Tag: Comisia Europeana buget 2021

  • UE cere precauţie bugetară

    UE cere precauţie bugetară

    Comisia
    Europeană lansa, la finele lunii decembrie, un avertisment la adresa Guvernului
    român de coaliție de centru-dreapta: într-o scrisoare trimisăla București, forul comunitar preciza că
    dorește să aibă un dialog cu Executivul român despre bugetul pe 2021 şi despre măsurile
    de corecţie atât imediate, cât şi pe
    termen mediu, pentru ca situaţia finanţelor publice să nu devină nesustenabilă.
    În lipsa unor măsuri corespunzătoare, datoria publică a României ar putea
    ajunge la 100% din PIB în 2027, iar acoperirea ei devine riscantă – puncta
    Comisia, care completa: având în vedere gravitatea situaţiei fiscale, vă
    încurajăm cu tărie să luaţi în considerare alte iniţiative de politică fiscală
    încă din 2021, atât pe partea veniturilor, cât şi a cheltuielilor.


    Scrisoarea
    a apărut în presa de la București săptămâna aceasta, aproape concomitent cu un
    nou apel al vice-președintelui Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, potrivit
    căruia Guvernul României trebuie să ţină deficitul bugetar sub control, după ce
    în 2020, cheltuielile au urcat foarte mult, iar veniturile s-au redus
    considerabil pe fondul pandemiei.

    Aşteptăm de la România un buget robust pentru
    2021
    – a scris, joi, oficialul de la Bruxelles, după o discuţie telefonică cu
    ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare. Acesta din urmă a promis că promovarea
    investiţiilor rămâne prioritară, la fel şi folosirea fondurilor europene.

    Ministrul
    Nazare a mai dat asigurări că autorităţile române au în vedere o consolidare
    fiscală şi o reducere treptată a deficitului bugetar, începând de anul acesta,
    urmând ca în 2024 să se ajungă sub nivelul de 3% admis de reglementările
    europene. Toate acestea, fără
    a afecta, însă, capacitatea României de a adopta măsuri menite să sprijine
    economia în această situaţie dificilă generată de Covid-19!


    La rândul său, separat,
    ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, a vorbit,
    într-un interviu televizat, de nevoia reformării masive a companiilor de stat.


    Până în toamna lui 2019 la putere, social-democrații, în prezent în opoziție, sunt
    de părere că avertismentul Comisiei Europene confirmă faptul că actualul Guvern
    de centru-dreapta de la București va fi obligat să ia măsuri de consolidare
    fiscală, adică de austeritate. Potrivit preşedintelui PSD, Marcel Ciolacu, spre
    deosebire de celelalte ţări din Uniunea Europeană, România a cheltuit bani fără
    a avea un plan serios de stimulare şi revenire economică, bătând, în schimb,
    record după record la împrumuturi.