Tag: centre de imunizare

  • Nou record de vaccinări în România

    Nou record de vaccinări în România

    Pe fondul situației
    dramatice din spitale și a numărului mare de decese asociate COVID-19, dar și
    în contextul introducerii obligativității prezentării certificatului verde în
    numeroase circumstanțe, tot mai mulți români aleg să se imunizeze. Cifrele
    comunicate la finalul fiecărei zile gravitează undeva în jurul valorii de 100
    de mii de persoane care primesc prima doză, chiar peste 110 mii, miercuri, de
    exemplu, acestora alăturându-li-se alte câteva mii care primesc a doua doză sau
    booster-ul.

    Dacă ritmul de imunizare actual se menține, până la finalul anului
    putem depăși o rată vaccinală de 70% din populația de peste 12 ani, spune
    coordonatorul campaniei naționale, medicul Valeriu Gheorghiță. Adică, până la
    finalul anului, România ar putea avea peste 11,8 milioane de persoane vaccinate
    cu cel puțin o doză, în prezent numărul acestora fiind de circa 6,8 milioane. O
    perspectivă perfect plauzibilă în condițiile accelerării din ultima perioadă,
    după ce România se împotmolise la un procent de nici 30% persoane imunizate. O
    perspectivă necesară, în același timp, căci peste 70% din infectările cu noul
    coronavirus și 90% dintre decesele asociate înregistrate, de exemplu, săptămâna
    trecută, în România, au fost la persoane nevaccinate, arată un raport publicat
    de Institutul Național de Sănătate Publică.

    Pentru ca accesul la vaccin să fie
    cât mai facil, sunt organizate maratoane, în cadrul cărora centrele de
    imunizare sunt deschise non-stop timp de câteva zile, iar pentru zonele izolate
    se apelează la centre mobile. Un maraton inedit de vaccinare se organizează la
    Alba-Iulia (centru) – desfășurat în sala de sport a unuia dintre licee, acesta
    va funcționa doar noaptea, iar pentru perioada de așteptare post injectare
    tinerii vor avea parte de muzică de club și jocuri de lumini.

    La campania de
    vaccinare contribuie și medicii de familie, în cabinetele cărora numeroși
    români merg acum să se imunizeze, dar și mai multe instituţii şi firme private care
    le oferă salariaţilor posibilitatea de a se testa gratuit. La Slobozia, în
    sudul țării, toţi locuitorii municipiului beneficiază de această facilitate,
    iar la Sibiu (centru), Universitatea Lucian Blaga testează gratuit atât
    angajaţii, cât şi studenţii. Tot la Sibiu, părintele Constantin Necula este
    primul preot numit de către prefect consultant în Comitetul Judeţean pentru
    Situaţii de Urgenţă, cu scopul de a ajuta în lupta împotriva pandemiei. Cunoscutul
    preot, care a învins boala COVID-19 şi s-a implicat constant în a ajuta
    bolnavii de cancer, şi nu numai, a precizat că urmează să se implice activ în
    ajutorarea medicilor şi a autorităţilor şi că va respecta decizia Bisericii
    Ortodoxe Române de a îndruma orice enoriaş să asculte de sfatul medicilor.