Paul
Stăncioiu are 25 de ani şi este coordonator adjunct al filialei Franţa a Ligii
Studenţilor Români din Străinătate. S-a născut la Bucureşti şi, în 2019, după
ce a absolvit Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu a plecat în
Hexagon cu o bursă Erasmus pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele în domeniu. A
ales Franţa pentru că, pe de o parte, vorbea deja limba şi, în cercul de
cunoştinţe, a avut mereu oameni apropiaţi de cultura franceză, şi pe de altă
parte, pentru că aproape toţi arhitecţii români pe care îi admira studiaseră la
Paris. A obţinut un master la Şcoala Naţională Superioară de Architectură Paris-Belleville
şi a devenit arhitect diplomat. Acum urmează cursurile post-masterale de
arhitectură şi patromoniu la aceeaşi instituţie de învăţământ. Spune că
acomodarea a fost uşoară graţie persoanelor pe care a avut norocul să le
întâlnească.
Perioada de tranziţie n-a
fost extrem de complicată. Am avut noroc să cunosc pe cineva: era o studentă
foarte bună, tot româncă, care făcuse acelaşi master şi atunci am putut discuta
şi locuiesc şi acum în reşedin’a unde locuia ea. Deci, din punct de vedere al
cazării am avut o facilitate pentru că altfel e destul de complicat. E presiune
mare pe tot ce înseamnă locuinţe studenţeşti şi şcoala nu oferea, nu avea
campus. Acum, ca acomodare din punct de vedere social, a fost relativ simplu.
Adică, totuşi, faţă de istoriile pe care le auzisem şi care ziceau, bun, poate
nu e chiar cea mai primitoare destinaţie, da în orice caz că nu sunt ei cei mai
primitori, eu am avut un noroc extraordinar, pentru că am cunoscut, şi asta de
la început, oameni de o super calitate, oameni care au avut încredere în mine.
Paul
a aflat de LSRS de la alţi studenţi români cu care s-a întâlnit întâmplător pe
culoarele clădirii unde locuia şi a intrat în asociaţie la scurt timp după ce a
ajuns în Franţa.
E o comunitate frumoasă,
pentru că suntem în legătură şi membri actuali şi alumni (foşti studenţi) şi diverşi alţi români care au fost alături
de noi şi ne-au ajutat în diverse proiecte pe care le-am făcut şi practic ei
m-au introdus în asociaţie. Pe urmă, bun, am recrutat. De la o echipă foarte
mică am ajuns la un număr foarte mare şi ne-am organizat între noi aşa, ca să
fie oarecum cu omul potrivit la locul potrivit. Eu am preluat mandatul (de
coordonator – n.r.) în iulie 2020, deci la mine a fost un an aproape din care
jumătate am stat în casă (din cauza restricţiilor impuse în contextul pandemiei
de COVID-19 – n.r.), deci nu pot să spun că am avut extraordinare proiecte
atunci. Primele proiecte au fost mai mult evenimente de socializare. Ştiu că
pregătise echipa de atunci o seară la Ambasadă. Asta se întâmplă aproape în
fiecare an, toamna, ceea ce se numeşte Fête de la rentrée (Sărbătoarea
reînceperii cursurilor – n.r.), unde ne întâlnim studenţi cu antreprenori, cu
personalităţi şi e o seară unde se organizează, în afară de discursuri, mici
ateliere sau mici sesiuni de comunicări. Am organizat mese, am făcut ieşiri în
oraş, vizite la muzeu, deci nu pot să spun că erau proiecte pentru toată
comunitatea românească. Pe urmă am avut o super idee: să facem un proiect,
integral pe online, cu români care au reuşit foarte bine în Franţa şi am organizat
o serie de şapte interviuri şi s-a format proiectul Bridges, deci webinarii
care erau publicate şi pe Facebook în care profesionistul avea rolul principal,
povestea parcursul lui în Franţa şi pe urmă răspundea la diverse întrebări ale
noastre sau ale publicului de pe Facebook din dorinţa de a arăta că totuşi, în
Franţa, când eşti serios şi te zbaţi poţi să ai o carieră foarte frumoasă.
Obiectivele noastre atunci când am preluat (conducerea filialei – n.r.) au
fost, în primul rând, să lărgim sfera proiectelor pe care le făceam, adică să
nu mai inclusă neapărat numai filiala, organizaţia noastră, ci să încerce să se
adreseze, pe de o parte, comunităţii generale de studenţi, şi pe urmă către
studenţii români care vor să vină în Franţa li care înainte să vină nu toţi au
şansa să cunoască locul sau să mai fi fost de zece mii de ori şi să ştie
fiecare stradă din oraşul în care vor studia.Şi atunci, ce am făcut în primă
fază, a fost un Ghid al studentului. De fapt, exista, dar era mai succint. L-am
pus la zi şi l-am lărgit. Le-am explicat cum s-ar putea găsi cazare, cum se
poate deschide un cont în bancă, cum se poate primi o bursă socială sau un
ajutor pentru chirie, cum se rezolvă problema transportului, le-am explicat
parteneriatele pe care le avem. De exemplu, avem un parteneriat cu TAROM,
conform căruia, din ţările europene în care sunt stundeţi, în baza legitimaţiei
de student, poţi să călătoreşti în România la un preţ mai avantajos.
Paul Stăncioiu alternează studiile cu munca într-o agenţie de
arhitectură. Spune că odată finalizate, va avea dreptul să participe la
proiecte care includ restaurarea clădirilor de patrimoniu, domeniu de care se
simte ataşat în mod deosebit. În ceea ce priveşte viitorul:
Mie mi-ar plăcea
să rămân o perioadă aici, să lucrez într-o firmă de patrimoniu, pentru că mi se
pare mult mai bogat, mult mai interesant decât într-o firmă clasică de
arhitectură.
REPORTER: În
România te-ai mai întoarce să profesezi?
Categoric, da.
Ideal, asta mi-ar plăcea foarte mult să pot să am o activitate în cele două
locuri.
