Radio România Internațional

Tag: colectie

  • ART SAFARI 12 Love Edition

    ART SAFARI 12 Love Edition


    În luna iulie, la Palatul Dacia-România din centrul capitalei, a avut loc deschiderea celei de-a 12-a ediții a Pavilionului de Artă Art Safari – Love Edition, ediție realizată în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale, dar și cu colecționarii privați. Ediția actuală este împărțită în mai multe teme: iubire, portret și personaje, retrospectivele artiștilor Constantin Artachino (1870-1954, pictor, unul dintre fondatorii Societății Tinerimea Artistică) și Ion Alin Gheorghiu (1929-2001, pictor și sculptor, membru titular al Academiei Române). Despre această ediție și despre ce poate fi văzut de către publicul iubitor de artă, am stat de vorbă cu directorul general Ioana Ciocan:



    “Love Edition, pentru că de acum înainte vom avea teme de fiecare dată aici, la Art Safari pe Lipscani. Speaker1: Love Edition este despre aceste sentimente care ne trezesc dimineața, care ne provoacă, sentimente puternice pe care le avem cu toții iubire, dragoste, câteodată ură. Dar totul a pornit de la colaborarea pe care am început-o în 2017 cu National Portrait Gallery de la Londra, care s-a concretizat acum. A fost un contract extrem de dificil și foarte, foarte, foarte multe greutăți au trebuit să fie dărâmate de către echipa Art Safari. Pentru că Speaker1: National Portrait Gallery de la Londra nu a colaborat niciodată cu această zonă a Europei de Est. Am reușit să le câștigăm încrederea și uite, la etajul 1 din Art Safari de pe Lipscani, pe pereții roz închis și roz deschis stau importantele lucrări de secol XVI până la secolul XXI, aduse pentru această expoziție de foarte mari dimensiuni. Peste 100 de lucrări. Nume extrem de importante ca Gainsborough sau Van Dyck, stau alături de artă contemporană, de lucrări semnate de Andy Warhol sau de David Hockney, lucrări care povestesc despre povești de dragoste. Expoziția nu este neapărat despre autori, expoziția este despre personajele care sunt în imagini și cu siguranță cei care vor veni de joi până duminică în Palatul Dacia-România de pe Lipscani vor putea să recunoască personajele preferate sau personaje istorice.


    Îl vor recunoaște pe un perete pe Henric al VIII-lea, dar pe celălalt poate că îl vor vedea pe John Lennon alături de Audrey Hepburn sau de prințul Charles, actualul rege, în fotografia de nuntă, alături de Lady Di. Și expoziția se încheie așa foarte dramatic cu Harry și cu Meghan. Este o expoziție de neratat și alături de ea, la etajul 1, pe niște pereți verzi din care ies niște crini foarte spectaculoși începe expoziția dedicată lui Constantin Artachino. Expoziția aceasta retrospectivă este realizată de Muzeul Municipiului București. Curator este Elena Olariu și prezintă trei etape principale din creația lui Artachino. Să știți că este o expoziție care o să vă surprindă, pentru că în ea vom auzi voci, vom vedea filme, vom citi scrisori, dar ne vom afunda privirile și în catifeaua Dobrogei, care este redată cu mare măiestrie de către Constantin Artachino.”



    Ioana Ciocan ne-a vorbit și despre retrospectiva artistului Ion Alin Gheorghiu, dar și despre noua colaborare cu celebrul muzeu londonez “Victoria and Albert”:


    “Ion Alin Gheorghiu beneficiază de o mare retrospectivă cu un text curatoriat semnat de Andrei Pleșu. Lucrările au fost aduse de la colecționari din România, dar și de la Muzeul Național de Artă al României. Și sculpturile au fost aduse de la Teatrul Național, pentru că lucrările lui Gheorghiu se regăsesc în locuri extrem de surprinzătoare. Ce aș vrea să punctez aici este zona dedicată atelierului, care a fost reprodus cu obiecte personale, fotografii, icoane, pânze începute, dar și culorile lui, pensulele și șevaletul care au venit special la Art Safari pe Lipscani de la Muzeul de Artă din Constanța.


    Am lăsat la final poate cea mai provocatoare expoziție pe care Art Safari a realizat-o până acum. Curatoarea Ruth Hibbart de la Victoria and Albert, îi provoacă pe cei care vin la Art Safari să aleagă între bine și rău. Este o expoziție unde se duce o bătălie pe viață și pe moarte între niște zombii și niște nimfe. De fapt, reprezintă binele și răul, monștrii pe care câteodată îi vedem sau îi avem cu toții, dar și speranța noastră, a tuturor, că la final, bineînțeles, binele va învinge.”






  • Biblioteca Polirom, 25 de ani de existenţă

    Biblioteca Polirom, 25 de ani de existenţă

    În 2023, Biblioteca
    Polirom, una dintre cele mai importante colecții de literatură universală din
    România, împlinește un sfert de veac. Păstorită inițial de criticul literar și
    scriitorul Bodgan Alexandru Stănescu și, ulterior, din 2019, de traducătorul
    Dan Croitoru, colecția face parte din portofoliul uneia dintre cele mai
    importante edituri post-comuniste : Polirom. De la înființare și până azi,
    Polirom publică volume de literatură română contemporană, istorie, științe
    umaniste, religie și literatură universală chiar prin intermediul Bibliotecii
    Polirom, colecția cu cele mai mari vânzări, de altfel. Unul dintre scriitori
    cei mai apreciați și vânduți este J.D.Salinger, al cărui fiu, Matt Salinger,
    s-a și aflat recent la București pentru a aniversa cei 25 de ani de existență Bibliotecii
    Polirom. Cu acest prilej, coordonatorul colecției a vorbit despre importanța scriitorului
    american în portofoliul editurii.

    Dan Croitoru: Unul dintre
    pilonii pe care s-a clădit Biblioteca Polirom în acest sfert de veac, este
    scriitorul american J.D. Salinger, celebru în toată lumea, a publicat în
    milioane de exemplare. J.D. Salinger este autorul a patru cărți traduse în
    limba română și apărute în colecția Biblioteca Polirom : romanul De veghe
    în lanul de secară, traducere de Cristian Ionescu. Este vorba de o nouă
    traducere pe care am publicat-o în anul 2005. Au urmat Franny și Zooey,
    traducere de Mihaela Dumitrescu, Nouă povestiri, traducere de Marcel
    Corniș-Pop și Dulgheri, înălțați grinda acoperișului și Seymour, o
    prezentare, traducere de Antoaneta Ralian.


    Actor
    și producător de film, Matt Salinger este din 2010, de la moartea tatălui său,
    legatarul testamentar al lui J.D. Salinger, în continuare la fel de celebru
    datorită operei sale și auto-izolării, încă inexplicabilă pentru o parte a cititorilor.
    Fiul său îi respectă, de asemenea, decizia de a respinge faima, făcându-și în
    același timp datoria de a-i promova şi acum scrierile. Cum îl citește fiul pe
    tată, atât ca scriitor, cât și ca părinte, ne spune chiar Matt Salinger.

    Cred că tatăl meu a scris despre ce este mai
    bun în om: despre capacitatea noastră de a iubi, de a găsi frumusețea, despre
    dorința de autenticitate și libertate. Acestea sunt temele centrale ale operei
    sale și ele sunt importante pentru toată lumea, așa că nu mă surprinde deloc că
    scrierile lui încă ating sufletele oamenilor. Mi-ar părea foarte rău pentru
    omenire, dacă lucrurile ar sta altfel. Avea foarte mult umor și asta nu poate
    mira pe nimeni, fiindcă simțul său al umorului transpare din opera sa. Era de
    un umor nebun, era mereu distractiv să fii în preajma lui, întotdeauna asculta
    cu atenție tot ce-i spuneam și nu cred că toți tații fac asta. Dar eu știam că,
    dacă-i pun o întrebare, voi primi un răspuns bine gândit. Și asta e, poate,
    ceva ce se întâlnește rar, așa că am știut mereu că sunt norocos că-i tatăl
    meu.


    Manuscrisele rămase
    nepublicate și la care J.D.Salinger a lucrat până la finalul vieții sunt,
    momentan, îngrijite de Matt Salinger, urmând a fi publicate cândva, în viitorul
    apropiat. Iar traducerea românească va apărea, probabil, tot în cadrul
    Bibliotecii Polirom.


  • Un vis devenit realitate, Muzeul dansului din Sic

    Un vis devenit realitate, Muzeul dansului din Sic

    A decis să se mute definitiv în România în 2011, s-a căsătorit în Sic (sat din Transilvania, aflat la doar 40 de km de municipiul Cluj-Napoca), cu o femeie care avea în proprietate un lac sărat cu aceleaşi proprietăţi ca la Sovata, aşa că cel mai nou proiect al său va fi organizarea unor excursii cu cazare în zonă, bălăceală în lacul sărat şi dans la Muzeul Dansului pe care l-a creat aici. Dar povestea românescă a lui Michel van Langeveld, originar din Olanda, începuse mai demult:

    Sunt un dansator folcloric fanatic şi m-am apucat de dansuri populare la vârsta de 20 de ani, în Olanda. Îmi terminasem şcoala şi în septembrie 1980 m-am dus la un club de dans şi mi-a plăcut atât de mult încât chiar din acea seară m-am înscris ca membru al Clubului, şi în fiecare săptămână, o oră şi jumătate, dansam dansuri din Europa, din Israel, din America, de peste tot. În 1984, aflat în Amsterdam, am găsit într-un anticariat o carte despre Transilvania şi Ungaria. În 1990, pentru prima dată am ajuns la Sic, unde am găsit o casă frumoasă, albastră, cu o cameră goală. Şi cum îmi era puţin sete, am cerut puţină apă şi mi s-a dat palincă. Un pahar, două pahare, trei pahare, nici nu mai ştiu câte şi m-am îmbătat rău de tot. Peste noapte, m-au dus într-o altă casă, iar ziua următoare nici nu ştiam unde mă aflu. Vai de mine! Unde mă aflu? Am deschis ferestrele şi nu am văzut nici urmă de maşini, numai căruţe şi lume îmbrăcată tradiţional. Era ca în Alice în Ţara Minunilor, iar acum spun mereu că în Sic eu m-am născut a doua oară.



    Michel van Langeveld ne-a povestit cum s-a specializat în dansuri populare şi, în particular, în dansuri folclorice româneşti:

    Din 1980 am început dansurile populare, iar dansurile balcanice erau foarte populare în Olanda. Şi cred că am învăţat în jur de 60 de dansuri româneşti. Iar în Olanda nu dansam pe muzică live, ci pe muzică înregistrată pe discuri sau pe casete. Şi câteodată veneau profesori din România, care ne învăţau mai multe dansuri româneşti. Dansurile populare sunt adesea în cerc, dar şi în cuplu. Dansul de cuplu l-am învăţat cel mai bine dansând dansuri maghiare, dar acolo trebuie şi să improvizezi. Înveţi paşii de bază a unui stil şi apoi imporvizezi paşii tăi.

    Nu mai este o noutate că mulţi străini se îndrăgostesc de România şi rămân aici, cel mai adesea dând un suflu nou locurilor unde îşi găsesc casa. Cam aşa a evoluat şi povestea interlocutorului nostru:

    A fost și pentru mine o surpriză mare. După revoluția împotriva regimului comunist din România, în 1989, am venit în România în fiecare an. Maghiarii din Transilvania organizau tabere de dans prin intermediul cărora învățai muzica și dansurile maghiare. Am participat la multe astfel de tabere, în Transilvania, însă am trecut și Carpații. Am cunoscut și dansurile populare din Moldova, care sunt foarte frumoase. Așa am văzut locuri atât de frumoase, încât mi-am zis că România e un adevărat muzeu în aer liber. Îmi plac mult tradițiile, îmi plac şi oamenii foarte mult, iar, în 2004, în Sic, am văzut o casă transilvăneană albastră, cu un acoperiş care mi s-a părut foarte romantic și am cumpărat-o în același an. După două zile, am fost la notar, care m-a felicitat pentru cumpărarea unei case a dansului.

    Am mai aflat de la Michel că pentru el tradițiile și frumusețea satului Sic, peisajul rural autentic l-au determinat să se mute definitiv în România. Iar de la achiziționarea casei până la transformarea ei în muzeu, n-a durat foarte mult.

    După ce am cumpărat casa, în 2004, și am aflat că era o casă veche a dansului, am invitat imediat ansamblurile de dans să danseze la mine. Le-am zis că, dacă vin îmbrăcați în haine tradiționale, berea și pălinca vor fi gratuite. Am reușit să adun jumătate de sat. Am filmat și am făcut fotografii, iar acestea se pot vedea în podul casei mele Muzeu al Dansului.

    În prezent, în Muzeul Dansului din Sic este expusă o colecție de 460 de perechi de cizme folosite în cadrul dansului tradițional. Însă veți vedea și instrumente muzicale, dar veţi şi dansa, spune Michel van Langeveld, olandezul aclimatizat perfect în sat, părintele acestui muzeu unic în ţară:

    Am o colecție mare de viori, contrabași. Mulți dintre turiști vin datorită Biroului de Informare Turistică din Cluj-Napoca. În Sic, avem o deltă numită Stufărișul din Sic. Mi s-a părut interesant că vin în vizită mulți japonezi și israelieni. În apropiere de Sic, se află orașul Gherla, important pentru comunitățile de armeni din toată lumea, însă aici se află și o sinagogă pe care israelienii vor s-o vadă. Odată, i-am zis unui ghid care a venit cu turiștii israelieni că știu să dansez 200 de dansuri israeliene. Imediat, am început să cânt o melodie tradițională din Israel și, în câteva secunde, ghidul și toți turiștii au început să danseze. Ghidul, care a continuat să vină cu turiști, le spune acum turiștilor că în primele 15 minute dansăm și după aceea vizităm muzeul.

    Camerele casei devenită muzeu păstrează modelul tradiţional, cu o cameră decorată cu broderie realizată manual, cu mileuri şi perne brodate şi covoare populare puse pe pat şi pe pereţi. Găsim însă şi fuioare şi farfurii pictate şi ulcici, dar şi o mini colecţie de aparate de radio vechi, amintind de timpurile în care oamenii dansau pe muzica difuzată la radio. Toate acestea crează ambientul unui loc de neuitat în România: Muzeul Dansului din Sic.



  • Muzeul şi colecţia Dr. George Severeanu

    Muzeul şi colecţia Dr. George Severeanu

    Într-un din cartierele vechi, centrale și cochete din
    București, în apropierea principalei artere Calea Victoriei, se află casa
    doctorului George Severeanu, devenită muzeu și una din filialele Muzeului
    Municipiului București. Nici nu este de mirare, căci radiologul Severeanu a
    fost, de altfel, primul director al muzeului capitalei și unul dintre cei mai
    de seamă colecționari de artefacte istorice din epocă. Provenit dintr-o familie
    de medici, George Severeanu s-a născut în 1879 și multe din pasiunile sale -
    inclusiv medicina și călătoriile – i-au fost inspirat de tatăl său, un alt
    doctor celebru, chirurgul Constantin Dimitrescu Severeanu, ne povestește Dan
    Pârvulescu, muzeograf la Casa memorială George Severeanu.

    A reușit să
    călătorească destul de mult în străinătate, în felul acesta inspirându-i și
    copilului lui, doctorul George Severeanu, pasiunea pentru vizite, pentru
    călătorii în străinătate, pentru muzee. Era o chestiune la modă la acea vreme.
    Cu timpul, și-a finalizat studiile la Berlin și la Viena. S-a cunoscut cu
    foarte multe persoane care erau pasionate de colecționat. La vremea respectivă
    era o modă și în Europa, și în la noi, în spațiul românesc, și în felul ăsta a
    început să strângă încet-încet diferite obiecte, în paralel cu cariera lui
    medicală care a fost una de excepție. A profesat la Facultatea de Medicină și a
    fost medic în cadrul Spitalului Brâncovenesc. La vremea respectivă a publicat
    foarte multe articole de specialitate, cărți, și în paralel, a fost pasionat de
    colecționarea artefactelor istorice.


    Multe din aceste artefacte
    provin din spațiul românesc, din Dobrogea și din bazinul mediteranean, fiind în
    principal de origine greco-romană. Dar nu numai, colecția doctorului Severeanu
    conținând și lucruri suprinzătoare pentru arheologi, obiecte preistorice din
    zona Bucureștiului grație cărora a putut fi completată istoria capitalei.
    Principala pasiune a radiologului George Severeanu a fost, însă, numismatica.

    Dan Pârvulescu: Pasiunea cea mai mare a lui a fost
    numismatica și a adunat aproape 9.000 de monede, pe care le-a și donat
    muzeului. Toată colecția lui este donată în mai multe etape Muzeului
    Municipiului București. Sunt monede grecești, romane și medievale. Multe dintre
    ele chiar ne-au oferit surprize, de exemplu, pentru perioada medievală. O parte
    a colecției e constituită din monede de pe vremea domnitorului Radu I, personaj
    istoric nu foarte bine cunoscut în istoriografie. Nu au rămas foarte multe
    lucruri de la el, dar prin importanta colecție de monede din perioada domniei
    lui s-au putut documenta mai bine niște lucruri care țin de economie, de
    circulația monetară și de comerț în perioada respectivă.


    Având în vedere importanța
    colecției doctorului Severeanu, nu este de mirare că a fost numit director al
    muzeului de istorie a Capitalei, la înființarea sa din perioada interbelică.

    Dan Pârvulescu explică: A fost dorința municipalității să înființeze
    acest muzeu. El s-a înființat propriu-zis la mai bine de zece ani după momentul
    în care s-a luat decizia înființării în 1921. Abia zece ani mai târziu au
    pornit lucrurile efectiv, iar nucleul colecției muzeului s-a creat în jurul
    colecției doctorului Severeanu, pe de o parte. Dar pe de altă parte aveau loc
    și cercetări arheologice în zona Bucureștiului și o altă parte importantă a
    colecției era formată din obiectele provenite din aceste cercetări arheologice.
    Bineînțeles au fost și donațiile populației pentru că în momentul în care s-a
    decis să se facă un muzeu al Capitalei au fost foarte mulți oameni care au adus
    diferite lucruri, așa cum era doctorul George Severeanu.


    Din păcate, casa doctorului
    – la rândul său, obiect de patrimoniu arhitectural – n-a avut o soartă prea
    fericită, mai ales la începutul perioadei comuniste când a fost naționalizată
    și ocupată de membrii ai nomenclaturii comuniste, după cum aflăm tot de la Dan
    Pârvulescu.

    Au stat acolo o perioadă diferite persoane.
    Doctorul George Severeanu murise oricum în 1939 şi în casă a rămas soția lui,
    care a mai trăit aproape încă 18 ani. Casa a fost naționalizată, au locuit pe
    acolo diferite persoane aduse de către partid. Colecția între timp a fost dusă
    în străinătate. O bună parte a colecției era la Paris, o altă parte a fost în
    Belgia. Lipsesc încă documente și din arhivele interne ale instituției, și din
    arhiva casei, nici la Arhivele Naționale nu am găsit foarte multe lucruri. Suntem
    cumva într-un proces de a crea o monografie a acestei familii, pentru că
    merită. Există o perioadă de vid în care nu știm exact ce s-a întâmplat. Cert
    este că în anul 1956 s-a deschis casa sub formă de muzeu, care a avut
    preponderent un caracter numismatic până la momentul la care casa a fost
    închisă din cauza stării de degradare în care ajunsese la începutul anilor
    1990. Sigur, componenta de arheologie era prezentă, vasele grecești erau acolo
    cu preponderență. Structura expoziției permanente deschise în anul 1956 era
    aceea de numismatică.


    Din
    fericire, în 2017, după o lungă perioadă de restaurare și amenajare, a putut fi
    deschis Muzeul George Severeanu, chiar în casa doctorului, unde colecția sa
    este pusă în valoare într-o manieră modernă, interactivă.


  • Lumină pentru suflet

    Lumină pentru suflet

    O echipă tânără şi-a
    propus, în acest proces, să dezvolte un lanț economic local de impact, folosind
    materiale reciclate din lemn (prin sprijinul acordat de o fabricã româneascã de
    mobilă), mai precis baghete din lemn de fag, tratate cu ulei sau baiț pe bază
    de apă şi îmbinări din plastic biodegradabil, realizate 3D.


    Cristina
    Cerga, cofondatorul Wooba Deco, ne-a vorbit despre începuturile proiectului:

    Ideea a venit odată cu produsele făcute de Adrian, eu l-am întâlnit în
    2019, la Startarium Crowdfounding Megatlon, unde Adrian a venit şi a prezentat
    nişte obiecte modulare, printre care şi o parte din lămpile care sunt astăzi în
    colecţia Wooba Dark.



    Stele,
    reciclare, joacă, lumină. Acestea ar putea fi ideile de bază ale proiectului,
    aşa cum ne-a fost prezentat în penultimul weekend din ianuarie. Şi încă o dată
    am aflat câte idei frumoase apar din joacă:

    Cristina Cerga: Ideea în principiu
    a pornit din joacă, Adrian a compus nişte forme geometrice pentru fetiţa lui,
    Lara, şi ulterior a dus acestă pasiune puţin mai departe. A început să facă din
    forme de poliedru regulat o multitudine de forme noi şi produsele cu lumină au
    venit în completarea brandului lansat, în care ne-am propus noi să aducem un
    pic de lumină într-o perioadă atât de întunecată, pentru că am lansat brandul
    în 2020. Şi cele cinci obiecte au fost completate cu un tag-line, care să le
    aducă oamenilor un moment de visare. Şi le-am numit noi o lumină pentru
    suflet. Adică sunt nişte corpuri de design 100% româneşti, compuse de Adrian
    şi marketate de noi, iar împreună am adus o nouă visare. Asta ne-am propus noi
    să facem cu aceste obiecte de lumină. Să aducem un pic de visare în România şi
    nu numai.



    Adrian Bursuc,
    creatorul obiectelor, ne-a descris colecţia: Este vorba de o
    colecţie pe nume Dark, compusă din cinci obiecte de lumină, făcute cu ajutorul
    imprimantelor 3 D şi a baghetelor de lemn. Oamenii sunt destul de încântaţi,
    datorită inovaţiei şi a formelor noi. Fetiţa a fost foarte încântată şi mereu
    când sunt în atelier îşi doreşte să mă ajute şi să participe la creaţie, prin
    desenele ei şi prin asamblare. Toate obiectele de iluminat duc toate către
    stele.



    Într-o lume
    confruntată cu claustrarea, artiştii Wooba Deco, îndeamnă la visare, după cum
    ne-a spus Cristina Cerga:

    În
    brandul nostru noi am pus o constelaţie, care să dea puţină visare şi să ducă
    oamenii acolo. Şi am încercat în produsele noastre să găsim poveşti cu care
    oamenii să poată să se identifice şi să îşi aleagă o lumină care li se
    potriveşte. Dacă intră pe site-ul nostru o să vadă că pentru cele cinci stele
    pe care le numim noi se găseşte o poveste individuală, sunt personajele binelui
    şi răului şi am numit această colecţie Dark, pentru că până şi întunericul e
    definit prin lumină, nu? Şi în fiecare dintre noi atunci când
    visăm, când creăm sau proiectăm sau suntem fericiţi, stă aprinsă o lumină. Şi
    noi sprerăm că va sta aprinsă o lumină.


    Obiectele de iluminat poartă numele unor stele. Practic, ele pot fi
    suspendate sau sprijinite de o suprafaţă plană, graţie formelor derivate din
    structuri geometrice regulate. Lumina străbate direct, nefiind nicidecum
    îngrădită, iar structurile geometrice lasă umbre care mai de care mai plăcute
    ambiental.

    Am aflat mai multe detalii de la Cristina Cerga: Am ales să punem ca şi stea colecţie, o stea principală, Bennet star
    şi asta, datorită complexităţii am pus-o pentru suflete agitate. Aveam o stea
    naturală, care este un înger al naturalului şi acolo ne ducem în Ariel Star,
    avem star Aaron, un Uriel şi o Luna, care sunt stele mai mici, dar pline de
    complexitate şi dăm noi oamenilor un moment de creaţie individuală acolo. În
    plus, colecţia noastră vine şi în nişte cutii personalizate, fiecare putând să
    dea cutiei propria destinaţie. Am lăsat capacele acelor cutii fără ulei sau
    vopsea, ca să permită oamenilor să aducă şi ei puţină creaţie în produsele
    noastre şi cutiile să le folosească pentru depezitare sau drept cutiuţă de
    amintiri. Un produs Wooba este automat compus din două piese, care să permită
    oamenilor să fie creativi alături de noi.



    Speranţa artiştilor este ca oamenii să li se
    alăture, să viseze, astfel încât acest brand să poată creşte în România şi peste
    hotare.



  • Expoziție foto-documentară despre sărbătorile de iarnă din Bucureștii de odinioară

    Expoziție foto-documentară despre sărbătorile de iarnă din Bucureștii de odinioară

    Biblioteca Metropolitană București (BMB) propune publicului din Capitala României mai multe proiecte de interes. Printre ele, o expoziție foto documentară despre sărbătorile de iarnă din Bucureștii de odinioară. În România, luna ianuarie este generoasă în oferte culturale. Principalul declanșator este categoric Ziua Culturii Naționale – 15 ianuarie, data de naștere a poetului Mihai Eminescu. Manifestările sunt dintre cele mai diverse și se întind mult dincolo de granițele țării, după cum ați aflat din programele Radio România Internațional. Indiferent de vreme sau, mai nou, de restricții, spaime și polemici, cultura este una dintre bărcile salvatoare care ne poartă pe apele învolburate ale vremii. Metafora pare să fie la baza misiunii pe care și-o asumă Biblioteca Metropolitană București (BMB).



    Și – cum anul începe nedezmințit cu luna ianuarie – dna dr. Ramona Ioana Mezei, director general BMB a început cu…începutul:

    Biblioteca Metropolitană București a marcat și marchează, până la finalul acestei luni, Ziua Culturii Naționale. Avem o expoziție dedicată poetului nostru Mihai Eminescu, expoziție care face parte dintr-un proiect mai amplu, derulat în parteneriat cu Teatrul Dramaturgilor Români (TDR). Și finanțat de Ministerul Culturii.

    În curtea amplă a Sediului nostru central – foarte aproape de Piața Romană – doritorii pot vedea o expoziție de cărți poștale din 1930. Toate sunt inspirate din creația eminesciană și semnate de un grafician-ilustrator polonez pe nume Leonard Salmen. El s-a ocupat de scrierile lui Eminescu vreme de aproape 3 decenii. Rezultatul – peste 200 de imagini inspirate din 99 de poezii ale lui Eminescu. Ilustratele au fost model pentru mii de cărți poștale, tipărite în culori și, din documente, rezultă că aceste cărți poștale făceau deliciul tinerei generații a vremii. Ineditul expoziției pornește de la faptul că Biblioteca Metropolitană București deține două serii de asemenea cărți poștale. Unele sunt numerotate, altele nu și toate au fost tipărite de librăriile Socec.



    Pentru cei interesați de istorie, Socec s-a numărat printre primele edituri mari ale României, considerată de specialiști drept una dintre cele mai importante întreprinderi ale industriei românești a cărții. Începuturile ei au fost puse în anii 1870 – de fapt,mai devreme cu cel puțin un deceniu, în cazul orașului București. Casa de librărie și de editură Socec a fost desființată în anul 1948.



    Ne întoarcem la Ziua de 15 ianuarie 2021, la BMB și proiectele pe care le propune. Începe oarecum să nu mai fie obligatoriu anunțul – proiectele se desfășoară online. În cazul Bibliotecii pe care v-o prezentăm astăzi, anunțul este dublu: proiectele se desfășoară și online și offline. După cum reiese limpede și din cuvintele doamnei Ramona Mezei. Se cuvine să adăugăm că titlul complet al evenimentului început în 15 ianuarie este – Opere pe rafturile bibliotecii: muze și muzicalitate. De ce așa? Intrând pe pagina BMB, aflați rapid din ce motive. Între 15 și 31 ianuarie 2021, pe toate paginile de socializare pe care filialele Bibliotecii le au la dispoziție, puteți asculta online voci ale unor actori consacrați și ale unor studenți la actorie, interpretând texte din creația lui Mihai Eminescu.



    Proiectul are bătaie dublă, după cum ne asigura managerul general. Legătura cu poetul național și, în context mai larg, reamintirea rolului pe care Biblioteca Metropolitană îl are, încă de la înființarea ei. În urmă cu aproape 100 de ani. Acela de a oferi publicului acces gratuit la cultură, sub aproape orice formă o gândim. Inclusiv acum, când evenimentele sunt mai mult online, dar și în formule mai altfel – pe care le putem numi generic față în față. În sensul că ai creația în fața ta. În această tendință actuală se înscrie și proiectul Sărbătorile de iarnă din Bucureștii de odinioară.



    Ramona Ioana Mezei, director general BMB: Vreau să vă spun că Biblioteca Metropolitană București deține o colecție impresionantă de documente vechi și rare. Este motivul pentru care am hotărât să inițiem o campanie de promovare a colecțiilor speciale de patrimoniu BMB. Atât pe platformele de socializare – la care cititorii noștri sunt conectați – cât și offline, de exemplu prin expoziții în aer liber. O astfel de expoziție, deschisă în decembrie 2020, poate fi admirată pe gardul de fier forjat al sediului nostru central – clădire care poartă numele scriitorului Mihail Sadoveanu și se află pe strada Tache Ionescu, la nr. 4. Într-o zonă centrală a Capitalei noastre. Cele 10 postere le oferă trecătorilor, mici și mari, o experiențe deosebită. Le reamintesc vechi obiceiuri și tradiții urbane. Expoziția foto documentară surprinde momente specifice Sărbătorilor de iarnă: Steaua, împodobirea bradului de Crăciun, sosirea lui Moș Crăciun, așezarea cadourilor sub brad, Sorcova. Se adaugă imagini cu jocuri ale copilăriei, adaptate orașul pe timp de iarnă. Imaginile provin din revistele Universul copiilor și Dimineața copiilor – ediții de Sărbătoare din anii 1925, ‘26, ‘27 și ‘32.



    Aviz copiilor de astăzi și tuturor celor care sunt conectați la copilul din ei. Pot afla, cu ochii și mintea lor, cum arătau tradițiile de iarnă în Bucureștiul interbelic. Și pot constata dacă și cum anume ceva din aceste tradiții a trecut testul timpului.



  • Expoziție cu bunuri restaurate din colecția Muzeului TNB

    Expoziție cu bunuri restaurate din colecția Muzeului TNB

    Teatrul național din Capitala
    României a organizat recent conferința online ce marchează demararea oficială a
    proiectului Expoziție inovativă cu bunuri restaurate din colecția Muzeului
    TNB (Teatrul Național București).

    Întâlnirea pe ZOOM s-a dorit o anticameră
    a viitoarei expoziții și, implicit, a muzeului, după spusele actorului Ion
    Caramitru, manager general al TNB. Expoziția va fi deschisă în primăvara lui
    2021 și întregul proiect dedicat muzeului este finanțat prin Granturile SEE
    2014-2021 din Programul RO-CULTURA. Totul în contextul în care, instituția de
    cultură din inima Capitalei trece prin transformări majore.

    Le explică Ion
    Caramitru, managerul Naționalului bucureștean:


    Teatrul Național este
    încărcat, la propriu și la figurat, de o suită de evenimente pe care trebuie să
    și le asume și să le ducă la bun sfârșit. Aș începe cu reconstrucția și
    consolidarea teatrului, însoțite de modificări, spun eu fericite. Am inclus în
    această ecuație și realizarea unui muzeu al teatrului, un muzeu dezvoltat și
    adus la standarde europene.

    Evident, ca în orice proiect bine gândit și
    coordonat, am stabilit cu proiectantul-șef
    cum va arăta în final muzeul și ce spațiu va ocupa în noua configurație
    a clădirii. În acest moment, după încheierea lucrărilor de reconstrucție, se și vede că spațiul muzeului este de 650 de
    metri pătrați. Din punct de vedere istoric, muzeul a fost inaugurat la 10
    septembrie 1942, însă ideea a apărut încă din 1921, când directorul de atunci
    al teatrului a început să achiziționeze lucrări de sculptură și de pictură care
    îi reprezentau pe mari artiști ai scenei din acea vreme.


    Am mai aflat, urmărind filmul dedicat
    muzeului aflat în reconfigurare, că inventarierea sculpturilor și a picturilor
    a fost încheiată. Mai există însă alte artefacte, plus documente. Numai acestea
    din urmă sunt în număr de peste 20 de mii: colecții de manuscrise, afișe, acte
    oficiale, corespondență, fotografii. Ele se regăsesc acum în evidența digitală,
    însă inventarierea completă ar putea lua cel puțin jumătate de an – spune Caramitru.

    Vă puteți întreba, pe bună dreptate, cum reușește un colectiv mare, dar
    eminamente teatra,l să ducă la final o asemenea activitate. Răspunsul este
    simplu – prin parteneriate. Vorbim despre Muzeul Național de Artă al României,
    Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti, Muzeul Militar Național Regele
    Ferdinand I și Biblioteca Națională a României.

    Am reținut în mod special
    afirmația șefei laboratorului de restaurare din Muzeul Militar Național, Doina
    Cârnu. Laboratorul pe care îl conduce nu a mai avut o implicare atât de
    complexă într-un proiect european. A mai rezultat, din acest dialog online, că
    echipa care lucrează la muzeul Teatrului Național bucureștean este și va fi
    alături de acești parteneri, experți în diferite tipuri de restaurări,
    câștigând astfel extra competențe. La începutul lui 2020, Naționalul
    bucureștean a obținut autorizația de funcționare a unui laborator de restaurare
    a picturii, pentru că atât colecția de pictură, cât și cea de sculptură sunt
    demne de un muzeu de artă – afirmă cei de la TNB. Există acolo opere ale unor
    artiști de mare anvergură, iar lista este impresionantă.


    La fel de impresionantă este
    și istoria acestei instituții de cultură. După ce vechea clădire a teatrului
    (aflată pe Calea Victoriei) a fost bombardată, colecția de atunci a fost rapid
    adăpostită în mai multe locuri. Era 1944. Și a tot circulat, pentru a fi
    salvată. După construirea noii clădiri a teatrului național din București,
    colecția de artă a fost în fine adusă unde îi era locul.

    Tot de la Ion
    Caramitru, managerul general al instituției, aflăm despre un alt episod
    semnificativ:


    În colecția de sculpturi și
    busturi pe care le avem în muzeu există și bustul lui B.P. Hașdeu, realizat de
    Dimitrie Paciurea. Lucrarea a fost donată la înființarea Teatrului Național de
    la Chișinău. Naționalul bucureștean a sărit atunci în ajutorul TN din Chișinău,
    cu decoruri, costume și chiar cu sume de bani. Anul viitor, Teatrul Național de
    la Chișinău împlinește 100 de ani de la înființare. Și echipa de acolo vrea să
    realizeze, în cinstea evenimentului, o copie a acestei opere importante: bustul
    unui mare gânditor și autor de teatru.


    Perioada este grea pentru
    toți, provocările sunt multe. Nu ne rămâne decât să urmărim evoluția
    proiectului şi să sperăm că atât expoziția de anul viitor, cât și muzeul TNB în
    formă completă vor fi pe măsura așteptărilor. Care sunt mari.