Tag: comuna Otelec

  • Experiențe autentice în județul Timiș

    Experiențe autentice în județul Timiș

    Patrimoniul cultural local al zonei Otelec, din județul
    Timiș, ca popas perfect între plimbările cu bicicleta pe malurile Begăi, este
    valorificat începând din septembrie, odată cu deschiderea temporară a punctului
    de trecere a frontierei cu Serbia, când mulți turiști au fost așteptați să
    călătorească pe pista de biciclete dintre România și țara vecină. Prin această
    comună, la fel ca prin multe altele, s-au perindat o serie de etnii care au
    marcat existența localității și au conturat imaginea diversa a județului Timiș.
    Este vorba atât de germani, cât și de maghiari, o comunitate foarte bine
    reprezentată în continuare. Astfel, comuna are o serie de oferte care, din
    punct de vedere turistic, sunt extraordinar de atrăgătoare, iar Asociația
    pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș își dorește să le
    pună în lumină, spune Delia Barbu, directoare executivă.


    începe, în primul rând, cu școala veche. Aceasta reprezintă astăzi o clădire
    realizată, de altfel, din pământ, după o anumită tehnică specifică locului.
    Membrii comunității au renovat-o și au reconfigurat o sală veche de clasă
    realizând mici expoziții în interior, iar școala reprezintă în sine și un
    obiectiv turistic prin prisma arhitecturii de pământ specifică Banatului. În
    acest sens, colaborăm foarte bine cu Terapia, Asociația TERRApia și Regio
    Earth, asociații prin intermediul cărora dorim să introducem acest obiectiv
    turistic pe un traseu al caselor de pământ din județul Timiș. Este un traseu pe
    care să-l promovăm și la nivel internațional.


    Școala veche este și un centru cultural în care pot fi
    organizate activități, este o clădire vie, completează Delia Barbu, directoare
    executivă la Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul
    Timiș. Tot în zonă, există o rezervație Natura 2000. Pune în lumină importanța promovării și protejării vânturelului de seară, o
    pasăre care cuibărește în această zonă a Banatului. Un alt obiectiv turistic pe
    care îl puteți întâlni în zonă și care reprezintă, de fapt, promotorul acestei
    promovări este pista de biciclete care leagă Timișoara de Republica Serbia.
    Este cea mai mare pistă de biciclete din România și care, iată, acum se
    deschide și ne oferă nouă prilejul de a pune încă o dată în lumină această
    localitate aflată la capătul țării, aproape de granița cu Republica Serbia. Mai
    sunt și alte lucruri de vizitat în comună, pentru că și din punct de vedere al
    serviciilor, industria ospitalității, puteți găsi o parte extraordinar de
    interesante, de exotice chiar. Există o locație cu piscina foarte bine
    aranjată. Există între membrii comunității maghiare, o familie care duce mai
    departe tradițiile culinare și care poate fi vizitată prin anunț în prealabil
    pentru grupuri de cicloturiști sau de alte grupuri care ajung acolo.


    Acest produs turistic privind comuna Otelec, aflată la
    capătul țării, este un motiv în plus de a promova cicloturismul, pe de o parte,
    pe această pistă de biciclete, dar și ca formă de călătorie în proximitatea
    orașului Timișoara. Delia Barbu. Prin acordul de parteneriat
    pe care asociația noastră l-a semnat alături de Consiliul Județean Timiș și
    Administrația Bazinală de Apă Banat, ne propunem promovarea acestor destinații
    aflate de-a lungul râului Bega, pentru că, din Timișoara, plecând spre graniță,
    mai sunt o serie de puncte, dacă vreți, de atracție. unde turiștii se pot opri,
    unde cicloturiștii pot face un popas. În acest sens, chiar în săptămânile care
    urmează, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Timiș va lansa o
    hartă a acestor destinații create de industria ospitalității. Sunt popasuri în
    care cicloturiștii pot desfășura diferite activități și vom reveni cu amănunte
    legate acest nou produs.


    Iată, așadar, o
    destinație turistică în continuă dezvoltare, în care turismul cultural și cel
    activ se împletesc armonios.