Tag: chirurgie estetica

  • Invitaţie la joacă!

    Invitaţie la joacă!

    Cu siguranţă, am experimentat cu toţii
    momente în care nu ne-a mai venit să vorbim cu nimeni, fie din tristeţe, fie
    din dezamăgire. Există însă şi cazuri grave, de copiii care nu se pot exprima
    verbal – șocați, abuzați, fizic sau sexual, autiști sau cu alte dizabilități.
    Pentru aceştia şi nu numai a fost creată o păpuşă de dimensiunile unui copil
    mare, pe care o pot face şi desface după pofta inimii. Este vorba despre o
    invenţie a medicului Dana Jianu, chirurg plastician, premiată cu medalii de
    aur, în 2006 şi 2007, la faimoasele expoziții de invenții și inovații de la
    Bruxelles și Geneva.


    Această invenție a trezit şi interesul UNICEF și
    ONU, ca venind în spijinul copiilor
    lumii mai puțin norocoși.


    Dana Jianu a povestit pentru Radio
    România: Este o invenţie născută tot din dragostea
    mea pentru chirurgie plastică şi m-am gândit că nu numai chirurgii, nu numai
    cei care fac facultatea de medicină ar putea să transforme o entitate. Ar putea
    oricine şi copiii şi adulţii, ar putea fi o activitate de familie sau poate
    chiar în scop terapeutic, şi atunci, de la bun început, am plăsmuit-o, chiar şi
    acest trup tot eu cu mâinile mele l-am decupat din burete, l-am îmbrăcat într-o
    piele. Pielea asta permite ataşări de
    foarte multe ori, practic un număr nedefinit şi am dat posibilitatea unui copil
    sau unui jucător, indiferent de vârsta lui, să aibă un companion, pentru că
    odată ce transformi această păpuşă în companionul dorit, te ataşezi de ea. Şi
    practic permite jocuri ale fanteziei şi jocuri ale unor situaţii la nesfârşit.
    Practic devii un plăsmuitor, un chirurg plastician, dar nu numai, mai mult
    decât atâta, al unui companion, al unui prieten de joacă.



    Dana Jianu ne-a mărturisit că şi-a
    imaginat profesia de chirurg plastician ca un joc. Astfel, folosind păpuşa propusă,
    jucătorul-creator poate transforma un corp reprezentat schematic, o siluetă din
    pluș, într-un tânăr bărbat sau într-o tânără femeie adăugându-i fie musculatura
    (bicepși, pectorali, abdominali etc.) sau trăsături specific feminine (sâni de
    diferite forme și mărimi, coapse, fese, talie subțire); dar acestei păpuși care
    poate fi masculină sau feminină după voie, îi putem crea neîngrădiți expresii
    lipindu-i printr-un sistem ingenios ochi, nas, buze, urechi, sprâncene, păr
    de diferite culori și forme creând noi și noi expresii (de bucurie, de
    tristețe, zâmbitoare, supărată, șăgalnică, jenată, furioasă etc.) după
    imaginația și starea de spirit a jucătorului.


    Medicul Dana Jianu a dat detalii: Poate fi şi băiat şi fată, de aceea se cheamă Dan. A. Joy sau Dana
    Joy, după cum o înzestrăm îi după cum îi dăruim formele corporale. Este o
    păpuşă la care putem schimba atât trăsăturile corporale, prin adăugare de
    muşchi şi atunci devine băiat, sau prin adăugare de forme feminine şi atunci
    devine fată. Şi toate trăsăturile şi la băiat şi la fată se pot schimba după
    cum îşi doreşte jucătorul. Avem un set de trăsături faciale, înainte erau ochi
    asiatici, acum sunt nişte ochi caucaziani, aşa se numeşte.



    Dana Jianu are două brevete de invenții:
    această păpușă cu trăsături care se schimbă DAN.A.JOY și o pensă chirurgicală
    pentru sutura rapidă a plăgilor, succesul
    național și internațional fiind păpușa, care dezvoltă creativitatea și
    care este un mijloc nou de comunicare și de exprimare non-verbală.


    Crescută într-un sat de poveste, Vama, din
    judeţul Suceava, chirurgul plastician Dana Jianu povesteşte şi astăzi cu
    încântare despre viaţa în satul de munte, unde responsabilităţile zilnice
    deveneau joaca copiilor. Şi tot în sat, a deprins dorinţa de a ajuta, precum şi
    priceperea în îngrijirea, mai întâi a animalelor din gospodărie, îndrumată de
    bunica sa, dar şi abilitatea de a pregăti mâncăruri, precum ciulama de pui sau
    de hribi, trecând prin toate fazele pregătirii, inclusiv culesul hribilor sau
    sacrificarea animalului, sub îndrumarea bunicului.


    Cum s-a
    decis să devină medic? Dana Jianu: Totul porneşte de la dorinţa
    de a îngriji fiinţa în nevoie. Şi pentru că eram foarte apropiată de
    bunica mea, când îngrijeam toate fiinţele din gospodărie, mi-am dat seama că
    îmi place să contribui la sănătatea
    lor. Asta a fost primordial, dar s-a grefat pe cultura din familia mea, tatăl
    meu fiind medic. Am fost foarte aproape şi de viaţa de la dispensarul comunei,
    unde făceau pe vremea aceea de toate: obstetrică-ginecologie, mică chirurgie,
    toţi pacienţii erau îngrijiţi de tensiune, de inimă, de diabet. Şi mi-am dat
    seama că îmi place foarte mult medicina şi să îngrijesc fiinţe în nevoie.



    Pentru chirurgul plastician Dana Jianu,
    importantă este sănătatea. Astfel, deşi se numără, în România, printre
    pionierii chirurgiei estetice, înființând primul cabinet funcțional privat de
    chirurgie estetică și operând mii de pacienți, Dana Jianu încurajează recursul
    la chirurgia estetică sau reparatorie atunci când e cazul, astfel încât să nu
    rămânem împovărați de propriile complexe fizice, totodată îndemnând ca apelul
    la chirurgia estetică să răspundă unei necesități, nu unui capriciu!