De multe ori, oamenii se întreabă cum
ar fi fost istoria dacă ea ar fi decurs altfel decât aşa cum o ştim? Ce destine
ar fi avut indivizii, societăţile, naţiunile, lumea, în general? Ucronia,
numită contraistorie, istorie contrafactuală şi istorie alternativă, este genul
literar în care istoria este imaginată diferit de cea care ne-a dus până în
prezent. Literatura de gen este foarte bogată. Cel care a folosit pentru prima
dată numele de ucronie a fost filosoful şi scriitorul francez Charles Renouvier,
autor al unui text intitulat chiar aşa, în 1876. De atunci, scriitorii au dat
frâu liber imaginaţiei şi nenumărate scenarii ucronice au fost puse în pagină.
România alternativă sau România multiplă
este un discurs ficţional în care autori precum criticul literar şi profesorul
de literatură comparată Virgil Nemoianu, profesor la câteva universităţi
americane, a construit o istorie în care unirea din 1918 nu ar fi avut loc. În
tinereţea sa, Nemoianu a fost un pasionat cititor de romane istorice. Tot citind romane istorice, am
ajuns în perioada mai recentă să descopăr contraistoricul. Acesta porneşte de
la evenimente care nu s-au întâmplat şi care câteodată pot fi chiar absurde, de
exemplu intervenţia unor fiinţe extraplanetare în al doilea război mondial. Romancierul
popular Harry Turtledove, printre numeroasele sale romane, are unul intitulat Ruled Britannia. El îşi imaginează că Invincibila
Armada a învins în 1588, a cucerit Anglia, regina Elisabeta a fost încarcerată
în Tower of London, Anglia fiind recatolicizată. Lope de Vega este un tânăr
locotenent care se dă pe lângă Shakespeare ca să prindă câte ceva despre
tehnica dramaturgică. Însă vechi oameni politici pregătesc o revoltă care, la
final, revolta învinge. El mai are un alt roman care se numeşte Cei doi George în care regele George al
III-lea şi George Washington se împacă în loc să se ajungă la ruptura dintre
SUA şi Anglia.
În 1918 apărea
România Mare, prin unirea Regatului României cu Transilvania, Banat şi
Bucovina, situaţie pe care istoricii o iau ca atare şi consideră că orice alt
scenariu nu este demn de ştiinţa istorică. Virgil Nemoianu nu crede că o istorie
alternativă ar fi fost ceva absurd. State multiple de aceaşi
limbă există, şi în Europa şi pe planiglob. Care ar fi fost plusurile? Cum ar
fi de înţeles lucrurile în acest fel? În primul rând, românii, vreme de aproape
1000 de ani, au fost la intersecţia şi între presiunile unor mari puteri
imperiale, din răsărit, din sud şi din vest. Cel puţin 3 presiuni erau în
acelaşi timp 3 influenţe, modificau natura, felul de a fi şi moravurile in
fiecare din aceste ţări. În Vechiul Regat exista o influenţă franceză şi rusă,
în partea de dincolo de Carpaţi influenţa era de natură germană, în ciuda
dominaţiei maghiare. Cum s-ar fi dezvoltat aceste state? Îmi imaginez că
transferul de oameni dintr-o parte în alta a Carpaţilor ar fi fost simplu şi
fructuos. Transferul a existat oricum. Chiar şi după formarea României Mari
ştim că au existat tendinţe opuse. Pe de-o parte, atracţia spre Europa
Centrală, pe de alta spre Confederaţia Balcanică în care România se vedea
legată mai ales de ţări cum ar fi Iugoslavia, Bulgaria şi Grecia.
România de azi este formată din două
spaţii geoculturale diferite, cel extracarpatic, în care au dominat influenţa
Imperiului otoman şi a religiei creştin-ortodoxe, şi cel central-european, în
care influenţa Ungariei, a Imperiului habsburgic şi a catolicismului a fost
pregnantă. Pe aceste premise, Virgil Nemoianu şi-a construit istoria
alternativă a României multiple. Natura internă a celor două state ar fi fost
diferită. Ne putem imagina că în zona transcarpatină ar fi fost o urbanizare
mai mare, o orientare politică probabil de centru-stânga întrucât exista o
tradiţie social-democrată bine instalată şi exista un bun sistem de reţea
financiară, cu bănci relativ mici şi începuturi de industrie. Acest stat
imaginar ar fi putut să fie asemănător cu ceea ce sunt azi Slovacia, Slovenia,
Croaţia. Ceea ce fusese Vechiul Regat ar fi fost probabil intelectualmente mai
puternic deoarece existau universităţi foarte solide, tradiţie intelectuală
solidă şi ar fi putut avea o agricultură foarte avansată. Ar fi putut privi
spre sud, spre Balcani cu mai multă încredere. Din punct de vedere religios, în
statul imaginar transcarpatin exista o anumită colaborare între ortodocşi şi
greco-catolici, existau şi conflicte, dar exista o amiciţie. Vechiul Regat era
mai pur ortodox, deci apropiat de Balcani şi de est. Mai cred şi că o extremă
dreaptă nu s-ar fi constituit în acelaşi fel. Ar fi existat şi dezavantaje.
România unificată avea o anumită pondere economică manifestată în interbelic,
chiar şi în perioada comunistă. Din punct de vedere intelectual şi cultural
putem vorbi de o colaborare şi contacte între cele două părţi ale Carpaţilor.
Nu vreau să spun că ar fi fost mai bine dacă cele două părţi ar fi fost
separate, dacă ar fi existat două state româneşti, voiam să spun că ar fi fost
plusuri şi minusuri. De aceea am imaginat România multiplă.
Istoria s-a întâmplat aşa cum o ştim azi pentru
că ea a fost formula care la vremea respectivă li s-a părut oamenilor cea mai
validă. Ucronia nu face decât să imagineze scenarii şi ea este un joc literar.
România multiplă sau România alternativă are substanţă în diferenţa de
mentalităţi pe care le vedem şi azi, dar ea a rămas varianta care nu a oferit
credibilitate.