Radio România Internațional

Tag: Cimitirul Vesel

  • Tradiţia crucilor pictate cu epitaf continuă la Săpânţa

    Tradiţia crucilor pictate cu epitaf continuă la Săpânţa

    Deşi moartea e
    întâmpinată cu tristeţe în cultura noastră, în judeţul Maramureş, la Săpânţa,
    din 1935 a început tradiţia a ceea ce avea să devină Cimitirul Vesel. Anul 1935 este cel al primului epitaf, iar din anii
    1960 încoace, întreg cimitirul a fost populat cu peste 800 astfel de cruci,
    sculptate din lemn de stejar, devenind un muzeu în aer liber de natură unică și
    o atracție turistică. Vizitatorul ajuns aici poate observa că unele cruci sunt
    pictate pe ambele părți. Pe o parte este plasată o descriere a vieții celui
    îngropat, iar pe cealaltă – o descriere a motivului morții. Majoritatea crucilor sunt scrise cu greșeli de
    ortografie și variante arhaice de scriere.



    Astăzi ne aflăm la a treia generaţie de creatori
    populari ce îşi leagă numele de tradiţia crucilor de aici. Ne-a spus povestea
    acestei îndeletniciri Ana-Maria Stan, fiica lui Dumitru Pop-Tincu, ucenicul lui
    Stan Ioan Pătraș, primul creator al acestor cruci şi soţia celui care continuă
    astăzi tradiţia, nepot al iniţiatorul acestei opere deschise, purtător al
    aceluiaşi nume: Stan Ioan Pătraș, cel de astăzi.


    Tata a fost ucenicul lui Stan Pătraş de la
    vârsta de 9 ani. Pe urmă și-a continuat
    studiile, a plecat la Timișoara și s-a reîntors după moartea lui Stan Pătraș în
    anul 1977 și de atunci a continuat până când din păcate s-a stins și el la 67
    de ani. Tata a fost numit ca și ucenic
    al lui Stan Pătraș și să ducă bineînțeles tradiția mai departe. Îi plăcea
    foarte mult și satul, fiind din Săpânța, muncind și fiind elevul lui Stan
    Pătraş, probabil i-a intrat așa la inimă acest meșteșug și l-a continuat. Stan
    Pătraş, cu crucile, practic ne-a ajutat pe noi, localnicii, să trecem mai ușor
    peste moarte și peste acest fenomen, că până la urmă face parte din viața
    noastră. Pentru noi este ceva normal. Eu
    sunt tânără, așa l-am găsit, așa l-am văzut și așa a rămas până în ziua de
    astăzi pentru noi, ca și localnici, este ceva normal.



    S-a lansat chiar ipoteza că Stan Ioan Pătraș
    (1908-1977) s-ar fi inspirat din cultura dacilor, despre care se consideră că
    socoteau moartea ca un eveniment vesel. Oricum, cu conştiinţa trecerii prin
    timp, creatorii şi-au pregătit toţi ucenici.

    Ana-Maria Stan: Tata, ca și Stan Pătraș, a avut 2 fete. Stan Pătraş a avut 2 fete,
    tata la fel, la rândul lui, și pe parcursul anilor a pregătit mai mulți elevi.
    Eu m-am căsătorit în anul 2011 și soțul a lucrat cu tata. Bine, nu
    dintotdeauna. După ce ne-am căsătorit îl ajuta la diverse lucruri aici, în
    atelier și așa s-a învățat și el. El are băiat, dar dacă va fi cineva care va
    dori și îi va plăcea acest meșteșug, îl
    va învăţa.



    Am întrebat-o pe Ana-Maria Stan dacă există un
    epitaf favorit al vizitatorilor: Cel mai căutat și cel mai râvnit
    epitaf din Cimitirul vesel este cel al soacrei pe care l-a făcut tata și spune
    așa: Sub această cruce grea/ zace
    biata soacră-mea/ trei zile de mai trăia / zăceam eu și citea ea/ Voi care treceți pe aici/, încercați să n-o treziți/ că
    acasă dacă vine/ iarăși cu gura pe mine/ da’ așa e omul purta/ că înapoi n-a
    înturna/ voi care citiți aici/ soacră bună vă găsiți/ cu ea bine să trăiți!



    Crucile din Cimitirul Vesel reprezintă valori care
    pot fi puse alături de oricare din marile creaţii şi capodopere, o mărturie a
    unui neam dăruit cu mult har, a unui neam cu adevărată vocaţie de creator. În
    realizarea crucilor creatorii s-au inspirat din viaţa de zi cu zi a oamenilor,
    din trăirile şi experienţele lor. Ele reflectă practic întreaga viaţă a celor
    plecaţi la cele sfinte. Crucea e oglinda răposatului, toată viaţa lui e pe acea
    lucrare. Crucile care au făcut celebru satul Săpânţa sunt unice atât prin
    culoarea albastră în care sunt vopsite, cât mai ales pentru epitafurile, în
    majoritate hazlii, care descriu viaţa defunctului. Toate sunt scrise folosind
    limbajul specific zonei. Dumitru Pop Tincu spunea că deşi în viaţa de zi cu zi
    nu a mai folosit acelaşi limbaj, el este păstrat cu stricteţe pe cruci, aşa cum
    a început iniţiatorul său.


    Ana-Maria
    Stan, fiica lui Dumitru Pop Tincu, ne-a povestit despre cum se fac crucile şi
    ne-a invitat în atelierul în care lucrează soţul său: Ne găsiți aici, la
    Săpânța, la Casa Memorială Ioan Stan Pătraș, unde puteți să vizitați și să
    vedeți cu ce s-a ocupat Stan Pătraș pe parcursul vieții. De
    asemenea, tata care la rândul lui a lăsat câteva tablouri și bineînțeles
    atelierul în care se lucrează și acum. Puteți să vedeți pe viu cum se lucrează
    și se prelucrează o cruce. La noi sunt
    mai multe etape, de la tăierea lemnului care se pregătește și ajunge o fâșie, o
    bucată de lemn, pentru prelucrare se usucă circa 7 ani și pe urmă cam 3-4
    săptămâni de la comandă. Aici nu se pune crucea chiar atunci când moare cineva.
    Cam după un an familia vine și dă comanda. După ce a venit familia, s-a dat
    comanda, în funcție de cum sunt comenzile, undeva la 3-4 săptămâni ar dura.



    Cimitirul Vesel din Săpânţa, unul din locurile
    cele mai cunoscute în toată lumea care vorbesc despre tradiţia şi cultura
    românească, atrage an de an mii de turişti.


  • Maramureșul istoric, Săpânța

    Maramureșul istoric, Săpânța

    Ajungem
    azi în nordul României, în Săpânța, o localitate din Maramureș, inclusă în
    aproape toate circuitele turistice. Pe lângă cel mai cunoscut cimitir din lume,
    Cimitirul Vesel, aici veți vedea cea mai înaltă biserică din lemn, un parc
    dendrologic cu arbori seculari, un complex de vâltori, iar pentru amatorii de drumeții
    un traseu ce poate fi parcurs doar la pas sau cu bicicleta.

    Grigore Luțai,
    preotul paroh al Parohiei ortodoxe românești Săpânța, spune că Maramureșul e
    frumos, mai ales aici, în zona sa istorică, pe malul Tisei, la Săpânța.

    Primul obiectiv turistic ar fi Cimitirul Vesel. După aceea, la nici un km,
    se află Mănăstirea Săpânța Peri, o lucrare de proporții, care se ridică la 75
    de metri înălțime și este structurată pe trei nivele. Acest monument
    impresionant este situat într-un parc dendrologic care se întinde pe 21 de
    hectare și care cuprinde peste 30 de arbori și arbuști, unii vechi de peste 300
    de ani. E o lucrare extraordinară, realizată de meșterii maramureșeni de la
    Bârsana.



    Fără opera renumitului sculptor, pictor și poet popular Stan
    Ioan Pătrașcu, poate că Săpânța ar fi rămas ca oricare alt sat din România,
    continuă Grigore Luțai, preotul paroh al Parohiei ortodoxe românești Săpânța.

    Eu slujesc aici din anii 90, din februarie. Rămân impresionat câți turiști
    au venit de-a lungul timpului aici, de pe toate continentele. Cimitirul Vesel a
    fost creat în perioada 1931-1935 de Stan Ioan Pătrașcu. Crucile erau realizate
    înainte fără epitaf, fără chipul celui plecat spre veșnicie, însă enoriașii au
    cerut să apară chipul celui plecat. El era un om cu mult har, absolvent a patru
    clase primare și a început să descrie la persoana întâi viața celui plecat spre
    veșnicie. Dacă în toate cimitirele din lume se aduc elogii celor plecați, la
    Săpânța, la foarte multe cruci din cele 1500 din Cimitirul Vesel, se redă viața
    așa cum a fost trăită pe pământ. Săpânța este una dintre frumoasele localități
    din vechiul Maramureș, cu o suprafață mare, cu o întindere de aproape 40 de
    hectare. Zona se învecinează cu toată
    Valea Marei, cu Țara Oașului, având mii de hectare de păduri și de izvoare. Ne
    bucurăm că suntem vizitați de către turiști în toate anotimpurile.



    Foarte aproape de Cimitirul Vesel, veți găsi un adevărat
    complex de vâltori. Sunt, de fapt, instalații din lemn, asemenea unor cuve
    conice, alimentate de un fir de apă deviat din vale. Apa ajunsă în vâltoare
    formează un vârtej asemănător celui din mașina de spălat, care antrenează și țesăturile
    în mișcarea ei.


    Pentru
    amatorii de vacanțe active ajunși în Săpânța, există și o ofertă de drumeție. Mlaștina
    Poiana Brazilor este o rezervație botanică protejată, de interes național. Aria
    naturală se află în Munții Igniș și reprezintă o zonă de mlaștini care
    adăpostește o mare varietate de plante, precum și suprafețe acoperite cu vegetație
    lemnoasă și pajiști. Mlaștina Poiana Brazilor este unul din obiectivele
    turistice incluse în Drumul Maramureșului, un traseu de 700 km de natură și
    cultură, care poate fi parcurs la pas sau cu bicicleta.


    În speranța că v-am
    convins, vă așteptăm și data viitoare cu o nouă destinație. Până atunci, drum
    bun și vreme frumoasă!




  • Botiza

    Botiza


    În luna
    noiembrie, Guvernul României a aprobat atestarea a 11 localități din România ca
    stațiuni turistice de interes local. Printre acestea, regăsim comuna Botiza,
    din Maramureș. Regiunea din nordul României are o reputație internațională,
    însă pentru a afla mai multe chiar despre Botiza, vorbim cu Florea Poenar,
    primarul comunei. Comuna Botiza este așezată în mijlocul
    Maramureșului istoric, la poalele munților Țibleș, într-o zonă minunată de
    munte. Ca obiective turistice, avem o biserică monument istoric din secolul al
    XVI-lea, avem mănăstirea Schimbarea la față, cu arhitectură maramureșeană ,
    avem izvoare de apă minerală, sunt trasee pentru cei care vor să facă drumeții
    în zonă. Acestea sunt foarte bine puse la punct, cu indicatoare, iar din Botiza
    se poate ajunge ușor oriunde în Maramureș. De la noi, accesul se face ușor la
    mocănița de pe Valea Vaserului , mănăstirea Bârsana, Cimitirul Vesel. Toate
    sunt în jurul nostru.


    Biserica de lemn
    din Botiza se distinge prin icoanele valoroase, pictate pe lemn de meșterii
    locali. Acestea datează din secolul al XVIII-lea. Biserica a fost ridicată în
    1796, fiind azi un important obiectiv turistic, declarat monument istoric în
    1955. De la Florea Poenar, primarul comunei Botiza, aflăm că perioada
    sărbătorilor este cea mai căutată pentru rezervarea unui sejur. Iar, dintre
    sărbătorile de peste an, Crăciunul aduce cei mai mulți turiști. Este cea mai căutată în această perioadă. Cele 27 de pensiuni ale
    noastre sunt ocupate încă de acum un an. Înainte de Crăciun cu două-trei luni,
    deja nu se mai găsesc locuri de cazare. Rezervările se fac din primăvară-vară
    sau chiar cu un an înainte. Cei care vin doresc să revină, fiindcă la noi, în
    Maramureș, nu numai de sărbătorile de iarnă sau de Paște, se păstrează cu
    sfințenie tradiția, portul și obiceiurile din moși strămoși. În plus, oamenii
    noștri sunt foarte ospitalieri. Mulți turiști vin și pentru felul în care sunt
    primiți. Ei vin turiști și pleacă prieteni.


    Există
    un muzeu aparte în Botiza, unul dedicat obiectelor de artizanat. Veți vedea
    covoare superbe, ale căror culorile se obțin din scoarță de arin, din coji de
    ceapă sau coji de cireș. Florea Poenar, primar. Botiza este renumită
    și pentru covoarele vegetale, făcute din lână și vopsite cu plante naturale.
    Acestea sunt readuse în Maramureș și în Botiza de către doamna preoteasă
    Berbecaru. Dumneaei a participat și la foarte multe expoziții internaționale.
    Femeile au ateliere acasă și lucrează. Pe lângă covoarele vegetale din Botiza,
    avem și meșteri populari în lemn care fac porți maramureșene și case din lemn.


    Nu
    ne putem opri în Maramureș, fără a aminti de savoarea bucatelor locale a căror
    faimă a depășit de mult granițele României. În perioada
    Crăciunului, la noi se gătește tradițional. Avem sarmale, cozonaci și colaci.
    Nu lipsește horinca. De asta cred că vin foarte mulți turiști la noi. Se
    mănâncă bine și sănătos. Fiecare pensiune are gospodărie. Este, practic,
    agropensiune. Nu există regim hotelier, cu meniu. Omul vine și mănâncă ceea ce
    gătește gazda din bucatele pe care le are în gospodărie. Toată lumea a fost
    foarte încântată la noi. Am discutat odată cu un francez și-mi zicea că așa era
    și în Franța până acum ceva ani. Apoi m-a rugat să rămânem așa, să nu ne
    pierdem tradiția și obiceiurile străvechi, frumoase. Vă așteptăm cu drag să
    treceți pragul muzeului nostru viu, Maramureșul istoric, și în stațiunea
    turistică de interes local, Botiza.


    Iată, așadar, câteva dintre
    motivele pentru care Botiza este o nouă stațiune turistică pe harta României.
    În speranța că v-am convins s-o vizitați, vă așteptăm și data viitoare cu o
    nouă destinație. Până atunci, drum bun și vreme frumoasă!

  • Săpânţa

    Săpânţa


    Ne îndreptăm azi către nordul României şi ajungem în Maramureş. Regiunea a fost lăudată de-a lungul anilor de către multe publicaţii de prestigiu din toată lumea. A fost descrisă ca fiind o lume veche, în care persistă tradiţii de mult uitate în alte părţi ale Europei. În anul 2015, National Geographic Traveler a inclus Maramureşul într-o listă de destinaţii turistice recomandate. De asemenea, publicaţia franceză LExpress a realizat în 2012 un top al celor mai frumoase 10 locuri de odihnă veşnică de pe glob. Iar aici a fost inclus Cimitirul Vesel din Săpânţa, Maramureş. Este faimos pentru crucile de lemn viu colorate, pe care sunt scrise epitafuri vesele. Iar, nu departe de Săpânţa, la doar 45 de km, turiştii pot înnopta în satul Breb, de unde se spune că pot admira “cea mai frumoasă Cale Lactee” pe care au văzut-o vreodată.



    Noi revenim însă la Săpânţa, alături de preotul Grigore Luţai, parohul celebrului Cimitir Vesel. “La Săpânţa, primul obiectiv turistic ar fi Cimitirul Vesel. La nici un kilometru de acesta, se află mănăstirea Săpânţa Peri, pe malul Tisei, o lucrare de proporţii, din stejar. Biserica are 75 de metri înălţime. Este structurată pe trei nivele. Este o lucrare impresionantă, aşezată într-un parc dendrologic cu o suprafaţă de 21 de hectare, acoperite cu peste 30 de specii de arbori şi arbuşti. Este o construcţie impresionantă, realizată de meşterii maramureşeni de la Bârsana. Eu slujesc aici din anii 90. Rămân mereu impresionat câţi turişti vin aici de peste hotare, de pe toate continentele. Să nu uităm că Săpânţa este una dintre frumoasele localităţi din vechiul Maramureş, cu o întindere foarte mare, de 40 de hectare şi avem în zonă mii de hectare de pădure cu izvoare. Ne bucurăm că suntem vizitaţi nu numai vara şi iarna, ci în toate anotimpurile. Vin turişti şi din străinătate. Am apărut într-unul dintre cele mai mari cotidiane americane, The New York Times, pe prima pagină, de două ori. În 1998 şi în 2003. De multe ori, intru în cimitir îmbrăcat în haine laice şi mă amestec printre turişti îi văd stând cu orele printre cruci şi scriind amuzaţi pe carneţele epitafurile. Aici, la Săpânţa se râde.”



    La Săpânţa se râde, dar se mănâncă şi foarte bine. Grigore Luţai, parohul Cimitirului Vesel. “Sunt maramureşan şi cunosc bine bucătăria noastră. La noi, în Ardeal, toate mâncărurile sunt foarte dulci. Se foloseşte foarte multă smântână. De multe ori, se evită ardeiul iute, iar mâncărurile nu sunt foarte piperate. Avem ciorbe foarte bune, ne mândrim cu mămăliga preparată în straturi cu brânză şi cu cârnaţi. Sunt feluri de mâncare care nu se mai găsesc în alte zone ale ţării.”



    În Maramureş există câteva case tradiţionale în care se şi locuieşte, dar care sunt pregătite să primească şi turişti români sau străini. Interiorul este specific unei case ţărăneşti, pereţii sunt albaştri, iar ferestrele mici, din lemn. Au tot ceea ce presupune o cameră ţărănească, decorate cu obiecte de interior lucrate de meşteri din localitatea respectivă sau colectate pentru a completa recuzita existentă în casa respectivă. “Muzee vii”, după cum le numesc localnicii, în care pot fi văzute aceste obiecte, dar în care se poate pregăti şi o cină ţărănească.



    Părintele Grigore Luţa: “Fiecare casă şi-a păstrat hainele ţărăneşti. Iar la Săpânţa mai există ceva specific, extraordinar. Fiecare casă are o cameră ţărănească, căreia îi spune “camera de cinste”. Acolo au loc evenimente de suflet. Nu se doarme niciodată. Paturile sunt foarte înalte şi foarte înguste. Acolo sunt cele mai frumoase covoare, farfurii şi icoane foarte vechi. Este altarul familiei. Acolo se ţine şi masa de cinste la botezul copilului. Camerele, pridvoarele şi casele tradiţionale sunt colorate în albastru, simbolul cerului pe pământ. Portul săpânţenilor este tot albastru intens.”


  • Săpânţa

    Săpânţa

    Ne îndreptăm astăzi către nordul
    României, către Maramureş, o lume veche în care persistă vechi tradiţii de mult
    uitate în alte părţi ale Europei. Lonely Planet menţionează România într-un top
    al destinaţiilor cu cel mai bun raport ofertă-preţ, în timp ce National
    Geographic Traveler include Maramureşul într-o listă de destinaţii turistice
    recomandate, descriind regiunea ca pe o lume a lemnului. Astfel, uneltele
    agricole sunt fabricate din lemn, la fel ca şi porţile impresionante,
    încrustate cu motive seculare, din care se intră în grădini modeste, care
    înconjoară case, tot din lemn. De asemenea, prin frescele încă vii care le
    decorează pereţii, bisericile de lemn din Maramureş, înscrise în patrimoniul
    mondial UNESCO, spun poveşti despre credinţă şi glorie, despre sfinţi şi
    păcătoşi. Însă unul dintre cele mai căutate obiective din regiune este
    Cimitirul Vesel din Săpânţa. Acesta este faimos pentru crucile de lemn, viu
    colorate, pe care sunt scrise epitafuri vesele.


    În Maramureşul istoric, ne întâmpină preotul paroh al Parohiei Ortodoxe
    Române Săpânţa, Gigore Luţai. La Săpânţa, primul obiectiv ar
    fi Cimitirul Vesel. După aceea, la nici un kilometru depărtare, Mănăstirea
    Săpânţa Peri, pe malul Tisei. Este o lucrare de proporţii, din stejar, de 75 de
    metri înălţime, structurată pe trei nivele. E o lucrare impresionantă, aşezată
    într-un parc dendrologic cu o suprafaţă de 21 de hectare, unde puteţi vedea
    peste 30 de specii de arbori şi arbuşti. E o lucrare extraordinară, realizată
    de meşterii maramureşeni de la Bârsana.


    La Săpânţa, iniţial, a fost ridicată o biserică din piatră, iar pentru o
    perioadă de 312 ani aici şi-a avut sediul Episcopia Română a Maramureşului.
    Datorită trecerii timpului, vechea mănăstire din piatră s-a distrus în anul
    1783. Mănăstirea din lemn Săpânţa Peri a fost înfiinţată în anul 1997 şi a fost
    recunoscută oficial ca fiind cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Biserica
    a fost construită în stil maramureşean fiind placată iniţial cu 8,5 kilograme
    de aur, iar crucea, înaltă de şapte metri, la rândul ei este învelită cu patru
    kilograme de aur. Alături de părintele Gigore Luţai, ne reîndreptăm atenţia
    către Cimitirul Vesel. Eu slujesc aici din anii 90. Rămân
    mereu impresionat câţi turişti vin aici de peste hotare, de pe toate
    continentele. Cimitirul Săpânţa a fost creat de Stan Ioan Pătraşcu. Până în
    anul 1935, la început, crucile erau fără epitaf. Stan Ioan Pătraşcu avea doar
    patru clase, dar avea mult har şi umor. La cererea enoriaşilor, el descrie în
    câteva cuvinte viaţa celor plecaţi. Dacă în toate cimitirele din lume se aduc
    elogii celor plecaţi, aici, la Săpânţa, la foarte multe din cele 1.500 de cruci
    din Cimitirul Vesel se redă viaţa aşa cum a fost trăită. Să nu uităm că Săpânţa
    este una dintre frumoasele localităţi din vechiul Maramureş, cu o întindere
    foarte mare, de 40 de hectare şi avem în zonă mii de hectare de pădure cu
    izvoare.

    Iar, dacă ajungeţi la Săpânţa,
    încercaţi să petreceţi o noapte şi la Breb, la doar 45 de km depărtare. De
    aici, se spune că veţi putea admira Calea Lactee în toată splendoarea ei. Iar,
    din Vişeu de Sus, la 78 de km de Săpânţa, puteţi lua celebra mocăniţă, care vă
    poartă prin munţi, pe Valea Vaserului. În speranţa că v-am convis să vă
    îndreptaţi spre Săpânţa, vă aşteptăm şi data viitoare cu o nouă destinaţie.
    Până atunci, drum bun şi vreme frumoasă!

  • Cimitirul Vesel

    Cimitirul Vesel

    Strămoșii latini ne-au învățat că despre morți să vorbim numai de bine. Acel nil nisi bene e reinterpretat, la Săpânța, unde există nu doar o biserică de lemn cu cea mai înaltă turlă din Europa dar și un cimitir căruia i s-a spus …“vesel”!



    Fotografii: Valentin Țigău