Tag: clauza de salvgardare

  • Jurnal românesc – 12.05.2017 – UPDATE

    Jurnal românesc – 12.05.2017 – UPDATE

    Ministrul pentru românii de pretutindeni, Andreea Păstîrnac, l-a
    primit pe ambasadorul Elveţiei în România, excelenţa sa Urs Herren – a anunţat,
    vineri, MRP într-un comunicat. Discuţiile au vizat efectele activării clauzei
    de salvgardare prevăzută în Acordul privind libera circulaţie asupra
    comunităţii de români din Elveţia. Andreea Păstîrnac a semnalat preocuparea
    faţă de situaţia cetăţenilor români după aplicarea recentei măsuri a
    autorităţilor elveţiene. La rândul său, Urs Herren a explicat faptul că măsura
    a fost aplicată şi altor state ale UE şi a dat asigurări că aceasta vizează
    doar permisele noi de tip B şi nu se va aplica pentru reînnoirea celor deja
    existente şi nici pentru obţinerea permiselor de tip L. Părţile au convenit
    asupra importanţei menţinerii şi amplificării dialogului bilateral, precum şi
    asupra unei serii de acţiuni care să vină în sprijinul cetăţenilor români
    aflaţi în Elveţia. Miercuri, Elveţia a anunţat că suspendă acordarea permiselor
    de şedere între unu şi cinci ani pentru cetăţenii români şi bulgari, după ce
    numărul acestor permise s-a triplat în ultimele 12 luni faţă de media perioadei
    anterioare. Alături de Bucureşti, Comisia Europeană şi-a exprimat regretul faţă
    de decizia Guvernului elveţian.


    Premierul Sorin Grindeanu a cerut constituirea rapidă a unui grup
    operativ format din reprezentanți ai Guvernului, ai societăților profesionale,
    ai asociațiilor și societății civile, care să găsească soluții imediate pentru
    criza vaccinurilor, precum și pentru preîntâmpinarea unor situații similare în
    viitor. Acest grup operativ va avea un mandat clar, inclusiv de a veni cu
    propuneri de modificare a cadrului legal, astfel încât, pe termen scurt, să
    permită achiziționarea dozelor de vaccin necesare, iar pe termen mediu,
    asigurarea stocurilor de vaccinuri în mod predictibil și continuu. La rândul
    său, ministrul sănătății, Florian Bodog, a arătat că va propune constituirea
    Unității de management a Programului de vaccinare, în cadrul ministerului,
    structură care va avea mandatul să asigure achiziționarea continuă și la timp a
    vaccinurilor. Criza vaccinurilor a devenit o problemă care se repetă în
    România, o dată la câteva luni lipsind din spitale şi din farmacii vaccinuri
    obligatorii pentru imunizarea bebeluşilor.


    Ambasadorii României în Tunisia şi Republica Moldova, Dan Stoenescu
    şi Daniel Ioniţă, au primit cea mai înaltă distincţie Rotary pentru sprijinul
    acordat românilor din afara graniţelor şi proiectelor internaţionale ale
    Fundaţiei Rotary. Evenimentul a avut loc în cadrul Conferinţei Districtuale de
    la Tulcea, care se desfăşoară în perioada 11 -14 mai. Ambasadorul României în
    Republica Tunisiană este diplomat din 2007. În perioada 2015-2016, Dan
    Stoenescu a deţinut funcţia de ministru delegat pentru relaţiile cu românii de
    pretutindeni în MAE. Este membru fondator al asociaţiei Liga Tinerilor Români
    de Pretutindeni şi al Centrului pentru Educaţie Democratică. La rândul său,
    Daniel Ioniţă este diplomat de carieră. Din ianuarie 2015 până în iulie 2016 a
    ocupat funcţia de secretar de stat pentru afaceri strategice la MAE.


    În cadrul campaniei Dialog pe teme consulare – 2017, care se
    desfăşoară la Beirut, în perioada 11-13 mai, este organizată o reuniune
    regională consulară la care participă reprezentanţi ai misiunilor diplomatice
    şi oficiilor consulare din mai multe ţări, printre care Liban, Qatar, Belarus,
    Rusia şi Republica Moldova. Sesiunea de lucru este condusă de secretarul de
    stat, George Ciamba, şi de secretarul general Cosmin Dinescu. Discuţiile
    vizează, între altele, aspecte legate de valorificarea instrumentelor de
    comunicare în relaţia cu cetăţenii români.

  • Jurnal românesc – 10.05.2017 UPDATE

    Jurnal românesc – 10.05.2017 UPDATE

    Secretarul de stat pentru afaceri
    bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut,
    miercuri, o convorbire telefonică cu secretarul de stat în Departamentul
    federal pentru afaceri externe al Confederaţiei Elveţiene, Pascale Baerswyl, în
    cadrul căreia a fost comunicată decizia Consiliului federal elveţian de a
    activa clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari,
    prevăzută în Protocolul II al Acordului UE-Elveţia privind Libera Circulație a
    Persoanelor. Perioada de menţinere a restricţiilor pe piaţa muncii s-a încheiat la
    31 mai 2016, data de la care Elveția a liberalizat circulația lucrătorilor
    români și bulgari. Conform Protocolului, în cazul în care fluxul de lucrători
    români şi bulgari depășește cu 10% media ultimilor trei ani, la data de 1 iunie
    2017 sau pentru ultima dată, la 1 iunie 2018, guvernul elvețian poate activa o
    clauză de salvgardare prin care să limiteze eliberarea de noi permise. Măsura
    poate fi aplicabilă pe durata unui an și vizează exclusiv eliberarea de noi
    permise de ședere de tip B (durată de ședere între 1 și 5 ani),
    nerestricționând eliberarea de permise de tip L (durată de ședere sub un an)
    sau de tip C (permise de stabilire a căror eliberare nu este reglementată
    prin Acordul menționat) și nici prelungirea permiselor de tip B deja
    eliberate. Potrivit datelor comunicate de către
    autoritățile elvețiene, în perioada iunie 2016-mai 2017 au fost acordate
    aproximativ 3900 permise de ședere de tip B pentru cetățenii români și
    bulgari, cifră care depășește pragul mediu al ultimilor 3 ani, de 1024 de
    permise.






    Numărul
    total de cetățeni cu drept de vot înscriși în Registrul electoral la data de 10
    mai 2017 este de 18.863.690, cu 2.780 mai puțini față de ultima informare
    publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă pe această temă, în data
    de 10 aprilie, când erau înregistrați 18.866.470 de alegători români. Diferențele
    apar ca urmare a operațiunilor curente efectuate de către primari în Registrul
    electoral aferent unităților administrativ-teritoriale conduse de aceștia. Din
    totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de
    18.250.836 au domiciliul sau reședința în țară, iar 612.854 au domiciliul în
    străinătate.




    Premierul
    Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că a discutat, la Viena, cu cancelarul
    Christian Kern despre alocaţiile pentru copiii imigranţilor acordate în
    Austria, precizând că orice fel de schimbări legislative la nivel naţional
    trebuie să fie în concordanţă cu legislaţia europeană. Reacţia sa vine în
    contextul discuţiilor din ultima vreme din Austria referitoare la o posibilă
    prioritizare la angajare a cetăţenilor austrieci în defavoarea imigranţilor,
    printre care şi cei români, şi despre posibila reducere a beneficiilor sociale
    pentru copiii imigranţilor, dacă aceştia nu locuiesc în Austria.




    Angajatorii
    care au salariaţi cu program parţial de lucru (de regulă două sau patru ore pe
    zi) vor plăti pentru ei, de la 1 iulie, contribuţii salariale cât ar plăti
    pentru un angajat cu normă întreagă. Măsura este valabilă numai pentru acest an
    şi se va aplica angajaţilor care nu au un alt contract de muncă cu normă
    întreagă. Datele de la Inspectoratul Teritorial de Muncă arată că în România
    există circa 360.000 de contracte part-time ca unică sursă de venit – scrie adevarul.ro.




    Ministrul
    Muncii ia în calcul plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor la un
    nivel maxim cuprins între 5.000 şi 10.000 de lei. Olguţa Vasilescu a declarat

    este nevoie de un sistem corect şi echitabil, potrivit oficialului, ajungându-se
    în
    situaţia în care unii părinţi încaseazăşi 35.000 de euro pe lunăîn timpul concediului. În prezent, indemnizaţia
    pentru creşterea copilului este de 85 la sută din media veniturilor nete
    realizate în ultimele 12 luni anterioare datei naşterii copilului.

  • Accesul cetățenilor români pe piața muncii din Elveția

    Accesul cetățenilor români pe piața muncii din Elveția

    Secretarul de stat pentru afaceri bilaterale și strategice în spațiul euroatlantic, George Ciamba, a avut o convorbire telefonică cu secretarul de stat în Departamentul federal pentru afaceri externe al Confederaţiei Elveţiene, Pascale Baerswyl. Cu acest prilej, a fost comunicată Decizia Consiliului federal elveţian de a activa clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari, prevăzută în Protocolul II al Acordului UE-Elveţia privind Libera Circulație a Persoanelor.

    Măsura are o valabilitate de un an, poate fi reînnoită în 2018, iar termenul limită de aplicare este 31 mai 2019. Aceasta vizează exclusiv eliberarea de noi permise de ședere de tip B (durată de ședere între 1 și 5 ani), nerestricționând eliberarea de permise de tip L (durată de ședere sub un an) sau de tip C (permise de stabilire a căror eliberare nu este reglementată prin Acordul menționat) și nici prelungirea permiselor de tip B deja eliberate. Partea elveţiană a arătat că măsura nu singularizează România, ea fiind aplicată de Elveţia în 2012 pentru statele membre nou intrate în UE şi în 2013 pentru celelalte state membre UE.

    Potrivit autorităților elvețiene, în perioada iunie 2016-mai 2017 au fost acordate aproximativ 3900 permise de ședere de tip B pentru cetățenii români și bulgari, cifră care depășește pragul mediu al ultimilor 3 ani, de 1024 de permise.

    Secretarul de stat George Ciamba a exprimat regretul cu privire la decizia luată de partea elvețiană, arătând că aceasta survine în contextul unui număr relativ mic al românilor care au solicitat un permis de tip B în ultimul an şi este în disonanţă cu contribuția pe care comunitatea românească din Elveția – în marea ei majoritate înalt calificată – o are pe piața locală a muncii.

    Partea română consideră că orice decizie privind libera circulație trebuie să se încadreze în spiritul facilitării unui parteneriat apropiat dintre UE și Elveția, cu obiectivul respectării liberei circulații a persoanelor și a forței de muncă şi non-discriminării cetățenilor europeni, valori care constituie elemente fundamentale ale Acordului pentru Libera Circulație a Persoanelor.

    Ministerul Afacerilor Externe va rămâne în dialog cu autoritățile elvețiene pentru identificarea celor mai bune soluții în sprijinul cetățenilor români, în spiritul constructiv care caracterizează relația bilaterală şi va continua, prin Ambasada României la Berna, să acorde asistența consulară necesară cetățenilor români aflaţi pe teritoriul Confederației Elvețiene.

    Conform Acordului din 1999 dintre Confederaţia Elveţiană şi Uniunea Europeană privind libera circulaţie a persoanelor (ALCP), extins la România şi Bulgaria la 1 iunie 2009 prin Protocolul II la acesta, accesul cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii elveţiene s-a făcut în limita unor cote stabilite pe o perioadă de 7 ani. Perioada de menţinere a restricţiilor pe piaţa muncii s-a încheiat la 31 mai 2016, data de la care Elveția a liberalizat circulația lucrătorilor români și bulgari. Conform Protocolului amintit, în cazul în care fluxul de lucrători români şi bulgari depășește cu 10% media ultimilor trei ani, la data de 1 iunie 2017 sau pentru ultima dată, la data de 1 iunie 2018, guvernul elvețian poate activa o clauză de salvgardare prin care să limiteze eliberarea de noi permise. Măsura poate fi aplicabilă pe durata unui an și poate fi prelungită cel mult până în mai 2019.