Tag: cetateni non-UE

  • Proiect pentru integrarea cetăţenilor non-UE

    Proiect pentru integrarea cetăţenilor non-UE

    Proiectul
    Integrare ACUM II – Abordări complexe și unitare pentru migranți
    este
    implementat de Asociația Ecumenică a Bisericilor din România, în parteneriat cu
    Prefecturile Caraş-Severin şi Timiş şi cu Asociația Filantropia Oradea.
    Finanţarea, în valoare de peste un milion de lei, vine de la Uniunea Europeană
    şi Inspectoratul General pentru Imigrări, prin Programul – Fondul Azil,
    Migraţie şi Integrare.


    Grupul-ţintă
    al proiectului de integrare este reprezentat de resortisanţii ţărilor terţe cu
    drept de şedere în România, posesori ai unui permis de şedere, precum şi
    beneficiarii unei forme de protecţie internaţională, având statut de refugiat
    sau protecţie subsidiară, care necesită sprijin în vederea acomodării şi
    integrării pe teritoriul României.


    Cum se
    derulează proiectul în Caraş-Severin ne spune prefectul Florenţa Albu:


    Prin
    intermediul acestui proiect vor fi oferite, în mod gratuit servicii
    specializate de consiliere socială şi juridică, asistenţă materială pentru
    categorii vulnerabile, cursuri de limba română şi acomodare culturală,
    activităţi de petrecere a timpului liber pentru migranţi, acţiuni specifice
    pentru beneficiarii minori ai grupului ţintă şi medierea relaţiei migranţilor
    cu instituţiile implicate în proiect. În Caraş-Severin avem peste 900 de
    astfel de cetățeni străini din țări non UE. Noi am făcut un grup de lucru
    la nivelul Prefecturii, din care fac parte peste 20 de instituţii cum ar fi
    Direcţia pentru protecţia copilului, AJOFM, ISJ sau Universitatea Eftimie Murgu
    din Reşiţa. De asemenea, se vor consolida reţele judeţene de voluntari, se vor
    crea sesiuni de formare şi de informare și conștientizare a fenomenului
    migrației în comunitatea locală.






    Numărul
    total al persoanelor străine din România care se încadrează în grupul țintă
    principal este de peste 70 de mii de migranți
    . În județele Bihor, Arad,
    Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin şi Mehedinți se observă o creștere a numărului
    de migranți de la un an la altul. În ultima perioadă, în Caraş-Severin s-au
    înmulţit cetăţenii străini care lucrează în domeniul hotelier din staţiunea
    Băile Herculane, majoritatea dintre aceștia fiind asiatici.

  • Nou sistem de consolidare a securității frontierelor

    Nou sistem de consolidare a securității frontierelor

    Cetăţenii din ţări non-UE scutiţi de obligația de a deține viză vor fi obligați să obțină o autorizație înainte de a călători în UE, conform noilor reguli votate joi informează serviciul de presă al Parlamentului European. Astfel, cetățenii ai peste 60 de state vor avea obligația de a completa un formular electronic înainte de călătoria planificată. Formularul va conține datele lor personale, informaţii referitoare la documentul de călătorie (valabilitate, ţară emitentă), adresa de domiciliu şi date de contact, dar şi prima ţară de intrare în Uniunea Europeană.



    Noul Sistem european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) va deveni operațional în anul 2021 și va permite controale avansate asupra călătorilor care nu au nevoie de viză. ETIAS va împiedica accesul în statele membre UE al persoanelor despre care se consideră că prezintă riscuri de securitate sau migraţie neregulamentară, precum şi riscuri epidemice.



    Frontiere mai puternice pentru UE


    Raportorul Parlamentului European pentru acest dosar, eurodeputatul maghiar Kinga Gál a declarat: ETIAS va umple un gol în ceea ce priveşte informaţiile privind călătorii scutiţi de viză, printr-un proces de evaluare a riscurilor de securitate, migraţie ilegală, sau înalt risc epidemic prezentate de aceştia, înainte ca ei să ajungă la graniţa externă. Noul sistem va contribui în mod semnificativ la întărirea securităţii cetăţenilor UE. Este, aşadar, un pas important înainte către sisteme informaționale privind frontierele şi securitate, care să fie mai puternice şi mai inteligente.”



    Autorizația de călătorie în interiorul blocului comunitar va costa 7 euro, cu execpția persoanelor cu vârsta de sub 18 ani sau peste 70 de ani pentru care fa fi emisă gratuit. Documentul va fi valabil pe o perioadă de 3 ani sau până la expirarea documentelor de călătorie ale celor vizați.



    Interdicții pentru cei care au comis infracțiuni în ultimii 10 ani


    Totodată, solicitantul va fi obligat să informeze autoritățile despre eventuale condamnări pentru infracțiuni grave (terorism, exploatare sexuală a copiilor, trafic de droguri sau persoane, crimă sau viol ș.a), despre şederi în zone de conflict sau război şi despre decizii administrative anterioare prin care i s-a solicitat să părăsească o ţară, toate acestea referindu-se la o perioadă de 10 ani, mai informează Parlamentul European.



    Pentru cetățenii care au comis infracţiuni de terorism, perioada va fi extinsă la 20 de ani şi se vor solicita clarificări suplimentare referitoare la data condamnării şi ţară.



    Cum funcționează noul sistem


    Solicitările pentru autorizația de călătorie în Uniunea Europeană vor fi analizate automat prin interogarea bazelor de date relevante, iar sisietmul va permite majorității solicitanților să primească răspunsul imediat.



    Dacă sistemul va găsi informaţii relevante despre solicitanți care ar împiedica intrarea acestora în statele UE, atunci datele vor fi verificate manual şi se va evalua individual riscul de securitate, migraţie sau epidemic.