie umanistă.”
Deşi e uşor de crezut că umanismul este doar o altă formă de religie, Monica Beliţoiu ne-a explicat că e mai degrabă o atitudine faţă de viaţă. Principiile umaniste se referă la toleranţă, la buna înţelegere, la cooperare, la atitudinea de nediscriminare, la egalitatea între oameni şi la egalitatea în faţa legii. Consider că avem o singură viaţă, că suntem responsabili pentru toate acţiunile pe care le facem, că dacă greşim ceva e doar vina noastră şi nu a soartei, dacă reuşim ceva e meritul nostru şi al celor care ne-au ajutat. Nu simţim nevoia de a avea o religie. În schimb le respectăm religiile celorlalţi, mergem de sărbători acasă la părinţi şi petrecem împreună, dar cam la asta se rezumă tot.”
Pentru că oaspeţii de la nunta lor au fost încântaţi şi existau cereri şi interes faţă de acest tip de ceremonie, Monica şi colegii săi de la ASUR s-au gândit să creioneze o ofertă pentru a veni în întâmpinarea celor interesaţi. În octombrie 2012 au pus la punct, cu ajutorul sfaturilor de la veteranii în ale ceremoniilor umaniste, un curs destinat pregătirii oficianţilor care deja pot, de la începutul anului să îndeplinească fantezia oricărui cuplu non-conformist. Visaţi la o nuntă tematică, o nuntă cu personaje din cărţi sau din filme? Sau poate doriţi să-i uraţi copilului vostru bun venit pe lume într-un mod cât mai original? Acum se poate. Lăsaţi-vă fantezia să zburde. Există, desigur, şi limite.
Nu facem lucruri care ţin de religie, nu replicăm slujbe ale diferitelor religii, nu citim din cărţile sfinte ale nici unei religii, nu facem ceremonii de azi pe mâine pentru cupluri care vor ceremonii ca la Las Vegas. Facem ceremonii pentru cupluri serioase, care ne arată că îşi doresc să rămână împreună şi că vor o astfel de ceremonie nu pentru a da ceva în plus petrecerii, ci pentru că vor să marcheze iubirea lor. Ai nevoie să împărtăşeşti cu cei dragi momentele importante care îţi marchează viaţa, ai nevoie să spui familiei şi prietenilor: iată, m-am căsătorit, ăsta e omul pe care îl iubesc şi cu el vreau să-mi petrec restul vieţii, vă promit vouă şi lui că o să ne înţelegem bine şi o să ne respectăm. Ai nevoie să spui: acesta este copilul meu, sunt mândru de el, o să-l ajut şi o să-l iubesc tot timpul!” Ai nevoie să marchezi momentele astea. Ideea de ceremonie nu cred că ar trebui să fie strict legată de o trăire religioasă, e vorba de sentimente pe care oamenii le au, indiferent dacă cred sau nu într-o zeitate.”
Cuplurile mixte, care au nevoie de ceremonii în română, dar şi în engleză par să fie foarte atrase de oferta ASUR. Până în prezent, 8 cupluri au ales câte un oficiant pentru ceremoniile de căsătorie pe care le vor avea anul acesta sau chiar anul viitor. Alte 10 încă se mai gândesc pe care dintre cei trei oficianţi să-i aleagă. Primele două nunţi vor avea loc pe 31 mai, la Bucureşti. Înainte de ceremonie, mirii se vor întâlni cu oficiantul, vor discuta despre povestea lor, despre istoria care îi leagă, îi vor furniza date suficiente pentru a-şi scrie discursul. După ceremonie, mirele şi mireasa vor semna un certificat cu un stilou care le va rămâne ca amintire. Ceremoniile sunt pur simbolice, certificatul nu are o valabilitate anume, este o amintire a zilei nunţii lor. Reacţiile bisericii nu s-au lăsat aşteptate.
La ceva timp după ce am anunţat public aceste servicii, preoţii au spus că sunt ceremonii fără har şi că nu sunt recunoscute de biserică. Nu ştiu dacă am aceeaşi definiţie pe care o dă biserica harului. Ceea ce facem noi e mai degrabă din dorinţa de a le oferi oamenilor un moment important în viaţa lor aşa cum l-au visat ei.”