Tag: Centenar Primul Razboi Mondial

  • Centenarul Marelui Război

    Centenarul Marelui Război

    August 2017 – un secol de la bătălia de la Mărăşeşti din Primul Război Mondial, când Armata Română a oprit in urma unor lupte crâncene înaintarea trupelor germane şi austro-ungare. În cinstea eroilor care s-au jertfit atunci, autorităţile au pregătit, duminică, ceremonii impresionante la Mausoleul de la Mărăşeşti, din estul tarii. Mii de persoane, alaturi de cele mai înalte oficialităţi ale statului, reprezentanţi ai autorităţilor publice, ai corpului diplomatic, ai partidelor politice şi ai cultelor au dorit să aducă un omagiu celor peste 25.000 de militari români care au murit, au fost răniţi sau au fost daţi dispăruţi în vara acelui an.



    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că anul 1917 a fost pentru România cea mai grea perioadă din existenţa ei modernă, când ţara era ameninţată nu doar de armatele străine, ci şi de pericolul bolşevismului. Viitorul Romaniei a fost salvat — a spus preşedintele – de eroismul armatei şi de coeziunea societăţii în jurul unui proiect pentru o ţară nu doar unită, dar şi mai democratică şi mai incluzivă. El a menţionat meritul Regelui Ferdinand şi al Reginei Maria, al guvernului şi al politicienilor epocii că au însufleţit naţiunea.



    Deciziile de atunci sunt exemple de legiferare cu responsabilitate şi asumare a datoriei până la sacrificiu, a subliniat Klaus Iohannis. El a evocat cu recunoştinţă sprijinul misiunii militare franceze sub comanda Generalului Berthelot, care a contribuit semnificativ la victoriile din vara anului 1917 şi a adus un omagiu şi militarilor ruşi căzuţi în luptă, pe câmpul de bătălie de la Mărăşeşti, alături de ostaşii români. La un secol de atunci, a mai spus preşedintele, România este un stat puternic, pe care aliaţii şi partenerii se pot baza, pilon de securitate în această regiune, iar acest lucru se datorează în mare măsură şi Armatei Române.



    El a adăugat că astăzi, când valorile UE sunt atacate de populism şi demagogie, rememorarea Primului Război Mondial este un prilej pentru a pune în valoare semnificaţia sa actuală, în acest moment de cotitură în istoria Europei şi a lumii. Klaus Iohannis: “Între aspiraţiile naţiunii române şi viziunea părinţilor fondatori ai Europei unite există o deplină concordanţă. Ea este dată de preţuirea libertăţii şi de aspiraţia către o societate în care legea este egală pentru toţi.”.



    Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a menţionat şi el sacrificiile şi eroismul Armatei Române: “Mărăşeşti rămâne veşnic în conştiinţa naţională ca simbol al determinării poporului român şi în patrimoniul gloriei noastre militare.” Eroii de la Mărăşeşti au fost comemoraţi şi de membrii Familiei Regale a României printr-o ceremonie religioasă la Săvârşin. Principesa Moştenitoare Margareta a spus că tinerii trebuie să-şi cunoască istoria şi a subliniat cât de importantă a fost aceasta pentru viaţa lor de acum.

  • Jurnal românesc – 25.05.2017

    Jurnal românesc – 25.05.2017

    Manifestări de
    amploare dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni sunt organizate anul acesta
    de către Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni la
    Drobeta Turnu Severin, Cernăuți, Salamanca și Tel Aviv. Evenimentele au
    debutat la Drobeta Turnu Severin cu
    ateliere de perfecționare pentru lectorii care predau limbă, cultură și
    civilizație românească în Timocul sârbesc. Cursurile au fost susținute de
    profesori-formatori specializați în metodica, psihopedagogia şi didactica
    predării. Au fost abordate teme ce țin de cerinţele unui învăţământ performant,
    instrumente alternative și atractive de studiu a limbii, culturii și
    civilizației românești, dificultăți ale lectorilor din Timoc în abordarea
    subiectelor ce țin de identitatea românească. Ziua Românilor de Pretutindeni
    este marcată și în Spania, la Salamanca, unde pe 28 mai este programat un spectacol
    de muzică populară românească. Sărbătoarea continuă pe 2 iunie, la Tel
    Aviv, cu dezbaterea Istorie culturală
    și istoricitate. Ziua Românilor de Pretutindeni va fi sărbătorită şi pe 4
    iunie, la Cernăuți, pe scena Teatrului
    Muzical-Dramatic Olga Kobyleanska.


    Depunerea
    dosarelor pentru obținerea cetăţeniei române, la toate birourile teritoriale
    din România, se efectuează doar în baza programărilor online, pe site-ul
    www.cetatenie.just.ro, transmite Autoritatea Națională pentru Cetăţenie de la
    București. Numărul de locuri disponibile programării online în vederea
    depunerii dosarelor la sediul instituţiei va crește la 350 de programări pentru
    o zi de lucru. Lista persoanelor programate va fi afișată pe pagina de internet
    cu cel puțin 7 zile înainte de data pentru care s-a făcut programarea. În
    Republica Moldova, la Bălţi şi Cahul, depunerea dosarelor pentru obținerea cetățeniei
    române are loc tot în baza programărilor online. Doar la Chişinău programarea
    se mai poate face la telefon sau la ghişeu.


    Salariile
    neatractive, condițiile de muncă și lipsa oportunităților de dezvoltare
    profesională sunt principalele cauze ale exodului medicilor, afirmă
    specialiștii de la Institutul Național Democrat. Potrivit statisticilor, din
    anul 2007 până în prezent au plecat să muncească în străinătate circa 43.500 de
    medici, dentiști, asistenți medicali, farmaciști şi moașe. Specialiştii sunt de
    părere că România pierde resurse umane foarte importante pentru pregătirea
    cărora s-au alocat sume mari de bani. Totodată, România este codașă printre
    țările membre UE privind numărul de medici raportat la mia de locuitori, cu 2,5
    medici la mia de locuitori, față de media europeană care este de 3,4. Mai mult,
    anul acesta se estimează că numărul de medici raportat la mia de locuitori va
    scădea la 2,2. Potrivit raportărilor făcute de organizațiile profesionale,
    Marea Britanie, Franța, Germania sunt destinațiile cele mai căutate de medicii
    români.


    Ministerul
    Apărării Naţionale organizează, în contextul Centenarului Primul Război Mondial
    (1916-1919) și al declarării anului 2017 ca Anul Mărăști, Mărășești, Oituz -
    100, o serie de acţiuni comemorative dedicate eroilor care au căzut în luptă
    sau în prizonierat în timpul acestei conflagraţii. Ceremonii militare și
    religioase, precum și de rostire solemnă a numelor eroilor români căzuți în
    Primul Război Mondial, vor avea loc în majoritatea garnizoanelor din țară. De
    asemenea, depuneri de coroane și jerbe de flori se vor desfășura, cu sprijinul
    reprezentanțelor diplomatice ale României, la cimitirele și monumentele
    comemorative dedicate ostașilor români din Austria, Cehia, Slovacia, Germania,
    Olanda, Rusia, Republica Moldova, Bulgaria, Franța și Ungaria.