Tag: Clubul Italian de Afaceri

  • Opinii despre fraternitatea româno-italiană

    Opinii despre fraternitatea româno-italiană

    Fraternitatea
    româno-italiană nu se oglindeşte în simplul fenomen migrator dinspre Italia spre
    România şi dinspre România spre Italia – a afirmat, duminică, reprezentantul Romei la Bucureşti, Marco
    Giungi. Relaţiile dintre cele două popoare au rădăcini mult mai adânci, dincolo
    de cei peste zece ani de când România se află în Uniunea Europeană, răstimp în care un număr foarte mare
    de români au ales să trăiască în Peninsulă. Românii şi italienii – a punctat
    diplomatul italian – sunt extrem de asemănători nu doar prin limba pe care o
    vorbesc, ci şi prin modul în care gândesc sau prin felul în care înfruntă
    problemele vieţii. Or, atunci când este sărbătorită fraternitatea
    româno-italiană, este sărbătorită, de fapt, fraternitatea lor latină istorică -
    a conchis Marco Giungi, care a participat, la Cluj-Napoca la un
    eveniment organizat de Clubul Italian de Afaceri, a cărui temă a fost fraternitatea
    italo-română la un deceniu de la aderarea României la Uniunea Europeană, temă
    inclusiv a unei cărţi lansate cu aceeaşi ocazie.

    Printre vorbitorii la
    eveniment s-a numărat şi comisarul european pentru Politică regională, Corina
    Creţu, care a declarat, la rândul său, că prezenţa celor peste un milion de români
    în Italia reflectă cel mai mare fenomen migrator de succes din istoria italiană. S-au
    integrat foarte rapid, sunt muncitori, eficienţi, respectaţi, au reuşit să
    participe la viaţa politică şi socială a comunităţilor din care fac parte, se înţeleg şi conlucrează, totodată, foarte
    bine cu compatrioţii lor din alte ţării europene occidentale – a spus
    Corina Creţu. La jumătatea lunii
    februarie, actualul vicepremier şi ministru italian de Interne, Matteo Salvini,
    îi surprindea atât pe români, cât şi pe compatrioţii săi: după ce, în
    cariera sa de politician, avusese declarații controversate la adresa străinilor
    și în câteva rânduri chiar a românilor din Italia, cu ocazia preluării de către
    România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, Matteo Salvini a schimbat abordarea. Românii – a spus şi el atunci – reprezintă comunitatea cea
    mai numeroasă din Italia, dar şi cel mai bine integrată din punct de vedere
    economic, cultural şi comercial. De aceea – a precizat Matteo Salvini – este de
    datoria sa ca, în fiecare zi, să protejeze majoritatea covârşitoare a
    românilor, oameni de treabă, izolându-i şi pedepsindu-i pe acei puţini
    infractori care reuşesc să le păteze acestora imaginea.

    Să amintim că relaţiile
    româno-italiene se desfăşoară sub semnul unui Parteneriat Strategic Consolidat,
    semnat de miniştrii de Externe ai celor două ţări la 9 ianuarie 2008. În timp, contactele
    politice au fost frecvente şi variate, la fel şi schimburile
    cultural-ştiinţifice. Economic, Italia este unul dintre principalii parteneri
    ai României, atât prin prisma schimburilor comerciale, cât şi prin cea a
    investiţiilor.