Tag: Cluj gothic

  • Clujul turistic

    Clujul turistic

    Ne oprim azi în partea
    central-vestică a României, într-o zonă foarte ofertantă din punct de vedere
    turistic. Cluj-Napoca este un oraș cu totul special, un mare centru universitar
    și foarte căutat zilele acestea, aici organizându-se în prima parte a lunii
    septembrie unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din Europa. Karin
    Elisabeth Hann, de la Centrul de Informare și Promovare Turistică al
    municipiului Cluj-Napoca, spune că farmecul aparte este conferit și de istoria
    de aproape două milenii a locului. Această istorie se vede la pas, în
    plimbările pe care un turist le poate face.

    Poate să aleagă
    diferite trasee: Clujul gotic, Clujul baroc sau Traseul piețelor istorice,
    Traseul edificiilor religioase și al palatelor. Cu siguranță, Cluj-Napoca este
    unul dintre orașele cele mai accesibile și tentante din Europa, fiind în multe
    topuri europene și mondiale în ceea ce privește calitatea vieții, politicile
    urbane și cele de tineret. Pentru un turist, orașul nostru are cam toate
    ingredientele necesare pentru a fi atractiv. Orașul medieval s-a dezvoltat în
    incinta fortificată cu turnuri și bastioane asemenea altor orașe vechi din
    Transilvania. Cluj-Napoca a devenit apoi un oraș locuit în mare parte de
    maghiari și români, iar, după Primul Război Mondial, orașul a intrat în
    componența regatului României.


    Marea majoritate
    a clădirilor din Cluj-Napoca sunt renovate printr-un program început acum
    câțiva ani și sunt în proprietate privată. Prin accesarea fondurilor europene
    s-au făcut multe modernizări. De exemplu, aici a fost inaugurată prima stradă
    smart din România. Aceasta dispune de sistem de irigare cu senzori, de un
    culoar pietonal modern, cu prioritizarea mijloacelor de transport nemotorizate.
    Sunt puse la dispoziția localnicilor și turiștilor patru locuri pentru
    încărcarea automobilelor și bicicletelor sau trotinetelor electrice, Wi-Fi
    gratuit și prize USB pentru încărcarea dispozitivelor mobile. Karin Elisabeth
    Hann, de la Centrul de Informare și Promovare Turistică al municipiului
    Cluj-Napoca. Orașul nostru este gazda unor evenimente de
    top, cum sunt Festivalul Untold, Festivalul Electric Castle, care are loc la
    Castelul Bánffy, de lângă oraș, Jazz in the park, Festivalul Internațional de
    Muzică Sonoro, Festivalul Mozart, Festivalul Internațional de Film Transilvania
    sau Festivalul Teatrelor de Păpuși.


    Turistul poate
    găsi în județul Cluj o ofertă completă a turismului în natură, a celui de
    aventură și a celui de nișă. Karin Elisabeth Hann. Există Ținutul
    Fluturelui Albastru, care e un brand de microregiune și reunește 12 comune din
    Valea Someșului Mic. Acest brand promovează patrimoniul natural și antropic,
    dar și oamenii locului. Există acolo anumite festivaluri locale cum ar fi cel
    al magiunului de prune, preparat printr-o tehnică tradițională, pe foc de
    lemne, fără zahăr. Se organizează un Festival al Lavandei, dar și picnicuri în
    gospodăriile tradiționale, mese tradiționale sau aristocrate, tabere de dans și
    multe altele. Aș aminti apoi Țara Calatei, o zonă preponderent maghiară, care
    cuprinde partea vestică a județului Cluj și o parte din sudul județului Sălaj.
    Este renumită prin ornamentele regăsite în portul local dar și în gospodăriile
    locale tradiționale. Nu în ultimul rând, aș aminti cetățile ridicate în Țara
    Călatei: Cetatea de la Bologa, Cetatea de la Aghireșu, Cetatea Liteni, Cetatea
    Fetei sau Cetatea Gilău. Sunt și anumite muzee locale săsești care sunt unice
    în această parte de țară. Aș putea să amintesc Muzeul Bivolului, din comuna
    Baciu, Muzeul Arhaic, din satul Vlaha, moara de apă din Bologa.


    Pe lângă
    informațiile de pe site-ul visitcluj.ro, tradus în mai multe limbi de
    circulație internațională și regională, Centrul Național de Informare și
    Promovare Turistică mai pune la dispoziția turiștilor cu titlu gratuit acces la
    internet, baza de date cu unitățile de cazare și organizatorii de evenimente,
    hărți, pliante și broșuri.