Tag: comitet

  • România şi zona euro

    România şi zona euro

    Partidele politice vor fi
    chemate la consultări de preşedintele Klaus Iohannis pentru identificarea unui
    consens politic naţional privind aderarea României la zona euro. Decizia a fost
    anunţată la scurt timp după întrevederea pe care şeful statului a avut-o, joi,
    cu
    premierul Victor Ponta şi cu guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur
    Isărescu. Un asemenea consens va permite adoptarea unei strategii naţionale de
    trecere la euro şi a unui calendar riguros de măsuri economice, monetare,
    legislative şi instituţionale, care să asigure României un parcurs economic
    stabil şi predictibil,
    precizează un comunicat al Preşedinţiei.

    Obiectiv
    constant al politicii Bucureştiului în ultimii ani, aderarea României la zona
    euro a fost, de asemenea, constant amânată ca ţintă. Discuţia doar despre ţintă
    este periculoasă, atrage atenţia guvernatorul Băncii Centrale, care, în urmă cu
    trei săptămâni, declara că trasarea unei foi de parcurs pentru aderarea la zona
    euro este mult mai importantă decât data ţintă de intrare, iar în lipsa
    acesteia nu au rost dezbaterile pentru 1 ianuarie 2019 – dată prevăzută de
    guvern în Programul de convergenţă transmis Comisiei Europene.

    În cadrul
    discuţiilor de joi a fost decisă înfiinţarea unui Comitet de Coordonare a
    procesului de adoptare a monedei comune, care să asigure proiectarea,
    coordonarea şi monitorizarea etapelor şi responsabilităţilor implicate pentru
    atingerea acestui obiectiv.

    Pentru aderarea la zona euro trebuie un efort comun
    Guvern, Parlament, Banca Naţională, sublinia, în urmă cu o lună, şi premierul
    Victor Ponta, precizând că România îndeplineşte în acest moment criteriile
    nominale de aderare la euro.

    Pentru a fi cu adevărat pregătită trebuie, însă,
    ca România să aibă o economie competitivă, spun autorităţile de la Bucureşti. Parcursul ultimilor ani,
    dar şi estimările pentru perioada următoare arată că România stă bine din punct
    de vedere al creşterii economice. Iar analiştii Băncii Mondiale
    prognozează că România şi Polonia, alături de alte state din Europa Centrală şi
    de Est, vor continua să crească într-un ritm mai alert decât ţările din vest,
    în următorii doi ani. Elementele care vor contribui la această
    expansiune economică sunt întărirea cererii interne, revenirea treptată a
    investiţiilor şi creşterea exporturilor, scrie Financial Times, care a obţinut
    un raport al Băncii Mondiale privind prognoza economică pentru următorii doi
    ani. Economia României a avansat cu 2,8% anul trecut, iar cea mai recentă
    prognoză a Băncii Mondiale indică o creştere identică pentru acest an.