Tag: clubul Bamboo

  • 44 de persoane, la spital după incendiul din Clubul Bamboo

    44 de persoane, la spital după incendiul din Clubul Bamboo

    44 de persoane, la spital



    Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din Bucureşti. 44 de persoane au fost transportate sau au ajuns pe cont propriu la spital, doar 5 mai sunt internate.



    Niciunul dintre pacienții care mai sunt internați în spital în urma incendiului din Clubul Bamboo nu prezintă arsuri și doar o singură persoană internată la Spitalul Floreasca se află într-o situație care necesită supraveghere specială, informează sâmbătă Ministerul Sănătății. Victimele transportate la unitățile medicale au acuzat în special intoxicări cu fum, hipotermii și contuzii.



    Aproximativ 15 cetățeni israelieni au fost afectați



    Aproximativ 15 cetățeni israelieni au fost afectați de incendiul care a avut loc în clubul bucureștean Bamboo, o mare parte din aceștia fiind internați la spitale din Capitală, cu intoxicație cu fum minoră sau hipotermie, au declarat reprezentanți ai Ambasadei Israelului la București.



    Reacţia autorităţilor



    La nivelul MAI s-a activat o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București. Peste 260 de pompieri au intervenit, timp de peste șase ore, pentru stingerea incendiului.



    Vicepremierul Sevil Shhaideh s-a aflat sâmbătă la Ministerul Afacerilor Interne unde discută cu ministrul de resort Carmen Dan și cu ministrul Sănătății, Florian Bodog, despre situația creată în urma incendiului de la Clubul Bamboo din Capitală, au declarat, pentru AGERPRES, surse oficiale. Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că s-au făcut mai multe controale în clubul Bamboo, încă din 2009, ultimul având loc în luna noiembrie anul trecut.



    Președintele Klaus Iohannis a afirmat că în ceea ce privește incendiul din clubul Bamboo se pare că regulile și legile au fost încălcate, adăugând că, până nu se va înțelege că legea e una pentru toți, societatea va fi mereu în pericol.



    Parchetul efectuează urmărirea penală privind infracțiunea de distrugere din culpă.

  • Aproape 40 de persoane la spital, după incendiul din clubul Bamboo

    Aproape 40 de persoane la spital, după incendiul din clubul Bamboo

    Aproape 40 de persoane la spital, după incendiul din clubul Bamboo



    Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo din București. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov, 38 de persoane au ajuns la spital în urma incendiului, dintre care 21 de victime transportate de SMURD și SABIF, iar 17 cu mijloace proprii.



    11 victime ale incendiului din Bamboo au fost depistate cu intoxicare și hipotermie până în prezent, informează reprezentanții ISU București.



    Starea de sănătate a singurului pacient intubat în urma incendiului de la clubul Bamboo a evoluat bine, acesta fiind deconectat de la aparate, a anunțat, sâmbătă dimineață, șeful DSU, Raed Arafat.



    Linie telefonică specială



    La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital, informează ISU București.



    Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat sâmbătă dimineață că incendiul de la clubul Bamboo este sub control, dar că mai există câteva puncte care mocnesc, asupra cărora pompierii intervin în continuare.



    Urmărire penală in rem



    Parchetul de pe lângă Tribunalul București a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru distrugere în dosarul privind incendiul de la clubul Bamboo, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al instituției Alexandru Georgescu. Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbușită în cea mai mare proporție.