Radio România Internațional

Tag: cimbru

  • Tradiţie de Ziua Naţională

    Tradiţie de Ziua Naţională


    Ziua Naţională a României (marcată la 1 Decembrie) pare să iasă din canoanele bisericeşti legate de postul Crăciunului, deoarece a devenit un obicei ca la festivităţile organizate în majoritatea oraşelor să fie pregătită mâncare de fasole cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi. Ciolanul afumat cu garnitură de iahnie de fasole este una dintre mâncărurile preferate ale românilor şi, poate, din acest motiv, este servită şi de Ziua Naţională. Nu este o mâncare exclusiv românească. Ciolanul afumat de porc, alături de garnituri precum fasolea boabe sau cartofii piure este o mâncare pe care o întâlnim în multe ţări din Europa sub diferite denumiri, precum “ham hocks” sau “Eisbein” în ţările anglo-saxone sau “golonka” în Polonia, acolo unde este considerată o mâncare naţională.



    Modul de preparare nu este complicat, însă necesită mai mult timp deoarece pregătirile se fac cu o searăînainte, atunci când boabele de fasole sunt puse la înmuiat. Cea mai bună mâncare de fasole este cea pregătită la cazan, aşa cum se obişnuieşte în armată sau în mănăstire, însă o mâncare gustoasă se poate obţine şi atunci când o pregătim într-o cantitate mai mică. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de fasole boabe, dar, în funcţie de capacitatea vasului, putem mări cantitatea. Ne mai trebuie 2 cepe de mărime medie, 2 morcovi, suc de roşii, 2 foi de dafin, piper boabe şi sare. Boabele de fasole trebuie puse la fiert şi, după ce clocoteşte vreo 10 minute, apa este vărsată, operaţiune care se repetă de două ori. După ultima schimbare a apei, fasolea trebuie lăsată să fiarbă circa 30 de minute, apoi sunt adăugaţi morcovii, tăiaţi rondele şi foile de dafin. Ceapa este tocată mărunt şi apoi călită uşor în ulei şi, în final, adăugată în vasul în care fierb boabele de fasole împreună cu frunzele de pătrunjel, tocate mărunt, puţin suc de roşii şi câteva boabe de piper, iar spre final, atunci când boabele au devenit moi, punem şi sare după gust.



    În mâncarea de fasole pot fi adăugate şi bucăţi de costiţă de porc. De asemenea, mâncarea de fasole poate fi servită alături de cârnaţi la grătar sau cu ciolan afumat de porc, care trebuie pregătit separat. Astfel, acesta trebuie fiert până când se desprinde carnea de pe os, spumând din când în când. După ce a fiert şi după ce am îndepărtat oasele, îl mărunţim şi îl amestecăm cu mâncarea de fasole.



    Cârnaţii sunt pregătiţi, preponderent, din carne de porc, însă există şi reţete unde se adaugă şi carne de vită, împreună cu usturoi şi condimente precum piper, cimbru, boia de ardei. Cârnaţii pot fi proaspeţi, semiafumaţi sau afumaţi. Există diferenţe în ceea ce priveşte prepararea acestora, în funcţie de tradiţiile gastronomice din fiecare regiune a României. Bineînţeles, există cârnaţi care poartă şi denumirea de origine. Există de exemplu, cârnaţii olteneşti, subţiri şi lungi, din carne de porc şi de vită, cu cubuleţe de slănină de porc, condimentaţi şi uşor afumaţi. Există cârnaţi de Pleşcoi, după numele unei localităţi din Buzău, din carne de oaie, picanţi, subţiri şi mai mici decât cei olteneşti. Există cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Există cârnaţi bănăţeni, tot din carne de porc. Fasolea boabe cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi este servită caldă, cu o salată de murături alături de un pahar de vin roşu demisec sau de o cană de vin fiert, pentru că tot a venit iarna.





  • Tradiţie de Ziua Naţională

    Tradiţie de Ziua Naţională


    Ziua Naţională a României (marcată la 1 Decembrie) pare să iasă din canoanele bisericeşti legate de postul Crăciunului, deoarece a devenit un obicei ca la festivităţile organizate în majoritatea oraşelor să fie pregătită mâncare de fasole cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi. Ciolanul afumat cu garnitură de iahnie de fasole este una dintre mâncărurile preferate ale românilor şi, poate, din acest motiv, este servită şi de Ziua Naţională. Nu este o mâncare exclusiv românească. Ciolanul afumat de porc, alături de garnituri precum fasolea boabe sau cartofii piure este o mâncare pe care o întâlnim în multe ţări din Europa sub diferite denumiri, precum “ham hocks” sau “Eisbein” în ţările anglo-saxone sau “golonka” în Polonia, acolo unde este considerată o mâncare naţională.



    Modul de preparare nu este complicat, însă necesită mai mult timp deoarece pregătirile se fac cu o searăînainte, atunci când boabele de fasole sunt puse la înmuiat. Cea mai bună mâncare de fasole este cea pregătită la cazan, aşa cum se obişnuieşte în armată sau în mănăstire, însă o mâncare gustoasă se poate obţine şi atunci când o pregătim într-o cantitate mai mică. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de fasole boabe, dar, în funcţie de capacitatea vasului, putem mări cantitatea. Ne mai trebuie 2 cepe de mărime medie, 2 morcovi, suc de roşii, 2 foi de dafin, piper boabe şi sare. Boabele de fasole trebuie puse la fiert şi, după ce clocoteşte vreo 10 minute, apa este vărsată, operaţiune care se repetă de două ori. După ultima schimbare a apei, fasolea trebuie lăsată să fiarbă circa 30 de minute, apoi sunt adăugaţi morcovii, tăiaţi rondele şi foile de dafin. Ceapa este tocată mărunt şi apoi călită uşor în ulei şi, în final, adăugată în vasul în care fierb boabele de fasole împreună cu frunzele de pătrunjel, tocate mărunt, puţin suc de roşii şi câteva boabe de piper, iar spre final, atunci când boabele au devenit moi, punem şi sare după gust.



    În mâncarea de fasole pot fi adăugate şi bucăţi de costiţă de porc. De asemenea, mâncarea de fasole poate fi servită alături de cârnaţi la grătar sau cu ciolan afumat de porc, care trebuie pregătit separat. Astfel, acesta trebuie fiert până când se desprinde carnea de pe os, spumând din când în când. După ce a fiert şi după ce am îndepărtat oasele, îl mărunţim şi îl amestecăm cu mâncarea de fasole.



    Cârnaţii sunt pregătiţi, preponderent, din carne de porc, însă există şi reţete unde se adaugă şi carne de vită, împreună cu usturoi şi condimente precum piper, cimbru, boia de ardei. Cârnaţii pot fi proaspeţi, semiafumaţi sau afumaţi. Există diferenţe în ceea ce priveşte prepararea acestora, în funcţie de tradiţiile gastronomice din fiecare regiune a României. Bineînţeles, există cârnaţi care poartă şi denumirea de origine. Există de exemplu, cârnaţii olteneşti, subţiri şi lungi, din carne de porc şi de vită, cu cubuleţe de slănină de porc, condimentaţi şi uşor afumaţi. Există cârnaţi de Pleşcoi, după numele unei localităţi din Buzău, din carne de oaie, picanţi, subţiri şi mai mici decât cei olteneşti. Există cârnaţi ardeleneşti, mai groşi şi mai lungi, făcuţi din carne de porc ceva mai grasă, cu usturoi şi cu alte condimente. Există cârnaţi bănăţeni, tot din carne de porc. Fasolea boabe cu ciolan afumat de porc, cu costiţă sau cu cârnaţi este servită caldă, cu o salată de murături alături de un pahar de vin roşu demisec sau de o cană de vin fiert, pentru că tot a venit iarna.





  • Mâncăruri cu gutui

    Mâncăruri cu gutui

    În
    bucătăria românească există şi reţete având ca ingrediente fructele în stare
    proaspătă sau conservate. Pe lângă numeroase deserturi, din mere, gutui sau prune
    afumate – am enumerat fructele care se
    găsesc în România în această perioadă – se pot face mâncăruri.


    În prepararea mâncărurilor în
    spaţiul românesc, înainte de răspândirea cartofului, porumbului, a fasolei şi a
    roşiilor erau folosite cereale precum meiul şi grâul, dar şi fructe precum
    gutuile şi prunele. Gutuile au avantajul că rezistă vreme îndelungată după
    recoltare, iar prunele, după un proces de afumare, pot fi păstrate, de
    asemenea, vreme îndelungată.


    Fruct aromat, specific toamnei, dar
    care poate fi păstrat în stare proaspătă şi în cursul iernii, gutuia este
    bogată în vitamina C, fiind utilizată, nu numai în gastronomie, ci şi în
    medicina populară. În scop terapeutic, sunt folosite atât fructul, cât şi
    frunzele, mai ales în tratarea afecţiunilor gastro-intestinale. Gutuile sunt
    folosite şi pentru prepararea unor deserturi, cum ar fi dulceaţa sau compotul
    de gutui.


    În Muntenia (provincie istorică
    situată între Carpaţi şi Dunăre), o mâncare specifică este cea de gutui, cu sau
    fără carne. Pentru reţeta de post, fără carne, avem nevoie de câteva gutui, de
    câteva linguri de zahăr, de o lingură de făină şi de puţin ulei. După ce au
    fost spălate, gutuile trebuie feliate sau transformate în cubuleţe şi puse apoi
    la călit în puţin ulei, amestecând cu grijă pentru ca să nu se lipească sau să
    nu se sfărâme. Când bucăţile de gutui încep să se rumenească, le înăbuşim în
    puţină apă, cât să le acopere. După câteva minute, peste gutui se toarnă puţin
    zahăr caramelizat şi se omogenizează. Într-o variantă mai rapidă şi mai puţin
    sofisticată, zahărul se poate turna direct peste gutui, zahărul având rolul de
    a schimba puţin gustul uşor acrişor al gutuilor. De asemenea, se mai poate
    adăuga o lingură de făină, care are rolul de a mai îngroşa sosul. Această
    mâncare se poate servi caldă sau rece.


    În
    continuare, o mâncare cu carne de pui sau de curcan, cu garnitură de gutui.
    Avem nevoie de câteva pulpe de pui, de câţiva cartofi şi de două gutui, de o
    ceapă şi de puţin ulei. În cazul în care folosim carne de curcan, atunci trebuie
    să o pregătim cu câteva ore înainte. Carnea de curcan trebuie crestată şi
    condimentată cu cimbru şi puţin piper, după care este pusă într-un vas în
    care turnăm vin roşu şi în care adăugăm,
    două foi de dafin, câţiva căţei de usturoi şi câteva boabe de piper. Într-o
    tavă de cuptor, punem un strat de cartofi, tăiaţi felii, ceapa, tăiată în
    rondele, carnea de pui sau de curcan şi gutuile, tăiate cubuleţe sau felii.
    Turnăm fie apă atunci când folosim carne de pui, fie baiţul în care am ţinut carnea
    de curcan, după care lăsăm tava în cuptor pentru circa 45 de minute, la foc
    mediu, stropind carnea, din când în când, cu sosul din tavă. Mâncarea se
    serveşte caldă, cu o salată de gogonele, de castraveţi sau de gogoşari muraţi.


  • Mâncăruri cu gutui

    Mâncăruri cu gutui

    În
    bucătăria românească există şi reţete având ca ingrediente fructele în stare
    proaspătă sau conservate. Pe lângă numeroase deserturi, din mere, gutui sau prune
    afumate – am enumerat fructele care se
    găsesc în România în această perioadă – se pot face mâncăruri.


    În prepararea mâncărurilor în
    spaţiul românesc, înainte de răspândirea cartofului, porumbului, a fasolei şi a
    roşiilor erau folosite cereale precum meiul şi grâul, dar şi fructe precum
    gutuile şi prunele. Gutuile au avantajul că rezistă vreme îndelungată după
    recoltare, iar prunele, după un proces de afumare, pot fi păstrate, de
    asemenea, vreme îndelungată.


    Fruct aromat, specific toamnei, dar
    care poate fi păstrat în stare proaspătă şi în cursul iernii, gutuia este
    bogată în vitamina C, fiind utilizată, nu numai în gastronomie, ci şi în
    medicina populară. În scop terapeutic, sunt folosite atât fructul, cât şi
    frunzele, mai ales în tratarea afecţiunilor gastro-intestinale. Gutuile sunt
    folosite şi pentru prepararea unor deserturi, cum ar fi dulceaţa sau compotul
    de gutui.


    În Muntenia (provincie istorică
    situată între Carpaţi şi Dunăre), o mâncare specifică este cea de gutui, cu sau
    fără carne. Pentru reţeta de post, fără carne, avem nevoie de câteva gutui, de
    câteva linguri de zahăr, de o lingură de făină şi de puţin ulei. După ce au
    fost spălate, gutuile trebuie feliate sau transformate în cubuleţe şi puse apoi
    la călit în puţin ulei, amestecând cu grijă pentru ca să nu se lipească sau să
    nu se sfărâme. Când bucăţile de gutui încep să se rumenească, le înăbuşim în
    puţină apă, cât să le acopere. După câteva minute, peste gutui se toarnă puţin
    zahăr caramelizat şi se omogenizează. Într-o variantă mai rapidă şi mai puţin
    sofisticată, zahărul se poate turna direct peste gutui, zahărul având rolul de
    a schimba puţin gustul uşor acrişor al gutuilor. De asemenea, se mai poate
    adăuga o lingură de făină, care are rolul de a mai îngroşa sosul. Această
    mâncare se poate servi caldă sau rece.


    În
    continuare, o mâncare cu carne de pui sau de curcan, cu garnitură de gutui.
    Avem nevoie de câteva pulpe de pui, de câţiva cartofi şi de două gutui, de o
    ceapă şi de puţin ulei. În cazul în care folosim carne de curcan, atunci trebuie
    să o pregătim cu câteva ore înainte. Carnea de curcan trebuie crestată şi
    condimentată cu cimbru şi puţin piper, după care este pusă într-un vas în
    care turnăm vin roşu şi în care adăugăm,
    două foi de dafin, câţiva căţei de usturoi şi câteva boabe de piper. Într-o
    tavă de cuptor, punem un strat de cartofi, tăiaţi felii, ceapa, tăiată în
    rondele, carnea de pui sau de curcan şi gutuile, tăiate cubuleţe sau felii.
    Turnăm fie apă atunci când folosim carne de pui, fie baiţul în care am ţinut carnea
    de curcan, după care lăsăm tava în cuptor pentru circa 45 de minute, la foc
    mediu, stropind carnea, din când în când, cu sosul din tavă. Mâncarea se
    serveşte caldă, cu o salată de gogonele, de castraveţi sau de gogoşari muraţi.


  • Preparate de Crăciun

    Preparate de Crăciun

    Este un Crăciun atipic în timpul căruia, din cauza
    pandemiei, nu mai pot fi respectate unele tradiţii, precum cea de reunire a
    familiei extinse la masa de Crăciun. Aceasta nu înseamnă că pe masa de Crăciun
    nu vor fi produse tradiţionale precum slănină, caltaboş, şuncă, lebăr, piftie,
    cârnaţi proaspeţi şi sarmale.


    Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală
    şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia,
    Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic sau foarte apropiat din
    punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele
    sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă. Pentru o
    perioadă de timp mai mare, slănina poate fi păstrată într-o ladă cu sare.

    Slănina poate fi păstrată, de asemenea, în saramură, un amestec de apă cu sare,
    proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După dizolvarea
    sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi piper
    măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o oală
    sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează astfel
    pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin afumare,
    după care este tăvălită prin boia de ardei.

    Tot pe platoul de aperitive se mai
    află şi caltaboştul. Este asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte
    intestinul gros, la fel ca la lebăr, o denumire locală care provine cel mai
    probabil de la cuvântul german leberwurst, un cârnat preparat din ficat şi
    grăsime. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, tocate: ficat, splină,
    rinichi şi inimă. În compoziţie se adaugă orez, ceapă tocată mărunt, piper
    negru măcinat, nucşoară şi ienibahar, condimente, de asemenea, măcinate, câteva
    boabe de piper şi sare după gust.


    Chiar dacă nu mai sacrifică
    porcul ca odinioară,
    destui români din mediul urban păstrează această tradiţie de a pregăti cârnaţi în casă. Cârnaţii se consumă împreună cu friptură de porc la tavă, cu varză călită
    sau cu puire de cartofi, ca fel principal.

    Prepararea cârnaţilor este destul de
    simplă. Avem nevoie de 2 kg de
    carne de porc, de preferat pulpă sau fleică
    deoarece are şi puţină grăsime, de un kg de carne
    de vită, de usturoi şi de condimente: piper, cimbru, boia de
    ardei. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi
    amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente.

    De
    obicei, cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar
    în acest caz adăugăm usturoi pisat, cimbru şi piper, precum şi sare, după gust.
    Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după aceea urmează umplerea
    maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15 centimetri, obţinându-se
    astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi trebuie atârnate pe sfoară
    şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de câteva ore. Aceşti cârnaţi pot
    fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură sau în ulei.

  • Preparate de Crăciun

    Preparate de Crăciun

    Este un Crăciun atipic în timpul căruia, din cauza
    pandemiei, nu mai pot fi respectate unele tradiţii, precum cea de reunire a
    familiei extinse la masa de Crăciun. Aceasta nu înseamnă că pe masa de Crăciun
    nu vor fi produse tradiţionale precum slănină, caltaboş, şuncă, lebăr, piftie,
    cârnaţi proaspeţi şi sarmale.


    Slănina este un preparat tradiţional nu numai în România, ci şi în Europa centrală
    şi de est. De altfel, în ţări precum Polonia, Bulgaria, Cehia, Slovacia,
    Serbia, Slovenia, Macedonia, termenul este identic sau foarte apropiat din
    punct de vedere fonetic. Slănina se obţine din grăsimea cu şorici de pe spatele
    sau de burta porcului şi se poate consuma imediat în stare proaspătă. Pentru o
    perioadă de timp mai mare, slănina poate fi păstrată într-o ladă cu sare.

    Slănina poate fi păstrată, de asemenea, în saramură, un amestec de apă cu sare,
    proporţia fiind de două linguri de sare la un litru de apă. După dizolvarea
    sării prin fierberea apei, se adaugă usturoi pisat, piper boabe şi piper
    măcinat, cimbru şi foi de dafin. Fâşiile de slănină sunt aşezate într-o oală
    sau într-un butoi, iar peste ele se toarnă saramura rece şi se păstrează astfel
    pentru circa 3 săptămâni. După aceea, slănina este conservată prin afumare,
    după care este tăvălită prin boia de ardei.

    Tot pe platoul de aperitive se mai
    află şi caltaboştul. Este asemănător cârnatului, iar ca înveliş se foloseşte
    intestinul gros, la fel ca la lebăr, o denumire locală care provine cel mai
    probabil de la cuvântul german leberwurst, un cârnat preparat din ficat şi
    grăsime. Caltaboşul este umplut cu organe de porc, tocate: ficat, splină,
    rinichi şi inimă. În compoziţie se adaugă orez, ceapă tocată mărunt, piper
    negru măcinat, nucşoară şi ienibahar, condimente, de asemenea, măcinate, câteva
    boabe de piper şi sare după gust.


    Chiar dacă nu mai sacrifică
    porcul ca odinioară,
    destui români din mediul urban păstrează această tradiţie de a pregăti cârnaţi în casă. Cârnaţii se consumă împreună cu friptură de porc la tavă, cu varză călită
    sau cu puire de cartofi, ca fel principal.

    Prepararea cârnaţilor este destul de
    simplă. Avem nevoie de 2 kg de
    carne de porc, de preferat pulpă sau fleică
    deoarece are şi puţină grăsime, de un kg de carne
    de vită, de usturoi şi de condimente: piper, cimbru, boia de
    ardei. În cazul în care carnea nu are grăsime, adăugăm şi puţină slănină. Carnea şi slănina sunt tocate, iar apoi
    amestecate cu puţină supă de carne, cu sare şi cu diferite condimente.

    De
    obicei, cârnaţii pregătiţi în perioada Crăciunului sunt consumaţi imediat, iar
    în acest caz adăugăm usturoi pisat, cimbru şi piper, precum şi sare, după gust.
    Amestecul trebuie lăsat câteva ore la rece, iar după aceea urmează umplerea
    maţelor, răsucirea acestora la o distanţă de 10 … 15 centimetri, obţinându-se
    astfel cârnaţii. În continuare, şirurile de cârnaţi trebuie atârnate pe sfoară
    şi lăsate la rece, pentru a se zvânta, timp de câteva ore. Aceşti cârnaţi pot
    fi preparaţi la grătar sau prăjiţi în ceaun sau tigaie, în untură sau în ulei.

  • Mâncăruri din Banat

    Mâncăruri din Banat


    Banatul are o gastronomie distinctă, puternic influenţată de cea austro-ungară. Cumva este apropiată de gastronomia din Transilvania, însă în gastronomia Banatului întâlnim şi influenţe meridionale, datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăteană se remarcă prin mâncăruri cu multe grăsimi, dar hrănitoare şi gustoase. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca acestea să fie mai consistente şi condimente precum piperul, cimbrul, boiaua de ardei şi chimenul.



    Caracteristică Banatului este zupa, adică supa cu carne de pasăre şi cu tăiţei de casă. Este un fel care este servit în mod tradiţional la sfârşit de săptămână, atunci când familia se reuneşte la masă. Conform tradiţiei, se foloseşte o pasăre de curte, iar tăiţeii sunt pregăţiţi în casă, cu făină şi cu ou. Aceşti tăiţei, în formă de romb sau dreptunghiulară, sunt folosiţi şi la alte preparate precum aşa-numita “iofca” cu brânză şi smântână sau budinca de iofca cu şuncă. De altfel, la Reşiţa chiar este organizat, în periaoda premergătoare Paştelui, un Festival al tăiţeilor.



    Pentru că este perioada cartofilor noi, vă propunem o reţetă din Banat – cartofi sau, folosind un regionalism, crumpi noi fripţi cu chiftele şi sos de măcar. Cartofii noi trebuie spălaţi bine, nu li se îndepărtează coaja, eventual sunt frecaţi cu puţină sare grunjoasă. Separat se fac chiftelele din jumătate de kg de carne tocată de porc, din două cepe, o legătură de pătrunjel, o căpăţână de usturoi, un ou.



    Carnea tocată se amestecă cu cepele, tocate mărunt, cu oul şi cu frunze tocate de pătrunjel şi cu usturoiul zdrobit, obţinând o pastă consistentă. Prăjim cartofii în ulei, apoi în acelaşi vas chiftelele pe care le-am trecut anterior prin făină. Separat se face sosul de mărar. Astfel, se toacă mărunt o ceapă mică, se căleşte în ulei, se adaugă apoi o lingură de făină, mărarul, tocat mărunt, apoi se stinge în puţină apă şi se lasă să fiarbă până se îngroaşă. Acest sos se pune peste cartofii prăjiţi, alături de câteva chiftele.



    Bucătăria bănăteană este remarcabilă şi datorită dulciurilor. Ca şi în Transilvania, se pregătesc acele găluşte cu prune, cu înveliş de făină şi cartofi, tăvălite în final prin pesmet şi numite “gomboţi”, o denumire întâlnită atât în Ungaria, cât şi în Serbia. De asemenea, sunt foarte multe dulciuri făcute din foietaje, dar şi din aluat dospit.


  • Mâncăruri din Banat

    Mâncăruri din Banat


    Banatul are o gastronomie distinctă, puternic influenţată de cea austro-ungară. Cumva este apropiată de gastronomia din Transilvania, însă în gastronomia Banatului întâlnim şi influenţe meridionale, datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar mai cu seamă datorită vecinătăţii cu Serbia. Bucătăria bănăteană se remarcă prin mâncăruri cu multe grăsimi, dar hrănitoare şi gustoase. Se foloseşte preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt călite în untură sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca acestea să fie mai consistente şi condimente precum piperul, cimbrul, boiaua de ardei şi chimenul.



    Caracteristică Banatului este zupa, adică supa cu carne de pasăre şi cu tăiţei de casă. Este un fel care este servit în mod tradiţional la sfârşit de săptămână, atunci când familia se reuneşte la masă. Conform tradiţiei, se foloseşte o pasăre de curte, iar tăiţeii sunt pregăţiţi în casă, cu făină şi cu ou. Aceşti tăiţei, în formă de romb sau dreptunghiulară, sunt folosiţi şi la alte preparate precum aşa-numita “iofca” cu brânză şi smântână sau budinca de iofca cu şuncă. De altfel, la Reşiţa chiar este organizat, în periaoda premergătoare Paştelui, un Festival al tăiţeilor.



    Pentru că este perioada cartofilor noi, vă propunem o reţetă din Banat – cartofi sau, folosind un regionalism, crumpi noi fripţi cu chiftele şi sos de măcar. Cartofii noi trebuie spălaţi bine, nu li se îndepărtează coaja, eventual sunt frecaţi cu puţină sare grunjoasă. Separat se fac chiftelele din jumătate de kg de carne tocată de porc, din două cepe, o legătură de pătrunjel, o căpăţână de usturoi, un ou.



    Carnea tocată se amestecă cu cepele, tocate mărunt, cu oul şi cu frunze tocate de pătrunjel şi cu usturoiul zdrobit, obţinând o pastă consistentă. Prăjim cartofii în ulei, apoi în acelaşi vas chiftelele pe care le-am trecut anterior prin făină. Separat se face sosul de mărar. Astfel, se toacă mărunt o ceapă mică, se căleşte în ulei, se adaugă apoi o lingură de făină, mărarul, tocat mărunt, apoi se stinge în puţină apă şi se lasă să fiarbă până se îngroaşă. Acest sos se pune peste cartofii prăjiţi, alături de câteva chiftele.



    Bucătăria bănăteană este remarcabilă şi datorită dulciurilor. Ca şi în Transilvania, se pregătesc acele găluşte cu prune, cu înveliş de făină şi cartofi, tăvălite în final prin pesmet şi numite “gomboţi”, o denumire întâlnită atât în Ungaria, cât şi în Serbia. De asemenea, sunt foarte multe dulciuri făcute din foietaje, dar şi din aluat dospit.


  • Preparate din muşchiuleţ de porc

    Preparate din muşchiuleţ de porc

    În
    această editie vă prezentăm câteva preparate din muşchiuleţ de porc. Tăiat în
    bucăţi mai mici şi condimentat cu cimbru, busuioc şi piper, muşchiuleţul de
    porc poate fi făcut direct pe grătar. Există şi câteva preparate care necesită
    mai mult timp de pregătire, dar care au mai multe ingrediente în comparaţie cu
    muşchiuleţul la grătar.


    Muşchiuleţul
    de porc împletit la cuptor se pregăteşte destul de simplu şi de repede,
    câştigând şi la aspectul estetic în comparaţie cu muşchiuleţul la grătar. Avem
    nevoie de un muşchiuleţ pe care îl tăiem, cu grijă, longitudinal, în trei
    şuviţe. Aceste şuviţe trebuie împletite precum coada unei fete, iar la capăt
    trebuie prinse cu ajutorul unei scobitori. Muşchiuleţul astfel împletit poate
    fi împănat cu bucăţi de usturoi şi cu mici bucăţi de costiţă. Uns apoi cu puţin
    ulei, muşchiuleţul trebuie introdus la cuptor şi lăsat la foc potrivit circa 45
    de minute.


    Un
    alt preparat obţinut în cuptor este muşchiuleţul de porc cu verdeţuri. De
    menţionat că în România se folosesc uneori în bucătărie vase poroase de lut în
    care sunt preparate cu mare succes sarmalele. De această dată folosim vasul de
    lut pentru a prepara muşchiuleţul de porc. În primul rând, vasul de lut trebuie
    scufundat integral în apă şi lăsat circa 15 minute pentru a trage apă în
    pereţii săi. Aşezăm în vasul de lut un amestec de mazăre, fasole păstăi şi
    legume mărunţite: cartofi, ceapă, ardei gras, roşii. Deasupra, tăiat în bucăţi
    mici şi subţiri, aşezăm muşchiuleţul de porc. Acoperim vasul cu capacul său, de
    asemenea, din lut şi îl introducem în cuptorul rece. Creştem treptat
    temperatura cuptorului şi lăsăm vasul acolo circa 45 de minute. Pentru a se
    rumeni puţin, scoatem capacul vasului şi mai lăsăm preparatul nostru în cuptor
    încă un sfert de oră.


    Muşchiuleţul poate fi umplut cu
    legume sau cu carne. De asemenea, dintr-un muşchiuleţ putem obţine o ruladă cu
    carne tocată. Pentru ruladă, avem nevoie de un muşchiuleţ ceva mai mare, de
    circa un sfert de kg de carne tocată de viţă, de două cepe, de un morcov,
    cimbru uscat, piper măcinat. Tocăm ceapa şi o călim în puţin ulei într-o
    tigaie. Adăugăm morcovul ras şi apoi carnea de vită. Stingem cu puţină apă,
    apoi condimentăm cu cimbru şi cu piper măcinat, iar spre final adăugăm un pahar
    de vin şi sare după gust. Tăiem muşchiuleţul pe lung astfel încât să îl
    întindem cât mai mult, eventual îl batem putin şi îl condimentăm cu puţin
    piper. Întindem pe el amestecul de carne tocată şi legume călite şi apoi rulăm,
    iar capetele muşchiuleţului le strângem cu nişte scobitori. Ungem cu ulei
    rulada astfel obţinută şi o punem într-un vas în care am turnat puţină apă, ba
    chiar şi puţin vin. Din când in când stropim muşchiuleţul cu sosul din vas şi
    îl ţinem în cuptor circa jumătate de oră până se rumeneşte. Se taie în felii cu
    grosimea de un deget şi se serveşte pe un platou cu aperitive calde. De
    asemenea, poate fi servit şi ca fel principal, alături de o garnitură

  • Preparate din muşchiuleţ de porc

    Preparate din muşchiuleţ de porc

    În
    această editie vă prezentăm câteva preparate din muşchiuleţ de porc. Tăiat în
    bucăţi mai mici şi condimentat cu cimbru, busuioc şi piper, muşchiuleţul de
    porc poate fi făcut direct pe grătar. Există şi câteva preparate care necesită
    mai mult timp de pregătire, dar care au mai multe ingrediente în comparaţie cu
    muşchiuleţul la grătar.


    Muşchiuleţul
    de porc împletit la cuptor se pregăteşte destul de simplu şi de repede,
    câştigând şi la aspectul estetic în comparaţie cu muşchiuleţul la grătar. Avem
    nevoie de un muşchiuleţ pe care îl tăiem, cu grijă, longitudinal, în trei
    şuviţe. Aceste şuviţe trebuie împletite precum coada unei fete, iar la capăt
    trebuie prinse cu ajutorul unei scobitori. Muşchiuleţul astfel împletit poate
    fi împănat cu bucăţi de usturoi şi cu mici bucăţi de costiţă. Uns apoi cu puţin
    ulei, muşchiuleţul trebuie introdus la cuptor şi lăsat la foc potrivit circa 45
    de minute.


    Un
    alt preparat obţinut în cuptor este muşchiuleţul de porc cu verdeţuri. De
    menţionat că în România se folosesc uneori în bucătărie vase poroase de lut în
    care sunt preparate cu mare succes sarmalele. De această dată folosim vasul de
    lut pentru a prepara muşchiuleţul de porc. În primul rând, vasul de lut trebuie
    scufundat integral în apă şi lăsat circa 15 minute pentru a trage apă în
    pereţii săi. Aşezăm în vasul de lut un amestec de mazăre, fasole păstăi şi
    legume mărunţite: cartofi, ceapă, ardei gras, roşii. Deasupra, tăiat în bucăţi
    mici şi subţiri, aşezăm muşchiuleţul de porc. Acoperim vasul cu capacul său, de
    asemenea, din lut şi îl introducem în cuptorul rece. Creştem treptat
    temperatura cuptorului şi lăsăm vasul acolo circa 45 de minute. Pentru a se
    rumeni puţin, scoatem capacul vasului şi mai lăsăm preparatul nostru în cuptor
    încă un sfert de oră.


    Muşchiuleţul poate fi umplut cu
    legume sau cu carne. De asemenea, dintr-un muşchiuleţ putem obţine o ruladă cu
    carne tocată. Pentru ruladă, avem nevoie de un muşchiuleţ ceva mai mare, de
    circa un sfert de kg de carne tocată de viţă, de două cepe, de un morcov,
    cimbru uscat, piper măcinat. Tocăm ceapa şi o călim în puţin ulei într-o
    tigaie. Adăugăm morcovul ras şi apoi carnea de vită. Stingem cu puţină apă,
    apoi condimentăm cu cimbru şi cu piper măcinat, iar spre final adăugăm un pahar
    de vin şi sare după gust. Tăiem muşchiuleţul pe lung astfel încât să îl
    întindem cât mai mult, eventual îl batem putin şi îl condimentăm cu puţin
    piper. Întindem pe el amestecul de carne tocată şi legume călite şi apoi rulăm,
    iar capetele muşchiuleţului le strângem cu nişte scobitori. Ungem cu ulei
    rulada astfel obţinută şi o punem într-un vas în care am turnat puţină apă, ba
    chiar şi puţin vin. Din când in când stropim muşchiuleţul cu sosul din vas şi
    îl ţinem în cuptor circa jumătate de oră până se rumeneşte. Se taie în felii cu
    grosimea de un deget şi se serveşte pe un platou cu aperitive calde. De
    asemenea, poate fi servit şi ca fel principal, alături de o garnitură

  • Ostropel de pui

    Ostropel de pui

    Ostropelul
    de pui este o mâncare tradiţională a bucătăriei româneşti, putând fi preparată într-un timp scurt şi
    fără a folosi prea multe ingrediente. Poate fi preparat atât în bucătărie, cât şi în aer liber, într-o oală de
    lut pusă deasupra jarului, aşa cum făceau altădată oameni aflaţi la muncile câmpului,
    departe de gospodării.


    Avem
    nevoie de un pui, de câteva
    pulpe de pui sau de partea inferioară
    a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva căţei de usturoi, de câteva roşii
    sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin alb, o foaie de dafin, piper,
    cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul trebuie tranşat în bucăţi
    potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă şi apoi le rumenim în
    ulei într-o tigaie sau într-un ceaun. Tot în ulei călim uşor ceapa, tăiată
    solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul de roşii, un fir de
    cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper.

    Într-un vas punem ceapa
    călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum şi carnea de pui
    rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Spre final punem şi câţiva căţei de
    usturoi, tocaţi mărunt, frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust. Ostropelul poate fi preparat atât pe foc, cât şi în cuptor, cea de a doua
    variantă semănând oarecum cu modul de preparare tradiţional, în oala de lut,
    pusă pe jar. Se serveşte împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.

  • Ostropel de pui

    Ostropel de pui

    Ostropelul
    de pui este o mâncare tradiţională a bucătăriei româneşti, putând fi preparată într-un timp scurt şi
    fără a folosi prea multe ingrediente. Poate fi preparat atât în bucătărie, cât şi în aer liber, într-o oală de
    lut pusă deasupra jarului, aşa cum făceau altădată oameni aflaţi la muncile câmpului,
    departe de gospodării.


    Avem
    nevoie de un pui, de câteva
    pulpe de pui sau de partea inferioară
    a pulpelor de pui, de două cepe, de câţiva căţei de usturoi, de câteva roşii
    sau de suc de roşii, de ulei, de puţin vin alb, o foaie de dafin, piper,
    cimbru, o legătură de pătrunjel şi sare. Puiul trebuie tranşat în bucăţi
    potrivit de mari pe care le spălăm, le scurgem de apă şi apoi le rumenim în
    ulei într-o tigaie sau într-un ceaun. Tot în ulei călim uşor ceapa, tăiată
    solzişori şi apoi adăugăm roşiile tăiate cubuleţe sau sucul de roşii, un fir de
    cimbru, o foaie de dafin şi câteva boabe de piper.

    Într-un vas punem ceapa
    călită amestecată cu roşii şi cu celelalte ingrediente, precum şi carnea de pui
    rumenită. Adăugăm apă sau, eventual, un pahar cu vin şi lăsăm să fiarbă
    înăbuşit, la foc mic, până ce sosul scade. Spre final punem şi câţiva căţei de
    usturoi, tocaţi mărunt, frunze tocate de pătrunjel şi sare după gust. Ostropelul poate fi preparat atât pe foc, cât şi în cuptor, cea de a doua
    variantă semănând oarecum cu modul de preparare tradiţional, în oala de lut,
    pusă pe jar. Se serveşte împreună cu o porţie de mămăligă şi cu murături.

  • Ciorbă de fasole

    Ciorbă de fasole

    În perioada iernii, pe
    lângă cartofi sau varză murată, fasolea boabe a fost şi rămâne un ingredient de
    bază al bucătăriei tradiţionale româneşti. Fasolea este folosită la prepararea supelor, unor ciorbe, garnituri sau ca mâncare, de post sau cu
    carne. Ciorba de fasole se prepară uşor însă necesită destul de mult timp
    pentru că fasolea trebuie lăsată la înmuiat timp de câteva ore până să o punem
    la fiert în oală. Avem nevoie
    de un sfert de kg de fasole boabe, de 3 morcovi, de o ceapă, de foi de dafin şi
    puţin cimbru, de suc de roşii sau de bulion.


    După ce le-am lăsat la înmuiat,
    scurgem boabele de fasole şi le punem la fiert în multă apă. După ce dă în
    clocot, schimbăm apa. Aducem din nou la fierbere şi scurgem apa din nou. Turnăm
    în oală circa 2,5 litri de apă, adăugăm boabele de fasole, morcovii, tăiaţi
    rondele, ceapa, tăiată marunt, două foi de dafin şi lăsăm să fiarbă, la foc
    mic, vreo 45 de minute. În ciorbă poate fi pusă la fiert şi puţină carne
    afumată de porc, costiţă sau ciolan, tăiată în bucăţi mici. Apoi turnăm puţin
    suc de roşii sau o lingură de bulion, presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să
    fiarbă un sfert de oră. Se poate acri cu borş, cu puţin oţet sau, specific
    Transilvaniei, cu tarhon pus la borcan în oţet, iar în final adăugăm sare după
    gust şi, dacă avem, frunze tocate de leuştean, pentru aromă.


    În locul tradiţionalei farfurii
    adânci, ciorba de fasole poate fi servită în pită, adică într-o chiflă mai mare,
    făcută
    din făină şi cartofi. Ineditul bol în care servim ciorba de fasole
    trebuie pregătit, aşa că alegem nişte chifle mai mari. Facem un
    capac şi scoatem miezul, lăsând un perete cu grosimea de 1,5 – 2 cm. Punem
    chiflele la cuptor pentru un sfert de oră, până se întăreşte puţin coaja.
    Turnăm apoi ciorba şi o servim alături de o ceapă. Ciorba de fasole în pită
    provine din Transilvania, însă având şi efect vizual, a fost inclusăîn meniurile multor restaurante din România.

  • Ciorbă de fasole

    Ciorbă de fasole

    În perioada iernii, pe
    lângă cartofi sau varză murată, fasolea boabe a fost şi rămâne un ingredient de
    bază al bucătăriei tradiţionale româneşti. Fasolea este folosită la prepararea supelor, unor ciorbe, garnituri sau ca mâncare, de post sau cu
    carne. Ciorba de fasole se prepară uşor însă necesită destul de mult timp
    pentru că fasolea trebuie lăsată la înmuiat timp de câteva ore până să o punem
    la fiert în oală. Avem nevoie
    de un sfert de kg de fasole boabe, de 3 morcovi, de o ceapă, de foi de dafin şi
    puţin cimbru, de suc de roşii sau de bulion.


    După ce le-am lăsat la înmuiat,
    scurgem boabele de fasole şi le punem la fiert în multă apă. După ce dă în
    clocot, schimbăm apa. Aducem din nou la fierbere şi scurgem apa din nou. Turnăm
    în oală circa 2,5 litri de apă, adăugăm boabele de fasole, morcovii, tăiaţi
    rondele, ceapa, tăiată marunt, două foi de dafin şi lăsăm să fiarbă, la foc
    mic, vreo 45 de minute. În ciorbă poate fi pusă la fiert şi puţină carne
    afumată de porc, costiţă sau ciolan, tăiată în bucăţi mici. Apoi turnăm puţin
    suc de roşii sau o lingură de bulion, presărăm puţin cimbru şi mai lăsăm să
    fiarbă un sfert de oră. Se poate acri cu borş, cu puţin oţet sau, specific
    Transilvaniei, cu tarhon pus la borcan în oţet, iar în final adăugăm sare după
    gust şi, dacă avem, frunze tocate de leuştean, pentru aromă.


    În locul tradiţionalei farfurii
    adânci, ciorba de fasole poate fi servită în pită, adică într-o chiflă mai mare,
    făcută
    din făină şi cartofi. Ineditul bol în care servim ciorba de fasole
    trebuie pregătit, aşa că alegem nişte chifle mai mari. Facem un
    capac şi scoatem miezul, lăsând un perete cu grosimea de 1,5 – 2 cm. Punem
    chiflele la cuptor pentru un sfert de oră, până se întăreşte puţin coaja.
    Turnăm apoi ciorba şi o servim alături de o ceapă. Ciorba de fasole în pită
    provine din Transilvania, însă având şi efect vizual, a fost inclusăîn meniurile multor restaurante din România.