Tag: Cola Fudulea
-
Pirmithi-S-cutrimburarâ munțâl’i – daua parti
S-cutrimburarâ munțâl’i – daua parti
di Cola Fudulea
pirmith spusu di Cristian StereDi tahina, Dami s-andridzea s-easâ la numtâ. Suntu trei sâptâmâñi di cându avea fudzitâ la oi. Vini tu cripata-a hâryiil’iei, ma nu putu s-u veadâ pi Haida, vițina a lui cari, asearnoaptea, nu s-avea turnatâ acasâ di la numtâ. U lo unâ tetâ, ta s-doarmâ la ea:
– Iu va nedz, tâș tu mardzina di hoarâ, tora, tu ziga a noaptil’iei! Va s-dorñi la noi! Ș-aclo iu șideț voi… pisti munti… nu puteaț s-arucaț casa nica ma nclo?! dzâsi ea și-ș lo nipoata acasâ, dip aproapea di numtâ.
Cum al Dami nu-l’i si-arâvda pânâ s-yinâ cuscril’i, nchisi câtâ numtâ ninti di prândzu oarâ. Anda alina cârarea di pi mâgulâ, vidzu di alargu câ dâdea cap unâ featâ cu lae cusițâ ș-cu truplu ca vearga… “Ea easti, Haida”, mindui el. Armasi sum un pom și u-aștiptâ:
– Iu nchisiș pi-ahtari chiro? Nu vedz ți ploae yini di câtâ la casili a noastri? u-antribâ el gâilisit dealihea di chiro, ma ș-hârsit câ u veadi.
– Mi pitricurâ s-aduc niheamâ hrisafi, s-andridzem ânveasta.
S-turnâ ș-el. Un vimtu, lișor ș-arați, pimsi trâmbili di niori di pisti dzenuri ș-li dipusi prit vâl’iuri, di adusi scutidea tu mesi di dzuuâ.
Chicutili, mâri ca purnili, nu s-amânarâ ici ș-truoarâ ploaea s-astreasi s-da cu gâleata. Ti niheamâ di oarâ, doil’ii tiniri s-adrarâ udz muceali și-ș câftarâ apanghiu sum lumâchili apitrusiti a unui fag bitârnu. Ma ș-aclo, nu furâ afiriț di chicutli mâri ș-arâț, cari ahurhirâ s-țearnâ di sum lumâchi.– Nu șidzum ici ghini aoa… dzâsi Dami. S-trițem sum stizma a muntilui, aclo tu cireaplu ți s-veadi agnanghea.
Alâgarâ doil’i aclo ș-intrarâ avrapa tu guva di sum piștireauâ, cari, dupâ cum avea avdzâtâ, duțea multu sum munti. Afiriț ghini di ploae, șidea doil’i ș-mutrea la chicutli mâri ți vimtul ahurhi s-li poartâ trâmbi-trâmbi. Bumbunidzârli s-avdza nica ma vârtos, ascâpirârli dipusirâ tu vâl’iuri ș-pisti hoarâ ș-unâ di eali agudi faglu, iu doil’i tiniri avea șidzutâ tu apanghiu niheamâ ma ninti. Giritlu asunâ ti asurdzâri, âl disicâ tu dauâ pârțâ și-l’i deadi foc. Haida s-cutrimburâ și s-aplicâ câtâ Dami.
– Nica niheamâ ma s-șideam sum fag, tora va s-earam pi lumea-alantâ! s-lâhtârsi ea. Avui tihi cu tini.
– Di tora știi tini câ io hiu tihea-a ta? Nu fui tut io ațel cari ti-ascâpâ di moarti, cându aveam maș șapti añi ș-ti trapșu di pi budza-a muntilui di stri casili a noastri? apândâsi el cu boațea mplinâ di vreari și-l’i hârsi dauâli cusițâ di sum câciulâ, pânâ la curaua cari-l’i țindzea mesea subțâri ca nelu.
Dupâ ți ploaea agâlisi, u loarâ iara calea nsus și, cându agiumsirâ, intrarâ catiun la casa a lui ca sâ ș-alâxeascâ strañili udi. Dupâ niheamâ oarâ, dupâ ți s-alâxi tu strañi uscati, Dami tricu ningâ gardul ți dispârța dauâli casi ș-u aștipta ascumtu sum un pom.
Ma Haida s-amâna. Hivritâ di ploaea arați, cicioarli a l’iei ahurhirâ s-treamburâ, dințâl’i sâ-l’i cârțâneascâ. Alâxitâ maș tu naua câmeași, feata s-alinâ pri crivati, s-anvâli cu unâ flucatâ ș-aștipta s-angâldzascâ niheamâ chirolu. Ma heavra nu avea tu imuti s-u-alasâ ahât agoñia ș-tinirlu di nafoarâ, dupâ ți aștiptâ ca vârâ glumitati di oarâ, mindui câ ș-ahâtâ amânari nu-i bunâ.
Cându eara ficiuric, avea intratâ tu casa-a vițiñilor dipriunâ, ma anda l’i-ancl’isi dzați, pârințâl’i a lui âl’i dzâsirâ câ s-adrâ mari ș-câ tora, nu undzeaști s-urdinâ pri aclo, câ dimi aeșțâ au featâ mari, ia, ca mâni-pâimâni, va u mâritâ…
Haida nu ișa din casa ș-inima-a tinurlui ahurhi sâ-l’i batâ cu puteari, suflitlu âl’i si umplu di niarhati. Si stricurâ prit gardu pânâ tu calea ți dispârța dauâli uboari ș-di-aoa, afirit pi dupâ l’ianurli ți duțea pânâ la scâri, tinirlu dișcl’isi ușa ș-ahurhi s-u caftâ prit udadz și sâ-l’i greascâ.
U-aflâ tu udâlu cu hârari, iu truplu a l’iei, ascuturat di heavrâ, s-bâtea sum flucatâ ca pescul yiu, mizi scos pi uscat. Di sum anvâlimintu, cu boați câhtitâ ș-trimburatâ, s-avdza cum Haida s-plândzea:
– Ñi-u-arcoari! Ñi-u-arcoari!
Dami duchi câ nu știi ți s-adarâ, câ s-chiru dip, ș-ahurhi s-andreagâ ma ghini flucata pi mârdziñi, ta s-nu-aibâ pri iu s-intrâ arcoarea. Mâna al’i si dânâsi pi dzânucl’iul ți avea ișitâ niheamâ afoarâ ș-cari ardea ca foclu. Niți câ duchi cum mâna l’i-arâchiușurâ ma nsus, pi mesi, pi umiri cum intrâ sum doagâ ta s-u ngâldzascâ cu truplu-a lui. Ea s-hipsi tu el, budzâli s-câftarâ agiuni și s-astulcinarâ ș-tu crivatea agiumsâ unâ vatrâ mplinâ di jar, sândzâli tinirescu ahurhi s-hearbâ, foclu ș-pira tuchirâ tu unâ, dauâli sufliti ți, di multu chiro, eara anicati di vreari.
Dupâ ți chirolu s-limbidzâ, curcubeulu iși pisti muntili di stri casa a nicuchirlui cu numta. Tu uborlu azvurnuit, ca tu munțâ, apa cură agoñia câtâ văl’iuri, di dzâțeai că niți nu tricu pri aclo, ș-soarli di vearâ ahurhi s-angâldzascâ diznou cu puteari. Cându Dami agiumsi la numtâ, corlu eara trei dipli. Tu caplu di cor eara un bârbat, analtu ș-pâltâros, cu perlu mutat fuviros, ocl’il’i umflaț, narea ca un combar ș-cu mustățli așțâti pânâ dupâ urecl’i. Ningâ el, unâ nveastâ mușatâ, s-u beai tu scafâ, acâțat di curaua-a l’iei un tinir analtu, distorsu ș-anustu di mârit ți eara ș-ningâ aestu un ñicudzancu urut s-ti l’ia puvria. Eara fumeal’ia-a Celniclui, cari anvârti corlu di multi ori, cându mul’iari-sa, di itia-a cicioarlor dip astrâmbi s-afirea s-gioacâ, ama di pi mardzini âl’i mutrea mâritâ, zori mari!… Cându agiumsirâ ningâ ațea di pi mardzinâ, tutâ aestâ fumeal’i s-alâsă din cor și-l’i deadi caplu a nunlui cari ascoasi grangheadzl’i ta s-gioacâ. Celniclu âș lo taifa, s-trapsi nanâparti di lumi, ca omlu cari, dupâ ahât gioc, va s-l’ia niheamâ avrâ ș-niți că bâgă di oarâ cum dișcl’isi unâ muabeti cari, di tahina, tut âl’i șidea pi limbâ. Dip atumțea, Dami, cari șidea di zbor cu un cusurin ver di-ali Haidi, prot soț cu el, avdzâ, di alantâ parti a l’ianurâl’iei, boa- țea-a Celniclui:
– Âl’i vâtâmâm dip cu nveasta-a noastrâ! La numta aestâ, maș noi him! Noi, ș-altu nu!
– Vahi avem tihi ș-ti aestu, ñiclu, gri mul’iari-sa.
Celniclu mutâ caplu nica ma ndzeanâ și, prit hohuti di-arâdeari, l’i-apândâsi:
– Tihea nâ iși an cali… Cascâ tini gura… că el’i suntu suntu dip etiñi…
– Tini ai adratâ vârâ pruxinil’i, peascumta di noi, maca azburăști ași! ahurhi s-giudicâ mul’iari-sa.
– Nica nu… ma-ñi bâgai tu imuti d-u fac…
– Ai, ș-nu nâ hearbi ahât! Cari s-hibâ ațea featâ? Di aoa? Nu poati s-hibâ dit aestâ hoarâ…
– Nu maș câ easti dit hoara aestâ… ma ș-dip dinintea-a voastrâ easti… u țânu el nica pi sicret, dealihea sâ-l’i hearbâ nica niheamâ…
– Cari, lâi? aurlâ mul’iari-sa, ași di multu, că s-avdzâ ș-multu ma nclo di l’ianura iu Dami ș-bunlu-a lui soț eara maș ocl’i ș-urecl’i.
Cu boațea cama apridunatâ di a mul’iari-sai, Celniclu s-prideadi:
– Mea… ațea di ningâ grambo… Dzâ, cara s-poț, câ nu țâ ari hari! Ai… voi s-u avdu ș-pi aestâ…
Tutâ fumeal’ia-a a Celniclui își arucâ mutrita câtâ Haida. Tu ațea ca oarâ, cum eara adetea, soia di la featâ giuca grambolu ș-feata, ca unâ vearâ cu nveasta, cum eara, giuca dip ningâ el… Ș-cându, tu alantâ parti di l’ianurâ, Dami ahurhi s-treamburâ tut, cu trup ș-cu suflit, nicuchira a Celniclui dzâsi:
– Bunâ easti feata… s-lâ bâneadzâ pârințâlor… ma nu-i trâ noi…
– Ia mutrea-u mușata iu eara! Dupâ ți u-aspârseși dâmara, va s-ti minduești niheamâ s-u ndrez! s-nârâi Celniclu, cari ștea ghini cusurea-a nicuchirâl’iei, dimec că nu poț s-l’i-ancl’idz gura cu unâ cu dauâ…
– Nu țâ vedz narea ca combarlu! ansâri uruta mul’iari ți ștea ghini că bârbat-su nu u da ici di mânar ș-ti ațea dipriunâ s-ancâcea cu el. Io vream s-dzâc altuțiva… ș-el etim cu pizuearea! Dapoea, cum s-nu-ț yinâ s-crechi! Vream s-dzâc câ feata nu-ari cusuri tu ñiatâ… ma nu easti ti noi… că easti dit casâ multu oarfânâ.
– Easti ea dit casâ oarfânâ că fendâ-su avu taxiratea ta sâ-l’i psuseascâ tuti oili di lângoari ș-cându s-u-adarâ tutiputa la loc, li astrâmuxi zulapea. Ti oarfâñi suntu el’i oarfâñi, ma ca ți pâpâñi avea, di soe mari ș-cu multâ ihtibari…
– Tora… va l’i-aduțem tu minti pâpâñl’i… canda el’i va lâ da avearea!… Că eara pap-tu un haileadz ș-oarfân di l’i-aurla vimtul tu buric, ti-ațea nu-adră socru-ñiu avearea-a loclui… că nu va u-agârșim aestâ câtu-s-bânăm… Mutrea la aeșțâ di tora, că nu cu pap-su dit groapâ va ti bași la gurâ ș-va s-beai arâchia. Va nâ dăm di-arșini, maș că țâ intrâ a ția ân cap unâ glârimi ma mari ca tini?! Nu lâ ndzeaști s-ancuscreadzâ el’i cu noi, avdzâși ma nu-avdzâși?! Ahât ș-taț! s-asplinsi mul’iar-sa și feați semnu cu mâna că muabetea easti dip tâl’iatâ.
– Noi him cu avearea tutâ di pisti loc, ma ficiorlu nâ easti niheamâ ca ciuruc… dimec… bun easti el, ma nu-i vârâ di ațel’i cu multâ ñiatâ… Nu voi ânveastâ cu doarâ. Avem ti yiramati cum lumea niți nu s-anyiseadzâ, ași că tini, prota di prota, va ti badz pri lucru ș-va l’i-adari tut ți nâ adusi tu doarâ nveasta. Dapoea, va s-adari ti dauâli, unâ turlie…
– Cându va ti badz tini pi turțeari ș-țâseari, atumțea s-azburâști! mutâ iara boațea mul’iari-sa.
– Va ș-toarcâ ea singurâ… ș-va ș-țasâ fârâ agiutorlu a tâu, ași câ nu ti adu ași ca mitral’iera. Dupâ ocl’i s-veadi că feata aestâ casti hitrâ foc… Nu s-poati s-nu-aibâ ș-acâțâturâ tu lucru, nu vru si s-alasâ ș- Celniclu.
Dami lu-acâțâ di braț pi soțlu-a lui și lu-astreasi cu puteari…
– Ți-ai, lăi, di mi-astrindzâ ași! s-deadi nanaparti soțlu.
– Du-ti ș-dzâ-l’i ali Haidi, că voi s-azburâscu cu ea!
– Iu va u-afli tini pi cusurinâ-mea ta s-poț s-faț muabeti cu ea, dicara easti la numtâ di-aproapea ș-tini mâni, nica nicântaț câcoțl’i, va sâ nchiseșit câtâ stani?
– Aoa! Dip aoa la numtâ! âl pâlâcârsi Dami.
Soțlu, curmat di ñilâ, lu-acâță di braț și-ș mul’ie dip boațea:
– Dame, tini para earai un fronim… apridunâ-ti niheamâ. Vrei s-vâ fâțeț di-arșini? Ia, stăi tini aoa… ma s-nu ti miñi ici di-aoa!… că io va mi-acaț ân cor ningâ Haida ș-va s-ved ți pot s-adar ti voi…
Dupâ ți giucâ niheamâ ningâ cusurinâ-sa vearâ, soțlu al Dami u feați di s-alâsâ di cor ca s-poatâ s-adarâ niheamâ muabeti…
Dami, cu ocl’i patru câtâ el’i, vidzu di alargu că, prota, feata arâsi di s-cutrimburâ di-arâdeari, ma că dip agoñia s-astâl’ie tu prosuplu-l’i apitrusit di fricâ. Dupâ aestâ, feata lu-acâțâ di braț pi cusurinlu ver și ahurhi s-lu- ascuturâ, canda s-ancâcea cu el… Dzâsi ea țiva și s-acâță, avrapa și mplinâ di inati, tu cor, cându cusurin-su ver viñi ningâ Dami. Pârea ca aspâreat…
– Ți dzâsi Haida? ntribâ Dami cu suflitlu etim s-l’i easâ din gurâ.
– Si-l’i dzâț maș ahât: “Tu casa-a Celniclui ni-agiungu io norâ! Nu bânedz io pânâ s-mi isuseascâ el pi urutlu ațel! Ma cum di pitricu el, cându știi ghini că io hiu mârtatâ?! Și… știi dip ghini cu cari hiu mârtatâ…”dzâsi ea și s-acâță tu cor. Dame, ma ți suntu aesti zboarâ dit soni, că nu li-achicâsescu dip.
– Nâ giurâm di multu s-nâ lom… va s-dzâcâ că nu-ș calcâ giuratlu… l’i-apândâsi Dami ș-cându âl’i tricu iara prit mintă că mâni, diznou, ânchiseaști la oi, âl’i si feați lai-câtrani dininti…
Dit cartea “Aeșțâ armâñi – Oamiñi dit Pirmiti” Tom I, Pirmituseri dit Balcañi, 1998, Editura Cartea Aromână.
-
S-cutrimburarâ munțâl’i – prota parti
S-cutrimburarâ munțâl’i – prota parti
di Cola Fudulea
pirmith spusu di Cristian StereCându Celniclu agiumsi Sâmbătâ seara tu hoara viținâ, tutâ lumea s-ciudisi. El nu eara dicât cusurin di-antreilea cu ațel cari adra numta, ma cum intră tu ubor ș-vidzu că fendâ-su a nveastal’iei ațea naua iși avrapa nafoarâ ta s-lu-așteaptâ, cu boațea a lui ca giritlu, cum avdzâ “Ghini viñiși!” apândâsi truoarâ:
– Cu ncherdu ș-hareili! Cât bâneadzâ pârințâl’i a noștri, cusuriñi di-andoilea, him soe dip di-aproapea… Puteam s-nu yin? Cu tuti că voi nu vâ vâtâmat di ahâtâ aradâ, nu-ñi feațit tiñiia s-yiniț ma nghios cu un mes, cându mi adrai prota oarâ socru!
– Nu putum, nu fum aileaț, dimi aveam isozmâtâ tu idyea dzuuâ, l’i-apândâsi nicuchirlu și s-feați că dealihea âl’i pârea arău, cu tuti că ștea ghini că Celniclu nu putea s-azburascâ salami.
– Isozmâtâ di feati! nu s-alâsă avutlu oaspi, l’i-alâsă avrapa mâna-a nicuchirlui ș-mutri deavârliga, cu caplu-ancucutat. Câ nu vrut di nu viñit! Câțe, ma s-agiundzeaț Dumânicâ noaptea și s-șidzeaț vârâ dauâ-trei dzâli, i tutâ sâptâmâna, nu s-putea?
– Nu nâ undzea a nauâ s-alâsăm casa mplinâ di oaspiț și s-lâ dzâțem “Fudziț acasâ, câ ș-noi avem lucru!”
– Avea cari sâ-l’i tiñiiseascâ! Ma, s-li-alâsăm tuti aesti. Io nu hiu chicusit… Mea, viñi!
Dupâ ți alâxi aesti zboarâ, Celniclu, cari eara celnic ș-cu numa ș-cu avearea, analtu cât pomlu di munti, cu prosuplu oacârnu, cu narea ca combarlu ș-cu mustățli șuțâti pânâ dupâ urecl’ii, ansâri mpadi cu lișureațâ tinireascâ ș-cum duchi câ tuț avea armasâ cu gura câscatâ câtâ caruța dip nauâ, chindisitâ ca vârâ poalâ machiduneascâ țâsutâ tu arâzboi di casâ ș-anyilicioasâ di țâ loa videala, ama ș-la doil’i cal’i arachi ți bea niorl’i, s-umflă ca un foali, etim s-plâscâneascâ, ahât ți eara di mârit ș-aestu om.
Cari easti el! Ari vârâ tu hoarili deanvârliga ți s-poatâ s-acațâ cu el tu aveari? Că s-azburaști pisti tut, pânâ ș-ficiurițl’i știu că aestu celnic, nu maș că ari multâ tutiputâ, ma că taha ti ngroapâ tu malâmâ… S-himusirâ tuț s-ascoatâ cal’il’i di la caruțâ și s-l’i-aducâ tu ahuri. Tu idyea oarâ, ahurhi sâ-Ij dipunâ dit caruțâ fumeal’ia: nicuchira cu fața mpluceatâ, minutâ tu boe ș-cu cicioarli astrâmbi, ficiorlu ma mari, niuros, anustu ș-distorsu ca fendâ-su, nveasta aluștui, nica nauâ, cu șalu albu di sirmâ, tricut pi sum curauâ deadun cu hirili di hrisafi, pânâ niheamâ ma nghios di mardzina-a fustanil’iei mușinghinâ di catifé, mușatâ ca vârâ steauâ ș-mâritâ di sucrimi, ș-tu soni, ficiorlu ma ñic, un șcurtic, ampluceat tu fațâ ș-cu cicioarli cârlibăñi, safi mă-sa…
– S-anchirdâseascâ haraua ți u-adraș! al’i ură nicuchirlu, cari ș-el, ca tuț alanțâ cari umplea uborlu, avea armasâ cu mutrita cihtâsitâ câtâ nora a celniclui cari, dupâ ți-s șuțâ cu fața câtâ soarli cari ascâpita, ahurhirâ dublili di pi cheptu s-anyiliceascâ di u-adra ș-ma mușatâ ca steaua… Ca ți nveastâ aleaptâ loat! S-vâ bâneadzâ! bitisi urarea nicuchirlu, dealihea ciudisit di mușuteața cari șidea dinintea a lui, fronimâ ș-andreaptâ ca lumbarda.
– Dip cum nâ undzea! Cata noi ș-ea! apândâsi Celniclu cari mută narea nica ma ndzeanâ.
Ș-cându oaspițl’i, un câti un, chindruirâ câtâ casâ, celniclu dininti, nveasta-ațea naua, marli-l’i hil’i și dupâ el’i ațel’i doi ñicudzañi ș-dip ti arizili, lumea s-ciuciura: “Bo, bo, bo, ca nveastâ loarâ!”…
– Em, ti ți dzâț tini că vinirâ el’i pânâ aoa! Că l’i-aduțea arada?! Cum di nu! Ta s-mâreascâ cu nveasta aestâ naua… și s-lu-ascoatâ tu lumi pi șumuroñilu ațelu sumulai-câtrani ș-u cicioarli cârlibâñi! S-avdzâ unâ boați cu niascumtâ pezâ.
– Ahtari ñic, arap și anustu ficior nu-am vidzutâ pânâ tora! s-ciudisea un altu.
– Ași easti ma, ca mâni pâimâni, va lu nsoarâ ș-pi el cu vârâ armânâ aleaptâ ș-canda lu-avdu pi celniclu cum va s-dzâcâ, dip ca deaneavra: “Dip cum nâ undzea! Cata noi ș-ea!” adâvgâ pizueariclu di ma ninti, cu boațea pit nări, analtâ ș-mâritâ dip ca a celniclui.
– Ți nu-adarâ avearea! s-avdzâ și unâ boați subțâri.
Tuti ca tuti ma, noaptea, cându tuț bârbațl’i s-arâdâpsirâ tu guneauâ, Celniclu avu tiñiia s-șadâ ningâ nicuchir… Nu pârinti ș-socru, nu lâlâñi i fraț ma mări di-a ațilui ți adra numta, ma Celniclu, soe dip di largu!… Ș-atumțea, cându ma multi nveasti tiniri, tu mesi di cari s-afla feata ți s-mârta ș-aleapta norâ-a celniclui, dupu cum eara adetea, mproasti ninga uși, cu dauâli mâni dininti ș-acâțati di paftâ, cu ocl’il’i aplicaț ș-fronimi, s-ancl’ina câtâ bârbațl’i tricuț tu añi, avutlu oaspi, cu boațea-a lui ahât di-analtâ câ s-avdza pânâ tu alantu udă, ahurhi s-alavdâ cum câftă nveasta ți u loarâ, cum nu bâgâ can pruxinit, ți el, fârâ can zbor dininti arucat, s-aurlă ndreptu tu casa-a cuscru-sui ș-cum dișcl’iii gura, cum l’i-u deadirâ. Că nica di tora suntu fumel’i cari au arucatâ zborlu pi-aoa ș-pi-aclo, că, ma s-lâ caftâ featili pi ñiclu ficior, pruxinil’ia easti ca faptâ, ma că el nica nu lo apofasea aestâ… S-creascâ nica niheamâ, că mizi ncl’isi șaptisprădz di-añi! Ș-dapoea… mea, că nica nu mutrirâ salami ti vârâ nveastâ… Candu agiumsi aoa cu muabetea, furâ ma mulțâ cari duchirâ cum lâ si șuțâ mațâli, ma s-țânurâ ghini s-nu astrâmbâ dit budzâ, că unâ easti ți-l’i treați a omlui prit minti ș-altâ ți-l’i easi dit gurâ…
– Ași easti! Ași easti! s-sâlighirâ el’i diunâoarâ.
Amânat tu noapti, cându numtarl’i ahurhirâ s-tragâ ca s-ducâ s-bagâ, va s-loa tu pârjinâ cari di cari sâ-l’i l’ia oaspiț… Pânâ tu soni aleapsi el, un prot cusurin ver cu fendâ-su.
Dumânicâ tahina, cându tutâ fumeal’ia a celniclui agiumsi iara la numtâ, vidzurâ tu ubor un cor adrat maș di tiniri ș-tu mesi di el’i un ficiuric, cât gaida ți u umfla, bâga ahât foc tu cântic di dzâțeai că va s-arupea foalili. Di cum intră pi poartâ, Celniclu vidzu, tu cap di cor, unâ featâ cu truplu ca vearga, cu perlu lai ampiltit tu dauâ cusițâ groasi ș-arucati pi pâltări. Corlu cât avea ahurhitâ cânticlu ți cura lișor ș-feata ți trâdzea caplu ș-cari pârea câ nu da ici di loc, âș ligâna cu sâltânati truplu cu mesea-l’i subțâri s-u treț prit nel, ș-cânta deadun cu tuț alanțâ:
Nu ț-am dzâsâ ș-va-ñi țâ dzâc:
Nu țâ frândzi mesea-ahât!
Va ñi-u frângu, c-am lizeti,
Hiu nipoatâ di-ali teti!Cându feata șuțâ caplu di cor, Celniclu s-ciudisi di ahâtâ mușuteațâ: albâ ca neaua ș-cu dauâli meari aroși pi fațâ, sufrânțealili lai-cicor ș-gâitânati, narea cundil’iatâ, budzâli aroși ca cireași.
– A curi easti feata-ațea ca lumachea di prumvearâ? ntribâ Celniclu pi nicuchir.
– Soe di-aproapea… nipoatâ di-a nicuchirâ-meai. S-aplicâ câtâ ureacl’ia a celniclui și-l’i ciuciurâ: Nu-i ti voi… easti dit casa multu oarfânâ… di oamiñi dipuși…
– Nu, more ș-tini! Antribai ș-io ași… s-para-feați el că azburâ maș ași, ca s-dzâcâ țiva…
Unâ mul’iari ascumbusitâ, ți yinea din casâ, s-dusi la cor ș-dânâsi ningâ feata ți trâdzea caplu.
– Haida ali mani, agiundzi ș-ahât gioc. Ia alasâ tini corlu ș-dâ fuga pânâ acasâ ta s-aduț niheamâ hrisafi. Nu avem cu ți sâ ndridzem ânveasta nauâ!
– Altu iuva, cama aproapea, nu-aflaț, lea manâ? ntribâ feata și s-videa ghini că nu-l’i si alâsa ici corlu…
– Nu-ari can. Du-ñi-ti agoñia și s-ti torñi cușia că mutrea ți niori yin. Mari lucru ma s-nu da ploae! feați mă-sa.
– Ma aclo nsus, pi dzeanâ, casa-a noastrâ easti nvâlitâ di niori…
– Du-ti, nu ti șintea ici, că nu-avem chiro ti muabeti! l’i-u tâl’ie mă-sa ș-truoarâ, cu mintea la alti huzmeț, intră-n casâ.
Dit cartea “Aeșțâ armâñi – Oamiñi dit Pirmiti” Tom I, Pirmituseri dit Balcañi, 1998, Editura Cartea Aromână.
-
Luplu câni
Luplu câni
di Cola Fudulea
pirmith spusu di Cristian StereȘ-aestâ-i di multu chiro.
Nu țân minti tu cari loc, ma, tu Pindu, un picurar armân află un lupopan. Tu amurgiu, cându tricu cu oili câtâ stani, picurarlu vidzu că lupopanlu eara tut aclo iu lu-avea alâsatâ, lișinat di foami, mizi s-țânea pi cicioari. Âl’i si feați ñilâ di el și-l lo la stani…
– Ti șteam di zurlu, ma di ahmac nu ti țâneam pânâ tora, al’i dzâsirâ alanțâ picurari. Iu vidzuși tini agrimi tu cutar? Harlu, s-aduți vârâoarâ ân casâ?
– Va-l sâlighescu, more! Mea, âl loai sâ-l’i dau niheamâ lapti, ti-ațea lu-aduș!
– S-nu-ñi dzâț pi numâ, ma s-nu u-aduț pi mâ-sa oaspitâ… noaptea aestâ!
Nu s-fârnâsi lupoañi. Ni atumțea, ni altâoarâ. Dzâlili tricurâ… picurarlu âl loa cu el cafi tahina la munti, âl sâlighea tu loclu iu lu-află… ma seara, cându s-turna câtâ stani, lupopanlu tut aclo… singur…
– Nu-ari ascâpari di el, lâ dzâsi armănlu la alanțâ picurari.
– Tini, ai minti, ma nu-ai? ansăriră alanțâ. Minti mbogrâ ți hii, alasâ-l tu munti, arucâ-l iuva… tu vârâ groapâ!
Adzâ ași, mâni ași, s-alichi picurarlu di lupopan. Digeaba âl’i dzâsirâ alanțâ că luplu nu ș-alâxeaști adetea canâoarâ, că ș-aduți taxiratea-n casâ, ș-bâgă șarpili tu sin… ș-câti alti.
– Va-l țân, puteț s-dzâțeț voi ți vreț! Va-l hârnescu maș dzâr ș-lapti, ași că… aestu lup nu va sâ știbâ canâoarâ ți-i ațea… carni di oai, ți dulți easti sândzâli di ñel… Va s-videț voi ți câni ianițar va s-adar io di el. Di-aoa și nclo, nu am fricâ ni di agrimi, ni di furi…
Criscu lupopanlu pit oi, s-agiuca cu ñel’i ș-câțăl’l’i. S-adră dip imir și s-anviță s-alatrâ… Altâ turlie di alâtrari, nu cum câñl’i, ma alâtra ș-el cu un alâtrat șcurtu. Ași agiumsi luplu ma mari pisti câñi, mâna ndreaptâ a picurarlui. “Ma sâ-l’i țânâ a curiva s-yinâ s-furâ oi, ș-aflâ moartea.” Cât ti vârâ zulapi, ți s-dzâc… “Cari agrimi poati s-l’i anâchiseascâ-a aluștui lup hârnit maș cu lapti ș-dzâr? Aestu nu-i câni, nu-i lup! Aestu-i stihiu!”, s-alâvda dipriunâ picurarlu.
Vini iarna. Picurarlu dipusi cu oili, li bâgă tu mandrâ. Luplu-câni alâga pit ubor, s-agiuca cu ficiurițl’i… ma imir nu s-poati!
Unâ noapti, luplu-câni canda avea turbatâ. Dâdea cușia câtâ mandrâ, yinea avrapa la geami ș-azgrâma stizma, alâtra, alâtra, iara câtâ mandrâ ș-iara la geami…
– Ia vedz, lăi, ți ari cânli aestu? Canda nu-i ti bunâ! s-lâhtârsi mul’area.
Nu-ari țiva, more! Âl’ easti ș-a lui arău ti munti, câ-i prota oarâ tuunâ hoară. Poț s-țâñi tini un lup, nu tu pâduri ți tu ubor? Ți poati s-hibâ altuțiva!
Dupâ niheamâ oarâ, luplu-câni nu s-avdzâ ici.
– Țâ dzâș io că aestâ eara. Mea, âl’i tricurâ dzandzâli, gri iara bârbatlu… ș-tutâ fumeal’ia câdzu tu nai ma greulu somnu…
Tahina, cându picurarlu iși tu ubor, luplu-câni iuva! “Iu s-hibâ, more?” Digeaba al’i gri el, câtâ nsus, câtâ nghios, câtâ tu vali, câtâ ndzeanâ… Luplu-câni nu s-fârnâsi.
– Că nu-armasi di tini, ahât țâ fu pistea! Agoñia, agoñia ti fâțeși afan!
Ași azbura singur picurarlu, di inati multâ. Cându intră tu mandrâ, ți-l’ vidzurâ ocl’il’? S-țâ si mutâ perlu… Di tutâ cupia a lui armasirâ mași ândauâ oi… Alanti, tuti vâtâmati, adunati stog, unâ pisti alantâ. Ș-ningâ stog, luplu-câni… s-tâvâlea, aurla, alatra… mași el ștea ți-adarâ. Cât s-dzâț unâ, picurarlu ascoasi piștolea, ș-arucă tuti gâgoașili tu truplu a agrimil’ei…
– Na, s-ti saturi! Vatâmâ ș-tora oi… ma s-poț! Ți mi lipsea mini câciulâ veardi, ți mi lipsea ahtari bileae! Ghini sâ-ñi s-adară, maca nu vrui s-ascultu can! Nu fu un, cari s-dzâcâ s-ti țân. Ti criscui nu ca un câni, nu ca un ñel, ți ca un… ficiuric… cu lapti ș-cu dzâr… ș-cu tut suflitlu-a meu!
Ași plândzea picurarlu, ningâ stoglu di oi.
Tricu niheamâ oarâ, ahurhi s-ascoatâ oili nafoară, unâ câti unâ, ta s-lâ l’ia lâna ș-chealea. Cându avea nica vârñâ dzați oi, sum stoglu hirisit, vidzu unâ cheali… nu di oi… altâ turlie… Agoñia, deadi oili nanaparti.
Cându, ți s-veadâ? Sum oi, un lup mâșcat tu suti di locuri, cu chealea parțăl’i adratâ și sum lup, baltâ di sândzâ.
– Doamne, Doamne, ți-adrai! Añi vâtâmai nai ma ianițarlu cani!
Tahina, tutâ lumea azbura di taxiratea aestâ.
– Âñi si pâru, dzâțea picurarlu, știu tora, dupâ ți mi mindui ma ghini, că, anda intrai tu mandrâ, luplu-câni nu aurla, nu alâtra, ți plăndzea… Canda vrea, mâratlu, sâ-ñi dzâcâ: “Iu earai, nicuchire, noaptea, cându țâ bâtui tu geami? Io, singur, ahât putui s-adar! Pânâ s-intru io tu mandrâ, s-dusirâ nai ma aleaptili oi!”
– Di inati, dzâsi altu, adunâ tuti oili stog, pisti zulapi.
Mâratlu câni-lup plâmsi pânâ tahina… gri picurarlu, cându dit ocl’i âl’i cura lăcârñil’i șopat.
Ași dzâți pirmithlu, ma nu știu cara s-apufusi ș-altu, panâ tora, s-creascâ vârâ lup la stani.
Dit cartea “Aeșțâ armâñi – Oamiñi dit Pirmiti” Tom I, Pirmituseri dit Balcañi, 1998, Editura Cartea Aromână
-
Cola Fudulea
Cola Fudulea
Poet și prozator armânu. Easti faptu pi data di 5 di Yinar, anlu 1940, tu hoara Toccilar, tu Românii, di pârință armâñi grâmusteañi dit Vârgârii. Sculiea primarâ u feați tu hoara Ceamurliea di-Nsus, iu s-mutarâ pârințâl’i a lui dupâ-anlu 1940. Lițeulu-l feați tu câsâbiclu Babadag și Facultatea di-ndreptu di București. Lucră ca juristu, procuror, a dit anlu 1973 bâneadzâ Constanța și lucreadzâ ca-avucat.
Ahurhi sâ-ngrâpseascâ pi rumâneaști, ma nu l’i-deadi di mânâ și ti-ațea sâ șțâ pi-armâneaști. Cânticlu-a lui “Cât ti voi” s-feați multu-avdzât cântic și dip ca popular. Puiziili-a lui ș-ma multu proza șcurtâ l’i-si publică tu tuti revistili-armâneșțâ ți s-publicarâ. Prota carti cu puizii “Trec añil’i șulinar”, u public[ pi pâradzl’i-a lui la Editura Litera, București, 1985. Cartea cu prozâ șcurtâ, “Vârâ nauâ, vârâ veacl’i”, u publică iara la Editura Litera, București, 1986. Editura Cartea aromână, l’i-u publică tutâ proza tu dauâ tomuri sum titlul “Aeșțâ Armâñi – Oamiñi dit pirmithi”, Constanța, 1998.Puteț s-ascultaț aoa puizii anyrâpsiti di Cola Fudulea și spusi di Aurica Piha și Cristian Stere.
Ursiț!
Ursiț tu vatra armâneascâ,
Voi – di arcoari-nguciuniț.
Avem câñinâ, ș-vâ u dăm
Hârsiț!Trițeț ândreptu tu guneauâ.
Di foami cându lâhtârsiț.
Avem ș-ti voi nâ pâni caldâ,
Ursiț!Cându vâ-alasâ vârâ spidâ
Tu chisâ lai, ș-ciulduiț,
Luñina-a noastâ easti-apreasâ…
Ursiț, ursiț!Lumbarda
Cripărli nu yin singuri vâroarâ,
Sumarlu-a omlui – nai ma-i âncârcat.
Cilechi l’i-easti cufâma di carni,
Ș-cuvetea-a lui – un izvur nisicat!Pit schiñi, păl’iuri i văl’i nâ-adrăm cali,-
Ni ploaea, ni fârtuna nu nâ-abati,
Cu harlu nâ-alumt[m, mâtrim nâinti,
Și-a vârnui noi nu l’i-afl[m câbati.Stuhinaț di añil’i cari tricurâ,
Fitil’lu-anda videm că nu va s-ardâ,
Duchim că bana-a noastâ s-bitiseaști…
Cilechi easti omlu – i lumbardâ?Bârnuri
Cu bârnuri-bârnuri bana ș-si noadâ.
Că lumea nu-ari ni cap, niți coadâ.
Un di la-alantu-mpârmutâ fimeal’i,
Trec, tut ma trec, singiri – fumeal’i…Bânarâ cu sârmili-a noșțâ pârințâ,
Cumata di cari-i ti-ațel’i ți-au dințâ –
Nu-au somnu mâmâñili, câ vor ta sâ-ndreagâ
Ma ghini fumeal’ea, ți vimturi u-alagâ!Va s-yinâ arada și-a l’ei s-mindueascâ
Cum poati ma ghini taifa și-u mâtreascâ.
Un bârnu va s-chearâ, ma alti s-amintu,
Că foclu dit vatrâ-i daima aprimtu…Câț celniț nu-avurâ fumel’i cu gaileadz.
I oarfâñi ți-avurâ ficiori vâsil’eadz?
Fumeal’ea ti-alinâ, fumeal’ea ti scadi,
Fumeal’ea ti mutâ ș-ti-arucâ di padi!Cu bârnuri-bârnuri lumea ș-si noadâ,
Că bana nu-ari ni cap, niți coadâ…
Cu zori, cu pidimo – nu-alâsăm foclu
S-astingâ vârnoarâ și s-chearâ vrut loclu!Gramâ lai, gramâ corbâ
lo voi s-agiung` pânâ tu Pind’
lu bâna cilnicadzl’i altoarâ,
S-u ved lâhtara ți u trapsim –
Adusâ di-alțâ, di nafoarâ.S-u l’eau deapoaea pit curii,
Ta s-ved cupiili pi-iu tricurâ
Aumbra-a tendzâlor iu easti
Și-Armâñil’i cât lao chirurâ!Va s-trec pit nai ma mărl’i munțâ.
Pi cip – analtu va mi alin,
Aclo iu s-avdu cafi searâ
A lor gaile și-a lor suschin.Și-a-ñi yin acasâ, s-minduesc’
La tihi urghisitâ-a noastâ
Ți pi tut loc nâ-aräspändi…
Cum di-ași nâ fu-ngrâpsitâ?Limba nu-ari-agârșeari
Valea-aestâ ahândoasâ
Fu vârnoarâ nâ hândachi,
Pri-iu tricu chirolu – lamñi,
Cum tu grendâ trec sârachi…Paltlu-aestu fâr’ di opsi
Ș-ca baia âmpiticat,
Eara lucru ti mirachi…
Adzâ tu cuprii i-arcat!Aușeaclu, ți cu zori
Fați vârâ dauâ jgl’ioati –
Va ș-si ducâ, agârșit.
Ș-di nipoțl’i ș-di nipoati…Zborlu-a nost’ ma, hrisusit
Di-unâ etâ-i fimiseari!
Tuti trec pit lumi… Maș
Limba – nu-ari agârșeari.Cântic ti dada
Io ti știu daima tu lăi.
Prota – di fărmați, dadâ.
Ș-cama-ncoa – di-aușeatic.
Lai strañi. Lai banâ.Dipriunâ minduescu
Când’ mi l’ea ti tini dor,
Cum di tinireața-a ta
Nu-alâsă tu mintea-ñi tor!Di-iu sâ știu cum l’i-aveai ocl’i,
Anda lăcrâñili virsati
Șed ca un pirdă dininti?
Trâ-ațea nu ti știu tu ñeati…Ș-cându ved câ nu-am culai
Tu yilii mâtrescu ghini…
Știu cu cari ñi-am undzitâ,
Ș-ti ved, dadâ-ntreagâ – tini!Bânăm ti daima
Na easti datâ di-unâ etâ –
Că nâ-avem sârmi i cârvel’i,
S-bânăm ningâ ficiorl’i-a noșțâ,
Cu el’i.Nâ easti datâ di-unâ etâ –
Că-avem gaileadz, că-avem bilei.
S-anăm nâ chicutâ di soari,
Ti el’i.Nâ easti datâ di-unâ etâ
Ta s-l’i-alâsăm pi loc fimel’i
Ti cându va nâ-adrăm cinuși,
Baș el’i.Nâ easti datâ di-unâ etâ
S-mâtrim niheamă și la-ațel’i
Ți fciorl’i-a noșțâ va s-bâneadzâ
Cu el’i, ti el’i și pri tu el’i.Dupâ “Picurarlu di la Pind” di Dina Cuvata, Scopia, 2001.
-
Pi cârări di munti di Cola Fudulea
Pi cârări di munti
di Cola Fudulea
pirmith spusu di Cristian StereTu cărțâli di școalâ, ma veclji, eara un pârmit cari aspunea cum doi soț andâmusirâ n cali unâ ursâ. Unlu di elli avu chiro si s-alinâ pi un pom, di s-ascumsi prit lumăchi și frândzâ; alantu, ma, cari nu putu s-adarâ idyiul lucru fārâ ca zulapea s-lu veadâ, s-teasi mpadi și s-feați ca mortu! Și, cându ursa agiumsi la el, “mortu” dimec, lu añiurdzi ți lu añiurdzi și âș mutri deapoea calea, nclo.
Ași fu.
Anda, ațel di pi pom dipusi și ntribă ți-lli dzâsi ursa la ureaclli, alantu lli-apândâsi: “Soțlu bun, la ananghi s-cunoaști!” ia, ți-ñi dzâsi!…
Dit șcurtul ș-mintimenlu pârmit, ți mutreaști s-da praxi a șcularlor cu mintea ninga crehtâ, aflăm ș-că ursa nu adarâ laeț lâeț a omlui, ma s-nu hibâ cărtitâ.
Și, ma s-pârmituseaști câ, tu-un chiro, unâ dzuâ, ca ti mirindi-oarâ, cum zâirelu di la stani loa di s-bitisea, un tinir picurar dit Pindu fu pitricut acasâ, dupâ mâcari. Câțe lu-aleapsirâ pi el ti ahtari huzmeti, nu easti greu s-achicâseșțâ, ma sâ știi câ gionli ș-eara nsurat di pțân chiro și ș-eara cu mintea ș-ocllilli dipriunâ câtrâ hoara-lli cari, ca s-nu s-afla ermul di munti anamisa, va ș-si duțea searâ di searâ la nveastâ-sa și va-ș si turna la stani ninti di apiritâ…
Așiți, ma, muntili aestu blâstimat, analtu și ndreptu ca vârâ mur di dzâțeai că eara tâlliat di mâna a omlui, cu cipitlu nțâpat tu niori, curma calea-a dorlui a aluștui tinir picurar, ș-nu maș a lui…
Tricurâ dauâ sâptâmâñi di la numtâ, dauâ sâptâmâñi cât unâ etâ, di anda lu diñica dorlu di nvistica-a lui ma, cari s-lji avea zorea, cându aoa, protlu ș-protlu lucru ți prindi s-lu aviñi, oară di oarâ, easti cum s-țâ ñeargâ tutiputa mbar. “Nu ti stuhinedz di lucru, atumțea, câtă aumbrâ arucâ aclu, ahâtâ aveari va s-ai!” ași lu-avdza dipriunâ că dzâțea tatâ-su, ca tut omlu ți cilâstâseaști ti ma ghini. Tatâ-su eara totna, protlu cari s-himusea tu nai ma greaua huzmeti.
Ș-ași, cum tuț lu duchiră că mâratlu gioni s-tuchea, ca țeara, di hoara-lli, lâ si feați ñilâ și, dzua ațea, dupâ ți prândzârâ cu bârgâdan, cu caș ș-cu lapti, tatâ-su lli-adunâ stog tuț picurarlli ș-el, omlu cari nu șteai canâoarâ tu ți ori s-aflâ, că dipriunâ adra maș cum lu tâllia caplu, și nu strâxea sâ-lli si toarnâ zborlu, tora s-para feați că lâ caftâ mintea-a alântor:
– Nâ si bitisi fârina di misur, dzâsi el ș-dânâsi niheamâ, ta s-mutreascâ pi sum dzeanili di oclli, câtrâ hilli-su…
Aestu, cum ștea ghini că di câti ori s-bitisea țiva, lipsea ca un picurar s-hibâ pitricut pânâ acasâ, ahurhi, corbul, s-lli ca gioacâ inima tu cheptu, s-lj-ansarâ, nu altâ și… di-arșini, s-nu- ducheascâ vârâ, ș-aplicâ niheamâ caplu…
Tatâ-su-a ficiorlui câlcă cu ocljul câtrâ picurari și s-feați că lli ntreabâ:
– Cari dzâțeț voi s-da, unâ fugâ, pânâ-acasâ?
– Io! Io!… grirâ dinâcali, tuț picurarlji.
– Em, ni dip ași, de! Ți, nacâ vreț s-mi alâsaț singur la stani aoa, cu zulăchili? Tuti lucrili au arada-a lor… Ia, s-videm noi, ți va nâ dzâcâ pap Halciul, că easti om tricut ș-bun, s-lu badz pi aranâ. El lu aroamigâ zborlu ninti ta s-lu sâligheascâ dit guși ș-ti-ațea, dipriunâ, greaști cu ndriptati.
Și chihâelu âlli feați semnu a aușlui câtrâ nsuratlu proaspit, hilli-su dimec, iara aestu acâță s-treamburâ di fricâ. Vedz, el nu și ștea, mâratlu, că tatâ-su ș-cu paplu Halciul lu avea ndreaptâ lucurlu aestu nica di tahina, cându muldzea oili, un ninga alantu, tu strungâ.
– Io dzâc, feați aușlu, că ma s-hibâ s-alidzem cu ndriptati, prindi s-nâ minduim la dauâ lucri… Prota di prota, cari âș mutri lucurlu ma ghini aesti dauâ stâmâñi dit soni, di-anda ahurhirâ oili s-featâ. Și, aoa, că nu putem s-him strânghi și s-lâ mâcăm dichea, nâ bati Dumnidză altâ soe, Mina ș-Goți câlcarâ lucru, nu șicae!
Cându Mina, tinirlu picurar trâ carı easti zborlu tu aestu pârmit, avdzâ că ș-Goți intrâ tu isapi, cum âși avea hâbari că aestu easti nai ma irbapi om, și acșu tu lucru, duchi că-lli fudzi loclu di sum cicioari.
– Ma, lu lundzi zborlu aușlu, cari ti ancupâra ș-ti vindea tu muabeti fârâ s-duchești țiva, cu tuti că Goți nu lu-astalli can tu lucru, aesti dauâ sâptâmâñi dit soni, Mina lucră isa-isa cu el, s-adră tilefi ohi, și, pisti aestâ, calea nâ aduți s-nu trițem, ma s-nâ minduim ș-că Mina easti multu ma tinir, proaspit ânsurat ș-câ altu tu loclu a lui… cari știi câtâ iu va lli-alâga mintea, maș la lucru nu!
Cându li dzâsi zboarâli ditu soni, aușlu feați semnu cu ocllilli câtâ muntili di dininti, mută caplu ca un irinâ și teasi brațlu ndreptu câtrâ loclu iu, dupâ munti, s-afla hoara-a lor… Un “Oh!” ahândos iși atumțea dit cheptul al Mina, ș-dinâcali prosuplu lli si luñinâ di harauâ.
– Io dzâțeam s-lu pitrițeam Goți ma, cum nâscântiori ghini easti s-urseascâ ș-așcherea, nu maș generalu, dzâsi tatâ-su al Mina, ia că mi pridau fârâ ici altu zbor. Poț, hilliu-a meu, s-llai cali!
Mina, avrapa ș-arcă tisaga pisti-anumir, lo ciumaglu tru mâñi și nchisi calea nghios. Dânâsi ma nclo, la un izvur cu apâ limpidâ ca yilia și, afirit di ocllilli ș-di gura pizutaricâ a alântor picurari, ași si lă ghini ș-mușat, âș chiptină percea și mutri câtrâ dauâli cârări ți s-disfâțea dinintea-a lui. Și, câdzu pi minduiri… Ți s-adarâ, corbul? Cari câlici s-acațâ? Ațea di nastânga, pi cari vinirâ cu oili la stani, ți dipunea pi sum coasti di dzenuri, ca șarpili, oahti dupâ oahti și pâduri dupâ pâduri pânâ alargu, tu unâ vali hândoasâ ș-fuviroasâ, di iu loclu s-alina, iara dzenuri pisti dzenuri ș-pâduri pisti pâduri, pânâ agiundzeai tu hoarâ?
Nu că, s-imnâ pi aestâ cârari nu eara afirit di ghideri, că Mina eara un dealihea gioni, nu di ațelj cari llii apridunâ frica, ma ca trâdzea multu, ponda di ea, și va s-agiundzea acasâ ca baia amânat, tâș dupâ ñiadzânopțâ…
Ași, Mina ș-si șuțâ nandreapta, mutri murlu analtu ș-fuviros di lai munti, cari nu-lli si videa cipitlu hiptu tu niori, ândzeanâ, câtrâ Dumnidză… Ancllisi ocllilli nâ minutâ, vidzu dupâ munti casa-a lor și dinâcali-lj fârnâsi dininti nvistica-a lui, cu prosuplu-lli mușat, albu-crehtu, ca lilicea di mer, cu un șal albu di sirmâ pi dupâ gușa ca neaua , tricut pi sum curauâ pânâ ma nghios di poala pi geangarinâ, di catife…
Eara tu aestu munti unâ cali, ți nu apufāsea s-u calcâ iți om. Unâ câlici strimtâ, cât curaua, cari țindzea mesea a muntilui și șcurta calea ma multu di giumitati. “Ca ți turlie di cârari va s-hibâ ș-aestâ, dicara tati nu mi alâsă s-u calcu pânâ tora?” minduea tinirușlu nsurat. “S-ljai calea nghios, pri iu yinim la stani. S-nu țiva di acaț cârarea di nandreapta!” âlli dzâțea tatâ-su dipriunâ, di câti ori lu pitrițea acasâ, iara hilli-su nu-lli ișa dit zbor.
Maș că tora, gionli picurar, cu mintea ș-inima di foc, minduea că pi ațea cali putea s-agiungâ acasâ tu ascâpitat di soari… Și, dorlu ti nvistica-a lui lu feați s-nu șadâ multu pi minduiri ș-s-aleagâ… Ațea cârari, pi cari cicioarli nu lu avea purtată altâoarâ, aestâ aleapsi el tora. Și, fărâ s-ducheascâ, s-află pi cântari, mea ți cântari!
Moi, lai munti, ș-ațea dzeanâ,
Pleacâ-ñi-ti nica niheamâ,
Pleacâ-ñi-ti și fă-ñi-ti padi
Ta sâ-ñi ved casa-ali dadi…Chirolu eara di ploae ș-cu cat s-alina ta s-agiungâ tu mesea di munti și s-acațâ cârarea di pi murlu ți s-anâlța dreptu nsus, cu ahât ma multu sazmili di niori eara ma scutidoasi. Ficiorlu câlca greu, pi aoa ș-pi-aclo sâ ndrupa di ciumag și, dupâ vărâ sihati-cali, agiumsi el aclo, tu mesea ațea di munti iu, nastânga, cârarea nvârliga multu fuviros.
Și, imnâ el nica vârâ giumitati di sihati, ș-agiumsi tu un loc iu muntili âș scutea cheptul nafoarâ… S-pârea că tiriulu-munti adillia el ișiș greu, că âș umfla cheptul ca s-pingâ ma nclo sazmili di niori cari lu-avea apitrusitâ. Și, nu maș câ nu putea s-ascapâ di eali, ma tut ma groasi s-adra, că amurdzișlu ș-avea dipusă aclo, tu dzua-ñiadzâdzua!
Peanarga-anarga, cu mâna ndreaptâ alichitâ di mur ș-tu alantâ mânâ cu ciumaglu ți ahulea, ca orghilj, budza-a cârarillei, gionli s-mina greu, cu sudori ca di moarti. Cându, ti bileae, lli-archișură ciumaglu tu valea chisâ-câtrani, tu hauâ nghios, iu puțăn lipsi s-lu tragâ ș-el!
Mina, chicâ di apâ, si șuțâ cu fața câtrâ munti, âș alichi truplu și brațli teasi di mur ș-acâță sâ-și mutâ cicioarli nica ma peanarga, cu multu ngâtan. Cându nvârligă cheptul di munti, cârarea pârea cama imirâ. Dânâsi el niheamâ, ta sâ-și tragâ adilliaticlu ș-cându ahurhi iara s-imnâ, vidzu dininti, dip di-aproapea, unâ ursâ cât nă buvalâ! Perlji s-țâ si scoalâ!!!
Om și zulapi, dânâsirâ pi loc și s-mutrirâ…
Mina eara un om cari s-aprindea truoarâ. Tora-lj fu fricâ? Âlli fu, unâ hopâ, ma tu minutâ alj vini ș-itia. S-adră unâșunâ foc și pirâ!… “Nu-ñi si aspari oclliul” șuiră el. “Va u surpu tu hauâ” âși dzâsi.
Ma troarâ âși adusi aminti că nu mata ari ciumaglu di cornu s-u agudeascâ ursa. Ș-că lipseaști, va nu va, sâ s-acațâ tu brațâ cu ea. “Alumtâ?! Aoa, pi cârarea aesta, strimtâ-strimtâ, cât curaua? Cum s-ti alumțâ cu zulapea fârâ s-ti ahundusești ș-tini , cu ea deadun, ânghiosu, tu valea lâhtâroasâ? Nu-ñi da mâna, nu-ari migdani s-mi acaț tu brațâ cu șcreta di ursâ! S-ca aspâre Mina și sudorli lu arupsirâ iara.
“S-mi tornu, nu s-poati că avdzâi io, ursa, ma ti veadi că fudz, arucâ dupâ tini cu gurgulli ș-ti agudeaști ndreptu! Vahi va s-toarnâ ea, blâstimata, că ș-a llei poati s-llihibâ fricâ…”
Nu mata avu aryi sâ-și giudicâ nica ficiorlu, că ursa s-anălță pi cicioarli di dinâpoi ș-acâță s-li da cicioarli di dininti ca ti alumtâ, cum fac ficiorlli tu padi… Dâdea cu cicioarli , ascuchea ș-aurla câtrâ tinirlu!
“Haidi-de, că ș-a țăia va-ț hibâ fricâ, ursâ lae!…”Și Mina ș-adusi aminti tu ațea oară că, di pap-strâpap s-aspuni că ursa, ma s-veadâ că nu ai tu minti s-u cârtești, âlli trec ș-frica ș-itia di nu mata țâ adarâ țiva, nitsiun arău.
Aspunea un câ taha tricu pi ningâ unâ ursâ și, ciudie mari, taha âlli dzâsi: “Bunâ dzua, ursâ!” și ași țânu calea-a lui. “Chirâturi… Pirmiti, pirmiti! Cum di nu-lli teasi i nu-lli bâșe mâna a zulapillei!.. Tut lucurlu easti s-nu-ñi cher nâetea și s-fac ași cum dzâc aușlli, că știu elli ma ghini..” Mina s-alichi nica ma multu di murlu-a muntilui ta s-alasâ ma multu loc ti ursâ, s-treacâ.
Maș câ fu altâ soe! Poati ș-a ursâllei alli eara fricâ di om, vahividzut ș-el ca zulapi, di ea…
Ursa, dealihea, dânâsi dinintea-a ficiorlui, lu-ascuche, lu-ascuche, lli-alichi unâ pliscutâ ș-nicâ unâ… Mina s-apreasi tora! Ți va s-hibâ aestâ arșini!?… Dinâcali, ș-li pimsi ghini pâltărli di munti, di cheatra-a muntilui, pâna Ij-intră tu carni și-lli sâlighi deapoca unâ șcloțâ ca ghiulelu, a ursâllei! U-agudi ndreptu tu illi! Ursa, corba, s-difusi ca sfuldzirlu tu valea scutidoasâ și agiunâ di sufliti, cu aurlari ca di om, ți criscu pânâ nsus, di cutrimbură tut miuntili, deadun cu truplu-lli greu, cari tut ma câdea, ca vârâ gazepi, dit șcarpâ tu șcarpâ! Canda bumbunidza, ași câdea, câdea ș-aurla, aurla, fârâ cumtin di dzâțeai că eara bitisita-a lumillei!
Tu ntunicatâ, cându Mina dișcllisi poarta acasâ, nvistica a lui, ma mușatâ di lilicea di mer, s-afla tu praglu di uși, cu albu-lli șal di sirmâ pi dupâ guși, tricut pi sum curauâ pânâ ma nghios di poala geangarinâ di catife, ca vârnu cadur yiu… Aș eara feata aestâ, agno harauâ, tâș canda di tutâ eta ș-aștipta gionili!
Mă-sa al Mina, cari la strañi dinintea-a casâllei, cum lu vidzu, âș si sâlighi câtră el, lu mbârțită, lu bâșe ma, cându vru s-lli hârseascâ percea a lui câtrani, s-trapsi nâpoi, ca aguditâ cu mallilu și zghili, di sculă tut mâhâlălu:
– Mina ali mani ș-dașlu ali mani! Cându țâ alghi perlu ași!?
Perlu a tău chisâ, ca noaptea, ficiorlu ali mani!Dit cartea “Aeșțâ armâñi – Oamiñi dit Pirmiti” Tom I, Pirmituseri dit Balcañi, 1998, Editura Cartea Aromână
-
Nvistica di Cola Fudulea
Nvistica
di Cola Fudulea
pirmith spusu di Cristian Stere:Taha, iuva, tu unâ hoarâ dit Machidunia gârțeascâ, bâna unâoarâ un om multu șâcâgi ș-nostim foc. Că va s-alâxea ndauâ zboarâ, pisti gardu, cu vârâ vițin, că va s-ișa la cafine i la cor, ș-ma multu, atumțea cându s-afla la vârâ numtâ, nu putea el s-nu arucâ vârâ șicae ș-altâ, di s-trunduea lumea di ahâtâ arâdeari, s-vâtâma cari di cari s-hibâ cama aproapea di el ș-nu di puțâni ori s-ciudusea: “Ore, ma cum li ari dipriunâ etimi? Canda dzâț că li ascoti cu mâna dit gepi…!”
S-aspuni că ș-tu tinireațâ eara tut ahtari. Taha, tu dzua cându si nsură, dip tu oara ți ânchisea la numtâ, u-avea ntribatâ mă-sa:
— Mână, va neg ș-io cuscru?
Ea, anicatâ tu huzmeț cum eara, nu para-avu chefi ti hazi ma, că nu putu s-nu pârñiascâ pi-arâdeari:
— Ficiorlu-ali mani, ma niți adzâ nu ti-alaș di șicăi?! l’i-dzâsi ea, prit hohutli di-arâs.
Ma, yini oara s-adarâ ș-el socru. S-avea, pi-atumțea, ca vârâ patrudzăț și doi di-añi, ma multu nu, ași că fendâ-su, om tricut ș-cu zborlu la loclu-a lui, tru oara cându s-anchisescâ la numtâ, cara vidzu că hil’i-su nu știu ți tut lâ dzâțea la niscanțâ tiniri că aeșțâ va s-murea di ahâtâ arâdeari (maca fendâ-su aduna tut gailelu a numtâl’ei, nu lipsea sâ-și frimitâ el mintea ti vârâ lucru ș-altu) ahurhi s-lu vâryeascâ că:
— O, lâi Tefa, nica va ti tundzâ cu noatiñil’i? Cându va ti-adari ș-tini om salami? S-ai mintea cu tini adzâ, s-țâ ședz arihati, avdzâ i nu avdzâ?
Ș-vru s-ducâ, că avea nica huzmeț ti ndridzeari, ma s-așuțâ și adâvgă:
— Fronima, avdzâ! fronima, că di adzâ ș-ninti hii socru, ș-ca mâni ti ved ș-pap.
— Ghini, ghini! apândâi el dealihea fronim, ca dipriunâ cându zbura cu fendâ-su, ma, cum așuțâ caplu, feați cu ocl’i câtâ numtari ș-aeșțâ plâscânirâ di-arâdeari.
Dumânicâ, ti prândzu, dupâ ți giucarâ di ș-arupsirâ pâpuțâli, s-adunarâ el’i dinintea-a casâl’ei ș-tuț, pânâ di per, ân cap cu socrul, sâlighirâ cântițli prit cari, tu ahtari oarâ ș-aradâ, s-caftâ a pârințâlor s-nâ da nveasta.
Cântarâ el’i ca vârâ sihati ș-cama, ș-dicara vidzurâ că ațel’i di nuntru nu s-sâyisea s-ascoatâ nveasta ațea naua tu praglu di uși , ahurhirâ s-mutâ boațea câtâ casâ, ma cum ânveasta nu s-fârnâsea nica, pârñirâ cu ascucherli câtâ socru că “maș el u poartâ tutâ câbatea”, că “ș-ahâtâ amânari nu s-fați”, că “ți ncoa și nclo, âl tiñiaseaști cuscru-su ca pi gepea di dinâpoi!” (dzâsirâ el’i, dip ândreptu, câtâ iu yini gepea aestâ…)
– Aveț maș niheamâ arâvâdari că va lu-andreg io lucrul aestu pânâ s-dzâț unâ! lâ feați șâcâgilu socru și sumarâdea pi sumu mustațâ.
Fârâ s-aibâ zori di ascucherli di ma ninti, ș-fârâ s-șadâ ici pi mindueari, nchisi câtâ casâ.– Iu nedz, lăi, mintemene? ahurhi s-lu ancaci fendâ-su. Adzâ hii socru, iu ti aurli tini nicl’imat tu casa-a oamiñilor?! Dânâsea!!!
– Maș cât s-lâ dzâc s-aguniseascâ niheamâ, apândâsi el, ș-troarâ s-aurlă nuntru, mea ș-dip tu udălu ti hiritiseari…
Cându agiumsi el tu ațel udă, vidzu că hiritisearea s-avea bitisitâ di multu ș-că nveasta ațea naua, cari eara unâ fiticâ di șasprâdzați añi nica nincl’iși, slâboancâ ca pailu, plândzea di s-arupea, s-ascutura di-ahât plângu.
Âl’i si feați ñilâ a socrului, ma cum niți tu ahtari oarâ nu putu s-nu sâligheascâ vârâ șicai, dzâsi:
– Aaa, ma ți ved io, oamiñi buñi? Ali nvisticâ âl’i easti multu arău, âl’i easti greu s-si dispartâ di pârințâ i, vahi, nu va s-mâritâ. Easti nica ñicâ, mârata, ași că io dzâc s-u alâsăm aoa, s-creascâ niheamâ ș-va yinim di toamna alantâ s-u lom…
Nvistica, nica veardi tu minti, ansâri ca arsâ di pi scamnul iu șidea, truoarâ dânâsi dit plângu ș-ahurhi s-aurlâ:
– Nuu, fende! Io nu plângu că ñi-easti greu s-mi dispartu di pârințâ, ți că… ași easti adetea. Cum s-nu voi s-mi mârit?! Mea, hiu etimâ, loaț-mi!
Mă-sa, arușinatâ, aplică caplu, ma tuti alanti cari s-afla tu udă, niscânti moași, cari nica âl’i ura cali bunâ, arâsirâ cu lăcrâñi.
Socrul inși tu ubor și-l’i ciuciură tuti aesti a nunlui, dapoaia, lugursindalui că feați mari alatusi, âl bâgă s-si giurâ că nu va sâ scoatâ vârnu zbor. Ș-nunlu s-țânu di giuratic, ahât di multu că, di atumțea, bârnu di bârnu s-tut pirmituseaști ș-ia cum, pisti vârâ sutâ di añi, li aflăm ș-noi…
Nvistica fu scoasâ tu praglu di uși, dupâ cari, cându agiumsi la poartâ, bâșe mâna a pârințâlor, fu alinatâ pi cal ș-numta ncâlar anchisi.
S-țânu ghini ea, pârea hârsitâ, ma cum inșirâ dit hoarâ, așuțâ caplu câtâ casâ ș-dinâcali lăcârñili âl’i umplurâ ocl’il’i.
Socrul s-aplică câtâ ureacl’ea a nunlui și-l’i ciuciură:
– Tâș tora plândzi dealihea…
Custanța, Cirișar, 1987.
Dit cartea “Aeșțâ armâñi – Oamiñi dit Pirmiti” Tom I, Pirmituseri dit Balcañi, 1998, Editura Cartea Aromână
