Sulina sau Oraşul
celor patru faruri este cel mai estic oraş al României şi cel mai estică
aşezare urbană din Uniunea Europeană. Amplasat la gura de vărsare a Canalului
Sulina în Marea Neagră, în oraşul-port Sulina se poate ajunge doar pe calea
apei, cu două tipuri de mijloace de transport: nava rapidă şi nava clasică,
deplasarea cu aceasta din urmă fiind o adevarată plăcere pentru iubitorii
naturii.
Ilinca Mihăilă este bibliotecară la Biblioteca Jean Bart
din Sulina şi ne invită să vizităm oraşul, cu mare drag şi admite că este
subiectivă: Totul mi se pare frumos la Sulina. Să
vizităm Sulina pentru generozitatea sau risipa naturii, care a situat-o între
Dunăre şi mare şi deltă. Luxuriantă poziţie! Pentru că de aici te poţi refugia
în profunzimea naturii. Aceste canale ce înconjoară oraşul te pot duce la
Pădurea Letea, la Caraoman, la Periprava – cu istoria ei! (n.r . În Evul Mediu,
în raza Peripravei se găseau portul și cetatea genoveză Licostomo – Gura
Lupilor. În perioada comunistă, tot în raza Peripravei se găsea un lagăr de
muncă silnică cu regim sever, ale cărui ruine se văd încă), la Sf. Gheorghe.
Canalele au salba lor de lacuri. În afară de natură pe care chiar trebuie să nu
o ratăm, merită să vizităm Sulina pentru ceea ce a fost: un Europolis. Aici a
funcţionat prima formă a Uniunii Europene, Comisia Europeană a Dunării. A fost
un Europolis, cu consulatele ţărilor care făceau parte din această Comisie
Europeană a Dunării, cu agenţii de transport pe apă, cu comerţ înfloritor, cu regim
de Porto Franco (lipsit de taxe vamale – n.r.). În ziua de astăzi vizităm Sulina pentru obiectivele istorice
prezente, pentru forma de turism care se practică, turism apropiat de viaţa
oamenilor, cu tradiţii păstrate în pensiuni ale localnicilor.
Un oraş care
respiră parfumul vremurilor trecute şi poartă amintirea celor 26 de etnii care
erau la Sulina, cu şcoala şi biserica proprie, ne-a mai tentat interlocutoarea
noastră.
Pe scurt, se
poate face plajă, la Sulina, se poate înota în mare, se poate pescui, se pot
observa păsările, fauna şi flora, se pot organiza excursii cu barca cu vâsle
sau cu şalupa pe canalele şi lacurile din Delta Dunării, iar în oraş, se pot
vizita muzeul din farul vechi, cimitirul, centrul vechi al Sulinei, castelul de
apă.
Având o
înălţime de 17,34 metri şi o formă tronconică Farul Vechi din Sulina – astăzi
muzeu – a fost construit între anii 1869 – 1870. De-a lungul timpului, clădirea
a suferit unele modificări, fără să-i fie afectată structura iniţială.
Expoziţia permanentă organizată în cadrul muzeului prezintă aspecte importante
din evoluţia localităţii, în special în perioada funcţionării Comisiei Europene
a Dunării. În acelaşi spaţiu sunt prezentate viaţa şi activitatea a două
personalităţi emblematice pentru istoria oraşului: scriitorul Eugeniu P. Botez
(cunoscut sub pseudonimul literar Jean Bart) şi dirijorul George Georgescu. La
parterul farului se află şi o sală dedicată Comisiunii Europene a Dunării,
constituită în urma Tratatului de la Paris din 30 martie 1856 şi care a avut
farul în administrare din 1879. Scara metalică în formă de spirală, conduce spre cupola farului, treptele şi
interiorul construcţiei fiind iluminate prin intermediul celor trei ferestre
circulare.
O atracţie, unică
în ţară şi chiar pe continent, este Cimitirul maritim, mărturie evidentă a
trecutului acestui oraş, pe cât de tumultuos, pe atât de special. Înalţi
funcţionari, prinţi şi prinţese, simpli lucrători, călători rătăcind pe aceste
meleaguri ori piraţi necruţători şi-au găsit odihna aici, iar călătorul poate
admira ineditul mormintelor cu forme şi monumente funerare diferite, reflectând
caracterul său multiconfesional.
Cea mai înaltă construcţie din Sulina este cea a
uzinei de apă. Legenda spune că ajungând la Sulina, la sfârşitul anilor 1890,
regina Wilhelmina a Olandei a coborât de pe vapor şi a cerut apă şi, pentru că
i s-a adus un pahar cu apă din Dunăre, Casa Regală a Olandei a donat fonduri
pentru construirea Castelului de Apă şi a reţelei de canalizare a oraşului.
Uzina cu Turnul de apă, finanţată de regina Olandei în 1897 este funcţională şi
astăzi.