Bianca Iorga este
sportivă în cadrul Clubului Rapid, la karate, şi elevă în clasa a 12-a la
Colegiul Naţional de Informatică Tudor Vianu din Bucureşti. Studiază la
profilul de matematică-informatică şi se pregăteşte pentru admiterea la Universitatea
Politehnică din Bucureşti. Cea mai mare pasiune şi un adevărat stil de viaţă le
reprezintă, însă, sportul denumit karate. Bianca nu îşi aminteşte de momentul
în care a început să practice acest sport, fiindcă a însoţit-o, practic,
întreaga viaţă. Vine din familie. Părinţii mei au fost şi
încă sunt karatişti. Au înfiinţat secţia de karate a Clubului Sportiv Rapid,
în 1992. M-am născut într-o zi de vineri, iar luni dormeam deja în sala de
antrenamente, pe o păturică. Este ceva ce fac de mică, ceva ce am văzut acasă,
inclusiv fratele meu face parte din lotul României. Niciodată nu m-am gândit
cum ar fi viaţa mea fără karate. A venit pur şi simplu, normal. Mergeam de mică
cu mama la antrenamente, nu pot să spun o vârstă la care am început să practic
acest sport. De când mă ţineam pe picioare, încercam să imit. A fost ceva ce a
venit natural.
Karate a început ca un sistem japonez comun de luptă şi a fost atestat încă
din secolul al 14-lea. Deşi a ajuns să fie practicat în marile săli de
competiţie din întreaga lume, karate rămâne, mai presus de toate, un sport al
minţii. Explică Bianca Iorga Karate-ul a fost, la
origine, lupta cu mâinile libere, derivând de la partea de samurai cu arme. A
fost lupta oamenilor de rând. Acum, a devenit un sport, care trebuie să aibă şi
părţi de spectacol şi, într-adevăr, este o luptă a minţii. Deşi stăpâneşte
deja toate tehnicile din karate, Bianca Iorga mărturiseşte că nu doar
antrenamentul continuu asigură un loc pe marile podiumuri. De la nivelul atins
la 13-14 ani, nu mai ai ce să înveţi din punct de vedere tehnic, ci micile
detalii şi mentalitatea. Este o luptă mentală, este o luptă a psihicului. Este
vorba de duritatea şi de dorinţa care apare în sufletul fiecăruia. Diferenţa nu
o face antrenamentul, pentru că, la nivel înalt, de campionat mondial, nimeni
nu se duce nepregătit. Toată lumea are aceeaşi pregătire, dar diferenţa este
făcută de pasiune, dorinţă, psihic. Clar, medalia se câştigă în orele de
antrenament, dar 60%, pot să spun, contează psihicul.
Care a fost cea
mai mare realizare a karatistei Bianca Iorga de până acum? De curând, a
înregistrat o performanţă importantă pentru România, la Campionatul Mondial
organizat în America de Sud. Fără nicio ezitare, spun că cel mai
frumos moment a fost acum, de curând, când am obţinut, la Campionatul Mondial
din Chile, locul 5. Dar a venit după o decepţie, aş spune destul de mare, din
februarie, când am fost la Campionatul European. Aveam foarte mari aşteptări de
la mine, m-am antrenat foarte mult, cu eforturile care sunt necesare în orice
performanţă, dar am pierdut din primul meci, cu o sportivă care, la rândul ei,
a pierdut în următorul meci. Nu m-am gândit la asta, şi a fost un moment destul
de greu pentru mine. Mă concentrez, mai ales, să pot să las în urmă ce a fost,
să mă gândesc că am pus stop şi să mă pregătesc pentru Campionatul Mondial.
Deşi face
performanţă în karate, Bianca Iorga recunoaşte că este tentată, ca orice
adolescent, şi de noile tehnologii. Despre smartphone, crede că este un
instrument cu adevărat cronofag, motiv pentru care a ales să îl folosească mult
mai puţin decât o făcea până acum. Eu am constatat că, la sfârşitul unei
săptămâni, în medie, petreceam cam patru ore dintr-o zi pe telefon. M-am gândit
că măcar două ore dintre cele patru petrecute cu nasul în telefon, dacă le-aş
fi folosit la orice altceva, deja aş fi salvat foarte mult timp. Am început să
îmi limitez aplicaţiile pe telefon, muzică încerc să nu mai ascult, ci să îmi
instalez cărţi audio de diferite feluri. Încerc să fiu cât mai practică cu
timpul meu, astfel încât să am timp de toate. Telefonul mi se pare o distracţie
foarte mare.
Performanţa în
orice domeniu necesită multe sacrificii, dar şi tenacitate şi dorinţa de a
reuşi în ciuda oricărui impediment. Ce mesaj le transmite tinerilor de vârsta
ei, care se simt conduşi de o pasiune? Bianca Iorga Dacă nu încerci, nu
ai de unde să ştii. Mi se pare foarte frustrant să îţi pui, peste un anumit timp,
întrebarea: Cum ar fi fost dacă încercam, dacă aveam curajul? Mai bine să
regreţi că ai făcut ceva, decât să regreţi ceea ce nu ai făcut. Ai curajul,
luptă pentru ceea ce simţi că vrei să faci, luptă pentru ceea ce gândeşti şi nu
lăsa pe nimeni să îţi spună ce nu poţi să o faci. Dacă cineva îţi spune că nu
poţi face un anumit lucru, fă-o de două ori mai bine şi întoarce-te să-i
zâmbeşti.
În afară de
karate, Bianca Iorga este implicată, tot din copilărie, şi în cercetăşie, iar
momentan este ajutor de lider pentru elevii claselor 5-8. Apropierea de natură,
dezvoltarea în interiorul unei comunităţi care funcţionează după reguli bine
stabilite, dar şi mişcarea în aer liber fac şi ele parte, alături de karate,
din stilul de viaţă al Biancăi Iorga.