Michal Wasiucionek
vine din Polonia şi este istoric şi cercetător de doi ani la Colegiul Noua
Europă. A venit la noi în ţară pentru a-şi continua cercetările pentru teza sa
de doctorat, în domeniul relaţiilor pe care le-au avut de-a lungul timpului
Ţările Române şi Imperiul Otoman. Prima oară a ajuns aici cu un grup de
prieteni în urmă cu mai mult de zece ani, pe când era licean, şi atunci s-a
îndrăgostit de România. Tinerii au petrecut atunci o lună pe meleagurile
noastre şi au vizitat Bucovina, Maramureşul şi toată partea de vest. De ce este
interesat de istoria Ţărilor Române şi de ce a ales România ne spune el:
Mă numesc Michal Wasiucionek, sunt polonez de origine şi de câţiva ani
locuiesc în Bucureşti. Sunt istoric de meserie şi vin din Varşovia, acolo am
terminat studiile. Am studiat un an de zile cu bursă Erasmus la Universitatea
din Bucureşti, după care am hotărât să fac doctoratul în Florenţa, pe tema
istoriei României şi a relaţiilor cu Imperiul Otoman. Am fost nevoit să aleg
unde vreau să stau, unde vreau să mă mut şi trebuia să mă decid ori să rămân la
Florenţa, ori să mă duc la Bucureşti. Pentru mine alegerea a fost destul de
firească, am vrut să vin aici. De doi ani lucrez la un proiect de cercetare la
Colegiul Noua Europă. De fapt, istoria României m-a interesat încă de când am
terminat liceul la Varşovia. În Polonia, după bacalaureat avem vacanţa cea mai
lungă din viaţa noastră, practic, pentru că înainte să începem anul academic
sunt cinci luni de vacanţă. Eu şi câţiva colegi de liceu am hotărât să mergem
în România aşa ca nişte liceeni săraci, cu ocazia, pentru o lună. Era anul
2006. Mi-a plăcut foarte mult şi m-am hotărât să mă înscriu la un curs de limba
română. A început să mă intereseze istoria României, dar, să fiu sincer, când
am venit în România cu bursă, ideea mea pentru masterat era să scriu despre
Mihai Viteazul, care din perspectiva polonezilor, din ce puteam să găsesc în
Polonia, este o personalitate total necunoscută. În general, asta e problema cu
istoria României, că nu este prea bine cunoscută. Când am ajuns am hotărât că
nu are niciun rost să scriu despre Mihai Viteazul, pentru că s-a scris atât de
mult şi e mai bine să găsesc altă temă. Aşa am ajuns la relaţiile
româno-otomane, care sunt tratate un pic diferit de către istoricii români faţă
de cum simţeam că ar trebui să fie tratate, eu având un anumit avantaj, cum mi
se părea. Uitându-mă la istoria României din afară, deci fără bagaj emoţional,
fără să fiu angajat, eram de părere că este mai interesant să nu ne întrebăm de
ce otomanii nu au cucerit aceste teritorii, sau dacă le-au cucerit, ci să ne
uităm la Ţările Române ca parte din Imperiul Otoman şi din lumea în care trăiau
atunci, din atmosfera, din moda, îmbrăcămintea şi cultura vremii. În limba
română sunt foarte multe cuvinte de origine turcă şi am găsit acest aspect mult
mai interesant de studiat decât să privesc doar la chestiuni politice.
Acum Michal se
gândeşte să rămână în România pe termen mai lung, pentru că şi-a făcut
prieteni, s-a integrat aici şi se simte foarte bine la Bucureşti. Ce îi place
aici şi ce ar schimba, cum s-a schimbat viaţa lui de zi cu zi şi dacă i-a fost
uşor sau dificil să se integreze ne spune chiar el:
N-a fost atât de greu, pentru
că n-aş zice că între Polonia şi România sunt diferenţe atât de mari în ce
priveşte modul de a trăi. O diferenţă este faptul că în România, de exemplu,
există relaţii mult mai strânse de prietenie şi este mai uşor să te întâlneşti
cu prietenii şi să faci ceva împreună, iar acest lucru îmi place mult mai mult
în România decât în Polonia. Unul din lucrurile cele mai frumoase ale României
este că e atât de diversă, că sunt zone atât de diferite, încât orice om poate
să găsească ceva pe placul lui. În Polonia, imaginea despre România s-a
schimbat foarte mult, acum este privită ca o ţară interesantă, ca un loc bun
pentru vacanţă, şi mulţi polonezi s-au mutat în Bucureşti, fie pentru muncă,
fie pentru că pur şi simplu le place aici. Chiar dacă sunt un românofil, există
destul de multe probleme. Mare parte din ele sunt legate de politică. Politica
românească mi se pare că suferă în general din cauza capcanei aşteptărilor
foarte scăzute, de la clasa politică nimeni nu aşteaptă practic nimic. Pur şi
simplu, foarte mulţi oameni s-au obişnuit cu nivelul acesta de clasă politică
de acest nivel intelectual sau de integritate. Aceste lucruri se schimbă, se
vede, de câţiva ani, cu proteste, dar aceasta e o mişcare în special urbană,
care nu ajunge la multe judeţe, la multe comune mai mici. Asta e o primă
problemă, iar altă problemă ar fi că nu se transformă într-o alternativă
continuă.
În finalul
întâlnirii noastre, l-am rugat pe Michal Wasiucionek să transmită un mesaj
românilor:
E important să preţuiască ce au. Impresia
mea în străinătate a fost că se întâmplă foarte des ca identitatea şi cetăţenia
românească să fie percepute ca un dezavantaj. Nu mi se pare că e adevărat şi
cred că românii trebuie să aprecieze că sunt români.