Cinci dintre cele mai
remarcabile şi originale artiste poloneze ale momentului s-au aflat la sfârşit
de februarie – început de martie la Bucureşti, la micro-festivalul News from
Polska, organizat de Centrul Naţional al Dansului şi Institutul Polonez din
Bucureşti. Prin spectacole de teatru, dans şi performance, au fost atinse teme
caracteristice pentru teatrul polonez contemporan, dar importante şi înţelese
la nivel universal. Toate, legate între ele de întrebările cu privire la
identitatea personală, artistică, naţională, umană.
De exemplu, monodrama Şi va veni Crăciunul este
inspirată de prăbuşirea, la Smolensk, în 2010, a unui avion în care erau 96 de
înalţi oficiali plonezi, inclusiv preşedintele Lech Kaczynski. Deşi regia şi
dramaturgia sunt semnate de colegii ei, ideea îi aparţine actriţei Agnieszka
Przepiórska (agNIEşca pşePIURsca),
protagonista spectacolului: A fost o perioadă în
Polonia, după catastrofa de la Smolensk, cu prăbuşirea avionului, când eram
între joburi. Stăteam acasă, citeam ziarele şi peste tot vedeam aceste femei…
uitându-se la mine, uitându-se la întreaga Polonie şi vorbind despre suferinţa
lor. Peste tot, aceste aproape 90 de văduve, soţii de mari politicieni. Şi m-am
întrebat de ce le permit jurnaliştilor să intre atât de mult în viaţa lor.
Pentru că unele dintre ele le-au deschis uşa şi i-au invitat în casa lor şi
le-au vorbit despre viaţa lor. M-am întrebat de ce unele femei deschid uşa,
altele, nu. Şi acesta a fost momentul când am început să mă gândesc la aceste
văduve. Nu este un performance foarte politic, este mai degrabă conectat la
emoţiile femeii care şi-a pierdut soţul, un politician important. O soţie care
nu avea propria viaţă. Nu ştiu dacă am dreptate, dar poltica este doar un
background în acest performance solo.
Potrivit Iuliei Popovici, curatorul festivalului
News from Polska, una dintre intenţiile organizării acestui eveniment la
Bucureşti este împrietenirea publicului român cu forme de exprimare care nu
sunt neapărat obişnuite în România, cum ar fi monodrama. Un gen foarte de
apreciat, extrem de puternic şi relevant pentru scena poloneză. Şi în această
categorie au intrat performance-urile Şi va veni Crăciunul, Diva,
ID-ance.
Festivalul s-a încheiat însă cu un spectacol care
a adus pe scenă mai mulţi artişti. Delfinul care m-a iubit este un
performance în care se întâlnesc teatrul documentar, noile medii şi exerciţiile
de mişcare. Proiectul are la bază experimentul lui John C. Lilly din anii ’60,
finanţat de NASA, şi al cărui scop era acela de a învăţa câţiva delfini limba
engleză. Accentul cade pe emoţionanta istorie a relaţiei lui Margaret Howe
Lovatt cu delfinul Peter. Propunerea regizoarei Magda Szpecht reprezintă o
adevărată provocare pentru public şi are la bază abordarea teatrului ca loc
unde îţi dezvolţi imaginaţia.
Magda Szpecht: Am ales opt
momente din experimente, care erau cele mai importante. Şi părţile
spectacolului sunt despre aceste momente. Dar nu spunem exact povestea. Fiecare
scenă reprezintă impresiile noastre vizavi de ceea ce ştiam despre un moment
foarte concret din istorie şi despre ceea ce s-a întâmplat în laborator. Cred
că subiectul principal este comunicarea. Nu doar dintre performeri, dar şi
între ceea ce se întâmplă pe scenă şi ceea ce simte publicul. Pentru că am
pornit de la ideea că pe scenă sunt delfini, iar în public sunt oameni. Deci,
trebuia să facem totul ca de la început să creăm sentimentul că avem ceva în
comun şi că poate am putea comunica. Dar nu suntem aceeaşi specie. Nu suntem
aceleaşi creaturi.
Evenimente care aduc teatrul şi dansul polonez în
atenţia spectatorilor români au loc de multă vreme. Există deja un public
format, care aşteaptă cu mult interes noi propuneri. Curatorul Iulia Popovici,
despre festivalul News from Polska:
Până acum, Institutul Polonez a
prezentat fie serii de monodrame, fie un minifestival de dans. Acum, ceea ce
ne-am propus a fost să aducem împreună cele două zone şi să le concentrăm pe o
realitate extrem de vie în momentul de faţă în Polonia, care este creaţia
feminină. Am prezentat spectacole de diverse forme, lucrate, create de femei,
jucate, în general, de femei şi care propuneau diverse perspective asupra unor
poveşti ale unor femei, dar fără să însemne că erau doar discursuri ale unor femei
adresate altor femei. Sau că îşi propuneau abordări deschis feministe. Despre
ce era vorba? Despre felul în care, în momentul de faţă, în Polonia, vocile
artistelor femei sunt tot mai puternice şi influenţează, de fapt, percepţia
teatrului şi dansului şi ce înseamnă mainstream.
Colaborările artistice româno-poloneze se
manifestă sub diverse forme. Un exemplu recent este producţia Mame de oţel, proiect româno-polonez al artistelor Mădălina
Dan şi Agata Siniarska, care a fost prezentată în urmă cu câteva zile în cadrul
celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional de Reprezentaţii
Independente Bazaar, din Cehia.
