Radio România Internațional

Tag: Cezar Buiumaci

  • Le lac Morii (du Moulin)

    Le lac Morii (du Moulin)

    Le quartier de Crângași, sis dans l’ouest de Bucarest, est aussi le
    périmètre à l’intérieur duquel l’on retrouve le plus grand lac artificiel de la
    capitale roumaine, aménagé en 1986. C’est le lac Morii (du Moulin), mais il est
    aussi connu sous le nom de Ciurel et même de Dâmbovița, comme la rivière qui
    traverse la ville du nord-ouest à l’est. L’impressionnante étendue d’eau a fait
    partie du vaste projet d’aménagement de la rivière qui coupe Bucarest en deux.


    L’historien Cezar Buiumaci,
    du musée de la ville de Bucarest, nous raconte l’histoire du lac le plus récent
    et le plus grand de la capitale.:
    « Le lac Morii est une
    composante de l’aménagement de la rivière Dâmbovița. L’idée de le créer
    apparait dès le démarrage des travaux de systématisation de Bucarest, au début
    de la neuvième décennie du XXe siècle. C’était le grand projet de
    transformation radicale de la ville, nourri par Nicolae Ceaușescu. Le leader de
    Bucarest reprenait une idée lancée bien avant cela, celle de la construction
    d’un canal qui relie la capitale au Danube, via les rivières Dâmbovița et
    Argeș. L’analyse du débit de la Dâmbovița a montré que l’ancien lit de la
    rivière ne supporterait pas un transport fluvial. Or, pour augmenter ce débit,
    deux grands lacs de retenue ont été construits : le lac Ciurel, connu
    aussi sous les noms de Morii et Dâmbovița, et le lac Văcărești    . »

    Cet ample projet, qui
    redessinait la rivière Dâmbovița vers le milieu des années 1980, avait une
    composante politique, mais aussi une autre, d’urbanisme, rappelle Cezar
    Buiumaci. « Le 5 juillet 1985, le Comité
    politique exécutif du Comité central du Parti communiste roumaine se réunit pour
    mettre en exergue la nécessité d’aménager la Dâmbovița, dans le cadre du projet
    du nouveau Centre civique de la capitale. Le projet comprenait un grand lac de
    retenue à l’ouest de la ville, pour stocker un grand volume d’eau propre,
    destiné à alimenter la rivière. Le lac était en même temps un système de
    protection contre les inondations et une zone de loisir. L’aménagement du lit
    de la Dâmbovița avait pour but d’améliorer le climat, de créer des conditions
    pour la rendre navigable et d’effectuer les travaux pour le canal Bucarest – Danube,
    approuvés par le Décret 201 du 12 juillet 1985.     »


    L’idée de rendre la Dâmbovița
    navigable a finalement été abandonnée, suite à l’avis des experts. L’inauguration
    festive du chantier a lieu le 28 septembre 1985, et la porte du barrage de Ciurel
    se refermait une année plus tard, en août 1986, raconte l’historien Cezar Buiumaci. « Le grand ouvrage du lac de retenue Ciurel fut achevé le 21 août
    1986. C’était le plus grand lac artificiel de Bucarest, un plan d’eau de 240
    hectares et un volume total de 20 millions de mètres cubes, destiné à
    l’alimentation en eau de la ville, du système d’irrigation et des entreprises
    industrielles. Le lac était aussi censé collecter les crues. L’ouvrage incluait
    également l’aménagement de la Dâmbovița en amont du lac, jusqu’à Dragomirești-Deal,
    sur une longueur d’environ 5 km, pour protéger plus de 1100 hectares de terrain
    agricole ainsi que d’autres investissements réalisés à proximité du lit de la
    rivière. Pour évacuer l’eau du lac, un barrage fluvial en béton armé, prévu de
    trois vannes, chacune ayant une ouverture de 6 mètres, a été construit près du
    pont Ciurel. « La mer » du quartier Crângași a entre 5 et 10 mètres
    de profondeur et elle est endiguée par un barrage en argile compacte, provenant
    de l’excavation du réservoir de ce lac    . »


    La mise en œuvre de cet
    ample projet a également impliqué le démantèlement de plusieurs communautés
    humaines et d’un cimetière de la zone. Des légendes urbaines parlaient de
    restes humains que l’on pouvait apercevoir, des fois, à la surface du lac
    surnommé « de la Mort ». Cezar Buiumaci ajoute : « Dans ce coin de la ville, en plus d’autres objectifs, il y avait
    le cimetière paroissial de l’église Crângași. Les autorités de l’époque ont
    décidé de le fermer et de faire réinhumer les restes humains dans le cimetière
    Giulești-Sârbi. Les exhumations ont commencé au début de l’année 1985. Puisqu’il
    fallait le faire vite, les membres du personnel ne pouvaient pas achever cette
    tâche dans les délais alloués et les fossoyeurs des autres cimetières avaient
    refusé de les aider. Alors, l’on y a fait venir des travailleurs du service de
    propreté de la ville. La construction du lac sur l’emplacement de l’ancien
    cimetière est un sujet de légendes urbaines. »



    Un autre objectif de la
    construction du lac Morii a été celui d’aménager une zone de loisir et de
    sport, raconte l’historien Cezar Buiumaci.: « Construit dans une zone
    très peuplée de la capitale, le lac Dâmbovița devait avoir aussi une composante
    culturelle et sportive. Accessible, depuis les autres quartiers, en métro et
    par le transport de surface, cette zone était dotée de facilitées pour des
    activités sportives terrestres et nautiques: des débarcadères pour la pêche
    sportive et une île d’environ 5 hectares, construite en grande partie par le
    travail dit patriotique, c’est-à-dire non rémunéré, des travailleurs de
    plusieurs entreprises, qui ont effectué plus de 70 000 heures de travail
    jusqu’au 2 septembre 1987. »



    Le lac Morii, sis au nord-ouest
    de Bucarest, est devenu un repère important de la ville. Son évolution durant
    les trois dernières décennies, les événements accueillis et le climat naturel,
    qui y est né, le rendent toujours plus attrayant.

  • Lacul Morii

    Lacul Morii


    În vestul Bucureștiului, în cartierul Crângași, se întinde cel mai mare lac artificial din capitala României. Luciul de apă are o istorie nouă, el apărând în urmă cu 36 de ani, în 1986. Este vorba despre lacul Morii, lacul Ciurel sau lacul Dâmbovița, cum mai este el cunoscut. Impresionanta întindere de apă a fost parte din vastul proiect de amenajare a râului Dâmbovița care taie Bucureștiul în două, dinspre nord-vest către est.



    Ghidul nostru în istoria lacului Morii este istoricul Cezar Buiumaci de la Muzeul Municipiului București. El a arătat când începe povestea celui mai nou și mai întins lac din București. “Lacul Morii este parte a amenajării hidrografice a râului Dâmbovița și apare ca idee odată cu demararea lucrărilor de sistematizare a Bucureștiului din debutul deceniului al 9-lea al secolului 20. Era parte din marele proiect al lui Nicolae Ceaușescu de schimbare la față a orașului. Liderul de la București relua o idee apărută anterior, de realizare a unui canal București-Dunăre, care să se facă pe cursurile râurilor Dâmbovița și Argeș. Din analiza situației debitului Dâmboviței, se vedea că vechea albie nu făcea față unui transport fluvial. Pentru creșterea debitului, au fost construite două mari lacuri de acumulare: Ciurel, cunoscut și sub numele de Lacul Morii sau Lacul Dâmbovița, și Văcărești.”



    Amplul proiect de regândire a Dâmboviței de la jumătatea anilor 1980 avea o componentă politică, însă și una urbanistică. Cezar Buiumaci. “Pe 5 iulie 1985 a avut loc ședința Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român care a scos în evidență necesitatea amenajării Dâmboviței ca parte integrantă în proiectul noului Centru Civic. Proiectul cuprindea realizarea unui mare lac de acumulare în vestul orașului, cu menirea stocării unui important volum de apă necesar alimentării cu apă curată a Dâmboviței. El era gândit și ca sistem de protecție în cazul inundațiilor, fiind în același timp și un lac de agrement. Prin amenajarea cursului râului se avea în vedere igienizarea Dâmboviței în trecerea prin București, ameliorarea climatului, crearea condițiilor de navigație și efectuarea lucrărilor pentru canalul București-Dunăre. Lucrările demarau în urma aprobării lor prin Decretul nr. 201 din 12 iulie 1985.”



    Însă ideea navigabilității Dâmboviței avea să fie abandonată în urma consultărilor cu specialiștii. Pe 28 septembrie 1985 se deschidea șantierul în mod festiv, iar aproape un an mai târziu, în august 1986, se închidea poarta barajului de la Ciurel. Cezar buiumaci. “Pe 21 august 1986 era finalizată marea lucrare a lacului de acumulare de la Ciurel, cel mai mare lac artificial din București, întins pe 240 de hectare, având o capacitate totală de 20 de milioane de metri cubi, menit să asigure alimentarea cu apă potabilă, irigații și necesarul industrial. Această acumulare avea și scopul de a aduna apa provenită din viituri. Lucrarea presupunea și îndiguirea și amenajarea Dâmboviței în amonte de lac, până la Dragomirești-Deal, pe aproximativ 5 kilometri. Se proteja o suprafață de peste 1100 hectare de teren agricol și a altor investiții aflate în proximitatea albiei râului. Pentru evacuarea apei din lac a fost construit un stăvilar fluvial în apropierea podului Ciurel, executat din beton armat cu 3 stavile de câte 6 metri deschidere. “Marea” din Crângași are o adâncime de 5-10 metri și este îndiguită de un baraj din argilă compactă ce provine din săpătura văii acestui lac.”



    Amplul proiect a însemnat însă dislocarea unor comunități umane care locuiau în zonă și a unui cimitir. Legendele urbane afirmau că pe apă pluteau uneori corpuri omenești, lacul primind supranumele de “lacul Morții” printr-un joc de cuvinte și de imaginație. Cezar Buiumaci. “Aici, pe lângă alte obiective, a fost un cimitir în jurul bisericii Crângași și a fost luată decizia desființării acestuia și mutării rămășițelor pământești în cimitirul Giulești-sârbi. La începutul anului 1985 au început deshumările. Pentru că timpul alocat acestui demers era scurt, angajații cimitirului nu putau finaliza la timp, iar groparii de la alte cimitire au refuzat să ajute la desființare și au fost aduși lucrători de la salubritate. Construirea lacului pe locul fostului cimitir este subiect de legende urbane.”



    Un alt obiectiv al apariției lacului Morii a fost cel de agrement și de practicare a sportului. Cezar Buiumaci: “Construit într-o zonă dens populată, lacul Dâmbovița trebuia să asigure și o componentă cultural-sportivă. Fiind o zonă în care accesul din alte cartiere se putea face prin intermediul magistralei de metrou și a mijloacelor de transport în comun de suprafață, au fost precopnizate amenajări pentru activități sportive terestre și nautice: debarcadere de pescuit sportiv și o insulă de aproximativ 5 hectare. Ea a fost construită în mare parte prin muna patriotică a muncitorilor de la câteva întreprinderi, care au prestat până la 2 septembrie 1987 peste 70.000 de ore de muncă.”



    Lacul Morii din nord-vestul Bucureștiului este deja un reper important al orașului. Dezvoltarea din ultimele trei decenii, evenimentele organizate acolo, precum și climatul natural dezvoltat între timp îl fac din ce în ce mai atractiv.




  • L’hippodrome de Floreasca

    L’hippodrome de Floreasca

    Avant 1945, dans la capitale roumaine, les courses de chevaux se déroulaient sur l’hippodrome de Băneasa. Les amateurs de chevaux et de sport équestre s’y réunissaient pour socialiser et poursuivre leur passion. Au début du XXe siècle, l’hippisme gagnait en popularité en Roumanie aussi, et bientôt l’hippodrome de Băneasa allait s’avérer insuffisant pour faire face aux demandes d’événements. Ainsi est née la construction du deuxième hippodrome, celui du quartier Floreasca, au nord-est de Bucarest.Après la Première Guerre Mondiale, l’humanité commençait à se remettre des traumatismes provoqués par la grande conflagration et essayait de s’habituer à la nouvelle réalité géopolitique. La guerre avait laissé de profondes traces et l’élan de la reconstruction et d’un nouveau départ était visible partout. Même dans un nouveau monde, les gens ressentaient le besoin de continuer leur vie d’avant. Ainsi, les loisirs et les passe-temps favoris occupaient une place importante dans la vie des gens, l’hippisme en faisant partie.

    Avec l’historien Cezar Buiumaci, nous avons égrené l’histoire de l’hippodrome Floreasca, l’endroit où fut écrite une partie de l’histoire de l’hippisme de Bucarest : «Après la Grande Guerre, les courses de chevaux ont commencé à gagner en popularité parmi les habitants de Bucarest. De plus en plus de passionnés sont devenus propriétaires de chevaux de race. Parce que leur nombre augmentait constamment et l’espace de l’hippodrome de Băneasa se révélait limité, l’idée de construire un nouvel espace pour les courses de chevaux est apparue. Celui qui a posé les bases du nouvel hippodrome est l’ingénieur Ion Matak, propriétaire de haras. Au début des années 1930, il a acheté, à la « Société de Logements Bon Marchés », un terrain de 180.000 mètres carrés, du côté de l’avenue Ștefan cel Mare. L’investissement s’est élevé au montant fabuleux de 6 millions de lei de l’époque.»

    L’initiative de l’ingénieur Ion Matak porte ses fruits et la nouvelle construction prend corps. Le projet a été confié à l’un des meilleurs spécialistes de l’époque, raconte Cezar Buiumaci: « Les bâtiments de l’hippodrome ont été dessinés par l’architecte Paul Smărăndescu, l’un des représentants importants du style néo-roumain. Le nouveau bâtiment, érigé avec la façade des tribunes se terminant au deuxième étage, était dans ce style. Il avait une galerie ouverte et des piliers en bois sculpté. Pour avoir une bonne visibilité, les tribunes étaient complètement ouvertes. Le complexe de bâtiments comprenait trois tribunes: le pavillon officiel, le pavillon royal et le pavillon public, tous reliés par des couloirs et des passages.»

    À partir de 1924, les habitants de Bucarest avaient un deuxième endroit pour profiter de leur passion. Un film sur l’ouverture de l’hippodrome a été réalisé et présenté dans les cinémas de la capitale roumaine. Cezar Buiumaci dit que pendant ses 13 ans d’existence, l’hippodrome Floreasca a eu une activité intense : « Inauguré à l’automne de la même année de sa construction, l’hippodrome a été un succès, avec une participation croissante. En seulement 5 ans, des courses nocturnes ont été organisées ici grâce à l’éclairage électrique. Les courses les plus importantes étaient celles de trot et le programme était le suivant: dimanche et jeudi pour les courses de galop, mercredi et samedi pour les courses de trot. Cependant, la quatrième décennie allait apporter des problèmes pour l’hippodrome Floreasca, en raison d’un cumul de facteurs. C’était surtout une mauvaise gestion, mais aussi la crise économique de 1929-1933. L’implication du roi Carol II en 1935, année de la première célébration du Mois de la ville de Bucarest, a été de bon augure, entraînant la renaissance de l’hippodrome, grâce à la première course internationale qui s’y est déroulée. Mais les problèmes n’ont pas trouvé de solutions et deux ans plus tard, en 1937, l’hippodrome Floreasca est fermé. Les courses ont continué à se tenir uniquement à l’hippodrome Băneasa.»

    L’hippodrome Floreasca commençait à vivre des temps difficiles. Le déclin amorcé à la fin des années 1920 a conduit à son effondrement, au début de la décennie suivante. Cezar Buiumaci : « Après la démolition de l’hippodrome, l’endroit a été parcellé afin d’y construire un ensemble de logements bon marché. Cependant, le déclenchement de la Seconde Guerre Mondiale a mis un terme à cette démarche, reprise pendant les années 1960 par les autorités communistes, qui y ont construit un ensemble d’immeubles d’appartements, un quartier dont les rues portaient des noms de compositeurs. Le centre sportif Dinamo a été construit sur un côté de l’ancien hippodrome. Il y a également un espace vert au milieu de ce nouveau quartier Floreasca, le parc Verdi, où a été construit plus tard le cinéma Floreasca.»

    Le nouveau régime communiste d’après 1945 avait d’autres priorités urbaines, précise Cezar Buiumaci: « On peut dire que, tout comme dans le cas de l’hippodrome Băneasa, il y a eu un chevauchement des bâtiments du nouveau régime, une transformation avec un symbolisme de propagande, les nouveaux bâtiments prenant la place de ceux d’un régime considéré comme décadent. Cependant, des rumeurs circulaient dans les années ’60 et ’70 du 20-e siècle selon lesquelles un nouvel hippodrome devait être construit à l’extrémité du quartier Drumul Taberei à Bucarest. Cependant, dans la littérature spécialisée, nous n’avons pas trouvé de détails sur ce projet, et l’arrivée au pouvoir de Nicolae Ceaușescu a signifié dans une large mesure l’abandon de certains projets de développement de cette zone au profit d’autres. »

    L’ancien emplacement de l’hippodrome Floreasca est aujourd’hui méconnaissable. Seulement une ancienne écurie de trot de la rue Vornicul Manolache rappelle encore le paysage urbain d’il y a 100 ans. (Felicia Mitraşca)

  • Hipodromul Băneasa

    Hipodromul Băneasa

    Loisirul a
    fost una dintre ideile care a făcut ca orașele și economia românești să se
    dezvolte și mentalul colectiv să se remodeleze. Iar una dintre marile atracții
    ale protipendadei bucureștene de dinainte de 1945 a fost hipodromul din nordul
    Bucureștiului denumit hipodromul Băneasa. Reper foarte cunoscut al vieții
    cotidiene bucureștene, hipodromul Băneasa, azi aproape uitat, a fost pentru mai
    mult de 40 de ani centrul cel mai important loc de desfășurare a evenimentelor
    hipice.


    În 1875
    se înființa la București Jockey Club Român pentru a îmbunătăți rasa de cai
    pursânge englez. A fost al treilea club de acest gen din lume după cele din
    Anglia și Franța. Un Jockey Club se înființase la Iași în 1862 și din 1875 el
    s-a alăturat clubului bucureștean. Jockey Club Român avea ca preocupare nu
    numai îmbunătățirea raselor de cai ci și organizarea de competiții hipice
    pentru a testa calitatea animalelor. Prima cursă de cai a avut loc în 1875, în
    anul înființării. Președintele de onoare al clubului era viitorul suveran al
    României Carol I, cel care inaugura clubul, și după el toți regii României aveau
    să dețină titlul. Însă cel care a avut contribuția cea mai mare a fost
    politicianul conservator Alexandru Marghiloman, considerat părintele hipismului
    românesc. Creșterea și îmbunătățirea calității cailor și organizarea de curse
    au dus la apariția unui nou sport, hipismul, care avea nevoie de un loc pentru
    practicarea sa. În 1881 se construia primul hipodrom în zona de nord a
    Bucureștiului. Iar peste două decenii, tot în același loc, vechiul hiopodrom
    era demolat și unul nou începea să prindă viață, una dintre cele mai frumoase
    clădiri ale Bucureștiului care rivaliza cu alte hipodromuri din Europa.


    Istoricul Cezar Buiumaci este specializat în
    istoria Bucureștiului și are o bună expertiză în istoria transformărilor
    succesive ale capitalei României din istoria ultimelor două decenii.

    Hipodromul de
    la Băneasa a fost construit de către Jockey Club,
    lucrările demarând în anul 1902 și durând în totalitate 7 ani. Cel care a
    semnat contractul de realizare al acestui edificiu a fost vicepreședintele clubului,
    politicianul Alexandru Marghiloman, antreprenor fiind Leopold Schindl. Pe lângă
    Alexandru Marghiloman îi găsim în calitate de inițiatori pe George Moruzi și pe
    primarul capitalei Nicolae Fleva, cel care va și pune la dispoziție terenul
    pentru construirea hipodromului. Arhitectul hipodromului de la Băneasa a fost
    Ion D. Berindei și a fost conceput în genul celor de la Longchamp și Chantilly.
    Despre acest hipodrom, Mircea Berindei, nepotul arhitectului Berindei, spunea:
    copertina tribunelor a fost în consolă, deci fără stâlpi susținători, și
    cuprindea o a doua tribună suprapusă primei, de la sol. Verificarea rezitenței
    acestei copertine a fost făcută, conform relatărilor, prin încărcarea ei cu un
    regiment de ostași avându-l în frunte pe însuși proiectantul, și anume
    arhitectul I. D. Berindei.


    Cursele
    hipice erau foarte populare, așa cum o arată și presa vremii. Dar hipodromul
    reușea să fie locul unde oamenii se întâlneau nu doar pentru evenimentele
    sportive.

    Cezar Buiumaci: Hipodromul
    avea o capacitate de 5000 de spectatori însă de foarte multe ori această
    capacitate era depășită de 3-4 ori. Hipodromul a fost inaugurat cu mare fast în
    prezența familei regale și a numeroși invitați de seamă. Aici se organizau
    curse de galop și de trap, cele de galop fiind organizate joia și duminica
    pentru ca cele de trap să aibă loc miercurea și sâmbăta. Hipodromul era
    frecventat de protipendada bucureșteană fiind în zona preferată pentru plimbări.
    Era construit la capătul Șoselei Kiseleff, o zonă care se va dezvolta ulterior
    pe componenta de loisir, în această zonă fiind amenajat la mijlocul deceniului
    al patrulea al secolului 20 Parcul Național, astăzi Herăstrău. Parcul a fost
    construit de către Carol al II-lea cu ocazia organizării celei de-a doua ediții
    a Lunii Bucureștilor.

    Aceată sărbătoare va avea consecințe benefice asupra zonei
    fiind refăcut Arcul de Triumf, reamenajarea pieței de la intrarea în noul parc
    creând astfel o ambianță plăcută. Întreaga zonă devenea una preferată pentru
    petrecerea timpului liber. Însă faima pe care o capătă hipodromul a fost una
    care atrăgea toate categoriile sociale, aici venind curioșii inclusiv din
    provincie, cu toții iubitori de cai și de curse. Aici aveau loc pariuri
    sportive. Aici au avut loc și evenimente care nu se înscriu în cadrul celor
    hipice, așa cum este demonstrația aviatică din 1909 a aviatorului francez Louis
    Blériot. Demonstrația a avut loc pe suprafața de iarbă a hipodromului.



    Considerate preocupări burgheze,
    incompatibile cu modul de viață proletar pe care îl promova regimul comunist
    începând cu anul 1945, cursele de cai au fost desființate iar hipodromul
    demolat.

    Cezar Buiumaci: În
    timpul regimului comunist, hipodromul de la Băneasa a fost demolat, pe locul
    lui fiind construit mai întâi Combinatul Poligrafic Casa Scânteii, astăzi Casa
    Presei, proiectat inițial undeva pe Șoseaua Chitila, pentru ca ulterior să fie
    ridicat aici Parcul expozițional dedicat realizărilor economiei naționale. Casa
    Scânteii este un edificiu reprezentativ al arhitecturii realist-socialiste de
    inspirație sovietică și care a reprezentat maximumul obedienței regimului de la
    București. Iar pavilionul expozițional era menit să expună realizările unui nou
    tip de economie centralizată și realizată planificat, tot după model sovietic.



    Reînființat după revoluția din
    decembrie 1989, Jockey Club Român organizează și azi curse de cai. Însă
    hipodromul unde ele se țin se află la Ploiești, la 60 de kilometri nord de
    București.

  • ”Revoluția din Decembrie 1989. Locuri ale memoriei în București”

    ”Revoluția din Decembrie 1989. Locuri ale memoriei în București”

    În diversitatea inegalabilă a programului cultural oferit de Muzeul Municipiului București descoperim, la Palatul Suțu, o expoziție integrată realist și inteligent în efortul societății românești de recuperare a unui calendar istoric recent.