În spațiul românesc, primele spitale au apărut în incinta sau în apropierea
mânăstirilor, locuri unde, în trecut, laolaltă cu bolilele sufletești, se
puteau trata și cele trupești. În București, unul dintre aceste locuri de
tratament, a fost și așezământul spitalicesc Pantelimon, amplasat inițial în
afara orașului, în comuna Pantelimon care, în timp, a devenit unul dintre
cartierele estice ale capitalei. Numele său și renumele său au fost legate de
Mânăstirea Sf.Pantelimon, clădită în aceeași perioadă. Actul de înființare al
așezământului spitalicesc datează din 1731, dar construcția sa, împreună cu cea
a mânăstirii, au început de fapt în 1735 și s-au finalizat de-abia în 1750.
Anul 1735 a fost decisiv din cauza epidemiei de ciumă care a izbucnit atunci și
care afecta foarte mult păturile nevoiașe ale populației, tratate de obicei în cadrul
mânăstirilor. De alfel, domnitorul Grigore al II-lea Ghica, fondatorul
spitalului, a hotârât ca noul așezământ să trateze și bolilele molipsitoare.
Ulterior, un alt spital a fost clădit și dedicat exclusiv bolilor contagioase
în timp ce Spitalul Sf. Pantelimon a rămas destinat afecțiunilor obișnuite. În
secolul XIX, spitalul a trecut prin mai multe transformări, unele dintre ele la
inițiativa lui Constantin Caracaș, unul dintre primii medici școliți în
Occident care s-au împlicat în dezvoltatea sistemului public de sănătate din
Țara Românească.
Ce s-a întâmplat în acea epocă, ne povestește Mihaela Diana Sprânceană, masterandă în cadrul
Facultății de Istorie a Universității București. În prima jumătate a secolului al XIX lea,
mai exact în anul 1832, domnitorul Grigore Ghica al IV-lea dărâmă vechiul
spital și construiește noi încăperi pentru un număr de 37 de bolnavi. Iar în
anii următori numărul acestora este în continuă creștere. Între 1867 și 1869
spitalul este reconstruit și este deschis cu un număr de 80 de paturi. În acest
spital se primeau bolnavi de ambele sexe ce sufereau de boli cronice interne,
dar și externe, de boli venerice, dar și oftalmologice. Anual erau tratați
aproximativ 350 de pacienți, iar numărul deceselor este cuprins între 12 și 15
morți pe an, conform condicii spitalului și relatării medicului Constantin
Caracaș. Cine au fost medicii spitalului de-a lungul timpului? În cadrul
spitalului Sf. Pantelimon au activat mai mulți medici de renume din țară și
printre aceștia îi amintim pe Dimitrie Caracaș, dar și pe fiul acestuia
Constantin Caracaș. În ceea ce privește activitatea medicului Constantin
Caracaș, vă pot spune faptul că a făcut parte dintr-o familie de medici greci.
Și tatăl, și fratele lui au fost medici, iar după studiile făcute la Viena s-a
stabilit în București unde a rămas celebru și pentru că a introdus și
generalizat vaccinul anti-variolic.
Fiindcă
aparținea unei mânăstiri, spitalul Sf. Pantelimon trata, în special, oameni
sărmani, dar cum bolile contagioase afectau toată populația, tot în prima
jumătate a secolului XIX au început și în București campanile de vaccinare. Și,
după cum am aflat, doctorul Caracaș s-a aflat în prima linie. Unul dintre
documentele medicale vechi păstrate până azi este și Regulamentul pentru
vaccinare din 1875. Ce conținea el ne spune acum tot Mihaela Diana Sprânceană. Articolul 1 prevede faptul că
vaccinarea era obligatorie pentru toată populația, iar în articolul 2 se
stipulează faptul că orice copil se va vaccina în primul an al vieții, cu
excepția celor bolnavi și bolnăvicios pentru care vaccinarea era facultativă.
Revaccinarea se făcea de la vârsta de 7 ani, iar în timpul epidemiei de
variolă, vaccinarea a devenit obligatorie. Articolul 7 spune clar că persoanele
care nu vor înfățișa bilete doveditoare că au fost vaccinate cu succes nu vor
fi primite în niciun serviciu public. Exact ceea ce vedem astăzi că se întâmplă
cu acele certificate verzi care nu mai pot intra în mall-uri sau în anumite
instituții dacă nu le prezinți. La operația vaccinării și la control
medicii vor fi însoțiți în urbe de un
agent al poliției locale, iar în comunele rurale, de primar sau de un delegat
al său, exact cum se întâmplă azi la
centrele de vaccinare unde Poliția sau Jandarmeria este prezentă acolo.
Reînnoirea vaccinului prin inocularea vaccinului original –
adică rapelul – se va face în urbe de către medicii urbei în persoană,
iar pentru comunele rurale de către medicii primari ai județului de două ori pe
an la datele fixate anterior.
În ceea ce privește Fundațiunea
Pantelimonului, în 1869 este reconstruit din nou pentru a găzdui 80 de paturi,
de data aceasta. În perioada
interbelică, numărul secţiilor a crescut găzduind una de chirurgie, un serviciu
de medicină internă şi unul de boli nervoase. În ultimii ani ai
comunismului şi mai ales după cutremurul
din 1977, spitalul şi biserica s-au aflat într-o stare de degradare pronunţată.
Spre sfârșitul anilor 1980, atât spitalul, cât și mânăstirea sunt dărâmate
pentru a face loc unui complex hotelier cu restaurant, așa-numitul Complex
Lebăda.