Persoanele adulte fără adăpost din
Bucureşti au prima expoziţie de pictură şi grafică: Cine suntem?. Expozanţii
sunt unii dintre beneficiarii proiectului Oameni prin artă, organizat de
asociaţia Samusocial din România.
Într-o atmosferă somptoasă, oferită de
Galeria Romană din centrul Bucureştiului, 11 dintre participanţii la proiect,
oameni ai străzii, au expus cu bucurie
picturi ce evocă experienţele personale. Tablourile au fost acoperite cu
zdrenţe, înainte de vernisare, iar vizitatorii au putut să le dezbrace
personal, pentru a descoperi universul acestor oameni şi tainele unei lumi ce
ne înconjoară, dar pe care rar avem timp să o observăm.
Anca Florea,
educator prin arte vizuale, coordonatorul proiectului Oameni prin artă şi voluntar al
Samusocial, ne-a spus cum a început acest proiect şi cum s-a dezvoltat el: Ideea proiectului a fost a mea, am vrut să lucrez şi cu alte categorii
de persoane, să fac şi altceva decât se face de obicei. Şi mi s-a părut că
oamenii străzii au potenţial. Adică am cunoscut câteva persoane, în particular,
care ar fi putut să facă lucruri în domeniul artistic. Şi mi-am zis că poate
sunt mai mulţi. Şi atunci m-am gândit la genul ăsta de proiect. Pe urmă am
vorbit la Samusocial, proiectul se numeşte Oameni prin artă , ei deja aveau
un proiect de atelier ocupaţional în care realizau diverse obiecte decorative
şi proiectul a fost inclus în cadrul atelierului ocupaţional. Ei au chemat
oameni şi atelierul nostru a fost de artă pentru artă, pictură şi grafică. Am
făcut artă doar pentru dezvoltare personală şi pentru a dezvolta capacitatea de
exprimare şi abilităţile artistice. A fost mai mult decât mă aşteptam, am găsit
oameni mai deschişi şi pricepuţi şi foarte dornici să facă lucruri.
Expoziţia ne provoacă să-i cunoaştem pe
ceilalţi, să-i descoperim din perspectiva calităţii lor de creatori de frumos. Privind lucrările
expuse nu putem să nu ne întrebăm: cine suntem şi ce calităţi ascunse
adăpostim? Iar experienţa Ancăi Florea cu oamenii convocaţi pentru atelierele
de artă la Samusocial a ilustrat nevoia absolută de frumos a omului. Anca
Florea ne-a povestit despre un om care a venit o singură dată la atelier: Am venit eu dimineaţa şi el era deja acolo, am făcut cunoştinţă. Şi mi-a
zis cineva că omul acela stătuse pe stradă toată noaptea. Şi l-am întrebat unde
a dormit şi a zis că nu a dormit, că a mers. Pentru că fusese foarte frig,
fusese gerul acela mare. Am fost foarte impresionată: a mers toată noaptea
pentru ca să nu moară de frig şi totuşi era acolo. Şi nu s-a plâns niciun
moment. Am dat tema de atelier, era o temă tehnică şi el a stat un pic şi a zis
dintr-o dată: daţi-mi o foaie să vă fac un desen frumos. Şi m-a impresionat
că omul acela după ce suferise atâta, avea nevoie să facă ceva frumos. Cred că
toţi avem nevoia asta, când suferim, să compensăm cu ceva frumos. Şi mi s-a
părut foarte relevant pentru ce fac eu la atelier.
Am întrebat-o pe
Anca Florea cum i s-au părut elevii ei şi cum i-a condus în descoperirea artei: Mi s-au părut simpatici. La început au fost mai reţinuţi. Şi
eu eram puţin mai reţinută, pentru că n-am mai avut asemenea experienţe, era
pentru prima dată când lucram cu persoane fără adăpost. Dar erau şi foarte
receptivi şi foarte deschişi şi cu o atmosferă foarte plăcută în atelier.
Adică, m-am simţit bine cu ei, am glumit, am râs, am făcut şi treabă, chiar
m-am simţit foarte bine cu ei şi sunt genul de oameni respectuoşi şi cu care
poţi să te înţelegi şi cu care poţi să lucrezi. Ca să-i ghidez, am încercat
să-l fac pe fiecare să-şi găsească direcţia şi stilul propriu şi să găsească
subiecte pentru pictură şi pentru desen în ei înşişi. O lucrare de artă de fapt
asta presupune, să pui ceva din tine acolo. Şi am încercat să-i fac să caute şi
să găsească acele lucruri care sunt importante pentru ei. Să-şi găsească
subiecte în acest sens. În plus, am
încercat să le dau câteva indicii de tehnică, când lucrez în ateliere de
dezvoltare personală eu încerc să fac persoanele să-şi găsească propria
direcţie şi mi se pare că am reuşit. Deja au început să-şi construiască fiecare
stilul propriu. Lucrează împreună, dar fiecare are stilul lui şi asta mi se
pare ceva important, să-ţi găseşti modalitatea de exprimare.
Liviu
Lucian Marcu este unul dintre artiştii expozanţi şi ne-a vorbit despre
picturile lui, izvorâte din pofta sa de viaţă, cum le arată şi titlurile
precum: Masa zgomotoasă sau Zdreanţă veselă: Eu la viaţa mea am fost un beţiv, mi-a plăcut viaţa, deci asta ar
fi…contra lui Brâncuşi: eu sunt moldovean, el e oltean, el are Masa Tăcerii,
eu am Masa zgomotoasă. Masa asta trebuia să fie la mine cu pahare răsturnate,
cu beţivi, cu casetofoane, cu un beţiv care doarme pe masă. N-am putut să le
pictez pe toate, pentru că e şi greu şi a fost şi prima lucrare a mea. O s-o
extind în viitorul apropiat. Sper. O să iau de la început lucrările pe care
le-am făcut şi o să le fac cum trebuie.
Bogdan Florin
Ionescu pictează chipuri: Am pictat
oameni, de-ai noştri, prin atelierul de pictură. N-am pictat niciodată, m-a
relaxat, la început am zis că e o joacă şi m-a relaxat şi dintr-o joacă a
început să-mi placă.
La atelier s-au perindat în jur de 20 de oameni, dar
constant în atelier au fost cam 4 şi nu mereu aceiaşi, iar expozaţii sunt 11,
ne-a mai spus organizatoarea proiectului Oameni prin artă. Şi asta pentru că
având ore diferite de masă la cantinele sociale, oamenii nu pot ajunge mereu la
atelier, dar când vin, pictează cu bucurie şi sete de frumos.