Ferentari – cel mai
sărac şi problematic cartier al Bucureştiului.
Renumit pentru violenţa domestică, prostituţie, consum şi trafic de droguri,
sărăcie şi analfabetism. Ce şanse la o viaţă normală au copiii născuţi şi
crescuţi aici? În cartierul Ferentari se derulează câteva proiectele sociale
venite în sprijinul acestor copii, dar şi al adulţilor de etnie romă care
trăiesc aici.
Ionuţ
Oprea este de profesie actor. În urmă cu şase ani, a început să ţină cursuri de
teatru, în calitate de voluntar, la Clubul de Educaţie Alternativă, program al
ONG-ului Policy Center for Roma and Minorities. Clubul a fost creat pentru
copiii aflaţi în situaţii de risc care trăiesc în zonele de tip ghetou din
Ferentari. Ajuns în acest program întâmplător, Ionuţ Oprea a reuşit, în timp,
să depăşească diferenţele culturale şi să se apropie de aceşti copii, pentru
care teatrul a devenit o formă de terapie: Eu am venit cu setul meu de valori, de
cunoştinţe şi cu educaţia mea şi am nimerit într-un loc în care valorile mele
nu prea erau valabile. Aici, lumea este puţin răsturnată din acest punct de
vedere. În mediul din care vin, educaţia este privită ca un lucru bun, firesc,
de care trebuie să ai parte cât mai mult. Ori aici este o muncă să convingi
atât puştii cu care lucrezi, cât şi pe părinţii lor, că educaţia poate să fie o
cale şi poate să fie o soluţie pentru a ieşi dintr-o situaţie dificilă. Sincer,
nu ştiu dacă i-am convins încă. Tot ce pot face este să apar în fiecare zi aici
şi să spun aceleaşi lucruri. Şi să insist. Nu-mi garantează nimeni niciun fel
de succes, nu-mi garantează nimeni că am schimbat ceva.
Şi
totuşi succesul începe să se vadă deja şi confirmări ale valorii muncii lui
Ionuţ încep să vină: Una dintre mulţumirile cele mai mari este
Nicoleta. De la început, am observat în ea o atitudine faţă de viaţă şi faţă de
mine şi de activitatea aceasta cu teatrul care m-a făcut să cred că poate să
fie un lider. Am văzut cum se raportează ceilalţi la ea, cum se raportează ea
la ceilalţi. Ea îmi dă cele mai mari speranţe, pentru că a început să scrie, se
informează, compune muzică, deja s-a apucat să scrie o piesă de teatru… Şi ea
e doar un exemplu. Mai sunt în trupă puşti care încep acum, după câţiva ani,
să-şi descopere diferite aptitudini şi să-şi găsească un loc în interiorul
trupei. Unul face pe regizorul tehnic, altul se ocupă cu afişul şi cu imaginea,
unul e responsabil de disciplina de la repetiţie… Fiecare îşi descoperă un
rol în trupă. Şi lucrurile acestea mă fac să merg mai departe.
Nicoleta
Ghiţă, unul din marile succese ale lui Ionuţ Oprea, are 18 ani şi a început să
urmeze cursuri de teatru încă înainte de venirea lui Ionuţ în Ferentari. A
simţit de mică faptul că teatrul este pasiunea ei şi a demonstrat deja cât de
talentată este. A trecut prin momente foarte grele copil fiind şi munceşte de
la 15 ani. Acum pot să spun că mă simt într-un fel împlinită,
pentru că am evoluat foarte mult. De la copilul acela nesuferit, care nu plăcea
pe nimeni şi nimeni nu-l plăcea să ajung să am prieteni, cunoştinţe, să fiu
plăcută pe oriunde merg… Şi acum să îmi placă şi mie oamenii! E o schimbare
totală. Şi pot să spun că, atunci când îl văd pe Ionuţ că e mândru de mine, mă
face să fiu şi eu mândră de mine. Dacă
Ionuţ m-a bătut la cap vreo trei, patru luni să mă apuc să fac storytelling,
până la urmă m-am apucat de gura lui şi am observat că eu prin asta mă exprim,
prin asta mă descarc pe mine, ca persoană. De multe ori, sunt anumite poveşti
pe care le scriu şi le postez pe Facebook şi sunt unele în care scriu doar
pentru mine, să îmi descarc problemele mele, ce mi se pare mie că s-a schimbat,
frustrările… Pe lângă asta, sunt pasionată de muzică şi mi-ar plăcea să merg
în zona muzică şi teatru.
Daniela
Vlăsceanu are 34 de ani şi trei copii. S-a născut şi a crescut în Ferentari. Se
implică de peste opt ani în ajutorarea celor care au nevoie de un sprijin, iar în
iunie 2016 a contribuit la crearea unui centru comunitar în cartier, deschis,
desigur, întregii comunităţi. Aici desfăşoară cu copiii activităţi recreative,
îi ajută la teme, organizează serbări, strânge donaţii… Acum îşi doreşte să
strângă bani să îi ducă într-o tabără la vară. Lucrează cu aproximativ 25 de
copii, cei mai mulţi cu vârste între 6 şi 12 ani. Şi-a propus să meargă cu ei
până la capăt, adică să îi vadă, dacă se poate, la liceu, la facultate.
La
centrul comunitar vin şi adulţii. Mulţi nu au acte sau au copii consumatori de
droguri. Principala problemă? Sărăcia, desigur. Daniela Vlăsceanu Din cauza
sărăciei nu au asigurări medicale plătite, nu pot merge la medic, nu pot merge
la spital. Nu au niciun venit. Şi bolnavi, şi amărâţi… Nu am schimbat şi nici
nu o să schimb eu cartierul Ferentari, dar consider că aşa, câte un pic, câte
un pic fiecare putem să facem ceva. Fie am putut ajuta pe cineva să îi facem
acte, fie s-au mai ivit proiecte de la alte organizaţii… Acum, cinci persoane
în vârstă primesc mâncare o dată pe săptămână de la o altă organizaţie. Măcar
atât… dacă ştiu că o dată pe săptămână se duce cineva şi le duce două sacoşe
cu mâncare, tot e ceva decât nimic. Sau când nu au niciun act şi îi poţi ajuta
să îşi facă un certificat, un buletin şi se pot duce să îsi ia un ajutor
medical, o pensie….
Tot de la Daniela am aflat că în ultima vreme în
cartierul Ferentari îşi desfăşoară activitatea câteva ONG-uri, atât pe partea
de consiliere a consumatorilor, cât şi de acompaniere pentru obţinerea actelor
de identitate. De ce ar fi nevoie ca să se schimbe lucrurile mai mult în
Ferentari? Nici nu ştiu cu ce să încep… Locuri de
muncă pentru oameni, să aibă din ce să trăiască. Şcoli mai dotate, să nu mai
cadă tavanul pe copii. Noi avem câteva şcoli în cartier, dar care sunt la
nivelul de… Ferentari. Copiii vin la şcoală, dar nu mi se pare că învaţă prea
multe lucruri. Cred că e nevoie de profesori mai bine pregătiţi… Policlinici… ca să nu mai zic spital, în
Ferentari e deja prea mult.