Tag: conducerea parchetelor

  • Propuneri pentru şefia parchetelor

    Propuneri pentru şefia parchetelor

    Principalele
    parchete din România – Parchetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia
    de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – au la
    conducere, de prea multă vreme, şefi interimari. Aceasta, în condiţiile în care
    problemele administrative şi legislative din justiţie s-au adunat şi ameninţă
    să perturbe activitatea sistemului judiciar.


    Provizoratul este, însă, pe cale
    să ia sfârşit. Noul ministru liberal al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat,
    marţi, propunerile pentru conducerile parchetelor. Gabriela Scutea este alegerea
    pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
    Casaţie şi Justiţie. Despre ea, ministrul Predoiu a spus că a avut cea mai
    solidă prestaţie şi cel mai solid dosar profesional depus dintre toţi
    candidaţii. A demonstrat cunoaştere, viziune, forţă şi substanţă profesională,
    iar proiectul ei a fost cel mai bun dintre toate cele prezentate, acoperind
    complet atât partea de administraţie şi construcţie internă a Ministerului
    Public, cât şi partea de reprezentare externă, a subliniat ministrul. Durata
    destul de mare a anchetelor în cauzele economico-financiare şi blocajul în care
    a ajuns Poliţia Judiciară se numără printre vulnerabilităţile identificate de
    Gabriela Scutea.


    La şefia DNA ar urma să ajungă Crin Bologa, un procuror caracterizat
    de ministrul Justiţiei ca un garant al continuării energice a luptei anticorupţie,
    în condiţii de deplin respect al drepturilor şi garanţiilor procesuale. Crin
    Bologa trebuie să ducă mai departe moştenirea onorantă a Laurei Codruţa Kovesi,
    cel mai de succes dintre foştii şefi de parchete, a cărei prestaţie meritorie
    i-a adus prestigiu extern şi a propulsat-o, în pofida sabotajului la care a
    fost supusă de fostul guvern de social-democrat, în poziţia de şef al noului
    Parchet European.


    În sfârşit, Cătălin Predoiu a anunţat că o propune pe
    Giorgiana Hosu pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei de
    Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. DIICOT
    prezintă particularitatea anchetelor transfrontaliere şi, prin aceasta, a
    cooperării interinstituţionale interne şi externe, iar Giorgiana Hosu
    stăpâneşte cel mai bine aceste dimensiuni, a precizat ministrul Justiţiei. Proiectul
    ei a fost comprehensiv şi prestaţia echilibrată, susţinută de o cunoaştere
    panoramică a problemelor şi a activităţii DIICOT, şi-a justificat Predoiu
    alegerea.


    Propunerile ministrului au nevoie de avizul Consiliului Superior al
    Magistraturii, iar numirile le va face preşedintele Klaus Iohannis. Asemenea
    celor mai mulţi dintre procurori, caracterizaţi prin probitate şi competenţă, cei
    propuşi pentru şefia parchetelor văd în existenţa Secţiei pentru investigarea
    infracţiunilor din justiţie, creată în timpul administraţiei PSD, o jignire la
    adresa magistraţilor sau, mai rău, un instrument de intimidare a acestora. Este
    motivul pentru care guvernul liberal ia serios în calcul desfiinţarea
    respectivei secţii.