Tag: Cehia

  • Dezvelirea unei plăci comemorative la Praga

    Dezvelirea unei plăci comemorative la Praga

    La data de 23 octombrie 2023 a avut loc ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative care amintește de sprijinul poporului român pentru declararea independenței Cehoslovaciei fără vărsare de sânge, organizată de către Ambasada României la Praga în cooperare cu Facultatea de Muzică și Dans a Academiei de Arte Frumoase din Praga.



    Placa comemorativă a fost amplasată pe clădirea Facultății de Muzică și Dans a Academiei de Arte Frumoase din Praga, în imediata apropiere a Ambasadei României la Praga, a Senatului și Camerei Deputaților, unde au staționat la sfârșitul Primului Război Mondial militarii români transilvăneni care au refuzat să deschidă focul împotriva demonstranților susținători ai independenței Cehoslovaciei și au înarmat primele unități ale armatei cehoslovace.



    Ceremonia are loc la împlinirea a 90 de ani de la instalarea în 1933, de Ziua Națională a Cehoslovaciei (29 octombrie) a plăcii originale și marchează, totodată, împlinirea a 105 ani de la sfârșitul Primului Război Mondial, care a condus la proclamarea statelor independente român și cehoslovac.



    În cadrul unei ceremonii impresionante, Președintele Senatului României, domnul Nicolae Ciucă și Președintele Senatului Republicii Cehe, Miloš Vystrčil au dezvelit împreună placa comemorativă și au depus coroane de flori. În discursul său, Președintele Senatului României a evidențiat episodul din toamna anului 1918, când soldații români și poporul ceh au scris împreună o pagină importantă din îndelungata istorie a prieteniei româno-cehe, căreia i se adaugă parteneriatul din cadrul Micii Antante din perioada interbelică, contribuția României la eliberarea Cehoslovaciei din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și refuzul României de a participa la invazia Cehoslovaciei din 1968. Simbol al prieteniei și solidarității de peste un veac dintre români și cehi, reinstalarea plăcii readuce în memorie solidaritatea româno-cehă și reprezintă un îndemn pentru continuarea consolidării relațiilor bilaterale, în cadrul UE și NATO.



    Președintele Senatului Republicii Cehe, domnul Miloš Vystrčil, a subliniat, în discursul său, recunoștința poporului ceh pentru solidaritatea de care au dat dovadă militarii români și a evidențiat ideea de unitate în fața agresiunii, exprimând încredere în viitorul comun pozitiv al relațiilor bilaterale.



    Ambasadorul României la Praga, doamna Antoaneta Barta, a subliniat faptul că dezvelirea plăcii comemorative reprezintă, în esență, restaurarea unui moment semnificativ al istoriei comune, o lecție importantă de viață și solidaritate, care trebuie apreciată și transmisă generațiilor viitoare. Totodată, ambasadorul a exprimat satisfacție pentru excelenta cooperare și a mulțumit pentru sprijin conducerii Academiei de Arte Frumoase din Praga.


    Au mai susținut discursuri rectorul Academiei de Arte Frumoase din Praga, doamna Ingeborg Radok Žádná și vice-ministrul apărării, domnul Daniel Blažkovec.



    Comunicat de presă


  • Cehia– Posibilă creștere a timpilor de așteptare la frontiera cu Germania

    Cehia– Posibilă creștere a timpilor de așteptare la frontiera cu Germania

    Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Cehă sunt informaţi că, începând cu data de 17 octombrie 2023, timpii de așteptare în punctele de control trecere a frontierei ceho – germane pot crește, pe sensul de intrare în Republica Federală Germania, în contextul introducerii controalelor aleatorii pentru combaterea migrației ilegale, informează Ministerul Afacerilor Externe.

    Conform sursei citate, Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de permanență al Ambasadei României la Praga: +420607078501.

    De asemenea, MAE recomandă, totodată, consultarea paginilor de Internet:

    https://www.mvcr.cz/mvcren/default.aspx, http://praga.mae.ro, http://www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

  • Slovacia – Controale temporare la frontierele de stat cu Austria, Cehia, Polonia şi Ungaria

    Slovacia – Controale temporare la frontierele de stat cu Austria, Cehia, Polonia şi Ungaria

    Slovacia a decis instituirea de controale temporare la frontierele cu Austria, Cehia, Polonia și Ungaria, în perioada 24 mai – 8 iunie 2023. Decizia a fost fundamentată pe organizarea a două evenimente majore: Forumul GLOBSEC la Bratislava (29-31 mai 2023) și Circuitul de motociclete Hells Angels MC Slovakia.

    Cetățenii Uniunii Europene trebuie să dețină cartea de identitate națională, iar cetățenii altor state trebuie să aibă un pașaport sau alte documente în baza cărora au dreptul de a rămâne pe teritoriul Republicii Slovace (de exemplu, permis de ședere, viză etc.).

    Traversarea frontierei, în perioada sus-menționată, se va face numai pe la următoarele puncte de trecere:

    Cu Republica Austria

    Puncte rutiere de trecere:

    Bratislava – Jarovce – Kittsee (autostradă);

    Bratislava – Jarovce – Kittsee (șosea);

    Bratislava – Petržalka – Berg;

    Záhorská Ves – Angern;

    Moravian Saint John – Hohenau;

    Podul pentru ciclism Libertatea.

    Puncte feroviare de trecere:

    Bratislava – Petržalka – Kittsee;

    Bratislava – Devínska Nová Ves – Marchegg;

    Puncte fluviale de trecere:

    Bratislava – port.

    Cu Republica Cehă

    Puncte rutiere de trecere:

    Svrčinovec – Mosty u Jablunkov;

    Čadca-Milošová – Chance;

    Klokočov – White;

    Poppy – Bílá-Bumbálka;

    Makov – Velké Karlovice;

    Červený Kameň – Nedašova Lhota;

    Horné Srnie – Brumov-Bylnice;

    Drietoma – Starý Hrozenkov;

    Nová Bošáca – Březová;

    Moravské Liesköve – Strání;

    Lysá pod Makytou – Střelná;

    Vrbovce – Velká nad Veličkou;

    Brodské – Břeclav (autostradă);

    Brodské – Lanžhot;

    Holíč – Hodonín;

    Skalica – Sudoměřice (noul traseu);

    Skalica – Sudoměřice.

    Puncte feroviare de trecere:

    Čadca – Bridges near Jablunkov;

    Lúky pod Makytou – Horní Lideč;

    Horné Srnie – Vlársky pass;

    Vrbovce – Velká nad Veličkou;

    Skalica – Sudoměřice;

    Holíč – Hodonín;

    Kúty – Lanžhot.

    Puncte fluviale de trecere :

    Skalica debarcader – Sudoměřice (Výklopník);

    Skalica debarcader – Hodonín debarcader;

    Skalica debarcader – Rohatec debarcader.

    Cu Republica Polonă:

    Puncte rutiere de trecere:

    Skalité – Zwardoń (autostradă);

    Skalite – Zwardoń;

    Novoť – Ujsoły;

    Orava Peninsula – Korbielów;

    Bobrov – Winiarczykówka;

    Trstená – Chyžné;

    Suchá Hora – Chochołów;

    Čirč – Leluchow;

    Kurow – Muszynka;

    Lesnica – Szczawnica;

    Lysá nad Dunajec – Niedzica;

    Mníšek nad Popradom – Piwniczna;

    Vyšný Komárnik – Barwinek;

    Tatranská Javorina – Lysa Poľana;

    Palota – Radoszyce;

    Nižná Polianka – Married;

    Podspády – Jurgów;

    Becherov – Konieczna.

    Puncte feroviare de trecere:

    Skalite – Zwardoň;

    Palota – Lupków;

    Plaveč – Muszyna.

    Frontiere aeriene:

    Bratislava Airport;

    Košice Airport;

    Poprad Airport;

    Piešťany Airport;

    Airport Sliač;

    Žilina Airport;

    Prievidza Airport;

    Nitra Airport;

    Jasna Airport.


    Cu Ungaria

    Puncte rutiere de trecere:

    Bratislava Čunovo – Rajka (autostradă);

    Rusovce – Rajka:

    Medvedov – Vámosszabadi;

    Komárno – Komárom (podul Monoštorský);

    Štúrovo – Esztergom;

    Salka – Letkés:

    Chess – Parassapuszta;

    Slovenské Ďarmoty – Balassagyarmat;

    Ráros – Ráróspuszta;

    Kalonda – Ipolytarnóc;

    Tachty – Cered;

    Šiatorská Bukovinka – Salgótarján;

    King – Banréve;

    House – Aggtelek;

    Hostovce – Tornánádaska;

    Milhošt – Tornyosnémeti (ruta I/17);

    Milhošť – Tornyosnémeti road (șoseaua R4);

    Kechnec – Abaujvár;

    Skároš – Holloháza;

    Slovenské Nové Mesto – Sátoraljaújhely (ruta I/79);

    Slovenské Nové Mesto – Sátoraljaújhely (intersecție);

    Veľký Kamenec – Pácin.

    Puncte feroviare de trecere:

    Rusovce – Rajka;

    Komárno – Komárom;

    Štúrovo – Szob;

    Fiľakovo – Somosköújfalu;

    Lenártovce – Bánréve;

    Čaňa – Hidasnémeti.

    Puncte fluviale de trecere:

    Komárno – Komárom;

    Štúrovo – Esztergom.

    Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Bratislava: +421220727447, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatori în regim de permanență. In cazul unei situaţii urgente, poate fi apelat telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Slovacă: +421902411268.


    MAE recomandă cetățenilor români care călătoresc în străinătate consultarea paginilor web https://bratislava.mae.ro și www.mae.ro şi reamintește faptul că au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.

  • Cehia prelungește perioada controalelor la frontiera cu Slovacia

    Cehia prelungește perioada controalelor la frontiera cu Slovacia

    Cehia a prelungit perioada de aplicare a controalelor în punctele de trecere a frontierei terestre și fluviale cu Slovacia până la data de 25 ianuarie 2023 (ora 23:59), informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

    Din 27 decembrie 2022, controlul va fi mai flexibil, verificările fiind efectuate în mod aleatoriu. În continuare, frontiera va putea fi tranzitată doar prin punctele autorizate (detalii la https://www.mvcr.cz/docDetail.aspx?docid=22406826&docType=ART#Seznam), cu documente de identitate sau călătorie valabile (carte de identitate, pașaport) sau, după caz, cu documente care atestă reședința în R. Cehă. Trecerea frontierei prin alte locuri decât cele permise este considerată contravenție și va fi pedepsită cu amendă de până la 50.000 CZK (aprox. 2.000 euro) sau 5.000 CZK (aprox. 200 euro), la fața locului.

    Cetățenii români pot obține asistență consulară apelând numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: +420257532090; +420257533965; +420257530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. În cazul unei situații urgente, au la dispoziție și telefonul de permanență al Ambasadei României la Praga: +420607078501.


    MAE recomandă și consultarea paginilor web: http://praga.mae.ro, http://www.mae.ro/ şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (http://www.mae.ro/app_cs) care oferă informații și sfaturi de călătorie.

  • Cehia – Prelungirea perioadei controalelor la frontiera cu Slovacia

    Cehia – Prelungirea perioadei controalelor la frontiera cu Slovacia

    Cehia a prelungit perioada de aplicare a controalelor în punctele de trecere a frontierei terestre și fluviale cu Slovacia până la data de 27 decembrie 2022 (orele 23:59), informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

    Cetățenii și transportatorii români care intenționează să călătorească sau să tranziteze Republica Cehă, dinspre Republica Slovacă, sunt informați că timpii de așteptare în punctele de control la trecerea frontierei au crescut.

    Frontiera poate fi tranzitată doar prin punctele autorizate (detalii la https://www.mvcr.cz/docDetail.aspx?docid=22406826&docType=ART#Seznam), cu documente de identitate sau călătorie valabile (carte de identitate, pașaport) sau, după caz, cu documente care atestă reședința în R. Cehă. Trecerea frontierei prin alte locuri decât cele permise este considerată contravenție și va fi pedepsită cu amendă de până la 50.000 CZK (aprox. 2.000 euro) sau 5.000 CZK (aprox. 200 euro), la fața locului.

    Asistență consulară se obține la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: +420257532090; +420257533965; +420257530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al Ambasadei României la Praga: +420607078501.

    MAE consultarea paginilor de Internet: http://praga.mae.ro, http://www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (http://www.mae.ro/app_cs) care oferă informații și sfaturi de călătorie.

  • Cehia – Prelungirea perioadei controalelor la frontiera cu Republica Slovacă

    Cehia – Prelungirea perioadei controalelor la frontiera cu Republica Slovacă

    Cehia a prelungit perioada de aplicare a controalelor în punctele de trecere a frontierelor terestre și fluviale cu Slovacia, până la 12 decembrie 2022 (orele 23:59), informează Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE).

    Timpii de așteptare în punctele de control la trecerea frontierei ar putea să crească. Frontiera dintre cele două state va putea fi tranzitată doar prin punctele autorizate (detalii la https://www.mvcr.cz/docDetail.aspx?docid=22406826&docType=ART#Seznam), cu documente de identitate sau de călătorie valabile (carte de identitate, pașaport) sau, după caz, cu documente care atestă reședința în Republica Cehă.

    Trecerea frontierei prin alte locuri decât cele permise se consideră contravenție și va fi pedepsită cu amendă de până la 50.000 CZK (aprox. 2.000 euro) sau 5.000 CZK (aprox. 200 euro), la fața locului.

    Românii pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: +420257532090; +420257533965; +420257530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. În cazul unei urgențe, poate fi apelat și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în R. Cehă: +420607078501.

    MAE recomandă și consultarea paginilor web: http://praga.mae.ro, http://www.mae.ro/ şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (http://www.mae.ro/app_cs) care oferă informații și sfaturi de călătorie.

  • Cehia – Prelungirea perioadei controalelor la frontiera cu Slovacia

    Cehia – Prelungirea perioadei controalelor la frontiera cu Slovacia

    Cehia a prelungit perioada de aplicare a controalelor în punctele de trecere a frontierelor terestre și fluviale cu Slovacia, până la 12 noiembrie 2022 (ora locală 23:59), informează Ministerul român al Afacerilor Externe (MAE). Astfel că timpii de așteptare în punctele de control la trecerea frontierei ar putea să crească.

    Frontiera va putea fi tranzitată cu documente de identitate sau călătorie valabile (carte de identitate, pașaport) sau, după caz, cu documente care atestă reședința în Cehia și doar prin punctele autorizate (detalii la https://www.mvcr.cz/docDetail.aspx?docid=22406826&docType=ART#Seznam). Trecerea frontierei prin alte locuri decât cele permise este considerată contravenție și va fi pedepsită cu amendă de până la 50.000 CZK (aprox. 2.000 euro) sau 5.000 CZK (aprox. 200 euro), la fața locului.


    Asistență consulară poate fi obținută la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: +420257532090; +420257533965; +420257530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. În cazul unei situații urgente, românii au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Cehia: +420607078501.

    Din paginile web: http://praga.mae.ro, http://www.mae.ro/ şi din aplicația Călătorește în siguranță (http://www.mae.ro/app_cs) românii pot afla informații și sfaturi de călătorie, reamintește MAE.

  • Cehia  reintroduce temporar controalele la frontiera cu Slovacia

    Cehia reintroduce temporar controalele la frontiera cu Slovacia

    Cehia reintroduce temporar controale în punctele de trecere a frontierei terestre și fluviale cu Slovacia – din 29 septembrie 2022 (ora 00:00) și până pe 8 octombrie 2022 (orele 23.59), informează Ministerul Afacerilor Externe de la București (MAE) . Măsura a fost luată pe fondul intensificării fenomenului imigrației ilegale.

    Cetățenii și transportatorii români care intenționează să călătorească sau să tranziteze în Cehia, dinspre Slovacia s-ar putea confrunta cu timpi crescuți de așteptare în punctele de control la trecerea frontierei.

    Frontiera poate fi trecută doar prin punctele autorizate (detalii la https://www.mvcr.cz/docDetail.aspx?docid=22406826&docType=ART#Seznam), cu documente de identitate sau călătorie valabile (carte de identitate, pașaport) sau, după caz, cu documente care atestă reședința în Republica Cehă.

    Trecerea frontierei prin alte locuri decât cele permise este considerată contravenție și va fi pedepsită cu amendă de până la 50.000 CZK (aprox. 2.000 euro) sau 5.000 CZK (aprox. 200 euro), aplicate la fața locului.

    Asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: +420257532090; +420257533965; +420257530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. În cazul unei urgențe, poate fi apelat telefonul de urgență al Ambasadei României la Praga: +420607078501.

    MAE recomandă și consultarea paginilor web: http://praga.mae.ro, http://www.mae.ro/ şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (http://www.mae.ro/app_cs) care oferă informații și sfaturi de călătorie.

  • Jurnal Românesc – 29.09.2022

    Jurnal Românesc – 29.09.2022

    Ministerul de
    Externe anunţă că guvernul Cehiei a decis reintroducerea, în perioada 29
    septembrie – 8 octombrie, a controalelor în punctele de trecere a frontierei
    terestre şi fluviale cu Slovacia.
    Administraţia de la Praga a precizat că a
    luat această decizie ca urmare a intensificării fenomenului imigraţiei ilegale.
    În acest context, Bucureştiul îi avertizează pe cetăţenii şi transportatorii
    români care intenţionează să călătorească sau să tranziteze Cehia, dinspre
    Slovacia, că s-ar putea confrunta cu timpi crescuţi de aşteptare în punctele de
    control. MAE român arată că graniţa va putea fi trecută doar prin punctele
    autorizate, menţionate pe site-ul mvcr.cz, cu documente de identitate sau
    călătorie valabile sau, după caz, cu documente care atestă reşedinţa în Cehia.
    Trecerea frontierei prin alte locuri decât cele permise este considerată
    contravenţie şi pedepsită cu amendă cuprinsă între 200 şi 2.000 euro. Românii pot solicita asistenţă consulară
    la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga +42 0257 53 20 90 şi +42
    0257 53 04 26. Pentru situaţii de urgenţă, conaţionalii au la dispoziţie linia
    telefonică specială a Ambasadei +42 0607 07 85 01.




    Ambasada României la Roma anunţă că reia, la 6
    octombrie, programul intitulat Seara Acasă, prin care promovează
    scriitori români în spaţiul cultural italian.
    Invitata noii ediţii va fi
    scriitoarea Liliana Nechita, care îşi va prezenta noul său volum Pâine cu
    ceva – Amintiri, ca să se ştie cum se trăia în comunismul oamenilor
    simpli. Liliana Nechita s-a născut în 1968 şi trăieşte de peste 15 ani în
    Italia. În 2013 a publicat testimonialul Exodul mamelor, care a
    stat la baza documentarului cu acelaşi nume realizat de Irina Păcurariu pentru
    Televiziunea Română. A fost laureată a Galei Premiilor Femeia Anului
    2013 pentru promovarea şi apărarea drepturilor femeii. A scris volumele
    Cireşe amare şi Împărăteasa, ambele publicate în
    Italia, şi cartea Păpuşa din noroi. Noul ei volum, Pâine cu
    ceva, urmează să fie publicat în Italia. Întâlnirea va avea loc la sediul
    reprezentanţei diplomatice, iar cei interesaţi să participe pot trimie un email
    la adresa roma.events@mae.ro.




    Naiştii Mariana
    Preda, Raluca Pătuleanu Negură, Ștefan Negură și Liselotte Rokyta participă la
    Festivalul Internațional Flautul fermecat, care se va desfăşura în
    perioada 30 septembrie – 2 octombrie în localitatea Rožnov pod Radhoštěm, din
    Cehia.
    Concertele vor avea loc la Muzeul Valah în aer liber, pe 30 septembrie
    și 1 octombrie, și la Biserica Tuturor Sfinților, pe 2 octombrie. Artiştii vor
    interpreta melodii și compoziții din repertoriul muzical românesc. Institutul
    Cultural Român de la Praga este partener al Festivalului şi sprijină prezența
    românească în cadrul evenimentului.




    România
    participă între 29 septembrie şi 2 octombrie la Festivalul Internațional de
    Carte din Budapesta, un eveniment de tradiție unde sunt invitaţi autori
    prestigioși din întreaga lume.
    Standul României este asigurat de Ministerul
    Culturii, iar programul evenimentelor este alcătuit în strânsă colaborare cu
    Institutul Cultural Român la Budapesta. Invitatul de onoare al României este
    poetul și publicistul român Ion Mureșan. Manifestarea reuneşte peste 100 de
    autori din 25 de țări, dar și peste 400 de scriitori, cercetători și artiști
    din Ungaria. Programul cuprinde întâlniri cu autori, sesiuni de dedicații,
    prezentări de cărți, mese rotunde, concerte, spectacole de teatru, expoziții și
    proiecții de filme.




    Institutul
    Cultural Român sprijină participarea curatoarei Adelina Luft în cadrul unui
    program de rezidențe organizat de platforma educațională What Could
    and/or Should Curating Do? în colaborare cu Muzeul de Artă Contemporană
    din Belgrad.
    Rezidenţa se desfăşoară între 25 septembrie şi 17 decembrie,
    perioadă în care românca susține o serie de prezentări despre practica
    curatorială, în vederea promovării Bienalei Jogja Equator, pe care
    o coordonează. Bienala Jogja va avea loc în 2023 în Indonezia și va reuni
    artiști din estul Asiei și estul Europei. Programul What Could and/or
    Should Curating Do? a fost inițiat în 2018, în capitala Serbiei, cu
    scopul de a promova noua generație de curatori și artiști.







  • Canotajul românesc revine în topul mondial

    Canotajul românesc revine în topul mondial

    România a câştigat patru medalii de aur la Campionatele Mondiale de canotaj încheiate duminică la Racice, în Cehia. Delegaţia tricoloră a ocupat locul trei în clasamentul pe naţiuni, fiind devansată doar de Marea Britanie, cu şapte medalii de aur, una de argint şi patru de bronz, şi de Italia, care a câştigat cinci medalii de aur, trei de argint şi una de bronz. Prima medalie românească a fost cucerită vineri, de Ionela Cozmiuc, la simplu vâsle, categoria uşoară. Campioană europeană en titre, ea pleca favorită în lupta pentru aur. A avut însă un start greoi. După primul sfert al cursei, ea se clasa a treia. A trecut apoi pe locul secund, unde se afla şi la 1500 de metri, la o secundă şi jumătate în urma primei clasate. S-a impus însă pe final, terminând parcursul cu aproape două secunde avans faţă de Martine Veldhuis, din Ţările de Jos, care a trecut a doua linia de sosire. Medalia de bronz a revenit neozeelandezei Jackie Kiddle. Sâmbătă a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului echipajul masculin de dublu rame, alcătuit din Marius Cozmiuc, soţul Ionelei, şi Sergiu Bejan. Cei doi sportivi sunt şi campioni europeni în această probă, iar Marius a câştigat anul trecut argintul olimpic alături de Ciprian Tudosă.

    La Racice, Cozmiuc şi Bejan au treminat cursa cu mai bine de o secundă înaintea echipajului din Spania, clasat al doilea, şi cu aproape trei secunde înaintea ambarcaţiunii din MareaBritanie, care s-a situat pe locul 3. Primul titlu mondial românesc de duminică a fost câştigat de echipajul feminin de dublu vâsle, compus din Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, campioane olimpice şi europene ale probei. Favorite incontestabile, ele au condus cursa detaşat, de la un capăt la altul, impunându-se cu un timp mai bun cu peste trei secunde faţă de al echipajului Ţărilor de Jos. Pe locul trei s-a clasat barca din Irlanda, care a trecut linia de sosire la mai bine de cinci secunde în urma româncelor. Este de remarcat că Ancuţa Bodnar a împlinit chiar duminică vârsta de 24 de ani. În ceea ce o priveşte pe Simona Radiş, ea a obţinut apoi o nouă medalie de aur cu echipajul de 8+1. Ambarcaţiunea română a dominat de la început până la sfârşit proba regină a canotajului, terminând cursa cu aproape patru secunde mai devreme decât echipajul Ţărilor de Jos şi cu şase secunde şi jumătate înaintea celui al Canadei. România nu mai câştigase aurul în proba de 8+1 la Mondiale din 2017, de la competiţia găzduită de lacul Sarasota, din statul american Florida.

    Mai trebuie adăugat că victoriile canotajului românesc vin cu doi ani înaintea competiţiei -ţintă a sportivilor din lotul României, şi anume Jocurile Olimpice de la Paris. În urma rezultatelor din ultima vreme, este de aşteptat ca la întrecerea din 2024, din capitala Franţei, canotajul să aducă României cele mai multe medalii olimpice.


  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    La Campionatele
    Mondiale de canotaj de la Racice, din Cehia, sportivii români s-au calificat,
    joi, în şase finale. Ionela Cozmiuc a câştigat prima semifinală a probei de
    simplu vâsle feminin categorie uşoară, cu un avans de aproape trei secunde faţă
    de următoarea clasată. Ea a terminat cursa în 7 minute, 42 de secunde şi 7
    sutimi. În prima semifinală a probei de dublu rame feminin, echipajul compus
    din Denisa Tîlvescu şi Ioana Vrînceanu s-a clasat pe primul loc, cu timpul de 7
    minute, 11 secunde şi 4 sutimi. La dublu rame masculin, Marius Cozmiuc şi
    Sergiu Bejan au încheiat prima semifinală pe locul al doilea, cu 6 minute, 28
    de secunde şi 94 de sutimi, la doar 37 de sutimi în urma echipajului din Marea
    Britanie.

    În a doua semifinală a probei de patru rame feminin, echipajul compus
    din Mădălina Bereş, Roxana Anghel, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş s-a calificat
    în finală de pe locul al doilea, cu 6 minute, 46 de secunde şi 14 sutimi. Echipajul
    de patru rame masculin, compus din Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan
    Berariu şi Florin Lehaci, s-a clasat pe locul al doilea în prima semifinală.
    Românii au încheiat cursa în 6 minute, 3 secunde şi 6 sutimi, la doar 10 sutimi
    de secundă în urma echipajului Ţărilor de Jos. În finală s-a calificat şi
    echipajul românesc de patru vâsle masculin, compus din Mihai Chiruţă, Ciprian
    Tudosă, Ioan Prundeanu şi Florin Marian Enache, după ce s-a clasat pe locul
    secund în a doua semifinaă, cu timpul de 5 minute, 49 de secunde şi 85 de
    sutimi. Finalele Campionatelor Mondiale de canotaj se desfăşoară de vineri până
    duminică. România a deplasat la Racice 11 ambarcaţiuni şi 35 de sportivi.


    Trecem la
    handbal masculin. Joi, la Odense, într-un joc din Grupa A a Ligii Campionilor,
    Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate cu echipa daneză Gudme, scor 38-38.
    Campioana României a fost aproape de a obţine victoria, însă gazdele au marcat
    ultimul gol al partidei când mai era o jumătate de minut de joc. Dinamo a
    obţinut astfel primul punct din ediţia actuală a Ligii. Cel mai eficient
    jucător al formaţiei din Bucureşti a fost ucraineanul Andrii Akimenko, care a
    înscris 7 goluri. În etapa a treia, pe 28 septembrie, Dinamo va juca tot în
    deplasare, cu Telekom Veszprem.


    În Liga
    Campionilor la handbal feminin, Grupa A, CSM Bucureşti va juca duminică, pe
    teren propriu, cu echipa germană Bietigheim. După două etape, conduc în grupă
    trei formaţii, cu câte patru puncte: Bietigheim, Vipers Kristiansand, din Norvegia,
    şi CSM. În Grupa B, Rapid Bucureşti va juca duminică în Turcia, cu Kastamonu. În
    clasament conduce echipa maghiară Győr, cu 4 puncte. Urmează formaţia franceză
    Metz şi campioana României, Rapid, ambele cu câte 3 puncte.


  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    La Campionatele
    Mondiale de canotaj de la Racice, din Cehia, sportivii români s-au calificat,
    joi, în şase finale. Ionela Cozmiuc a câştigat prima semifinală a probei de
    simplu vâsle feminin categorie uşoară, cu un avans de aproape trei secunde faţă
    de următoarea clasată. Ea a terminat cursa în 7 minute, 42 de secunde şi 7
    sutimi. În prima semifinală a probei de dublu rame feminin, echipajul compus
    din Denisa Tîlvescu şi Ioana Vrînceanu s-a clasat pe primul loc, cu timpul de 7
    minute, 11 secunde şi 4 sutimi. La dublu rame masculin, Marius Cozmiuc şi
    Sergiu Bejan au încheiat prima semifinală pe locul al doilea, cu 6 minute, 28
    de secunde şi 94 de sutimi, la doar 37 de sutimi în urma echipajului din Marea
    Britanie.

    În a doua semifinală a probei de patru rame feminin, echipajul compus
    din Mădălina Bereş, Roxana Anghel, Magdalena Rusu şi Amalia Bereş s-a calificat
    în finală de pe locul al doilea, cu 6 minute, 46 de secunde şi 14 sutimi. Echipajul
    de patru rame masculin, compus din Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan
    Berariu şi Florin Lehaci, s-a clasat pe locul al doilea în prima semifinală.
    Românii au încheiat cursa în 6 minute, 3 secunde şi 6 sutimi, la doar 10 sutimi
    de secundă în urma echipajului Ţărilor de Jos. În finală s-a calificat şi
    echipajul românesc de patru vâsle masculin, compus din Mihai Chiruţă, Ciprian
    Tudosă, Ioan Prundeanu şi Florin Marian Enache, după ce s-a clasat pe locul
    secund în a doua semifinaă, cu timpul de 5 minute, 49 de secunde şi 85 de
    sutimi. Finalele Campionatelor Mondiale de canotaj se desfăşoară de vineri până
    duminică. România a deplasat la Racice 11 ambarcaţiuni şi 35 de sportivi.


    Trecem la
    handbal masculin. Joi, la Odense, într-un joc din Grupa A a Ligii Campionilor,
    Dinamo Bucureşti a terminat la egalitate cu echipa daneză Gudme, scor 38-38.
    Campioana României a fost aproape de a obţine victoria, însă gazdele au marcat
    ultimul gol al partidei când mai era o jumătate de minut de joc. Dinamo a
    obţinut astfel primul punct din ediţia actuală a Ligii. Cel mai eficient
    jucător al formaţiei din Bucureşti a fost ucraineanul Andrii Akimenko, care a
    înscris 7 goluri. În etapa a treia, pe 28 septembrie, Dinamo va juca tot în
    deplasare, cu Telekom Veszprem.


    În Liga
    Campionilor la handbal feminin, Grupa A, CSM Bucureşti va juca duminică, pe
    teren propriu, cu echipa germană Bietigheim. După două etape, conduc în grupă
    trei formaţii, cu câte patru puncte: Bietigheim, Vipers Kristiansand, din Norvegia,
    şi CSM. În Grupa B, Rapid Bucureşti va juca duminică în Turcia, cu Kastamonu. În
    clasament conduce echipa maghiară Győr, cu 4 puncte. Urmează formaţia franceză
    Metz şi campioana României, Rapid, ambele cu câte 3 puncte.


  • Sportivul săptămânii – Atleta Claudia Bobocea

    Sportivul săptămânii – Atleta Claudia Bobocea

    Sezonul reuniunilor atletice internaționale este în toi. Sportivii
    încearcă să îndeplinească baremurile pentru participarea la competițiile majore
    din vară, motiv pentru care participă uneori și la câte trei reuniuni
    internaționale pe săptămână. Zilele trecute, atleții români s-au remarcat la
    diferite concursuri, unii dintre ei calificându-se pentru întrecerile
    importante care urmează. Andrei Rareş Toader, de pildă, a câştigat proba de
    aruncare a greutăţii din cadrul reuniunii internaţionale de la Praga. El a realizat cea mai mai bună performanţă
    a sa din acest sezon, cu o aruncare de 21
    de metri și 2 centimetri. Astfel, a
    îndeplinit baremul pentru Campionatele Europene din august, de la München şi a
    fost la doar 8 centimetri de cel pentru
    Mondialele din iulie, din localitatea americană Eugene, statul Oregon.


    O altă sportivă care și-a asigurat locul la Europenele din Germania
    este Alina Rotaru-Kottmann. Ea a câştigat proba de săritură în lungime,
    duminică, la reuniunea de la Inneringen-Hettingen, din landul german
    Baden-Württemberg, cu performanţa de 6 metri și 79 de centimetri. Joi, ea
    câștigase aceeași probă la concursul din Grecia, de la Filothei, cu rezultatul
    de 6 metri și 63 de centimetri. Performera săptămânii a fost însă alergătoarea
    Claudia Bobocea. Marţi, la reuniunea internaţională de la Ostrava, din Cehia, a
    ocupat locul 4 la 1500 de metri, dar cu un timp care i-a asigurat calificarea
    atât la Mondialele din iulie, din Statele Unite, cât şi la Europenele din
    august, găzduite de Germania. Vineri, la Manchester, într-un concurs din
    circuitul World Athletics Continental Tour, ea s-a situat pe primul loc la 800
    de metri. Apoi, duminică, în Maroc, la reuniunea internaţională de la Rabat,
    din circuitul Diamond League, românca s-a clasat a cincea la 1500 de metri. În
    urma acestor rezultate, Radio România Internațional a desemnat-o pe Claudia
    Bobocea Sportivul Săptămânii.


    Claudia Bobocea este din București și s-a născut la 11 iunie 1992.
    Practică atletismul din 2007. In 2014 s-a clasat pe locul 4 cu echipa feminină
    a României în proba de 4×1500 m din cadrul Campionatului Mondial de Ștafete
    (IAAF World Relays) desfășurat în Bahamas, la Nassau. A luat parte la Jocurile
    Olimpice de la Rio, din 2016, la 800 de metri, unde s-a clasat pe locul 51.
    Anul trecut, la Jocurile de la Tokyo, a concurat la 1500 de metri, unde a
    terminat pe locul 33.


  • România pe lista verde pentru Cehia / Noi condiţii de intrare în Cipru

    România pe lista verde pentru Cehia / Noi condiţii de intrare în Cipru

    Conform Ministerului Afacerilor Externe, începând cu data de 3 ianuarie, România se va afla pe lista verde a statelor cu risc scăzut de infecție, cetățenii care călătoresc din România în Cehia având următoarele obligații:

    • obligația de a completa, înaintea plecării în călătorie, formularul electronic de sosire (https://plf.uzis.cz/) și de a prezenta dovada completării acestuia la intrarea pe teritoriul ceh

    • obligația testării PCR înainte de plecarea în călătorie și a prezentării rezultatului la controlul de frontieră

    Noi condiţii de intrare în Cipru, în contextul pandemiei de Covid-19

    Conform Ministerului Afacerilor Externe, începând cu data de 4 ianuarie și până la 15 ianuarie, toți pasagerii care sosesc în Republica Cipru sunt obligați să prezinte un test PCR negativ, efectuat cu 48 de ore înainte de plecare.

    Totodată, MAE reamintește faptul că la sosire toți pasagerii, indiferent de istoricul vaccinării, vor fi supuși unui test PCR, iar costul va fi suportat de pasager. În plus, toți pasagerii care intră în Republica Cipru sunt obligați să se supună unui test antigen rapid la finalizarea a 72 de ore de la data sosirii lor

  • Cehia a revizuit condițiile de intrare pe teritoriul său

    Cehia a revizuit condițiile de intrare pe teritoriul său

    Cehia a revizuit condițiile de intrare pe teritoriul său pentru cetățenii dintr-o serie de state, inclusiv România, în contextul pandemiei de COVID-19, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

    Din 27 decembri­e 2021, intrarea pe teritoriul Republicii Cehe va fi permisă cu respectarea următoarelor condiții:

    Persoanele vaccinate cu schema completă, dar fără doza booster, persoanele trecute prin boală, precum și persoanele nevaccinate trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test de tip PCR pentru infecția cu virusul SARS CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de plecarea în călătorie;
    Toate persoanele trebuie să completeze, anterior deplasării în Republica Cehă, formularul electronic de sosire (https://plf.uzis.cz/) și să prezinte dovada completării acestuia la intrarea pe teritoriul ceh.

    Sunt exceptate de la obligativitatea testării PCR următoarele categorii de persoane:

    cetățenii vaccinați cu a treia doză (doza booster);
    minorii cu vârsta între 12 și 18 ani vaccinați cu schema completă de vaccinare (1 sau 2 doze, după caz);
    persoanele care au reședința pe teritoriul ceh sau cetățenia cehă;
    copiii sub 12 ani;
    personalul de transport internațional, dacă motivul intrării este justificat de un document corespunzător;
    persoanele aflate în tranzit pentru cel mult 12 ore;
    membrii acreditați ai misiunilor diplomatice din Republica Cehă, inclusiv funcționari privați, deținători de pașapoarte de serviciu eliberate de Republica Cehă și deținători de pașapoarte diplomatice care călătoresc în sau dinspre Republica Cehă în scopuri oficiale, precum și funcționari ai organizațiilor internaționale înregistrați la Ministerul Afaceri Externe, care călătoresc către sau dinspre Republica Cehă, în cazul în care șederea lor în sau în afara teritoriului ceh nu depășește 72 de ore.

    Potrivit MAE, cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Praga: 00420 257 532090, 00420 257 533965 și 00420 257 530426, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de urgență al misiunii diplomatice 00420 607 078501.

    MAE recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51905 și praga.mae.ro.