Tag: cimitirul maritim

  • Sulina

    Sulina

    Sulina sau Oraşul
    celor patru faruri este cel mai estic oraş al României şi cel mai estică
    aşezare urbană din Uniunea Europeană. Amplasat la gura de vărsare a Canalului
    Sulina în Marea Neagră, în oraşul-port Sulina se poate ajunge doar pe calea
    apei, cu două tipuri de mijloace de transport: nava rapidă şi nava clasică,
    deplasarea cu aceasta din urmă fiind o adevarată plăcere pentru iubitorii
    naturii.


    Ilinca Mihăilă este bibliotecară la Biblioteca Jean Bart
    din Sulina şi ne invită să vizităm oraşul, cu mare drag şi admite că este
    subiectivă: Totul mi se pare frumos la Sulina. Să
    vizităm Sulina pentru generozitatea sau risipa naturii, care a situat-o între
    Dunăre şi mare şi deltă. Luxuriantă poziţie! Pentru că de aici te poţi refugia
    în profunzimea naturii. Aceste canale ce înconjoară oraşul te pot duce la
    Pădurea Letea, la Caraoman, la Periprava – cu istoria ei! (n.r . În Evul Mediu,
    în raza Peripravei se găseau portul și cetatea genoveză Licostomo – Gura
    Lupilor. În perioada comunistă, tot în raza Peripravei se găsea un lagăr de
    muncă silnică cu regim sever, ale cărui ruine se văd încă), la Sf. Gheorghe.
    Canalele au salba lor de lacuri. În afară de natură pe care chiar trebuie să nu
    o ratăm, merită să vizităm Sulina pentru ceea ce a fost: un Europolis. Aici a
    funcţionat prima formă a Uniunii Europene, Comisia Europeană a Dunării. A fost
    un Europolis, cu consulatele ţărilor care făceau parte din această Comisie
    Europeană a Dunării, cu agenţii de transport pe apă, cu comerţ înfloritor, cu regim
    de Porto Franco (lipsit de taxe vamale – n.r.). În ziua de astăzi vizităm Sulina pentru obiectivele istorice
    prezente, pentru forma de turism care se practică, turism apropiat de viaţa
    oamenilor, cu tradiţii păstrate în pensiuni ale localnicilor.


    Un oraş care
    respiră parfumul vremurilor trecute şi poartă amintirea celor 26 de etnii care
    erau la Sulina, cu şcoala şi biserica proprie, ne-a mai tentat interlocutoarea
    noastră.


    Pe scurt, se
    poate face plajă, la Sulina, se poate înota în mare, se poate pescui, se pot
    observa păsările, fauna şi flora, se pot organiza excursii cu barca cu vâsle
    sau cu şalupa pe canalele şi lacurile din Delta Dunării, iar în oraş, se pot
    vizita muzeul din farul vechi, cimitirul, centrul vechi al Sulinei, castelul de
    apă.


    Având o
    înălţime de 17,34 metri şi o formă tronconică Farul Vechi din Sulina – astăzi
    muzeu – a fost construit între anii 1869 – 1870. De-a lungul timpului, clădirea
    a suferit unele modificări, fără să-i fie afectată structura iniţială.
    Expoziţia permanentă organizată în cadrul muzeului prezintă aspecte importante
    din evoluţia localităţii, în special în perioada funcţionării Comisiei Europene
    a Dunării. În acelaşi spaţiu sunt prezentate viaţa şi activitatea a două
    personalităţi emblematice pentru istoria oraşului: scriitorul Eugeniu P. Botez
    (cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart) şi dirijorul George Georgescu. La
    parterul farului se află şi o sală dedicată Comisiunii Europene a Dunării,
    constituită în urma Tratatului de la Paris din 30 martie 1856 şi care a avut
    farul în administrare din 1879. Scara metalică în formă de spirală, conduce spre cupola farului, treptele şi
    interiorul construcţiei fiind iluminate prin intermediul celor trei ferestre
    circulare.


    O atracţie, unică
    în ţară şi chiar pe continent, este Cimitirul maritim, mărturie evidentă a
    trecutului acestui oraş, pe cât de tumultuos, pe atât de special. Înalţi
    funcţionari, prinţi şi prinţese, simpli lucrători, călători rătăcind pe aceste
    meleaguri ori piraţi necruţători şi-au găsit odihna aici, iar călătorul poate
    admira ineditul mormintelor cu forme şi monumente funerare diferite, reflectând
    caracterul său multiconfesional.



    Cea mai înaltă construcţie din Sulina este cea a
    uzinei de apă. Legenda spune că ajungând la Sulina, la sfârşitul anilor 1890,
    regina Wilhelmina a Olandei a coborât de pe vapor şi a cerut apă şi, pentru că
    i s-a adus un pahar cu apă din Dunăre, Casa Regală a Olandei a donat fonduri
    pentru construirea Castelului de Apă şi a reţelei de canalizare a oraşului.
    Uzina cu Turnul de apă, finanţată de regina Olandei în 1897 este funcţională şi
    astăzi.