Tag: colectii

  • „Conacul Bellu” de la Urlați

    „Conacul Bellu” de la Urlați

    Muzeul Conacul Bellu”, din oraşul Urlaţi, în Prahova, este un monument reprezentativ pentru arhitectura veche românească. A făcut parte dintr-un complex arhitectonic ce datează de la jumătatea secolului al XIX-lea şi a aparţinut familiei Bellu, al cărei nume astăzi se leagă aproape invariabil de celebrul cimitir bucureştean.



    Conacul de astăzi este unul dintre cele mai frumoase din Ţara Românească şi adăposteşte o parte importantă din colecţiile baronului Alexandru Bellu (1850-1921). Întreg domeniul a fost donat Academiei Române de către soţia lui Alexandru Bellu, Alexandrina, în 1926.



    Am stat de vorbă cu doamna Gabriela Nicolau, custodele Muzeului şi conservatorul colecţiilor Bellu, despre ce a rămas din domeniul familiei după deceniile de comunism.



  • Piese de colecție: jocul de șah

    Piese de colecție: jocul de șah

    Numărul colecțiilor este foarte mare, aproape orice obiect poate fi colecționat de pasionați. De fapt, se poate spune că există atâtea colecții câți colecționari. Primii colecționari au fost, natural, oamenii cu posibilități materiale: suverani, nobili, militari, negustori, exploratori, clerici, iar primele colecții au fost obiectele de artă și cele prețioase precum bijuteriile. Astăzi, printre cei mai importanți colecționari se numără muzele din toată lumea care au moștenit, li s-au donat ori au cumpărat colecțiile pe care le adăpostesc.



    Unul dintre obiectele colecționate este un joc care astăzi este un sport venerabil și foarte respectabil. Este vorba despre șah considerat sportul minții, dar și metaforă pentru a descrie confruntări și jocuri geostrategice, politice și economice. Astfel, aflăm că șahiștii sunt marile puteri sau marii actori globali care fac și desfac lumea și că țările mici ori oamenii obișnuiți sunt biete piese mutate doar pe tablă în funcție de interese. De la punerea în scenă a jocului cu oameni, animale și recuzită de la curțile regilor și până la realitățile virtuale create de computere, șahul este una dintre cele mai puternice imagini ale confuntării. Dincolo de metaforă, obiectele cu care se joacă șah, piesele și tabla cu pătrățelele în două culori, care pot fi colecționate variază în calitate: de la cele mai banale și mai ieftine, la îndemâna oricui, până la cele mai scumpe și exclusiviste, adevărate opere de artă, accesibile numai celor care și le pot permite din punct de vedere financiar.



    Florin Gheorghiu este mare maestru internațional de șah, unul dintre cei mai importanți șahiști români. Una dintre marile sale performanțe este scorul de egalitate, 2-2, la meciuri directe pe care îl are cu marele Bobby Fischer considerat de mulți cel mai mare șahist din istorie. L-am întrebat pe Florin Gheorghiu ce jocuri de șah a văzut în impresionanta sa carieră:


    De obicei, piesele cele mai frumoase și cele mai valoroase sunt cele pe care le au colecționarii la ei acasă, chiar dacă respectivii colecționari sunt politicieni, oameni de afaceri, actori, regizori, milionari sau oameni obișnuiți. Sunt piese care sunt făcute din fildeș, argint, câteodată din aur. Unele din ele sunt din diamante. Dar acestea nu sunt piese cu care se poate juca o partidă de concurs. Ele sunt puse acolo ca să reprezinte ceva important din punct de vedere afectiv, istoric, al unui colecționar renumit sau care își face o adevărată colecție acasă. Colecționarul arată colecția prietenilor sau vrea să profite de prețurile care se schimbă pe piața internațională ca să aibă un câștig. Așadar, este ceva care nu privește șahul de concurs.



    Și în spațiul românesc au apărut pasiuni precum aceea a colecționării de obiecte. Unul dintre marii colecționari a fost inginerul Constantin Orghidan (1874-1944) cel care a creat o impresionantă colecție de monede, bijuterii, înscrisuri, documente și volume rare. Un alt mare colecționar român a fost medicul radiolog George Severeanu (1879-1939). Pare pasionat de istorie, doctorul Severeanu a adunat monede și alte artefacte arheologice pe care le-a donat Primăriei Bucureștiului. Și în spațiul românesc au circulat jocuri de șah aflate mai ales în posesia nobililor care le comandau în străinătate. Există în colecțiile colecționarilor români piese de șah care datează dinainte de anul 1900. Sunt piese sculptate în lemn lăcuit ori în fildeș, altele sunt piese turnate în metal, adevărate opere de artă. Cele mai obiecte de șah întâlnite în colecțiile deținute de colecționari români sunt piesele propriu-zise, tablele de joc fiind foarte rare.



    Odată cu profesionalizarea șahului ca sport, marcată convențional în 1886 când oficial este consemnat primul campionat mondial. Însă cu 37 de ani înainte, în 1849, jurnalistul englez Nathaniel Cooke crea piesele standard cu care se va juca sportul minții iar firma producătoare de echipament sportiv Jaques of London va cumpăra dreptul de a le fabrica. Istoria va da însă pieselor lui Cooke numele lui Howard Staunton, maestru șahist englez, care lăuda piesele lui Cooke considerându-le ușor identificabile, foarte stabile și aspectuoase. Se spune că primele 500 de seturi de piese originale Staunton au fost numerotate și semnate chiar de mâna maestrului. Florin Gheorghiu mărturisea că deține un set de piese Staunton dăruit de fostul lider cubanez Fidel Castro:



    Personal, eu nu am jucat niciodată cu astfel de șahuri de colecție dar din punctul de vedere al șahistului de concurs, al marelui maestru, pentru noi cele mai importante jocuri de șah au fost cele clasice care se numesc Staunton și acum. Ele reprezintă în momentul de față cele mai utilizate piese în marile concursuri internaționale și la campionatele mondiale. Un astfel de șah am și eu acasă, este din 1966, fiind cadoul personal al lui Fidel Castro. El a fost probabil impresionat de victoria mea de la Havana contra lui Bobby Fischer și a făcut din acest eveniment șahistic o realizare politică. S-a comportat în consecință în sensul că am avut surpriza să-mi facă acest cadou, desigur onorant, care marca în viziunea lui o adevărată victorie a sistemului comunist contra capitalismului.



    Colecțiile sunt un univers în sine. Unul pasionant din care jocul de șah nu putea lipsi, un omagiu adus gândirii omenești.


  • Muzeul recordurilor româneşti

    Muzeul recordurilor româneşti

    După cum v-am
    obişnuit în ultima vreme, vă propunem un popas inedit şi anume într-un muzeu
    premium: Muzeul recordurilor româneşti. Ascuns cumva pe o străduţă din
    Bucureşti muzeul s-a dorit o călătorie în excepţional. Fie că vorbim despre cea
    mai mare colecţie atestată de obiecte care au ca decoraţiune floarea de colţ,
    fie că vorbim despre tirbuşoane sau despre emisiunile filatelice româneşti
    începând din cele mai vechi timpuri până în prezent, muzeul este rezultatul
    pasiunii unui colecţionar…generos.

    După cum ne-a povestit, Ion Chirescu, spre
    deosebire de colecţionarii ce îşi ascund obiectele strânse pentru a le admira
    singuri, el le arată bucuros celor interesaţi de ineditul colecţiilor. Un hobby
    din copilărie dezvoltat la nivel de artă, după cum am aflat de la colecţionar,
    care ne-a povestit despre colecţia de tirbuşoane:


    N-a ajuns nimeni la această performanţă, dar nu performanţa am
    căutat-o. Am pornit de la această colecţie şi de la acest hobby şi, greu de
    crezut, dar fără să îmi dau seama, am ajuns la un număr de peste 30 de mii de
    tirbuşoane diferite, real diferite, efectiv datorită pasiunii şi plăcerii de a
    le colecţiona, de a le căuta. A fost o creştere pas cu pas. Am încercat, e
    adevărat, la început, să cumpăr cărţi despre această pasiune. Nu sunt singurul
    colecţionar, bineînţeles. În lume există cluburi care se ocupă de acest tip de
    colecţie, sunt mulţi colecţionari de tirbuşoane, sunt câteva mii, organizaţi pe
    ţări, pe continente, toţi cu această
    pasiune. Cea mai mare colecţie care apărea în Guinness Book era undeva la 1700
    de piese. În momentul când am văzut la ce nivel a ajuns colecţia mea a fost şi
    pentru mine o surpriză.



    O colecţie
    pentru strângerea căreia s-a umblat prin toată lumea, după piese rare, şi a
    cărei alcătuire a durat 11 ani şi care ilustrează evoluţia istorică a
    tirbuşonului. Mari, ca pentru restaurante, mici, ca pentru sticluţe de colonie
    sau chiar minuscule, de studiat cu lupa, numărul tirbuşoanelor a crescut pe
    nesimţite.


    Găsim aici
    piese decorative din a doua jumătate a secolului XVII, ce puteau servi la
    deschiderea călimărilor de pe biroul unui gentleman. Găsim tirbuşoane de
    deschis şampania, după obiceiul timpurilor în care şampania era medicament
    prescris în depresii. Pe atunci dopului i se făcea doar o gaură pentru ca nicio
    picătură de licoare miraculoară să nu se piardă, şampania fiind foarte scumpă.
    Există tirbuşoane mignone, cu incrustaţii ori mânere de sidef, pentru sticlele
    de parfum ale doamnelor, tirbuşoane mici, simple, cu inel, care rămâneau în
    dopurile sticluţelor de la spiţerie, pentru întrebuinţări repetate, şi o
    infinitate de tirbuşoane de artist, în care creativitatea tehnică e înlocuită
    de cea estetică. Găsim secţiunea premium, cuprinzând piese ce nu pot fi văzute
    nicăieri în lume, unele patente de invenţie. Dar vom găsi şi, amuzaţi,
    tirbuşoane de târg, ornate cu motociclete, ancore, avioane, pisici sau Homer
    Simpson.


    Piesa de
    rezistenţă a colecţiei româneşti este unul dintre cele două tirbuşoane
    existente în lume făcute din piciorul de fier al fostului Pod al Londrei,
    construit la 1176 şi dezafectat în 1831. Pe el sunt gravate cuvintele a stat
    656 de ani la baza Podului Londrei. Cea mai veche piesă datează din 1740, din
    perioada lui Ludovic al XV-lea.


    Certificată ca record mondial chiar de
    Guiness Book colecţia muzeului reuneşte 30 de mii de tirbuşoane, 35 de mii de
    fiare de călcat, trivete (suporturi de fiare de călcat), colecţia obiectelor
    însemnate cu floare de colţ, dar şi aparate foto, camere de filmat rudimentare
    şi câte şi mai câte surprize!. Şi dacă v-am tentat să descoperiţi muzeul,
    trebuie precizat că vizitele trebuie programate şi că muzeul este deschis în
    general pentru grupuri organzate.