Tag: colectia Eduard Uzunov

  • Pictorița Ligia Macovei în colecții private

    Pictorița Ligia Macovei în colecții private

    Muzeul Municipiului București (MMB) a pregătit
    o nouă expoziție care va putea fi vizitată până la finalul lunii mai: Ligia
    Macovei în colecții private. Expoziția prezintă lucrări din colecția Eduard
    Uzunov. Ligia Macovei (1916-1998) a fost graficiană și pictoriță, dar și o
    importantă colecționară de artă, alături de soțul ei, arhitectul Pompiliu
    Macovei. Am stat de vorbă despre expoziție cu directorul adjunct al MMB, Elena
    Olariu:


    Este o
    cercetare mai veche, pe care muzeografii de la Secția de Artă din cadrul
    Muzeului Municipiului București o efectuează pentru a identifica colecțiile
    private în care se află artiștii pe care noi îi avem în patrimoniu. Continuă un
    program mai complex. Acest proiect a început în anul 2022 cu două evenimente
    speciale care au avut loc la Galeria Rotenberg-Uzunov și care au fost
    realizate în parteneriat cu Muzeul Municipiului București.

    În casă, pe lângă
    lucrările artistei, pentru că este o casă memorială dedicată ei și soțului ei,
    care a fost un foarte important colecționar, vom vedea și aceste schițe, aceste
    experimente pe care artista le-a realizat cu ocazia prezentărilor pe care le-a
    făcut la edituri pentru a convinge editurile să achiziționeze aceste desene.
    Unele sunt inedite pentru că varianta pe care domnul Uzunov o deține în
    colecția sa privată este plină de culoare. Știm că în final au fost alese
    desenele alb-negru, dar prin această descoperire a unei mape speciale care se
    află în această colecție privată, noi putem vedea și varianta color.

    Prin
    această expoziție intrăm în laboratorul de creație al artistului. Ne bucurăm
    foarte mult că domnul Uzunov a hotărât să doneze această mapă Muzeului
    Municipiului București și ea să fie prezentată și să continue să trăiască, să
    spunem așa, la Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, ea urmând să mai
    fie expusă chiar în cadrul domiciliului artistei, chiar în cadrul atelierului
    artistei, care este foarte frumos. Vă invităm să veniți să vedeți această casă
    minunată, colecția de artă care se află expusă acolo.


    Artista Ligia
    Macovei a rămas în amintirea publicului prin ilustrații realizate pentru volume
    de poezii ale unor mari poeți români precum Mihai Eminescu (1850-1889), considerat
    marele nostru poet național, Tudor Arghezi (1880-1967) sau laureatul Premiului
    Nobel, poetul italian Salvatore Quasimodo. Despre ilustrațiile prezente în
    expoziție Elena Olariu ne-a declarat:


    Sunt
    prezentate și schițele, experimentele artistei vizavi de ilustrarea creației
    argheziene, un proiect inedit care nu a mai fost realizat în România și o
    colaborare fructuoasă care ne-a dat și această idee de a continua cu o
    expoziție chiar în casa în care a trăit artista și care acum este Muzeul
    Macovei. Este, de fapt o încununare a acestor cercetări.

    Acolo se află și un
    album dedicat Ligiei Macovei, o artistă extrem de interesantă, o graficiană
    foarte talentată, pentru că a ilustrat și alte cărți importante din literatura
    română și nu numai. A ilustrat într-o formă splendidă poeziile eminesciene și,
    după succesul înregistrat cu volumul Poezii de Mihai Eminescu, care a luat și
    o mențiune specială la Târgul de la Leipzig, în 1970, artista împreună cu
    Editura Minerva scot acest volum excepțional dedicat poeziilor lui Tudor
    Arghezi.

    Aici, artista într-adevăr folosește toate mecanismele importante
    pentru a realiza un desen foarte modern, chiar avangardist, care să se
    potrivească cu poezia specială a lui Arghezi. Este poate un desen mai angoasat,
    dar care merge perfect pe linia poetică a marelui poet Tudor Arghezi. Acest
    volum, într-adevăr, ilustrează foarte bine creația sa și modernitatea lui.



    În finalul discuției,
    directorul adjunct al MMB a ținut să menționeze:


    Ne
    bucurăm foarte mult să putem să anunțăm că Muzeul Municipiului București a
    inițiat procedura de clasare a casei și sperăm ca în viitorul foarte apropiat
    ea să intre într-un proces de restaurare.