Radio România Internațional

Tag: cascaval

  • Ouă românești

    Ouă românești

    Acest preparat, servit de obicei la micul dejun, există şi în bucătăria altor popoare, însă cea autohtonă îl revendică sub numele de „ouă românești”. Spre comparaţie, în America este cunoscut sub denumirea de „ouă Benedict”. Li se mai spune „ouă St. Charles” sau „ouă portugheze”. În bucătăriile altor popoare, oul fiert este servit direct în supă.

    La curtea domnitorului Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, erau servite astfel de ouă. După ce erau sparte, erau fierte în apă sau chiar în vin. Fierberea oului în vin era un mod de preparare întâlnit în Evul mediu şi în regiunile viticole ale Franţei, de unde probabil a fost importată şi adaptată şi denumirea de ouă poşate, de la cuvântul francez „poche”, adică buzunar. La fel de bine, sursa de inspiraţie a bucătarilor de la curtea domnească a lui Constantin Brâncoveanu putea fi bucătăria otomanilor, unde tot la fel, ouăle poşate erau pregătite alături de diferite ingrediente sub denumirea „çılbır”. În varianta de astăzi, agreată, se pare, de unul dintre ultimii sultani, oul poşat este servit împreună cu iaurt aromatizat cu usturoi, cu boia de ardei şi cu frunze tocate de pătrunjel. Un preparat asemănător poate fi întâlnim, de asemenea, în Bosnia Herţegovina, Muntenegru, Serbia, precum şi în Bulgaria unde poartă denumirea de „ouă Panagurski”.

    Modul de preparare este simplu! Se pune apă la fiert și se adaugă puțină sare. După ce apa a ajuns la fierbere, se dă focul la minim, se sparg ouăle și se pun, cu grijă, în apa clocotită, pentru a nu le împrăștia. Ouăle se țin la fiert circa trei minute, dacă dorim să fie mai moi sau 5 minute, dacă dorim să fie mai tari. Ouăle se scot cu o spumieră şi se lasă la scurs. Pot fi servite direct pe farfurie, după ce au fost condimentate cu piper negru. Deasupra lor se poate pune puţin unt şi frunze tocate de pătrunjel.

    Într-un almanah gastronomic apărut în România, în urmă cu peste 40 de ani, am întâlnit o rețetă de „ochiuri românești cu smântână”. Pentru fiecare porție punem câte două ouă într-un vas cu apă clocotită, în care am topit puțin unt. După ce albușul începe să se coaguleze, se scurge apa în exces, iar apoi peste aceste ouă se toarnă smântână amestecată cu puțină făină și cu cașcaval ras. Vasul se ține în cuptorul deja încins timp de cinci minute.

    Un alt aperitiv cu un mod de preparare asemănător este cel denumit „ochiuri pe canapea cu sos de roșii”. Este, de asemenea, o rețetă veche, însă denumirea ne poate induce în eroare. Desigur, ouăle nu sunt pregătite sau servite pe canapea. Avem nevoie de câteva felii de pâine pe care le prăjim în unt și pe care le punem apoi într-o tavă. Pe fiecare felie, numită canapea, așezăm câte două ouă românești. Se acoperă cu puțin suc de roșii și cu cașcaval ras, după care tava se ține în cuptorul încins, la foc mic, pentru 10 minute.

  • Buzunare de porc cu ciuperci

    Buzunare de porc cu ciuperci

    Mâncărurile alese de la curţile domneşti şi de la cele boiereşti au fost menţionate de-a lungul timpului în scrierile unor cronicari sau, mai târziu, în cărţi de bucate care au necesitat o serioasă documentare din partea autorilor.

    O carte de referinţă pentru istoria gastronomiei româneşti, apărută la începutul secolului al 18-lea, este cea a stolnicului Constantin Cantacuzino, considerat “marele ordonator al meselor de la Curtea Domnească din Bucureşti vreme de 40 de ani”. Copii după cartea în care stolnicul Constantin Cantacuzino adunase 293 de reţete au circulat până spre sfârşitul secolului al 19-lea.

    Între timp au apărut şi alte cărţi de bucate, una dintre ele, intitulată “200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti” fiind scrisă de două personalităţi ale secolului al 19-lea, Mihail Kogălniceanu, politician de orientare liberală, ministru de interne, de externe sau prim ministru în mai multe guverne şi Costache Negruzzi, om politic, scriitor şi traducător. Această carte s-a bucurat de recunoaştere pentru că a fost tipărită, de-a lungul timpului, în mai multe ediţii, păstrându-se descrierea originală şi termenii arhaici.

    O altă recuperare a reţetelor de altădată a fost făcută recent prin Cartea de bucate boiereşti care conţine (citez): “reţete adunate, cercate şi adaptate la Castelul Sturdza de la Miclăuşeni”, o construcţie din judetul Neamţ, aflată în circuitul turistic. Cea mai veche carte de bucate de bucate din spaţiul românesc a fost scris în secolul al 17-lea la îndemnul Annei Bornemisza, principesă a Transilvaniei între 1663 şi 1688.

    De la reţete simple, în care erau menţionate cantităţile, s-a ajuns în timp, la mâncăruri care, în a doua jumătate a secolului al 19-lea, aveau influenţe ale bucătăriilor din vestul Europei.

    Un astfel de preparat a fost numit “buzunare de porc cu ciuperci”. Avem nevoie de câteva cotlete de porc, tăiate mai gros şi dezosate, numărul de porţii fiind stabilit în funcţie de cel al cotletelor. Mai avem nevoie de ciuperci proaspete, de caşcaval, de un sau mai multe cepe, de puţin ulei de măsline, de sare, piper şi usturoi, granulat sau proaspăt.

    Cotletele se taie în bucăţi de circa 2 cm grosime, după care în fiecare felie facem o incizie adâncă, precum un buzunar, de unde şi denumirea acestui preparat. Adăugăm usturoiul, tocat mărunt, condimentăm cu piper şi sărăm cotletele, iar aşa-zisele buzunare le umplem cu un amestec din ciuperci, caşcaval şi ceapă care se pregăteşte rapid. Tocăm ceapa şi o rumenim uşor în ulei. Mărunţim ciupercile şi le călim împreună cu ceapa.

    După ce s-a răcit, presărăm caşcaval ras, amestecăm şi umplem “buzunarele”, după care le închidem cu scobitori. Cotletele astfel umplute le prăjim uşor pe ambele părţi, după care le punem într-o tavă, pe hârtie de copt şi le lăsăm la foc mediu, timp de circa 20 minute. Se servesc imediat, cu o garnitură de piure de cartofi.

  • Preparate cu spanac

    Preparate cu spanac

    Spanacul trece în mod obligatoriu, dacă putem spune
    aşa, prin bucătăria românească în perioada Paştelui. Atunci este pregătită
    friptura de miel cu spanac, pe care îl găsim în stare proaspătă în lunile de
    primăvară. De obicei, frunzele de spanac trebuie spălate în mai multe ape,
    opărite şi apoi scurse. La friptura de miel, nu este nevoie ca frunzele de
    spanac să fie tocate sau pasate înainte de a le combina cu carnea.


    Sunt multe preparate la
    care este necesară pasarea frunzelor de spanac înainte de a fi adăugate în
    diferite compoziţii. Un preparat popular în bucătăria românească şi uşor de
    făcut îl reprezintă ouăle cu spanac. În ciuda reclamei făcute de celebrul desen animat cu Popeye Marinarul,
    mulţi copii nu se simt atraşi de mâncărurile cu spanac. Situaţia se schimbă, iar tentaţia creşte în cazul
    în care deasupra spanacului din farfurie este aşezat un ou ochi, un preparat
    extrem de simplu, mai ales dacă spanacul îl luăm congelat din magazin. Dacă
    luăm spanac proaspăt din piaţă, avem de făcut câteva operaţiuni suplimentare.
    După ce am desprins una câte una frunzele de spanac, le spălăm bine şi apoi le
    punem la opărit, timp de câteva minute, în apă clocotită cu sare. Lăsăm frunzele
    la scurs şi apoi le tocăm mărunt, obţinând practic un piure. Pentru gust, se
    adaugă câţiva căţei de usturoi tocaţi mărunt sau câteva boabe de piper.
    Spanacul astfel pregătit este pus într-o cratiţă, la foc mic şi amestecăm
    periodic până la omogenizare. Apoi se prăjesc ouăle în tigaie şi servesc în
    farfurii deasupra porţiei de spanac.


    Un alt preparat este spanacul la cuptor, preparat
    la care putem folosi, pe lângă 2 kg de spanac şi circa 200 de grame de brânză
    sau de caşcaval ras. După etapele de curăţare, opărire şi tocare, spanacul este
    pus într-un vas, uns în prealabil cu unt. Adăugăm brânză rasă sau caşcaval ras,
    amestecăm, iar cratiţa este introdusă în cuptor pentru 20 de minute. În loc de
    brânză sau caşcaval putem folosi smântână şi pesmet. Smântâna
    trebuie turnată deasupra spanacului fără a o amesteca. Deasupra smântânei presărăm pesmet, iar această
    compoziţie o introducem pentru câteva minute în cuptor, la foc mic.


    Spanacul poate fi folosit şi ca umplutură pentru
    clătite, acest preparat putând fi servit ca un aperitiv cald. Tot din categoria
    aperitivelor calde face parte şi rulada cu spanac. Această ruladă poate avea o
    compoziţie complexă dacă, pe lângă piureul de spanac, adăugăm caşcaval, şuncă
    sau ciuperci călite.


    Există
    aşa-numita plăcintă grecească cu spanac, la care spanacul, folosit ca
    umplutură, se află între două straturi de aluat, dar se pot face şi rulade care
    au şi un efect estetic. Pe o foaie de aluat dospit se întinde crema de spanac,
    după care foaia se rulează şi se pune într-o tavă, la cuptor, unde se lasă
    circa jumătate de oră, până ce aluatul începe să şe rumenească. După ce se
    răceşte, rulada trebuie tăiată în felii şi servită pe un platou cu aperitive
    reci.

  • Preparate cu spanac

    Preparate cu spanac

    Spanacul trece în mod obligatoriu, dacă putem spune
    aşa, prin bucătăria românească în perioada Paştelui. Atunci este pregătită
    friptura de miel cu spanac, pe care îl găsim în stare proaspătă în lunile de
    primăvară. De obicei, frunzele de spanac trebuie spălate în mai multe ape,
    opărite şi apoi scurse. La friptura de miel, nu este nevoie ca frunzele de
    spanac să fie tocate sau pasate înainte de a le combina cu carnea.


    Sunt multe preparate la
    care este necesară pasarea frunzelor de spanac înainte de a fi adăugate în
    diferite compoziţii. Un preparat popular în bucătăria românească şi uşor de
    făcut îl reprezintă ouăle cu spanac. În ciuda reclamei făcute de celebrul desen animat cu Popeye Marinarul,
    mulţi copii nu se simt atraşi de mâncărurile cu spanac. Situaţia se schimbă, iar tentaţia creşte în cazul
    în care deasupra spanacului din farfurie este aşezat un ou ochi, un preparat
    extrem de simplu, mai ales dacă spanacul îl luăm congelat din magazin. Dacă
    luăm spanac proaspăt din piaţă, avem de făcut câteva operaţiuni suplimentare.
    După ce am desprins una câte una frunzele de spanac, le spălăm bine şi apoi le
    punem la opărit, timp de câteva minute, în apă clocotită cu sare. Lăsăm frunzele
    la scurs şi apoi le tocăm mărunt, obţinând practic un piure. Pentru gust, se
    adaugă câţiva căţei de usturoi tocaţi mărunt sau câteva boabe de piper.
    Spanacul astfel pregătit este pus într-o cratiţă, la foc mic şi amestecăm
    periodic până la omogenizare. Apoi se prăjesc ouăle în tigaie şi servesc în
    farfurii deasupra porţiei de spanac.


    Un alt preparat este spanacul la cuptor, preparat
    la care putem folosi, pe lângă 2 kg de spanac şi circa 200 de grame de brânză
    sau de caşcaval ras. După etapele de curăţare, opărire şi tocare, spanacul este
    pus într-un vas, uns în prealabil cu unt. Adăugăm brânză rasă sau caşcaval ras,
    amestecăm, iar cratiţa este introdusă în cuptor pentru 20 de minute. În loc de
    brânză sau caşcaval putem folosi smântână şi pesmet. Smântâna
    trebuie turnată deasupra spanacului fără a o amesteca. Deasupra smântânei presărăm pesmet, iar această
    compoziţie o introducem pentru câteva minute în cuptor, la foc mic.


    Spanacul poate fi folosit şi ca umplutură pentru
    clătite, acest preparat putând fi servit ca un aperitiv cald. Tot din categoria
    aperitivelor calde face parte şi rulada cu spanac. Această ruladă poate avea o
    compoziţie complexă dacă, pe lângă piureul de spanac, adăugăm caşcaval, şuncă
    sau ciuperci călite.


    Există
    aşa-numita plăcintă grecească cu spanac, la care spanacul, folosit ca
    umplutură, se află între două straturi de aluat, dar se pot face şi rulade care
    au şi un efect estetic. Pe o foaie de aluat dospit se întinde crema de spanac,
    după care foaia se rulează şi se pune într-o tavă, la cuptor, unde se lasă
    circa jumătate de oră, până ce aluatul începe să şe rumenească. După ce se
    răceşte, rulada trebuie tăiată în felii şi servită pe un platou cu aperitive
    reci.

  • Telemea, cascaval et burduf

    Telemea, cascaval et burduf

    Aujourd’hui nous parlons fromages roumains et je vous propose de découvrir trois des spécialités de fromage les plus répandus et les plus utilisées dans la cuisine roumaine la telemea, le cascaval et le burduf. Le Telemea est un fromage blanc très égoutté et séché. Il est à base de lait de vache, de bufflone ou de brebis ou des deux mélangés. De consommation courante, il est conservé en bidons métalliques ou en futailles de bois remplies de saumure ou de sérum salé. Il est mis à égoutté dans des toiles dont il garde l’empreinte et détaillé en blocs cubiques pour la distribution. En fait, c’est le fromage le plus utilisé pour la variante roumaine de la salade grecque ou caprese italienne. Il est consommé soit frais, soit affiné en saumure. Et en ce dernier cas le plus apprécié, c’est le fromage de brebis, indissociable des tomates roumaines et des oignons. Le telemea est également associé à la polenta chaude et utilisé dans la préparation de toute sorte de friands à la pâte feuilletée appelés « merdenele ». Certaines spécialités ont également obtenu le label AOC.

    Passons au cascaval, qui est un fromage affiné à pâte semi-dure fabriqué à partir de lait de brebis ou de lait de vache. La saveur est initialement douce, mais peut devenir piquante à fermentation avancée. Il peut être également fumé pour améliorer sa conservation. Mentionnons aussi le Cascaval de Saveni, qui est en train d’être attesté par l’UE et dont la particularité réside dans le fait qu’il est recouvert par une couche de cire. Sa maturation se poursuit donc à l’intérieur de cette couche de cire car le produit n’entre pas en contact avec l’air. Un des gouters les plus répandus est ce que l’on appelle en Roumain : « le cascaval pané », bref la recette est assez simple : coupez des tranches épaisses de fromage que vous devez ensuite tremper dans de la farine, puis dans de l’œuf battu et puis dans de la chapelure avant de faire frire dans de l’huile de tournesol à feu moyen, voire bas. Le cascaval est prêt lorsqu’il est bien doré avec superbe un intérieur moelleux.

    Enfin le fromage de burduf est le troisième fromage traditionnel roumain que je vous propose de découvrir. fromage de burduf est un fromage salé transylvain à pâte pressée, non cuite, très apprécié en Roumanie, notamment en automne lorsque les bergers descendent leurs troupeaux des montagnes. Pour obtenir ce fromage, on coupe en petits morceaux le lait coagulé, puis on le sale et on le pétrit. La mixture est ensuite placée dans son contenant : estomac ou la peau d’un mouton, soigneusement nettoyé et coupé sur les bords, ou bien un récipient en écorce de pin. Le fromage de burduf est utilisé dans toute sorte de plats spécifiques à la montagne dont notamment le « bulz », une boule de polenta fourrée de fromage à laquelle on ajoute des morceaux de saucisse, des lardons fumés ou des œufs. Evidemment cette liste de fromages roumains n’est pas exhaustive, puisqu’il y a toute sorte de spécialités et de dérivations, comme par exemple l’urda, un fromage frais similaire à la ricotta italienne, le cas, une sorte de cascaval non-salé et le fromagé maturé dans la mine de sel de Taga, un fromage à caractère.

  • Ochiuri românești

    Ochiuri românești

    Acest
    preparat există şi în bucătăria altor popoare, însă cea autohtonă îl revendică
    sub numele de ouă românești. Spre comparaţie, în America este cunoscut sub
    denumirea de ouă Benedict. Li se mai spune ouă St. Charles sau ouă
    portugheze. Bucătăriile altor popoare propun servirea acestui ou direct în
    supă.


    Rețeta
    este simplă! Într-o cratiță, se pune apă la fiert și se adaugă puțină sare.
    După ce apa a ajuns la fierbere, se dă focul la minim, se sparg ouăle și se pun,
    cu grijă, în apa clocotită, pentru a nu le împrăștia. Ouăle se țin la fiert
    între 3 și 5 minute după care se scot cu o spumieră pe o farfurie. Deasupra se
    pune puțin unt și frunze tocate de pătrunjel, după care ouăle pot fi servite. În
    nordul Africii este cunoscut drept shakshouka (şacşuka), ouăle fiind
    servite împreună cu sos tomat picant. În Italia, acest fel de ouă este servit
    cu parmezan ras, cu unt sau cu ulei de măsline. În Turcia, aceste ouă fierte în
    apă sunt servite cu iaurt amestecat cu usturoi, cu unt şi cu ardei iute. Un
    astfel de preparat întâlnim, de asemenea, în Bosnia Herţegovina, Muntenegru,
    Serbia şi în Bulgaria unde poartă denumirea de ouă Panagurski, un preparat la
    care, pe lângă ouă, se adaugă lapte, brânză, usturoi şi boia şi se decorează cu
    frunze tocate de pătrunjel.


    Într-un
    almanah gastronomic apărut în urmă cu peste 30 de ani, am întâlnit o rețetă de ochiuri
    românești cu smântână.     Pentru fiecare porție punem câte două ouă într-un vas
    în care am topit puțin unt. După ce albușul începe să se coaguleze, se toarnă
    peste ele smântână amestecată cu puțină făină și cu 100 de grame de cașcaval
    ras. Vasul se ține în cuptorul deja încins timp de cinci minute.


    Un
    alt aperitiv care se bazează tot pe ouăle românești este cel denumit ochiuri
    pe canapea cu sos de roșii.     Este, de asemenea, o rețetă veche, însă denumirea
    ne poate induce în eroare. Desigur, ouăle nu sunt nici pe departe pregătite pe
    canapea. Avem nevoie de 5 felii de pâine pe care le prăjim în unt și apoi pe
    punem într-o tavă. Pe fiecare felie, numită canapea, așezăm câte două ouă
    românești. Se acoperă cu puțin suc de roșii și cu cașcaval ras, după care tava
    se ține în cuptorul încins, la foc mic, pentru 10 minute.


    Câte
    se pot face cu așa-numitele ouă românești!

  • Ochiuri românești

    Ochiuri românești

    Acest
    preparat există şi în bucătăria altor popoare, însă cea autohtonă îl revendică
    sub numele de ouă românești. Spre comparaţie, în America este cunoscut sub
    denumirea de ouă Benedict. Li se mai spune ouă St. Charles sau ouă
    portugheze. Bucătăriile altor popoare propun servirea acestui ou direct în
    supă.


    Rețeta
    este simplă! Într-o cratiță, se pune apă la fiert și se adaugă puțină sare.
    După ce apa a ajuns la fierbere, se dă focul la minim, se sparg ouăle și se pun,
    cu grijă, în apa clocotită, pentru a nu le împrăștia. Ouăle se țin la fiert
    între 3 și 5 minute după care se scot cu o spumieră pe o farfurie. Deasupra se
    pune puțin unt și frunze tocate de pătrunjel, după care ouăle pot fi servite. În
    nordul Africii este cunoscut drept shakshouka (şacşuka), ouăle fiind
    servite împreună cu sos tomat picant. În Italia, acest fel de ouă este servit
    cu parmezan ras, cu unt sau cu ulei de măsline. În Turcia, aceste ouă fierte în
    apă sunt servite cu iaurt amestecat cu usturoi, cu unt şi cu ardei iute. Un
    astfel de preparat întâlnim, de asemenea, în Bosnia Herţegovina, Muntenegru,
    Serbia şi în Bulgaria unde poartă denumirea de ouă Panagurski, un preparat la
    care, pe lângă ouă, se adaugă lapte, brânză, usturoi şi boia şi se decorează cu
    frunze tocate de pătrunjel.


    Într-un
    almanah gastronomic apărut în urmă cu peste 30 de ani, am întâlnit o rețetă de ochiuri
    românești cu smântână.     Pentru fiecare porție punem câte două ouă într-un vas
    în care am topit puțin unt. După ce albușul începe să se coaguleze, se toarnă
    peste ele smântână amestecată cu puțină făină și cu 100 de grame de cașcaval
    ras. Vasul se ține în cuptorul deja încins timp de cinci minute.


    Un
    alt aperitiv care se bazează tot pe ouăle românești este cel denumit ochiuri
    pe canapea cu sos de roșii.     Este, de asemenea, o rețetă veche, însă denumirea
    ne poate induce în eroare. Desigur, ouăle nu sunt nici pe departe pregătite pe
    canapea. Avem nevoie de 5 felii de pâine pe care le prăjim în unt și apoi pe
    punem într-o tavă. Pe fiecare felie, numită canapea, așezăm câte două ouă
    românești. Se acoperă cu puțin suc de roșii și cu cașcaval ras, după care tava
    se ține în cuptorul încins, la foc mic, pentru 10 minute.


    Câte
    se pot face cu așa-numitele ouă românești!

  • Preparate din ciuperci

    Preparate din ciuperci


    Pentru această editie vă propunem câteva reţete de preparate cu ciuperci, la care vom folosi ciuperci de cultură. Într-un almanah gastronomic apărut în urmă cu peste 30 de ani, am întâlnit o reţetă de ciuperci cu orez la cuptor. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de 100 de grame de unt, de 200 de grame de caşcaval, de o ceaşcă cu orez şi de circa 150 de grame de smântână, de o legătură de pătrunjel, de piper măcinat şi de sare. Tocăm picioarele ciupercilor şi le călim în ulei. Fierbem orezul şi îl amestecăm cu ciupercile călite, adăugând în compoziţie caşcaval ras şi puţin piper măcinat.



    Pălăriile ciupercilor trebuie puse într-o tavă unsă cu unt şi umplute cu amestecul din orez, ciuperci şi caşcaval. Deasupra se presară caşcaval ras după care tava este lăsată în cuptor la foc mediu spre mic pentru circa jumătate de oră. Înainte de a fi servite, deasupra ciupercilor se presară frunze tocate de pătrunjel şi puţină smântână.



    O altă reţetă pe care v-o propunem este cea a piureului de ciuperci. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de un pahar cu lapte, de două cepe, de câteva felii de pâine, de puţină smântână, de ulei, mărar şi sare. Curăţăm ciupercile, le spălăm şi le tăiem în felii subţiri, după care le călim în ulei împreună cu cepele, de asemenea, tocate mărunt. Le trecm prin maşina de tocat împreună cu feliile de pâne, înmuiate în lapte. Adăugăm smântână şi sare după gust şi obţinem astfel chiar o garnitură pentru felul principal al unei mese.



    Din ciuperci putem obtine şi salată. Avem nevoie de un kg de ciuperci cu pălării mai mici pe care le spălăm şi le fierbem în puţină apă. După ce s-au înmuiat, le scurgem de apă, le tăiem în felii subţiri şi le punem într-o salatieră în care le amestecăm cu un sos compus din ulei de măsline, zeama de la o lămâie, mărar tocat, piper măcinat şi sare după gust.

  • Preparate din ciuperci

    Preparate din ciuperci


    Pentru această editie vă propunem câteva reţete de preparate cu ciuperci, la care vom folosi ciuperci de cultură. Într-un almanah gastronomic apărut în urmă cu peste 30 de ani, am întâlnit o reţetă de ciuperci cu orez la cuptor. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de 100 de grame de unt, de 200 de grame de caşcaval, de o ceaşcă cu orez şi de circa 150 de grame de smântână, de o legătură de pătrunjel, de piper măcinat şi de sare. Tocăm picioarele ciupercilor şi le călim în ulei. Fierbem orezul şi îl amestecăm cu ciupercile călite, adăugând în compoziţie caşcaval ras şi puţin piper măcinat.



    Pălăriile ciupercilor trebuie puse într-o tavă unsă cu unt şi umplute cu amestecul din orez, ciuperci şi caşcaval. Deasupra se presară caşcaval ras după care tava este lăsată în cuptor la foc mediu spre mic pentru circa jumătate de oră. Înainte de a fi servite, deasupra ciupercilor se presară frunze tocate de pătrunjel şi puţină smântână.



    O altă reţetă pe care v-o propunem este cea a piureului de ciuperci. Avem nevoie de jumătate de kg de ciuperci, de un pahar cu lapte, de două cepe, de câteva felii de pâine, de puţină smântână, de ulei, mărar şi sare. Curăţăm ciupercile, le spălăm şi le tăiem în felii subţiri, după care le călim în ulei împreună cu cepele, de asemenea, tocate mărunt. Le trecm prin maşina de tocat împreună cu feliile de pâne, înmuiate în lapte. Adăugăm smântână şi sare după gust şi obţinem astfel chiar o garnitură pentru felul principal al unei mese.



    Din ciuperci putem obtine şi salată. Avem nevoie de un kg de ciuperci cu pălării mai mici pe care le spălăm şi le fierbem în puţină apă. După ce s-au înmuiat, le scurgem de apă, le tăiem în felii subţiri şi le punem într-o salatieră în care le amestecăm cu un sos compus din ulei de măsline, zeama de la o lămâie, mărar tocat, piper măcinat şi sare după gust.