Tag: comandament

  • Comandament NATO în România

    Comandament NATO în România

    Şase
    noi centre de comandă ale NATO stabilite pe flancul estic al Alianţei
    Nord-Atlantice au devenit operaţionale în această săptămână, ca răspuns la noua
    ameninţare de securitate percepută din partea Rusiei, a anunţat organizaţia.
    Unul dintre acestea se află în România, iar misiunea acestuia, la fel ca şi a
    celor înfiinţate în Bulgaria, Polonia, Estonia, Letonia şi Lituania, este aceea
    de a înlesni desfăşurarea noii forţe de reacţie foarte rapide a NATO şi de
    coordonare a exerciţiilor. Aproximativ 40 de ofiţeri vor acţiona în fiecare
    dintre centre. Acestea şi-au început activitatea în această săptămână, însă vor
    deveni pe deplin operaţionale până la următorul summit NATO, care va avea loc
    la Varşovia, în luna iulie anul viitor, a precizat un purtător de cuvânt al
    Alianţei Nord Atlantice.

    În România, Unitatea pentru Integrarea Forţelor NATO
    este una dintre cele două structuri de comandă-control ale Alianţei care vor
    funcţiona la Bucureşti. Unitatea asigură legătura cu Comandamentul de la Napoli
    şi realizează planificarea operaţiunilor, organizarea exerciţiilor militare şi
    coordonarea deplasării trupelor din forţa de răspuns a NATO în cazuri de
    nevoie. 42 de militari asigură funcţionarea acestei structuri, dintre care 27
    de posturi revin României, ca ţară gazdă. Unitatea pentru integrarea forţelor
    NATO de la Bucureşti este condusă de colonelul Cătălin Ticulescu, ofiţer rănit
    în timpul unei misiuni de patrulare în Afganistan. Comandamentul Multinaţional
    de Divizie Sud-Est va deveni parţial operaţional anul viitor şi va coordona
    unităţile pentru integrarea forţelor aliate din România şi Bulgaria.
    Comandamentele fac parte din procesul de adaptare a Alianţei Nord-Atlantice la
    schimbările mediului de securitate şi vin ca parte a planului NATO de a-şi
    intensifica rolul în Europa de Est, cu scopul de a-i descuraja pe potenţialii
    agresori şi de a-şi asigura aliaţii pe fondul crizei din Ucraina, după anexarea
    de către Rusia a peninsulei Crimeea anul trecut, în luna martie. În aceeaşi
    logică se înscriu şi sporirea numărului exerciţiilor Alianţei, desfăşurarea de
    nave şi avioane sau anunţul Washingtonului privind instalarea de stocuri de
    armamente.

    Într-un interviu în exclusivitate pentru Radio România, directorul
    general pentru Afaceri Strategice din Ministerul Afacerilor Externe de la
    Bucureşti, Dan Neculaescu, a apreciat că România se află acum la cel mai
    ridicat nivel de securitate după primirea în Alianţa Nord-Atlantică, mai ales
    pe fondul deciziilor recente de întărire a flancului estic al NATO.

  • Comandament NATO în România

    Comandament NATO în România

    De cel puţin un an, în cele mai importante
    cancelarii ale lumii se vorbeşte de noi provocări desecuritate pe flancul est-european. Sancţiunile impuse Moscovei de
    Uniunea Europeană, deşi au provocat dificultăţi serioase economiei ruseşti, nu
    au influenţat în vreun fel atitudinea preşedintelui Vladimir Putin, vehement
    criticat pentru anexarea peninsulei Crimeea şi acuzat că trimite arme şi
    soldaţi în estul Ucrainei, pradă unui conflict soldat cu mii de morţi.

    Mai mult! Liderul de la Kremlin şi-a anunţat, săptămâna aceasta, intenţia de a mări
    arsenalul nuclear al Rusiei
    cu 40 de noi rachete balistice intercontinentale, ca răspuns la acţiunile sau intenţiile militare ale SUA în Europa de Est, inclusiv în România. În plus, pentru a-şi demonstra puterea militară,
    Moscova şi-a intensificat exerciţiile militare de amploare, lucru pe care l-au
    făcut şi Aliaţii Nord-Atlantici.

    De miercuri, în contextul desfăşurării în
    judeţul Braşov a unui exerciţiu
    la care participă peste 1.000 de militari
    din 25 de ţări membre ale NATO,
    pentru prima dată structuri ale Comandamentului Aliat Întrunit de la Napoli au
    fost dislocate în România. Şi, tot în premieră, comanda şi controlul Forţei de
    Răspuns a NATO au fost transferate spre o locaţie temporară.

    Între timp, la
    Bucureşti, Parlamentul se pregăteşte să dezbată şi să voteze, în plen, StrategiaNaţională de Apărare a României pentru perioada 2015-2019, după
    ce, anterior, aceasta a primit aviz favorabil din partea Consiliului Suprem de
    Apărare a Ţării. Totodată, Comisiile de apărare din Senat şi
    Camera Deputaţilor au adoptat, în unanimitate, un raport comun favorabil. O Strategie eficientă -
    spun autorităţile – trebuie să pornească de la întărirea proceselor democratice
    şi a celor din domeniul securităţii la nivel naţional şi să continue cu
    respectarea angajamentelor strategice asumate în cadrul NATO şi UE. De aceea, în comparaţie cu documentul similar din 2010, una din principalele noutăţi ale actualei Strategii o reprezintă conceptul
    de securitate extinsă. Printre obiectivele ei se numără buna funcţionare a justiţiei
    şi asigurarea ordinii de drept, eficienţa sistemelor naţionale de prevenire şi
    gestionare a situaţiilor de criză, consolidarea securităţii infrastructurilor
    energetice de transport şi cibernetice. Strategia
    se mai referă şi la asigurarea unui mediu economic performant, a
    stabilităţii bugetar-financiare a statului, precum şi dezvoltarea sistemelor
    publice de sănătate, educaţie şi protecţie socială.

    În plan extern, România
    doreşte să îşi consolideze prezenţa în NATO şi în Uniunea Europeană şi
    Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii. Se urmăreşte asigurarea
    securităţii în regiunea Mării Negre şi aprofundarea cooperării cu statele
    vecine şi cu cele din flancul estic al NATO.