Tag: Concertele Enescu

  • Jurnal românesc – 03.04.2024

    Jurnal românesc – 03.04.2024

    Departamentul pentru Românii de Pretutindeni invită românii din afara graniţelor ţării la evenimentele dedicate Zilei Românilor de Pretutindeni, organizate în parteneriat instituţional, în perioada 24-26 mai, la Bucureşti. „Pregătim o nouă ediţie a Zilei Românilor de Pretutindeni şi îi aşteptăm acasă pe toţi cei care îşi asumă cu mândrie identitatea românească şi pot fi alături de noi, într-o incursiune în cultura şi tradiţiile care ne unesc”, a declarat secretarul de stat Gheorghe Cârciu, şeful departamentului. ‘Ziua Românilor de Pretutindeni’ este sărbătorită în fiecare an în ultima duminică din luna mai, potrivit Legii 101/2015, care reglementează drepturile persoanelor ce îşi asumă în mod liber identitatea culturală română – persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, din afara frontierelor României, având ca scop păstrarea, afirmarea şi promovarea identităţii lor culturale, etnice, lingvistice şi religioase.

     

    Institutul Cultural Român participă, în premieră, prin ICR Bruxelles şi Centrul Naţional al Cărţii, cu un stand propriu la Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internaţional de Carte de la Bruxelles, care se va desfăşura în perioada 4-7 aprilie, la Centrul de expoziţii Tour et Taxis din capitala Belgiei. Pentru a celebra diversitatea culturală şi dialogul intercultural, prezenţa ICR va fi organizată sub sloganul ‘La Roumanie – pays des contes et des rencontres’ / ‘România – ţara poveştilor şi a întâlnirilor’.

    Grafica standului ICR este realizată pornind de la ilustraţiile lui Mircea Arapu, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori români de bandă desenată (de la Pif şi Hercule la Harap-Alb). Vizitatorii vor găsi la standul ICR peste 300 de titluri, aparţinând tuturor genurilor: beletristică, albume dedicate artiştilor contemporani şi patrimoniului cultural românesc, cărţi pentru copii. Dintre acestea, aproximativ 100 sunt cărţi şi albume publicate de editura ICR în limba română, franceză sau engleză. Târgul Internaţional de Carte de la Bruxelles este principalul eveniment francofon de carte din Belgia.

     

    Institutul Cultural Român de la Londra prezintă, în cadrul Seriei Concertelor Enescu, joi, 4 aprilie, de la ora 19:00, un concert susţinut de soliştii Operei Naţionale Bucureşti, Marta Sandu – soprană şi Daniel Magdal – tenor, acompaniaţi la pian de Alexandru Burcă. Programul evenimentului va cuprinde arii celebre din creaţia compozitorului Giacomo Puccini – în celebrarea a 100 de ani de la trecerea sa în nefiinţă, precum şi lieduri de George Enescu, Nicolae Bretan şi Dan Dediu.

    De asemenea, în cadrul evenimentului, va fi proiectat un scurt documentar despre Bucharest Opera Festival, ediţia 2023. Aflat la cea de-a treia ediţie, Bucharest Opera Festival contribuie în mod decisiv la includerea Bucureştiului în circuitul marilor oraşe organizatoare de festivaluri internaţionale, urmărind consolidarea unei platforme de prezentare a celor mai valoroase companii de operă şi balet din ţară şi străinatate.

     

    Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza și găzdui, în data de 9 aprilie, de la ora 17:00, conferința „Dorohoi – vatra unei comunități evreiești dispărute”, susținută de Alfred Poplingher, Doron Coler și Madeleine Davidsohn, unii dintre cei mai activi și cunoscuți membri ai comunității românești din Israel, cu toții născuți în orașul Dorohoi. Evenimentul va avea loc în limba română. Cunoscut în special originarilor acestui mic oraș moldovenesc, Dorohoiul are o istorie străveche de o importanță deloc neglijabilă.

    Așezarea geografică, pe traseul drumurilor care duceau de la țările baltice și Polonia la Marea Neagră, i-a conferit atuuri pe care cârmuitorii țării din acele timpuri au știut să le valorifice. Astfel, timp de 200 de ani a fost capitala Ținutului de Sus al Moldovei, iar pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza a devenit capitală de județ. Stabilirea evreilor pe aceste meleaguri încă din sec. XVII și în număr mare, în special de la sfîrșitul sec. XVIII, a contribuit substanțial la dezvoltarea meșteșugurilor și a comerțului, iar mai târziu și a vieții culturale, astfel încât nu se poate vorbi despre istoria Dorohoiului fără a menționa și sublinia aportul comunității evreiești.

     

  • Jurnal Românesc – 12.04.2023

    Jurnal Românesc – 12.04.2023

    Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au participat la o videoconferinţă cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operaţii din Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina, precum şi cu detaşamentele de militari români aflate în misiune în Bulgaria, Lituania şi Polonia. MApN transmite că militarii români au prezentat analiza situaţiei de securitate din zonele de responsabilitate, stadiul de îndeplinire a misiunilor şi au raportat că starea de sănătate şi nivelul moralului personalului sunt foarte bune. “Perioada care se apropie, în care veţi întâmpina Sfintele Paşti departe de casă şi familii, nu va fi una uşoară pentru dumneavoastră, dar ştiu că sunteţi profesionişti şi că aţi luat toate măsurile pentru ca misiunile dumneavoastră să fie executate aşa cum sunt planificate. Eforturile dumneavoastră contribuie la liniştea noastră, a tuturor, mai ales în aceste vremuri în care regiunea în care ne aflăm este profund tulburată de invazia Rusiei în Ucraina vecină”, le-a spus ministrul Apărării militarilor români. Peste 350 de militari români îndeplinesc, în prezent, misiuni în afara hotarelor ţării.



    Violoncelistul Filip Papa va susţine un recital la 13 aprilie, la sediul Institutului Cultural Român de la Londra, în cadrul seriei “Concertele Enescu”, ediţia 2023. Artistul, acompaniat la pian de Antony Ingham, va interpreta piese de George Enescu, Doru Popovici, J.S. Bach şi Johannes Brahms. Originar din Timișoara, Filip Papa este solist de stat al Filarmonicii “Moldova”, precum și profesor de violoncel la Universitatea Națională de Arte “George Enescu” din Iași. Activează în cadrul Cvartetului de coarde “Ad Libitum”, unde cântă alături de violoniștii Remus Azoitei, Șerban Mereuță și de Bogdan Bisoc. Cu “Ad Libitum”, Filip Papa a apărut la festivaluri de muzică importante din Monte Carlo, Olanda, Franța, Germania, Elveția şi România. Antony Ingham este profesor de pian şi lucrează, în mod regulat, ca acompaniator, la pian, pentru departamentul junior al Royal College of Music. A susținut multe recitaluri de pian solo pentru Princess Cruises. Prin programul permanent “Concertele Enescu”, ICR Londra îşi propune promovarea muzicii camerale româneşti în context internaţional.



    Institutul Cultural Român de la Tel Aviv oganizează, la 13 aprilie, conferința cu titlul “Arhiva patrimoniului evreiesc din România: din pod și până pe paginile istoriei”. Manifestarea se va desfășura în limba ebraică, la sediul Institutului, în colaborare cu Organizația Evreilor Originari din România. Proiectul va reprezenta episodul inaugural al unei serii de conferințe menite să prezinte și să promoveze, în rândul publicului larg, unica arhivă din Israel care se ocupă în totalitate cu colectarea și administrarea materialelor legate de evreimea românească. Programul evenimentului va include prezentări susținute de consultantul în domeniul arhivelor și al conservării patrimoniului evreiesc Elinor Kroitoru, alături de arhivarul si istoricul Yehoshafat Pop. Aceștia vor vorbi despre colecționarea, conservarea, și crearea accesibilității acestor materiale pentru publicul larg. ICR Tel Aviv transmite că scopul acestei serii de conferințe este de a face cunoscute atât semnificația, cât și importanța existenței unei arhive a evreilor români în Israel şi de a sublinia faptul că orice evreu de origine română din Israel poate contribui la acest proiect.



    Traducerea în limba poloneză a volumului “Jurnal filozofic” de Constantin Noica va fi lansată, la 13 aprilie, la Cracovia, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Varșovia. La discuția despre carte vor participa traducătorul cărţii, Ireneusz Kania, şi autorul prefeței, teoreticianul și istoricul Andrzej Zawadzki, cadru didactic al Universității Jagiellone, autor al unor traduceri din Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Ireneusz Kania este lingvist şi specialist în studii romanice, traducător, eseist, expert în culturile şi religiile Orientului şi în iudeo-creştinism, autorul a peste 100 de volume de tălmăciri din 16 limbi. Este cel mai titrat traducător de limba română în Polonia, printre realizările sale numărându-se o mare parte din scrierile lui Cioran, Eliade şi Noica. Evenimentul de lansare a volumului “Jurnal filozofic” va avea loc la Librăria De Revolutionibus din Cracovia, cu sprijinul Editurii National Publishing Institute din Polonia.





  • Jurnal românesc – 07.03.2023

    Jurnal românesc – 07.03.2023

    Simpatizanţi ai
    socialiştilor şi comuniştilor din Republica Moldova au protestat la Chişinău,
    în faţa sediului Curţii Constituţionale, faţă de intenţia parlamentului de a
    înlocui sintagma limba moldovenească cu limba română în
    toată legislaţia, inclusiv în Constituţie.
    Protestatarii, între care şi
    deputaţi ai celor două formaţiuni politice pro-ruse de opoziţie, i-au acuzat pe
    reprezentanţii puterii că atentează la ceva ce este sfânt pentru fiecare
    moldovean şi că o astfel de modificare ar necesita organizarea unui
    referendum şi votul a două treimi dintre parlamentari.

    În replică, şefa
    Comisiei juridice, numiri şi imunităţi, Olesea Stamate, a declarat că instanţa
    supremă şi-a expus deja poziţia în 2013 referitor la limba vorbită în Republica
    Moldova. Atunci, Curtea Constituţională a decis că limba oficială este limba
    română şi nu cea moldovenească. Poziţia a fost susţinută şi de Academia de
    Științe a Republicii Moldova care a cerut restabilirea adevărului științific
    şi înlocuirea limbii moldoveneşti cu cea română.

    Totodată,
    iniţiatorii proiectului legislativ, deputaţi ai Partidului Acţiune şi
    Solidaritate, au arătat că schimbările propuse nu constituie o iniţiativă
    ordinară de modificare a Constituţiei, ci una tehnică, drept pentru care nu
    este necesară organizarea unui plebiscit. Proiectul de lege privind limba
    română a trecut deja, în primă lectură, de votul Parlamentului de la Chişinău.
    Dacă va fi adoptat, documentul mai prevedere ca Sărbătoarea Naţională Limba
    noastră îşi va schimba denumirea în Limba română.




    Asociaţia Românilor din
    Croaţia, în parteneriat cu Ambasada României în Croaţia şi Asociaţia pentru
    Educaţie Digitală Bigger Picture au organizat, la Zagreb, Festivalul
    Primăverii Româneşti.
    Cu acest prilej, a fost inaugurată expoziţia tematică
    Românce de poveste, care a prezentat poveştile a 6 românce
    emblematice pentru istorie: Ecaterina Teodoroiu, singura femeie prezentă pe o
    bancnotă românească, Smaranda Brăescu, prima femeie paraşutist a României,
    Sofia Nădejde, o voce importantă a feminismului românesc în secolul al 19-lea,
    Hariclea Darclee, prima cântăreaţă de operă pentru care s-a compus în mod
    special un rol, Ana Maria Brânză, campioană olimpică la scrimă, şi Nadia
    Comăneci, prima gimnastă din lume care a obţinut nota 10. Membrii comunităţii
    româneşti, ai altor minorităţi din Croaţia şi reprezentanţi ai Catedrei de
    limba română din cadrul Facultăţii de Filosofie din Zagreb au avut ocazia să
    viziteze şi expoziţia de mărţişoare tradiţionale, iar copiii au participat la
    un atelier de creaţie. Comunitatea românească din Croaţia este formată, în
    majoritate, din cetăţeni români care s-au stabilit în Croaţia după anul 1990,
    românii fiind una din cele 22 de minorităţi naţionale recunoscute în această
    ţară.




    Violonista Andreea Nistor va
    susţine, la 8 martie, un recital la sediul Institutul Cultural Român de la
    Londra, în cadrul seriei Concertele Enescu.
    Aceasta va fi
    acompaniată de pianista Clementina Ristea Ciucu. Cele două vor interpreta
    lucrări de Beethoven, Ceaikovski, Dumitru Capoianu şi, bineînţeles, George
    Enescu. Andreea Nistor este elevă în clasa a 12-a la Colegiul Național de
    Muzică George Enescu din București. A participat la masterclass-uri
    cu maestrul Remus Azoiței, profesor de vioară la Academia Regală de Muzică din
    Londra. Clementina Ristea Ciucu este absolventă a Liceului de Artă George
    Enescu și a Universității Naționale de Muzică din București. În prezent,
    este lector universitar doctor în cadrul Facultății de Interpretare Muzicală a
    Universității Naționale de Muzică din București. Programul Concertele
    Enescu este organizat de ICR Londra cu scopul de a promova muzica
    românească în spaţiul britanic, precum și pe muzicienii români consacrați sau
    aflați la început de carieră.




    Expoziţia de artă
    contemporană Instantanee de pe Planeta Roz a artistului Vladimir
    Păun – Vrapciu este deschisă la galeria Institutului Român de Cultură şi
    Cercetare Umanistică de la Veneţia.
    Manifestarea cuprinde 16 lucrări de
    pictură, grafică, instalaţie şi artă video, care au fost prezentate, în
    premieră, la Muzeul Judeţean Buzău. Vladimir Păun-Vrapciu este şi arhitect. În
    acest rol a câştigat realizarea unui proiect constând într-un aşezământ
    destinat copiilor defavorizaţi din Suceava. Proiectele sale arhitecturale au
    fost selectate în ultimii ani pentru diverse Anuale şi Bienale din România şi
    din străinătate. Este membru al Ordinului Arhitecţilor din România, al Uniunii
    Arhitecţilor din Romania, al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al
    Asociaţiei Internaţionale a Artelor Vizuale. Expoziţia Instantanee de pe
    Planeta Roz poate fi vizitată până pe 12 martie.


  • Jurnal Românesc – 06.10.2021

    Jurnal Românesc – 06.10.2021

    Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a deschis concertul aniversar al ansamblului românesc Violoncellissimo, organizat la sediul UNESCO de la Paris cu ocazia marcării a 65 de ani de la aderarea României la Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură. Şeful diplomaţiei române a evocat importanţa pentru România a aderării la UNESCO şi a subliniat oportunitatea de promovare a patrimoniului cultural şi a valorilor româneşti pe care o oferă României statutul de membru al UNESCO.

    Prin apartenenţa şi activitatea în cadrul organizaţiei, România îşi reafirmă ataşamentul profund faţă de multilateralism, de valorile democratice, de drepturile omului şi de principiile care stau la baza Organizaţiei Naţiunilor Unite’, a transmis Aurescu. Ministrul a amintit si contribuţia UNESCO la efortul comun de protejare a patrimoniului universal şi a reiterat angajamentul României de a continua demersurile de introducere pe lista patrimoniului a unor obiective naţionale de importanţă universală. În 2021 se aniversează 75 de ani de la fondarea UNESCO şi 65 de ani de la aderarea României la organizaţie. Momentul este marcat printr-o serie de conferinţe şi colocvii, concerte, expoziţii, o emisiune filatelică, precum şi donarea unui fond de carte românească Bibliotecii UNESCO.

    Schimburile economice bilaterale dintre România şi Germania ar putea depăşi anul acesta 33 de miliarde de euro, a afirmat ambasadorul ţării noastre la Berlin, Adriana-Loreta Stănescu. Prezentă la un eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, aceasta a arătat că cele peste 23.000 de firme cu capital german înregistrate în România au realizat investiţii de peste 10 miliarde de euro şi au generat aproximativ 300.000 de locuri de muncă. Relaţiile bilaterale româno – germane se situează la un nivel excelent, fapt reflectat în dialogul politic substanţial şi benefic, în relaţiile economice consistente şi aflate în creştere continuă, în intensitatea contactelor interumane, culturale, academice, potenţate de existenţa unor ample şi dinamice comunităţi ale minorităţii germane din România şi respectiv a etnicilor germani şi a cetăţenilor români emigraţi în Germania, acestea reprezentând o punte solidă de legătură între ţările noastre, a declarat ambasadorul. Aproape 800.000 de români trăiesc şi lucrează în Germania, potrivit statisticilor oficiale făcute publice în acest an.

    Ministerul român de Externe salută adoptarea de către Comisia Europeană a primei Strategii pentru combaterea antisemitismului şi promovarea vieţii evreieşti. Instituţia arată că a fost implicat, de la început, în eforturile Comisiei de redactare a documentului şi a participat activ la procesul de consultare realizat la nivel european. MAE transmite că susţine pe deplin eforturile Executivului Comunitar de combatere a antisemitismului şi de protejare a vieţilor evreieşti şi încurajează adoptarea imediată de către toate statele membre ale UE a unor planuri de acţiune sau strategii complementare cu Strategia europeană, în condiţiile în care, în contextul actual al crizei sanitare, cazurile de antisemitism, xenofobie, radicalizare şi de propagare a discursului instigator la ură cunosc o expansiune îngrijorătoare. Strategia elaborată de Comisia Europeană se sprijină pe trei piloni: prevenirea şi combaterea tuturor formelor de antisemitism atât online cât şi offline, încurajarea vieţii evreieşti şi protejarea moştenirii evreieşti şi asigurarea şi întărirea educaţiei, cercetării şi comemorării Holocaustului. MAE precizează că Parlamentul de la Bucureşti a adoptat deja o strategie complementară cu documentul european la data de 13 mai anul curent.

    Stagiunea de toamnă a Concertelor Enescu de la ICR Londra va fi deschisă, pe 7 octombrie, cu un concert susținut de unul dintre cei mai versatili și cunoscuți violoniști din Marea Britanie, Thomas Bowes, acompaniat la pian de Verona Maier. Programul recitatului, cu o durată de 75 de minute, include compoziții de Mozart, Brahms și Enescu. Seria Enescu, desfășurată neîntrerupt din 2007, este unul dintre cele mai apreciate programe permanente ale reprezentanţei în Marea Britanie a Institutului Cultural Român şi poate fi comparată cu Societățile Chopin sau Elgar de la Londra. Concertul va fi si înregistrat, editat și difuzat de ICR Londra, la 14 octombrie, pe toate conturile sale de pe reţelele de socializare.