Tag: Competitivitate economică

  • Jurnal românesc – 17.09.2015

    Jurnal românesc – 17.09.2015

    Comisia
    Europeană a decis să reia plăţile pentru România în cadrul programelor
    Competitivitate economică şi Mediu, ambele
    întrerupte la începutul lunii aprilie. În urma acestei decizii, aproximativ 120
    de milioane de euro vor fi transferaţi autorităţilor române în perioada imediat
    următoare. Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a
    declarat că apreciază eforturile depuse de autorităţile române pentru a
    îmbunătăţi sistemele de gestionare şi control din cadrul celor două programe. Ea
    si-a exprimat speranţa ca măsurile întreprinse să reducă semnificativ riscul
    erorilor şi al neregulilor. Comisia Europeana a anunţat, în aprilie 2015, că a
    găsit indicatori de fraudă în gestionarea fondurilor celor două programe.




    O delegaţie a Comisiei pentru comunităţile de români din afara
    graniţelor ţării face, până duminică, o vizită de lucru în Italia. Pe agendă se
    află întrevederi cu reprezentanţi ai Tribunalului pentru minori din Roma,
    reprezentanţi ai Ambasadei şi Secţiei Consulare, precum şi cu membri ai
    Departamentului pentru şanse egale din cadrul Guvernului italian. De asemenea,
    membrii delegaţiei vor avea întrevederi cu şeful Departamentului politici
    sociale şi locative din cadrul Primăriei Roma, cu membri ai comunităţii
    româneşti, reprezentanţi ai presei româneşti, precum şi cu reprezentanţi ai
    bisericilor româneşti din Italia.




    Guvernul a
    aprobat în şedinţa de miercuri un proiect de lege care vizează flexibilizarea
    adopţiilor interne şi internaţionale şi scurtarea procedurilor aferente. Actul
    normativ prevede că rudele până la gradul IV ale copilului, care ar putea avea
    grijă de acesta şi care ar putea fi consultate dacă doresc să-l îngrijească,
    sunt căutate pentru un termen de numai şase luni, nu un an, cum se proceda până
    acum. Posibilităţile ca părintele să refuze abuziv să-şi dea consimţământul la
    adopţie au fost reduse şi limitate. În acelaşi timp, copilul este declarat
    adoptabil, odată ce managerul de caz a constatat că trebuie să fie declarat
    adoptabil, nu numai pentru o perioadă de un an, aşa cum era până acum, ci până
    la împlinirea vârstei de 14 ani.




    Ministrul
    Mediului, Apelor şi Schimbărilor Climatice, Graţiela Gavrilescu, a participat,
    la Vatican, în perioada 15-16 septembrie, la Audienţa miniştrilor mediului cu
    Papa Francisc, ocazie cu care oficialul român a precizat că România susţine
    punctul de vedere referitor la măsurile ce trebuie luate la nivel global
    împotriva schimbărilor climatice. Audienţa miniştrilor responsabili de domeniul
    mediului şi schimbărilor climatice este organizată la iniţiativa Italiei şi a
    preşedinţiei luxemburgheze a UE şi vine în urma publicării, în cursul lunii
    iunie, a celei de-a doua enciclice a Papei Francisc, Laudato si – Lăudat să
    fii, despre grija pentru casa noastră comună, în care vorbeşte, între altele,
    despre încălzirea globală, poluare, lumea animalelor şi a plantelor, speciile
    dispărute, folosirea resurselor naturale, substanţe chimice, atacurile aduse
    vieţii umane.





    Litoralul românesc a cunoscut, în acest sezon, cea mai
    mare creştere de turişti din 2008 până în prezent – aproximativ 1,5 milioane de
    persoane, au anunţat, miercuri, la Bursa de turism Litoral, reprezentanţii
    hotelierilor şi ai agenţiilor de turism. Potrivit datelor oficiale ale
    agenţiilor de turism, numărul total al turiştilor a crescut cu 20% faţă de
    sezonul trecut. În staţiunea Mamaia, numărul turiştilor a crescut cu 5 procente
    faţă de 2014.