Tag: concurs RRI

  • Popas cultural la Iaşi

    Popas cultural la Iaşi

    Astăzi vă propunem să vizitaţi Iaşiul, oraş din nord-estul ţării, ce a fost
    declarat, în anul Centenarului României moderne, 2018, Capitală
    istorică a României. Iașul a fost capitala Principatului Moldovei în
    perioada 1564-1859, una dintre cele două capitale ale Principatelor Unite
    (Moldova şi Ţara Românească) între 1859 și 1862 și capitala Regatului României
    între 1916 și 1918, în primul Război Mondial, când Bucureștiul se afla sub
    ocupație germană.


    Urmele istoriei sunt preţuite aici, paşii călătorului putându-se opri pe
    străzi care poartă numele unor personalităţi culturale şi istorice. Iar pentru a cunoaşte mai bine trecutul
    bogat al acestei destinaţii, puteţi alege oricând tururi ghidate, care, la
    cerere, sunt făcute şi în principalele limbi de circulaţie internaţională. Un
    circuit consacrat porneşte din punctul zero al oraşului, Piaţa Unirii, cu toate
    obiectivele: statuia lui Alexandru Ioan Cuza, Palatul Braunstein, strada Cuza
    Vodă, clădirea Teatrului Naţional, complexul Mitropolitan, palatul Roznovanu,
    biserica catolică. De la Teatrul Naţional călătorul urmează pietonala oraşului,
    pe care ajunge la Palatul Culturii, simbolul oraşului.

    Coralia Costaş, şef
    secţie relaţii publice, proiecte, marketing şi logistică, în cadru Complexului
    muzeal naţional Moldova, ne aşteaptă aici: La Palatul Culturii, în primul rând
    vă aşteptăm pentru a vă bucura de arhitectura minunată, în stil neogotic. Este
    una dintre cele mai mari clădiri din Iaşi, până nu demult, cea mai înaltă, care
    adăposteşte astăzi patru muzee: Muzeul de artă, Muzeul de istorie a Moldovei,
    Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu şi Muzeul etnografic al Moldovei.
    Fiecare din aceste muzee prezintă publicului mai mult expoziţii temporare.

    La
    Muzeul de istorie a Moldovei avem, de exemplu, avem expoziţia: Curtea
    domnească din Iaşi, o istorie redescoperită, dar şi Socializare şi divertisment
    la 1900, precum şi expoziţia dedicată civilizaţiei Cucuteni. Pe lângă acestea,
    în această primăvară a fost deschisă o expoziţie inedită, ca temetică şi ca
    simţuri implicate în descoperirea ei: expoziţia Olfactiv. Mirodenii, răşini,
    parfumuri şi miresme din antichitate până în epoca modernă. Aceasta a avut şi
    un atelier, în cadrul căruia participanţii, în special copii, care făceau întâi
    o vizită în expoziţie, iar apoi li se explica parcursul acestor morodenii din
    Orientul apropiat până pe teritoriul ţării noastre. La Muzeul Ştiinţei şi
    tehnicii Ştefan Procopiu avem două expoziţii: inginerie şi mecanică, care evocă
    o epocă deja apusă. Tot aici mai există expoziţia Retrotehnicaîn
    care vizitatorii pot parcurge foarte rapid săli care prezintă optică,
    orologerie, maşini de calcul, maşini de scris, diverse obiecte de uz casnic,
    precum primele aspiratoare, maşini de cafea şi de ceai, telefoane foarte vechi.


    La etaj pot fi vizitate Muzeul etnografic şi Muzeul de artă. La Muzeul de
    artă, sunt deschise două expoziţii de scurtă durată: Maeștrii artei
    interbelice românești în colecțiile Muzeului de Artă Iași şi Maestrii
    picturii românești în patrimoniul Muzeului de Artă Iași. Iar Muzeul etnografic
    găzduieşte expoziţia Fotografia, document etnografic, un dialog peste timp
    între obiectele colecţiei muzeale în vârstă de peste un secol şi imaginile
    satului de azi, care mai păstrează în oarecare măsură elemente tradiţionale,
    după cum ne-a mai spus Coralia Costaş, care ne-a anunţat că din luna august va
    fi inaugurată o expoziţie de scoarţe şi ne-a lansat o invitaţie:

    Aşteptăm vizitatorii la Palat
    şi nu numai! Mai avem în Iaşi încă trei muzee, respectiv Muzeul Unirii, Muzeul
    Kogălniceanu şi Muzeul Cosmin Cernătescu.


    Începând din mai anul acesta şi până în 1 mai 2020, Iaşul este Capitala
    Tineretului din România, program național destinat tinerilor. În cadrul
    programului, Palatul Culturii a desfăşurat în acestă vară un atelier de ceramică,
    în care, sub îndrumarea unui artist ceramist, participanţii au avut ocazia să
    îşi picteze propriile vase.

  • Radio Tour (concurs Iaşi) – Iași

    Radio Tour (concurs Iaşi) – Iași

    Astăzi mergem în
    nord-estul ţării, într-un oraş încărcat de istorie, cu o viaţă culturală
    intensă: Iaşi. Vizitatorul ajuns pentru prima dată aici, va descoperi că este
    înconjurat de istorie la fiecare pas. Prin vechea cultură Cucuteni, prin paginile
    scrise de marile familii boiereşti, prin momentul istoric al numirii lui
    Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Române, prin artă, știință și
    inovație, Iaşiul desăvârșește istoria României.







    Anca Zota recomandă Iașiul
    în special pentru atmosfera foarte plăcută și primitoare pe care o găsesc acolo
    turiștii. Putem practica turismul cultural, de asemenea, avem oferte bune și
    pentru turismul activ, sunt binecunoscute pelerinajul de Sf. Parascheva precum
    și oferta pentru turismul religios, iar în ultimul timp s-a dezvoltat destul de
    bine turismul de business căruia i se adaugă cel medical. Ca să nu ratați
    esența orașului Iași, v-aș recomanda să începeți seria vizitelor cu Palatul
    Culturii care include patru muzee foarte interesante. Muzeul de Istorie ne face
    o idee asupra contextului, cum a apărut pe hartă orașul. Muzeul Etnografic ne
    vorbește despre îndeletnicirile strămoșilor. La Muzeul de Artă există o
    colecție foarte bună de picturi românești. O colecție foarte interesantă poate
    fi văzută și la Muzeul Muzicii Mecanice. Curatorii acestui muzeu organizează și
    un festival o dată la doi ani, în anii pari.


    Ar mai fi interesant de văzut în
    Iași Muzeul Mitropolitan, aflat în subsolul mitropoliei. Vizitatorii se pot
    plimba pe lângă fundația mitropoliei și, în timpul acesta, să admire multe
    dintre obiectele de colecție adunate de-a lungul secolelor. Un alt obiectiv
    emblematic pentru Iași este Muzeul Universității, unde aflăm amănunte despre
    civilizația Cucuteni și despre Universitatea Alexandru Ioan Cuza, prima
    universitate din România. Însă le recomandăm turiștilor să nu rateze nici
    vizita la bojdeuca lui Ion Creangă. Aceasta poate fi ofertantă nu doar pentru
    români, care știu cu toții despre scriitor, ci și pentru turiștii străini care
    pot vedea o casă tradițională românească păstrată foarte bine și care se află
    și într-un cartier foarte frumos. De asemenea, foarte frumoasă mai este și
    Grădina Botanică pentru cei care sunt amatori de plimbări în aer liber.


    Iar dacă vă gândiți să
    alegeți orașul Iași pentru vacanța de vară, nu veți regreta. Veți găsi o
    atmosferă relaxată, plăcută și restaurante cu specific românesc, dar și cu
    meniu internațional. De asemenea, sunt multe cluburi și cafenele unde se cântă
    muzică live. Există formații locale sau din împrejurimi care cântă jazz, blues
    și rock până târziu în noapte. Însă vă puteți organiza o vacanță și în funcție
    de calendarul evenimentelor.







    Numărul turiștilor a
    crescut constant în ultimii ani, continuă Anca Zota: Până acum, de la
    deschiderea noastră din 2006, s-au menținut pe locul întâi turiști francezi,
    urmați îndeaproape de cei italieni, spanioli și germani. Mai nou, există o
    tendință ascendentă a turiștilor din Israel. Sunt încântați că nu e la fel cu
    alte orașe, că oamenii sunt primitori și zâmbitori și că au lucruri interesante
    de văzut și de făcut. Avem harta orașului care este și în limba engleză și alte
    materiale de promovare în engleză, franceză și germană, pe care le oferim
    turiștilor în funcție de ceea ce-și doresc să facă.


    Iașiul este, totodată,
    ofertant și pentru activități în aer liber. Este, practic,
    înconjurat de păduri, unde se pot face plimbări lungi și frumoase. Este foarte
    sigur să te plimbi în pădurile Iașiului. Există și câteva trasee marcate și, de
    asemenea, sunt și câteva trasee foarte interesante care se pot face cu
    bicicleta. Sunt variante atât pentru cei mai experimentați cât și pentru cei
    mai puțin experimentați, care ar vrea să meargă lejer 20km printr-o pădure
    foarte frumoasă. Există centre de închiriat biciclete, iar biroul nostru ține
    legătura cu aceste centre, pe care le recomandăm turiștilor atunci când au
    nevoie.


    Iată, așadar, o
    destinație pentru toate categoriile de turiști, de vizitat în orice perioadă a
    anului.

  • Despre România, cu câştigătorii concursului RRI “Govora – turism balnear la nivel european”

    Despre România, cu câştigătorii concursului RRI “Govora – turism balnear la nivel european”


    Radio România Internațional v-a invitat să participați la un concurs de cultură generală cu titlul “Govora – turism balnear la nivel european”, dedicat stațiunii Govora și turismului balnear. Concursul s-a bucurat de un mare succes și am primit sute de răspunsuri corecte și complete. Hans Verner Lollike, din Danemarca, a fost câștigătorul marelui premiu. Acesta a venit în România împreună cu soția sa, Inge-Lise Lollike și s-a bucurat de un sejur de nouă zile, pentru două persoane, cu pensiune completă, în perioada 15-30 iunie 2019, la Hotelul Palace, din Băile Govora. Însă Hans nu e pentru prima oară în România.



    “E a patra oară când vin în România. Ultima oară a fost acum zece ani. Când te plimbi prin țară, vezi că devine tot mai colorată. Nu prea se mai găsesc deloc magazine cu aspect comunist. Se simte un progres puternic. Nu văd ce e în sufletul oamenilor, dar, având în vedere perioada de zece ani, se vede un progres mare al României. Sper că Uniunea Europeană, ca familie, a ajutat la acest progres. Atât Inge-Lise, soția mea, cât și eu suntem ambii de la țară. Oricui îi place să revadă lucruri din copilărie. În satele voastre, se poate vedea păstorul. Noi nu aveam păstori în Danemarca, din cauza structurii. E o țară mică și nu avem spațiile așa de largi ca în România. Am văzut căruțe și oameni alături de gâște, dar și foarte mulți cai. Sper ca progresul vostru să nu fie atât de puternic încât să vă uitați trecutul, fiindcă identitatea culturală românească e puternică. Până și oamenii care nu sunt credincioși activi, au o legătură cu tradiția ortodoxă.”



    Atmosfera a fost una foarte prietenoasă. Seara, după vizitele în stațiune și în împrejurimi, câștigătorii au stat să vadă împreună cu gazdele un meci de fotbal. Inge-Lise Lollike: “Mi-a plăcut foarte mult să fiu aici, mi-a plăcut atmosfera și mi-a plăcut că ne-am plimbat mult în ultima săptămână. Am văzut cadrul natural frumos și o mare parte a României. Meciul de fotbal a fost foarte bun și sigur că am făcut galerie României. Poate ascultătorii cred că sunt vreo adolescentă, însă nu sunt. Totuși, când eram tânără am jucat mult handbal. Iar, pe vremea aceea, echipa mică a satului nostru era a cincea din Danemarca.”



    Hans Verner Lollike, a fost foarte impresionat de Hotelul Palace, din Băile Govora, în care și-au petrecut sejurul în România: “E unic. Are o istorie bogată. A fost inaugurat în 1914 și a fost renovat 99 ani mai târziu, iar acum îndeplinește toate standardele. Am putea spune că e luxos și te obișnuiești foarte ușor cu acest lux. Soția mea e o înotătoare bună și a mers în fiecare zi la SPA. A înotat acolo și i-a plăcut foarte mult. Am înotat și eu de două ori, ceea ce nu mai făcusem de 20 de ani. Nu sunt așa de îndrăgostit de apă, dar mi-a plăcut și mie. Apoi, am făcut tratamentele balneare în fiecare zi. E un lucru total neobișnuit pentru cultura noastră. Unii compatrioți merg în Germania, însă în Danemarca nu avem așa ceva. A fost ceva deosebit și vă mulțumesc pentru șansa de a trăi așa ceva.”



    Județul Vâlcea ocupă al doilea loc ca număr de lăcașe de cult în România. Ridicate acum sute de ani, incluse în lista monumentelor naționale, acestea impresionează prin istoria lor bogată. Hans Verner Lollike: “Am vizitat șase sau șapte mănăstiri. E alt lucru deosebit de tradiția noastră. Nu avem călugărițe, avem câteva comunități de surori, însă și acestea dispar încet în lumea noastră seculară. În România, există locuri spirituale pentru vizitat. Se pot vizita cu toată familia, la un picnic, după care se poate participa la slujbă parțial sau la toată slujba. Toate locurile au fost renovate și sunt foarte frumoase. Ne plac florile,căci avem și noi grădina noastră de flori, dar am văzut atâtea flori frumoase aici. Am primit explicații despre arhitectura. Nu știu dacă îmi amintesc tot, căci a fost un întreg an universitar de istorie și de arhitectură într-o săptămână. Însă vom încerca să ne amintim tot.”



    Câștigătorii concursului Govora – turism balnear la nivel european au făcut și o mică excursie în județul Gorj, la Târgu Jiu, pentru a vedea operele sculptorului Constantin Brâncuși: “Sunt foarte recunoscător, iar Radio România Internațional mi-a făcut cunoștință cu opera lui Brâncuși acum mulți ani. Fiind creștin, mă interesează noile moduri de exprimare a credinței. A fost dragoste la prima vedere și fascinație. Opera sa e atât de intelectuală pe de-o parte și simplă pe de alta. A fost ceva deosebit pentru mine să văd sculpturile artistului. Chiar cred că a exprimat ceva ce nu putem pune în cuvinte. Noi am fost și în Paris, acum câțiva ani, și i-am văzut și atelierul. Așadar, mulțumim Radio România Internațional din capul locului. L-am cunoscut pe Brâncuși într-un mod special.”



    Pe de altă parte, Inge-Lise Lollike a fost impresionată de București, capitala României. “E un oraș foarte frumos și vechi. Și se văd toate epocile istorice reprezentate prin clădiri. Nu mă așteptam să văd atâtea clădiri frumoase dinaintea perioadei comuniste, fiindcă știam că majoritatea clădirilor din centrul orașului au fost demolate de dictator pentru construcția Palatului Parlamentului. Am fost cu adevărat uimită să văd toate aceste clădiri foarte vechi și frumoase, dar și atât de diferite, cu arhitectură franceză, austriacă, românească. Ghidul nostru ne-a arătat și o casă germană (*Carul cu bere). Am privit-o de afară și era foarte frumoasă. Iar când am intrat, era o berărie foarte veche. Am admirat tavanul și încăperile, iar apoi am putut coborî și la subsol, unde a fost la fel de impresionant. Turul s-a încheiat într-unul din parcurile frumoase ale Bucureștiului. Și mă bucur că aveți parcuri în oraș, locuri în care locuitorii să poată respira aer curat.”



    Radio România Internațional este, după Radio China și BBC, cel mai mare post de radio din lume, care emite pe unde scurte, spune Hans Verner Lollike: “Mulți oameni care nu mai pot asculta alte posturi de radio, vă ascultă pe voi. Și sunt mulți și din toată lumea. Aș vrea să le spun celor care ascultă să continue să asculte, să vă scrie, să se pună la curent cu punctele de vedere ale României, fiindcă e foarte important. Ascult știrile, programele sportive, dar îmi place și cele culturale. Aveți un stil foarte bun. Sunt emisiuni scurte despre natură, turism și-mi place stilul ăsta.”



    Inge-Lise Lollike a fost impresionată în primul rând de oamenii pe care i-a întâlnit. În al doilea rând, de experiențele frumoase: “Însă oamenii sunt cei care contează mai mult. Dacă întâlnești oameni buni, rămâi cu o impresie generală bună despre toată țara. Doresc postului Radio România Internațional toată puterea, energia și cât mai multe idei bune. Și vă mulțumesc că-mi țineți soțul ocupat de atâtea ori! Acum e mai simplu, însă, la început, avea camera lui pentru ascultare. Acum putem sta în aceeași cameră când ascultă și e foarte fericit când ia legătura cu voi, ascultând sau scriindu-vă e-mailuri.”



    Radio România Internațional va continua să organizeze concursuri, așadar rămâneți alături de emisiunile noastre și puteți avea șansa de a ne vedea în România.





    The

  • Radio Tour – Alba Iulia, cealaltă capitală a României

    Radio Tour – Alba Iulia, cealaltă capitală a României

    Continuăm seria
    materialelor dedicate concursului nostru cu premii, Alba Iulia – oraşul
    Unirii
    . Ne întoarcem astăzi în zona de sud-vest a Transilvaniei pentru a cunoaşte
    unul dintre oraşele europene cu un brand turistic şi comercial pe termen
    lung. Cealaltă capitală, alături de
    întâmpinarea Bine aţi venit în cea mai mare cetate din România!, sunt mesajele
    prin care este promovată Alba Iulia.


    Am întrebat-o pe Carmen
    Preja, consilier la Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică din
    Alba Iulia, cum se prezintă Alba Iulia, în 2018. În primul rând, suntem
    bucuroşi de oaspeţi. Ne bucurăm să fim în centrul atenţiei întregii ţări şi ne
    aşteptăm turiştii cu o mulţime de informaţii şi de evenimente. Odată ajunşi la
    Alba Iulia sunt o mulţime de informaţii pe care le putem oferi pe site-ul
    nostru care se numeşte turism.apulum.ro. Pe acesta e încărcat calendarul
    evenimentelor. Poate e un mijloc de comunicare mult mai uşor în zilele noastre,
    atât pentru turiştii străini cât şi pentru cei din România. Acolo se găseşte
    calendarul evenimentelor care se desfăşoară în cetate. Vă aşteptăm la Alba
    Iulia să descoperiţi istoria noastră
    milenară.



    Sunt mai multe proiecte
    care se desfăşoară în prezent, în interiorul cetăţii, spune Carmen Preja, consilier
    de turism în cadrul Centrului Naţional de Informare şi Promovare Turistică din
    Alba Iulia. Unul dintre acestea se numeşte Descoperă
    patrimoniul cultural din Alba Iulia. Toate cele 64 de obiective turistice identificate
    în Alba Iulia sunt incluse într-un proiect care prevede montarea unor plăcuţe
    QR (Quick Response). Aşadar, turiştii vor fi prinşi între vechi şi nou. Cu
    ajutorul unui telefon inteligent, aceste plăcuţe se scanează. Fiecare îl va
    trimite pe turist către lumea, povestea obiectivului în care se află. În cetate
    se desfăşoară festivaluri de muzică veche şi muzică nouă, festivaluri de
    teatru, de cinematografie. De asemenea, găsim activităţi şi pentru seniori, şi
    pentru cei mici.



    Punctul de informare
    turistică se află în faţa Catedralei (ortodoxe a) Încoronării. Iată cum veţi fi întâmpinaţi. În primul rând, le
    arătăm harta cetăţii. În general, lumea e uimită de dimensiunea cetăţii care are
    110 hectare. A fost pusă în valoare prin implementarea unor proiecte susţinute
    de comunitatea europeană. Apoi, prezentăm obiectivele care se pot vizita,
    istoria lor, evenimentele care se desfăşoară. Îi ajutăm pe turişti cu găsirea
    unor locuri de cazare. Putem să le sugerăm în ce restaurante pot mânca, în funcţie
    de preferinţe. Îi ajutăm la procurarea de bilete de călătorie şi le oferim
    orice alte informaţii utile pentru voiajul lor ulterior. Materialele noastre
    sunt în limbile română, germană şi engleză. Engleza şi germana sunt limbile de
    circulaţie internaţională pe care le cunosc majoritatea turiştilor noştri. În
    plus, una dintre colegele noastre este vorbitoare de limbă greacă, vorbim şi
    italiană. Astfel, am putea să-i ajutăm pe turiştii de orice naţionalitate.



    Turiştii sunt impresionaţi
    de frumuseţea cetăţii din Alba Iulia. Aceasta este alcătuită din şapte
    bastioane şi prezintă toate elementele de fortificaţie adaptate tehnicii
    militare ale timpului. Intrarea se face prin şase porţi, majoritatea decorate
    cu statui şi reliefuri. Iar dintre cei care vizitează cetatea şi vor să rămână
    în Alba Iulia, din multitudinea de oferte de cazare, pot alege una mai
    specială. Cea a unui hotel care a fost construit în anul 1972, dar care, acum
    trei ani şi jumătate, a fost renovat din temelie. Iulia Guş, manager de
    marketing la hotel Transilvania, din Alba Iulia: Cei care vin vor sta
    într-un loc de tradiţie pentru Alba Iulia, dar vor avea confortul la care se aşteaptă,
    mai ales că vorbim despre turişti obişnuiţi cu un anumit standard. Turiştii
    străini se vor convinge că şi în România se poate. Tocmai am primit la Top
    Hotel Awards premiul pentru unul dintre cele mai bune hoteluri şi ne bucurăm că
    în Oraşul Unirii există un loc care poate primi turiştii cu servicii la
    standarde internaţionale. Avem şi oferte. Depinde foarte mult de perioada în
    care vine turistul şi de serviciile alese. Putem include pachete care să
    includă şi masa, excursii la obiectivele din zonă. Am avut surpriza ca anul
    acesta să primim grupuri de familii. Sunt familii care se grupează şi petrec un
    sejur împreună. Acestora le creionăm un program prin care să descopere cât mai
    mult ce înseamnă Alba Iulia, de la partea de istorie, până la partea de natură şi
    cultură. Foarte mulţi de ne întreabă despre porţelan. Îi îndreptăm către
    magazine de producător de unde îşi pot procura suveniruri unice.



    Însă de
    ce aleg turiştii Alba Iulia? Iulia Guş, manager de marketing la hotel
    Transilvania. În primul rând, sunt toate festivalurile pe
    care Alba Iulia le găzduieşte în timpul verii. Tocmai s-a încheiat Alba Fest,
    care a însemnat trei zile de concerte şi spectacole. Toată vara vom avea
    festivaluri de muzică şi de film. Sunt nenumărate evenimente cu care cei tineri
    îşi pot umple zilele. Pe lângă acestea, Alba Iulia li împrejurimile oferă
    foarte multe oportunităţi pentru petrecerea timpului liber în natură. Avem râul
    Mureş pentru amatorii de plimbări cu barca, rafting sau canoe. Avem rezervaţia
    de la Cetea, care este singurul loc din lume unde se poate face canyoning,
    coborâre în rapel pe cascadă. La doar trei km de hotelul nostru, se află un
    parc dendrologic. Este un loc excelent pentru plimbări pe jos sau cu bicicleta.
    Avem parc de aventură, iar în curând vom avea şi un Aqua Park. Se va deschide
    în data de 1 iulie.



    Turiştii vin din toate
    colţurile lumii la Alba Iulia, continuă Iulia Guş: Avem plăcerea să ne
    întâlnim cu turişti din locuri foarte exotice: din Peru, din Chile, Noua
    Zeelandă, Japonia. Din Europa, predomină ţările vestice. Ne bucurăm că odată
    ajunşi la noi ei sunt uimiţi şi se bucură de orice văd. Cumva, cetăţenii din
    vest şi nu numai, descoperă în România nişte rădăcini pe care ei înşişi le-au
    pierdut pe parcurs. Îmi aduc aminte de un cuplu de turişti din SUA, venit
    pentru două săptămâni în România. Trecuseră deja două luni de sejur în România,
    au ajuns la noi în centru şi am povestit două ore. Nu se mai săturau de tot
    ceea ce descopereau şi nu mai voiau să plece. Vă aşteptăm cu drag la Alba
    Iulia, nu numai într-un an deosebit, în an centenar, ci oricând. Veniţi să
    descoperiţi o destinaţie nouă, oameni ospitalieri şi bucuroşi de a vă vedea, a
    vă încânta cu poveştile lor.

    În
    încheiere, vă reamintim că data limită pentru participarea la concursul nostru
    este 30 iunie 2018
    . Succes!

  • Zona turistică Arieşeni

    Zona turistică Arieşeni

    Comuna Arieşeni
    este un punct de intrare în Parcul Natural Apuseni. Oferta de turism activ este
    diversificată, de la drumeţii pe timp de vară, la schi de tură, iarna, pe trasee
    turistice. Puteţi, de asemenea, practica alpinismul, cicloturismul, iar în
    anotimpul rece schiul alpin pe pârtia de la Vârtop. Nu trebuie să rataţi
    vizitarea peşterilor în care este permis accesul turiştilor, iar, dacă vremea
    vă permite, vă puteţi aventura practicând canyoning, rafting şi caiac pe ape
    repezi. De asemenea, obiectivele culturale şi de patrimoniu nu sunt puţine la
    număr.


    Rubrica de astăzi
    este dedicată concursului cu premii, Alba Iulia – oraşul Unirii, dedicat
    împlinirii a 100 de ani de când teritoriile locuite preponderent de români s-au
    unit într-un stat naţional. Iar în zona către care ne îndreptăm, Arieşeni, în Munţii
    Apuseni, tradiţiile au fost ocolite de modernism. Obiceiurile constituie un
    spectacol fascinant pentru fiecare turist, dar nici bucatele tradiţionale nu
    trebuie deloc ignorate. Sunt pregătite toate cu ingrediente din gospodăriile
    pensiunilor. Şi nu e cazul să vă faceţi griji în privinţa siluetei, spune Carmen
    Preja, consilier de turism în cadrul Centrului Naţional de Informare şi
    Promovare Turistică din Alba Iulia. Ulterior pot consuma toate caloriile
    acumulate vizitând diverse obiective turistice în special naturale: Dealul cu
    Melci, Cascada Pişoaia, Detunata Cheală şi Detunata Flocoasă (n. red. rezervaţii
    naturale botanice şi geologice), formaţiuni carstice grozave. Există un Parc Naţional
    al Apusenilor, iar noi colaborăm foarte bine cu rangerii din zonă, care au un
    sediu foarte frumos şi pot oferi informaţii suplimentare despre trasee. Vara se
    pot face drumeţii. Tot mai multe trasee sunt omologate, marcate. Salvamontul le
    are în grijă şi sperăm că ne ridicăm la înălţimea standardelor normale pentru
    aceste vremuri. Iarna sunt deja tot mai multe pârtii de schi, cu multe facilităţi.
    Turiştii au la dispoziţie căbănuţe din lemn, dotate modest, dar şi unităţi de
    patru, cinci stele, cu saună, jacuzzi şi facilităţi deosebite.


    Dealul cu Melci
    este mai mult decât o simplă curiozitate. Este o rezervaţie naturală
    paleontologică de interes naţional. Este o zonă unică din punct de vedere
    geologic, veche de 65-70 de milioane de ani, întâlnindu-se aici urmele a 35 de
    specii de moluşte. La vremea respectivă, acest teritoriu era acoperit de apele
    calde ale unei mări, marea Tethys, care întrunea condiţiile dezvoltării unor
    astfel de vieţuitoare. Au rămas sedimentele care, în timp, s-au pietrificat. Nu
    rataţi însă vizitarea altor două obiective. Carmen Preja. Peştera Scărişoara
    adăposteşte al doilea cel mai mare gheţar din Europa. E un fenomen carstic
    deosebit pe care ar trebui să-l vedem măcar o dată în viaţă. Nu pot să las
    deoparte nici Casa Memorială Avram Iancu, care ne aduce aminte de diverse
    obiecte pe care le foloseau bunicii noştri. Este de un pitoresc deosebit, iar
    ospitalitatea gazdelor e grozavă. Vă recomand să ajungeţi în aceste zone.


    Cunoaştem în
    continuare zona Arieşeniului alături de Ioan Mocan, proprietarul pensiunii Casa
    Moţului, unul dintre sponsorii concursului nostru. Avem o diversitate de
    obiective turistice culturale, istorice şi naturale: peşteri, gheţari cascade,
    biserici, mănăstiri. De exemplu, Roşia Montană e un obiectiv cu o vechime de
    peste 2.000 de ani. Este un muzeu subteran al mineritului unic în lume.
    Recomandăm şi vizitarea oraşului Abrud, cu o vechime, la fel, de peste 2.000 de
    ani. Cei tineri pot face drumeţii spre diverse obiective, pot face căţărări pe
    stânci. De exemplu, pe Cheile Galbenei, Cetăţile Ponorului, spre Groapa
    Ruginoasă. Groapa Ruginoasă e un fenomen natural, o eroziune a terenului, care
    se măreşte anual cu circa doi metri. E spectaculoasă, e un canion asemănător
    Marelui Canion din SUA. Aş mai avea o
    recomandare: Gheţarul de la Vârtop. Este natural. Nu este luminat. Se intră cu
    lanterne, iar acolo trăiesc nişte insecte care nu se găsesc la suprafaţă. E
    foarte interesant.


    Zona munţilor
    Apuseni este recunoscută pentru meşteşugul prelucrării lemnului. În Ţara Moţilor
    puteţi vedea case care au o vechime şi de 200 de ani. Localnicii vorbesc despre
    un secret străvechi: corelarea fazelor lunii cu tăiatul arborelui. Însă există şi
    alte meşteşuguri şi chiar evenimente prin care acestea sunt puse în valoare.
    Cele locale sunt dese, însă merită menţionate două evenimente mari, spune Ioan
    Mocan proprietarul pensiunii Casa Moţului. Chiar în Arieşeni, avem două muzee şi
    mai există doamne care lucrează acasă diferite obiecte artizanale. Soţii lor,
    de asemenea, lucrează obiecte artizanale în lemn. Muzeele se pot vizita, însă,
    dacă cineva doreşte, se pot şi învăţa meşteşuguri. Asta se poate nu numai în
    Arieşeni, ci şi în alte localităţi: Avram Iancu, Vidra, Târsa, Poiana Vadului.
    Vorbim despre confecţionarea tulnicelor şi a butoaielor. Soţiile ţes, cos şi
    fac costume naţionale. Cel mai mare eveniment este Târgul de turism rural de la
    Albac. Vin meşteşugari din toată Transilvania şi din toată România. Mai avem şi
    Ziua Lemnarului, o zi dedicată meşteşugurilor în lemn, care se organizează în
    jurul datei de 15 august, în comuna Horea.


    Turiştii vin din
    toate colţurile lumii, continuă Ioan Mocan proprietarul pensiunii Casa Moţului. Pensiunea are patru margarete şi 30 de camere dotate toate cu internet
    wireless. La cerere organizăm seri tradiţionale specifice Ţării Moţilor, cu
    jocuri şi cântece populare. Organizăm drumeţii şi asigurăm transport cu
    microbuz de opt persoane. Punem la dispoziţia turiştilor şi facilităţi precum
    masă de tenis sau sală de conferinţe. Am avut foarte mulţi turişti veniţi de
    peste tot, din Japonia, Brazilia, Costa Rica, Africa de Sud, din aproape toate ţările
    europene, din Irak, Iran, Israel, SUA, Canada. Turiştii străini care au venit
    cel mai recent au fost cei din Africa de Sud. Organizam un eveniment în cinstea
    centenarului României. Invitasem Filarmonica din Alba Iulia în Munţii Apuseni.
    În momentul când au ajuns ei, a început un spectacol cu o durată de circa o oră.
    Le curgeau lacrimile. Nu le venea să creadă că în vârful munţilor şi în România
    există aşa ceva. Îi invit cu mare drag pe toţi ascultătorii Radio România
    Internaţional să vină în România şi, mai ales, în Ţara Moţilor şi să participe
    la concurs.



    În
    încheiere, vă reamintim că
    data limită pentru participarea la concursul nostru
    este 30 iunie 2018.
    Succes!

  • Câştigătorii concursului „Vacanţă în Bistriţa-Năsăud” au sosit în România

    Câştigătorii concursului „Vacanţă în Bistriţa-Năsăud” au sosit în România

    Câştigătorii Marilor Premii oferite în urma concursului RRI Vacanţă în Bistriţa-Năsăud”, Liu Fajian şi soţia sa, Huang Lingping, din oraşul Shenzhen, provincia Guangdong, China, au sosit vineri dimineaţă la Bucureşti.



    În zilele următoare, cei doi premianţi vor vizita obiective culturale, istorice, ecleziastice şi de agrement din judeţul Bistriţa-Năsăud (nordul României).



    33 de ascultători ai emisiunilor RRI în limba chineză au răspuns corect la întrebările din concurs. În total am primit 352 de răspunsuri corecte şi complete. Sejurul celor doi ascultători RRI din China se va încheia pe 23 septembrie.

  • Concurs RRI: “Contemporan cu Brâncuşi: Constantin Antonovici”

    Concurs RRI: “Contemporan cu Brâncuşi: Constantin Antonovici”

    Dragi prieteni, vă invităm să participaţi la un nou concurs cu premii, “Contemporan cu Brâncuşi: Constantin Antonovici”. Este un concurs dedicat celebrului sculptor Constantin Brâncuşi şi unuia dintre cei mai importanţi discipoli ai săi, Constantin Antonovici (1911–2002), care a avut o strălucită carieră în Europa şi SUA. Dintre toţi artiştii care au lucrat cu Brâncuşi, a fost singurul posesor al unui certificat de recomandare semnat de acesta. Antonovici a absolvit Artele Frumoase la Iaşi (1939), apoi a studiat 3 ani la Academia de Arte Frumoase din Viena, după care 2 ani în Tirol. La Paris ajunge în 1947, unde îl cunoaşte pe Brâncuşi, alături de care lucrează 4 ani. Din 1953 a activat într-un studio aflat la subsolul catedralei newyorkeze St. John the Divine. Constantin Antonovici a participat la numeroase expoziţii şi a câştigat competiţii de sculptură în Canada, Austria, Franţa, Italia, România şi SUA. Dintre creaţiile sale clasice amplasate în spaţii publice trebuie menţionate capacul de marmură de pe cripta episcopului William T. Manning, o cruce de piatră de 2 metri pe faţada de vest a Catedralei St. John the Divine, bustul fostului preşedinte Dwight Eisenhower aflat la Casa Albă. Motivul central al operei lui Antonovici a fost bufniţa, pe care a reprezentat-o în diferite înfăţişări şi ipostaze.



    Vă invităm să urmăriţi emisiunile RRI, siteul www.rri.ro şi profilurile de Facebook, Twitter, Google+, LinkedIn, să răspundeţi corect, în scris, la întrebări şi puteţi câştiga. Concursul va dura până pe 15 ianuarie 2016, data poştei.



    Marele Premiu va fi o excursie de 7 zile (6 nopţi) cu pensiune completă (în perioada 15-30.04.2016) pentru 2 ascultători RRI, în judeţul Gorj, locul din care a pornit spre lume Brâncuşi. Câştigătorii vor vizita casa natală a artistului şi multe alte atracţii ale zonei, începând cu Ansamblul monumental Calea Eroilor” de la Târgu Jiu, omagiu adus eroilor căzuţi în Primul Război Mondial, proiectat şi construit de Constantin Brâncuşi. Cele 4 componente sculpturale, Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului şi Coloana fără Sfârşit (Coloana Infinită), sunt dispuse pe aceeaşi axă, orientată de la vest spre est, cu o lungime de 1275 de metri. Acestora li se adaugă biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, inaugurată la 7 noiembrie 1937, la aceeaşi dată cu Poarta Sărutului.



    Concursul este organizat împreună cu Centrul de Cercetare, Documentare şi Promovare Constantin Brâncuşi” Târgu Jiu şi alţi parteneri locali. Ca de obicei va trebui să vă asiguraţi pe cont propriu transportul internaţional până în România şi, dacă este necesară, viza pentru România. Pentru cei care nu câştigă Marile Premii vom avea premii şi menţiuni în obiecte, oferite de Centru.



    Şi acum, întrebările:


    – Care este motivul central al operei lui Constantin Antonovici?


    – Prin ce a fost unic Antonovici dintre toţi artiştii care au lucrat cu Brâncuşi?


    – Cât timp şi unde a lucrat sculptorul Constantin Antonovici cu maestrul său?


    – Ce opere celebre ale lui Brâncuşi se află în ansamblul monumental Calea Eroilor” de la Târgu Jiu?



    Vă rugăm să ne scrieţi ce v-a determinat să participaţi la concurs şi, mai ales, de ce ascultaţi emisiunile RRI sau ne urmăriţi programele în mediul online.



    Coordonatele noastre sunt neschimbate: Radio România Internaţional, str. G-ral Berthelot nr. 60-64, sector 1, Bucureşti, PO Box 111, cod 010165, fax 00.40.21.319.05.62, e-mail:ro@rri.ro sau serviciul.roman.rri@gmail.com. Aşteptăm răspunsurile dvs. până la 15 ianuarie 2016, data poştei. Câştigătorul Marelui Premiu va fi anunţat curând după aceea, pentru a-şi pregăti excursia în România. Succes! (Alecu Marciuc, Eugen Cojocariu)