Tag: certificatul digital

  • Probleme europene în dezbatere

    Probleme europene în dezbatere

    Reuniţi
    la Bruxelles, la summitul de iarnă, liderii statelor europene au pledat pentru
    stimularea vaccinării anti-Covid-19, pe fondul îngrijorării provocate de noua
    variantă Omicron.

    Potrivit trimisului Radio România la eveniment, șefii de stat
    și de guvern au subliniat, totodată, importanţa unei abordări coordonate asupra
    validităţii certificatului digital al Uniunii Europene şi doresc ca
    restricţiile decise de anumite ţări precum Italia, Portugalia sau Grecia să nu
    submineze buna funcţionare a pieţei interne şi să nu afecteze în mod
    disproporţionat libera circulaţie.


    Şi președintele Klaus Iohannis, care a
    reprezentat România la summit, a atras atenţia să nu se exagereze cu
    restricţiile, mai ales în privința traficului de mărfuri. Într-un comunicat al
    președinției române se mai precizează că liderii europeni și-au reiterat
    angajamentul de a contribui la atingerea unui nivel optim de vaccinare la nivel
    global, prin exportul şi distribuirea de vaccinuri şi materiale auxiliare către
    statele în nevoie, mai ales din Africa, prin intermediul mecanismului COVAX sau
    pe baze bilaterale.


    Un alt subiect aflat pe agenda Consiliului a fost cel
    privind preţurile foarte mari la energie, iar, în viziunea Bucureștiului, este
    nevoie de recunoaşterea energiei nucleare şi a celei obţinute din gaze ca
    energie curată pe perioada de tranziţie spre o economie verde. În egală măsură,
    preşedintele României a arătat că trebuie analizată foarte bine piaţa pentru
    îmbunătăţirea condiţiilor concurenţiale, astfel încât consumatorul – persoană
    fizică sau mediu de afaceri – să fie protejat.

    Klaus Iohannis: Noi am luat acasă măsuri. Există măsuri de compensare şi aşa
    mai departe, însă aceste măsuri nu pot merge la infinit şi trebuie să vedem de
    ce s-a putut ajunge la aceste preţuri mari, în condiţiile în care, de exemplu,
    nu întreaga capacitate de transport a conductelor europene este folosită.
    Înseamnă că undeva trebuie analizată foarte bine piaţa, pentru a vedea cum
    putem să îmbunătăţim condiţiile concurenţiale, în aşa fel încât să existe o
    concurenţă reală şi să existe, evident, o protecţie a consumatorului în acest
    sens.


    De pe agenda reuniunii de la Bruxelles nu
    a lipsit nici subiectul tensiunilor dintre Rusia şi Ucraina și al riscului unui
    nou conflict între Moscova şi Kiev. Orice nouă agresiune militară împotriva Ucrainei,
    vecină Uniunii, va avea consecinţe grele şi un cost ridicat ca răspuns – au
    avertizat liderii comunitari, care și-au reiterat sprijinul deplin faţă de
    suveranitatea şi integritatea teritorială a acestei țări. Legat de situaţia de
    la graniţa Belarusului cuUniunea,
    Consiliul European a condamnat cu fermitate instrumentalizarea migranţilor şi a
    refugiaţilor de către regimul de la Minsk, precum şi criza umanitară generată.



  • Pruvlemi ivrupeani tru debaturi

    Pruvlemi ivrupeani tru debaturi

    Andămusiţ Bruxelles, la summitlu di iarnă, liderlli a statilor ivrupeani cundilleară maxus că lipseaşti ta s’da silă a lucărlui ti vaccinareai anti-Covid-19, tu hăvaia a gailelui ţi lu aduţi naua variantă Omicron.


    Uidisitu cu pitricutlu a nostru Radio România la eveniment, șefañilli di stat și di guvernu cundilleară, tutunăoară a unăllei abordări coordonate ti validitatea a certificatului digital ali Uniunii Ivrupeani şi vor ca restricţiile apufusiti di născănti văsiii catacum Italia, Portugalia ică Grecia s’nu submineadzăe buna funcţionare a păzarillei interne şi s’nu aducă zñie tru mod disproporţionat a libirăllei urdinari.



    Şi prezidentulu Klaus Iohannis, cari u reprezentă România la summit, feaţi timbihi s’nu s’exagereadză cu restricţiile, maxusu tru ligătură cu traficu di părmătii. Tr un comunicat a prezidenţiillei române nica să spuni că liderii europeni năpoi lu spusiră angajamentul ta s’agiută s’agiungă la un nivel optim di vaccinare la nivel global, pritu exportul şi distribuirea di vaccinuri şi materiale auxiliare cătră statili iu easti ananghi, maxusu ditu Africa, pritu intermediul a mecanismului COVAX ică pi thimealle bilaterale.



    Un alt subiect aflat tu arada di muabeţ Consiliului fu aţelu mutrinda păhadzlli ,ultu mari la energie, iara, tru minduita-a Bucureștiului, easti ananghi di priunoaşterea energiei nucleare şi a aţillei amintată ditu gaze ca energie curată pi perioada di tranziţie cătă ună economie veardi. Isa-isa, prezidentulu a Româniillei spusi că lipseaşti s’facă isapi multu ghini ti păzari tră făţearea ma buni condiţiili concurenţiale, aţea turlie că consumatorul – persoană fizică ică mediu di afaceri — s’hibă protejat.


    Klaus Iohannis: “Noi lomu acasă misuri. Ari misuri di compensare şi aşa ma largu, ama aesti misuri nu pot s’neagă tu mardzină şi lipseaşti s’videmu căţe s’agiumsi la aeştă păhadz mari, tru condiţiile tru cari, di exemplu, nu tută capacitate di transport a conductelor ivrupeani easti ufilisită. Nsimneadză că iuva lipseaşti s’hibă analizată multu ghini piaţa, tră s’videmu cum putem să făţemu ma buni condiţiile concurenţiale, aţea turlie tra s’aibă ună concur cadealihea, ună protecţie a consumatorului tru aestă noimă.”



    Tru agenda andamusillei di Bruxelles fu şi subiectul mintireaşirloru anamisa di Rusia şi Ucraina și al riscului unui nou conflict anamisa di Moscova şi Kiev. Iţi nouă agresiune militară contra Ucrainei, viţină Uniunillei, va s’aibă zñii mări şi un păhă dca apandisi — feaţiră timbihi liderlli comunitari, cari năpoi și spusiră agiutorli tî va lu da andicra ti suvearanitatea şi integritatea teritorială a aliştei văsilii. Ligat di situaţia di la sinurlu a Belarusului cu Uniunea, Consiliul European cutugursei sertu instrumentalizarea migranţălor şi arifugaţlor di către regimul di Minsk, cum şi criza uminitară scoasă tu migdani.



    Autor: Roxana Vasile


    Armânipsearea: Taşcu Lala







  • Jurnal românesc – 04.06.2021

    Jurnal românesc – 04.06.2021

    România este în grafic cu partea tehnică în ceea ce priveşte certificatul digital european privind COVID-19, ce va putea fi folosit şi în ţara noastră începând cu 1 iulie, a anunţat secretarul de stat în ministerul Sănătăţii Andrei Baciu. Acesta a afirmat că documentul face dovada că posesorul a fost vaccinat împotriva SARS-CoV-2, că a trecut prin boală sau că deţine un rezultat negativ al unui test PCR şi conţine un cod QR, care îi garantează autenticitatea. “Vom lansa un website, unde ne vom crea un cont, ne autentificăm şi, pe baza contului creat, vom primi pe mail un link de unde vom putea descărca acest certificat”, a explicat Andrei Baciu. Secretarul de stat a precizat că acest certificat digital european va facilita călătoriile între state prin reducerea timpului petrecut în punctele vamale. “Acest certificat ne va ajuta, la nivel european, să avem o abordare uniformă.(…) Cel mai important lucru pe care vreau să îl ştim cu toţii e că datele personale nu sunt transmise, ele rămân în sistem şi practic se foloseşte această cheie digitală care certifică faptul că documentul este valid şi va fi garantat prin scanarea codului QR”, a mai spus Baciu. Certificatul digital european privind COVID va putea fi prezentat la frontieră în format fizic, pe hârtie, sau electronic pe orice dispozitiv inteligent.



    Românii care se aflau pe teritoriul Marii Britanii la data de 31 decembrie 2020 mai au la dispoziţie până pe 30 iunie pentru a solicita rezidenţa în cadrul procedurii EU Settlement Scheme destinată cetăţenilor europeni. “Dacă v-aţi hotărât să rămâneţi în Regatul Unit şi nu aţi aplicat pentru obţinerea statutului de rezident, vă rog să aplicaţi acum, pentru a vă proteja dreptul de trăi, lucra şi studia aici”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de ambasadorul României la Londra, Laura Popescu. Până la sfârşitul lunii martie, peste 850.000 de români au primit statutul de rezident în Marea Britanie dintr-un total de aproape 920.000 care l-au solicitat. Românii se clasează astfel pe locul secund în topul noilor rezidenţi, după cei 930.000 de polonezi cărora le-au fost aprobate cererile, dar înaintea italienilor cu circa 480.000, portughezilor cu aproape 360.000 şi spaniolilor cu puţin peste 300.000. Din cei peste 850.000 de conaţionali, doar 33% au primit statutul de rezident permanent, faţă de 77% dintre polonezi. Statutul de rezident permanent poate fi obţinut de persoanele care au trăit în Marea Britanie cel puţin cinci ani. Cei care au primit acum statutul de rezident temporar, îl pot transforma în permanent de îndată ce cumulează cei cinci ani necesari. Detalii despre procedura de înscriere EU Settlement Scheme destinată cetăţenilor europeni şi membrilor de familie ai acestora se găsesc pe site-ul guvernului britanic gov.uk.



    Pasagerii care tranzitează Aeroportul Internaţional Henri Coandă din Bucureşti pot fi vaccinaţi anti-COVID-19 într-un cabinet amenajat în zona publică a aerogării între terminalele “Sosiri” şi “Plecări”, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. Acesta a arătat că serul folosit este cel produs de compania Johnson&Johnson, care se administrează în doză unică, iar persoanele care aleg să fie vaccinate primesc pe loc dovada inoculării. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că în cadrul cabinetului pot fi vaccinaţi atât cetăţenii români, cât şi cetăţenii străini cu rezidenţă în România. Un centru similar a fost deschis şi în terminalul T3 al Aeroportului Internaţional Iaşi precum şi în punctul de trecere a frontierei Nădlac II, din judeţul Arad. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a anunţat că secretarul de stat Oana Ursache se deplasează în aceste zile în vămile Petea, din județul Satu Mare, şi Borș, din județul Bihor, unde de asemenea se deschid puncte de vaccinare pentru românii care se întorc din străinătate.



    Galeriile românești de artă 418Gallery, Suprainfinit și Catinca Tăbăcaru participă la a 39-a ediție a Târgului “Art Brussels”, care are loc în perioada 2-14 iunie. Evenimentul se desfășoară prin programul Online Viewing Rooms, organizat în parteneriat cu platforma de artă Artsy. Târgul are trei secțiuni, Discovery, Prime şi Rediscovery, și două subsecțiuni, Solo și Invited, iar cele 160 de galerii participante fac un tur virtual şi îşi prezintă atât artiștii cât şi lucrările expuse. “Art Brussels” este unul dintre cele mai vechi târguri din Europa şi printre cele mai importante evenimente de artă contemporană. Manifestarea, care îşi propune să descopere tinere talente, are renumele de “piață de artă” şi atrage colecţionari. Prezenţa românească este sprijinită de Institutul Cultural Român de la Bruxelles.