Tag: categoria supermijlocie

  • Sport Club RRI: Box

    Sport Club RRI: Box

    Boxerul român Ronald The Thrill Gavril a fost
    învins la puncte de americanul David Benavidez în meciul pentru titlul mondial
    WBC la categoria supermijlocie într-o gală desfăşurată la Las Vegas. În vârstă
    de 20 de ani, Benavidez a fost văzut învingător de doi arbitri-judecători, cu
    116-111 şi 117-111, în timp ce Gavril a fost creditat ca învingător de al
    treilea, cu 116-111. Titlul WBC la supermijlocie fusese lăsat vacant de Badou
    Jack, colegul lui Gavril la Mayweather Promotions, care a urcat la o categorie
    superioară. David Benavidez, care a obţinut a 19-a sa victorie la profesionişti
    din tot atâtea meciuri, a devenit cel mai tânăr campion mondial din istorie la
    categoria supermijlocie, dar şi cel mai tânăr campion mondial la zi.

    Prima repriză a fost una de tatonare,
    după care Gavril a fost mai incisiv. Benavidez a fost cel care a condus
    ostilităţile în următoarele runde. Românul a revenit treptat şi a deţinut
    iniţiativa în rundele de la mijlocul confruntării. A fost rândul lui Benavidez
    să revină în rundele 10 şi 11. În ultima rundă, pe fondul dominării lui
    Benavidez, Gavril l-a surprins cu o lovitură de stânga la figură şi l-a trimis
    la podea, acesta fiind numărat de arbitru.

    Ronald Gavril s-a născut pe 10 iulie
    1986 la Bacău. Activează la categoria supermijlocie, 76 de kilograme, la o
    înălţime de 1,88 metri. Ca amator, a fost dublu campion naţional al României,
    în 2009 şi 2010, şi are un bronz la Europenele de la Cagliari din 2005. În 2011
    a trecut la profesionism. În faţa lui Benavidez, Gavril a suferit a doua sa
    înfrângere la profesionişti, având 18 victorii, din care 14 prin KO. El a ratat
    şansa de a deveni al cincilea boxer român campion mondial la profesionişti,
    după Mihai Leu, Leonard Doroftei, Lucian Bute şi Adrian Diaconu.