Tag: Codurile Penal si de Procedura Penala

  • Retrospectiva săptămânii 28.07. – 03.08.2019 UPDATE

    Retrospectiva săptămânii 28.07. – 03.08.2019 UPDATE

    Cazul șocant al dispariției celor două fete din Caracal a fost discutat
    în CSAT.


    La Bucureşti, în analiza făcută în cadrul şedinţei CSAT s-a constatat că instituţiile care au responsabilităţi în domeniul securităţii cetăţenilor nu au funcționat cum trebuie în cazul dispariţiei a două fete de 15, respectiv 18 ani, de la Caracal.

    Preşedintele Klaus Iohannis a precizat că a existat o serie de deficiențe și a solicitat
    Guvernului ca, până la finalul lunii august, să elaboreze măsuri, norme şi
    proceduri de reacţie rapidă şi corelare a tuturor instituţiilor implicate,
    pentru ca astfel de tragedii să nu se mai repete. Una din fete, răpită pe 24 iulie, a reuşit
    să sune a doua zi la numărul unic 112, gestionat de Serviciul de
    Telecomunicaţii Speciale.

    STS nu a putut stabili locul exact în care se afla, iar
    operatorul şi, apoi, poliţistul cu care i-a făcut tinerei legătura telefonic,
    nu au ştiut să gestioneze cu profesionalism situaţia. Au trecut 19 ore de la
    primul apel al fetei la 112 până când poliţiştii au descins în imobilul lui
    Gheorghe Dincă, despre care fata a spus că a răpit-o şi violat-o.

    Direcţia de Investigare a Infracţiunilor
    de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a anunţat, sâmbătă, că, în urma
    analizelor asupra oaselor calcinate ridicate de la domiciliul lui Gheorghe
    Dincă, a rezultat profilul genetic al tinerei respective. Într-o postare pe
    Facebook, unchiului acesteia, persoană publică, a precizat că va cere o
    contraexpertiză internaţională.

    Ministrul de Interne, Nicolae Moga, şi directorul STS, Ionel Vasilca,
    şi-au dat demisia, iar şeful Poliţiei Române, Ioan Buda, a fost demis, la fel şefi
    ai poliţiei locale, precum şi prefectul judeţului Olt, în care se află oraşul
    Caracal.

    Între timp, procurorul care a instrumentat
    iniţial cazul a fost suspendat din funcţie, iar dosarul a fost preluat de
    structura centrală a DIICOT, având în vedere complexitatea lui. În
    paralel, ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, a declarat că printre
    măsurile aflate în pregătire se numără trecerea Sistemului Naţional Unic pentru
    Apeluri de Urgenţă 112 de la STS la MAI pentru a nu se mai pierde timp cu
    transferul apelului către Poliţie, Ambulanţă sau Pompieri.


    CCR a decis că modificările aduse
    Codurilor Penal si de Procedură Penală in Parlamentul de la Bucuresti sunt
    neconstituţionale în ansamblul lor.


    Modificările aduse
    Codurilor Penal şi de Procedură Penală în Parlamentul de la Bucureşti sunt
    neconstituţionale în ansamblul lor – a decis Curtea Constituţională a României.
    Judecătorii consideră că parlamentarii nu şi-au exercitat obligaţia de a corela
    modificările aduse Codurilor cu deciziile pronunţate anterior de CCR.
    Proiectele vor fi trimise în Parlament pentru a fi puse în acord cu deciziile
    Curţii.

    Modificările codurilor penale au fost contestate la CCR de preşedintele
    Klaus Iohannis şi de USR şi PNL (în opoziţie), ce afirmă că prin
    aceste proiecte de lege promovate de majoritatea PSD-ALDE se aduc asupra
    legislaţiei penale peste 300 de modificări, pe care le califică drept nocive. Curtea
    a amânat de şapte ori luarea unei decizii în acest caz.

    Printre modificările
    contestate din Codul Penal amintim reducerea considerabilă a termenelor de
    prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiuni cu un pericol social
    ridicat, concomitent cu reducerea termenului de prescripţie specială, mai
    exact, înjumătăţirea acestuia. De asemenea, înjumătăţirea pedepselor pentru
    delapidare şi abuz în serviciu, dacă autorii faptelor acoperă prejudiciul până
    la rămânerea definitivă a hotărârii, deci nu ca dovadă de îndreptare,
    dezincriminarea neglijenţei în serviciu.

    Modificările aduse Codului de
    Procedură Penală se refereau, între altele, şi la informaţiile obţinute în baza
    mandatelor de securitate naţională, care nu mai pot fi utilizate în dosare de
    drept comun, chiar dacă este vorba despre corupţie, viol sau omor.



    Peste 350 de mii de fani ai muzicii electro-dance sunt așteptați la Cluj-Napoca (nord-vest) la cel mai mare festival de
    muzică electronică din România – Untold.


    Cel mai mare festival de muzică
    electronică din România – UNTOLD – a
    început, joi, la Cluj-Napoca
    (nord-vest). Organizatorii promit show-uri de
    neuitat la care sunt aşteptaţi în
    jur de 350.000 de persoane în toate cele patru zile de distracţie, care vin din
    peste 100 de ţări pentru
    a-i vedea pe cei peste 200 de artişti pentru care au fost amenajate 10 scene.

    Una dintre cele mai mari scene din Europa este
    amplasată în interiorul stadionului Cluj Arena. Evenimentul are un buget de aproximativ 14 milioane de euro. Ajuns
    la a cincea ediţie, Untold, este un
    festival cunoscut atât pentru calitatea muzicii oferită de cei mai buni DJ din
    lume, cât şi datorită efectelor de lumini. Printre cei mai așteptați artiști la
    festival se numără Robbie Williams și Armin van Buuren.



    La Mamaia, pe litoralul românesc al Mării Negre, a început târgul
    de carte Gaudeamus.


    Târgul de Carte Gaudeamus Litoral, organizat de Radio România și aflat la a 11-a ediţie,
    îşi aşteaptă vizitatorii în Mamaia, cu oferte tentante de la zeci de edituri. Ei sunt aşteptaţi, timp de cinci zile, cu numeroase cărţi la
    reducere, cu evenimente speciale, lansări şi prezentări de carte, dar şi
    spectacole în fiecare seară, recitaluri ale unor apreciaţi interpreţi de muzică
    uşoară şi populară, precum şi demonstraţii de dans. Unul din proiectele sale de
    succes este Cărţile se întorc acasă, prin care vizitatorii pot dona
    cărţi care vor ajunge la cei ce nu-şi permit să le cumpere.



    Jucătoarea de
    tenis Simona Halep a fost decorată cu Ordinul
    Naţional ‘Steaua României’ în grad de cavaler.


    Preşedintele Klaus Iohannis a decorat-o pe jucătoarea de
    tenis Simona Halep cu Ordinul Naţional ‘Steaua României’ în grad de cavaler. Șeful
    statului i-a conferit sportivei această distincţie în semn de ‘înaltă apreciere
    şi recunoaştere pentru câştigarea Trofeului de Tenis de la Wimbledon, pentru
    rezultatele sportive excepţionale obţinute de-a lungul carierei, pentru
    desăvârşirea poziţiei în rândul celor mai bune jucătoare ale lumii, precum şi
    pentru talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul puse în slujba
    afirmării sportului românesc pe plan internaţional şi popularizării acestuia în
    rândul tinerilor.

    În prezent pe locul 4 WTA, Simona (27 de ani) a fost
    lider mondial al tenisului feminin mondial în două rânduri, între 2017 și 2019. A
    ocupat această poziție timp de 64 de săptămâni, fiind, din acest punct de
    vedere, a zecea din istorie în clasamentul longevității ca lider al
    circuitului. Alaturi de Wimbledon 2019,
    ea a mai castigat, anul trecut, un turneu de Mare Slem, cel de la Roland Garros.